– Fiul tău se va descurca de minune. Chiar dacă va face câteva greșeli pe parcurs, și asta face parte din procesul de învățare. Nu-ți pierde speranța!

Se lăsă din nou o tăcere ciudată. Ea se uită absentă la chipul lui Koi pentru o clipă – el zâmbea în continuare, doar ochii îi clipeau – apoi își întoarse capul fără să spună nimic și își bău vinul. Femeia, care stătuse până atunci cu brațele încrucișate, privind scena, își bău vinul dintr-o singură înghițitură și luă cuvântul.

– Acum că mă gândesc, cu ce se ocupa domnul Niles înainte de căsătorie? Articolele spuneau că era “instalator”.

Și ea vorbea încet, iar pronunția îi era precisă. Koi dădu din cap fără ezitare și răspunse.

– Da, mă ocupam de instalații sanitare și, în general, de tot felul de reparații casnice. Și de lucrări electrice.

Tocmai când se simțea puțin ruşinat, întrebându-se dacă nu se lăudase prea mult, o altă femeie ridică vocea în mod exagerat.

– O, Doamne, ce impresionant. Instalații sanitare, adică, cum ar fi canalizările, nu-i așa?

Imediat, o altă femeie a intervenit.

– Odată am avut toaleta înfundată și am chemat un instalator. Mirosea atât de urât și era atât de murdar, încât m-am simțit atât de recunoscătoare și de înduioșată. Ce ne-am face fără instalatori?

– Exact, cine ar desfunda canalizările? Domnule Niles, dacă s-ar întâmpla așa ceva la noi acasă, ați putea veni? Instalatorii sunt adesea prea ocupați ca să vină imediat.

Sub privirile lor pline de compasiune, Koi a răspuns cu reticență.

– Ah, momentan fac pauză de la muncă…

– Oh, așa e. Domnul Niles nu mai lucrează, nu-i așa? Greșeala mea.

Înainte ca el să apuce să termine, femeia de mai devreme îl întrerupse. Cu o expresie plină de regret, ea întrebă curând cu un zâmbet.

– Atunci, din întâmplare, dacă ai datele de contact ale unui coleg, ai putea să mi le dai? Dacă e cineva pe care îl cunoști, aș avea mult mai multă încredere în el.

Desigur, era posibil. Koi își scoase imediat telefonul și întrebă.

– Ah, da. O clipă. Mi-ați putea da numărul dumneavoastră de telefon?

– Poftim? Eu?

Femeia care tocmai vorbise se bâlbâi confuză, ezită, apoi îi spuse un număr. Koi formă numărul pe măsură ce îl auzea, copie imediat un contact salvat și i-l trimise. Când se auzi un scurt sunet de notificare indicând că mesajul era livrat, ea și ceilalți se uitară la el cu expresii oarecum uimite. Koi îi zâmbi larg și spuse:

– E priceput și lucrează repede, așa că vei fi mulțumită. E cel mai bun muncitor pe care l-am văzut. Termină majoritatea lucrărilor într-o jumătate de zi. Și eu am învățat multe de la el.

– A… da…

Mormăind cu o expresie oarecum epuizată, ea și-a abătut privirea, a înclinat paharul de vin, și-a dat seama că era gol și s-a uitat în jur agitată.

Cumva, o atmosferă neplăcută se lăsase peste ei. Koi, nedumerit, ascultă ce spuneau, dar după aceea, conversația a continuat doar sporadic și fără legătură, înainte ca oaspeții să înceapă să plece unul câte unul, până când, în cele din urmă, Koi a rămas singur.

Era târziu în noapte, trecuse cu mult de miezul nopții. De obicei, el nu era treaz la ora asta. Tocmai când se gândea la asta și sorbea din șampania rămasă…

– Ah!

Deodată, cineva îl apucă brusc de braț. Speriat, Koi era să scape paharul. Scoțând un strigăt scurt involuntar, era tras brusc în spatele unui zid.

– Ce naiba…

Întoarcându-și capul confuz, Koi a zărit expresia jucăușă a unui bărbat care se uita la el de sus și a răsuflat în sfârșit ușurat.

– Ash! M-ai speriat.

Mustrându-l fără rost, Ashley a râs, și-a cerut scuze și l-a sărutat pe vârful nasului pe Koi. Ținându-l strâns pe Koi de talie, Ashley a vorbit.

– Te descurci bine, Koi.

– Ce făceam? O.

Abia după ce a vorbit, Koi și-a dat seama și a roșit.

– Ai văzut?

– Da, totul.

Koi îl privi, simțindu-se atât ruşinat, cât și mândru.

– Eram îngrijorat, pentru că era prima mea participare la un astfel de eveniment, dar nu era rău, așa că sunt ușurat. Tot simțeam că ceva nu e bine uneori, alteori nu, și mă întrebam dacă am făcut vreo greșeală.

– Deloc. Te-ai descurcat de minune. Continuă așa, a spus Ashley cu seriozitate, sfătuindu-l. Un nou val de mândrie îi umplu inima. Se temuse că şi Koi ar putea fi tratat cu asprime și ar putea plânge din cauza stolului de ciori care probabil îl urmăreau cu privirea, dar Koi le neutralizase fără efort toate observaţiile lor răutăcioase. Adorabilul meu Koi, când te-ai maturizat așa? Mândru, Ashley îi sugea buzele lui Koi și apoi le eliberă.

– Cum ți-a venit ideea să dai un număr de telefon? Era un număr fals?

– Poftim? Nu, e un număr real.

Ashley, care zâmbea până atunci, s-a oprit. Zâmbind în continuare, s-a uitat în jos la Koi și a deschis încet gura.

– Era un număr real?

– Da.

Koi dădu din cap fără ezitare.

– Nu e ceva dificil. S-a întâmplat să întâlnesc pe cineva aici care se pricepe la munca asta. Așa că i-am dat imediat.

Fața lui era la fel de inocentă ca întotdeauna. Ashley, privindu-l în tăcere pe Koi, mormăi.

– Chiar ai recomandat un instalator.

– Da, a spus că are nevoie de unul. Mă bucur dacă o ajută.

Koi se scărpină pe obraz. Ashley îi privi intens chipul. Privirea lui era oarecum asemănătoare cu cea îndreptată spre el mai devreme, ceea ce îl determină pe Koi să se simtă ruşinat și să clipească.

– Păi, oare am făcut totuși vreo greșeală…

– Nu, te-ai descurcat bine. Continuă așa.

Ashley zâmbi din nou și-l sărută pe Koi pe buze cu un pocnet. Ăsta e Koi al meu. Ashley se abținu să-l împingă la pământ chiar atunci și, în schimb, îl îmbrățișă strâns. Koi scoase un sunet înăbușit, de parcă i s-ar fi tăiat respirația, dar Ashley nu-i dădu importanță. Ținându-l strâns, cu nasul îngropat în ceafa lui Koi, Ashley inspiră adânc, expiră încet și, în cele din urmă, vorbi.

– Să ne întoarcem acum?

– Ai finalizat munca? a mormăit Koi din îmbrățișarea lui Ashley. Când Ashley răspunse afirmativ, Koi răspunse în sfârșit, parcă ușurat.

– Ce bine, am început să obosesc puțin…

– Koi, acum e sâmbătă.

– Aşa e…

Koi, care vorbise fără să se gândească, își mări ochii. Constatând că își amintea, Ashley zâmbi. Sâmbăta este o zi specială. Deoarece Ashley se odihnește în weekend, cu excepția unor circumstanțe speciale, de obicei petreceau timpul singuri, împreună.

– Chiar dacă e vorba de fiul meu, nu pot să fac o excepție în privința asta, a declarat Ashley cu fermitate. De obicei, după muncă, se ducea imediat să-l vadă pe Nathaniel și petrecea timp alături de copil până la ora de culcare. Deoarece nu se putea spune că timpul petrecut alături de  copil era prea scurt, Koi era de acord în cele din urmă. Și, întrucât trecuse miezul nopții, acum era exact acel weekend.

Văzând cum fața lui Koi se înroșește instantaneu, Ashley își înclină capul și îi șopti la ureche.

– Să ne întoarcem acum, Koi?

– Da.

Cu un mic semn din cap, Ashley și-a înfășurat imediat brațul în jurul umărului lui Koi și a început să meargă. După ce și-a luat la revedere de la gazdă, a traversat fără ezitare sala de petrecere și a ieșit afară. În timp ce aștepta ca valetul angajat să aducă mașina, i-a sunat brusc telefonul. Verificând cine îl sună, Ashley și-a încruntat imediat sprâncenele.

– Ce este?

Vocea lui plină de enervare îl determină chiar și pe Koi să ridice privirea spre el, surprins. Apoi, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, Ashley îl sărută pe Koi pe buze și ascultă din nou la telefon. După un moment de tăcere, își frecă pleoapele obosite și scoase un scurt suspin.

– De ce naiba nu poți rezolva asta… Bine, vin acum.

Chiar când a încheiat convorbirea, mașina lor a oprit în fața clădirii. În timp ce șoferul deschidea ușa din spate și aștepta, Ashley l-a lăsat pe Koi să urce primul, apoi l-a urmat și s-a așezat.

– A intervenit ceva la firmă.

Ashley a continuat să vorbească în mașina în mișcare.

– Te las acasă, așa că du-te. Poți să dormi.

– O să aștept, a spus Koi insistent.

– Vreau să aștept, nu-i nimic chiar dacă se face târziu.

La auzul acestor cuvinte, Ashley zâmbi ușor. După un sărut blând, îl întrebă cu buzele încă lipite de ale lui.

– Atunci, Koi, poți să te întinzi îmbrăcat doar alături de cămașa mea?

– Poftim?!

Clipind uimit la cererea misterioasă, Ashley adăugă pe un ton relaxat.

– Dezbracă-te complet și rămâi doar cu cămașa mea.

Mâna lui îi mângâie semnificativ coapsa lui Koi. Ashley îi mușcă ușor lobul urechii lui Koi, îl eliberă și îi șopti.

– Vreau să te văd purtând cămașa mea.

Cât de seducătoare ar fi acele picioare lungi și netede dezvăluite sub cămașă? Doar gândul acesta îi determină abdomenul inferior să se strângă. Koi, agitat, răspunse în cele din urmă:

– Bine.

Îi îndeplinea orice dorință lui Ashley. Încă o dată, pe măsură ce Koi accepta așa cum se aștepta, Ashley nu se putu abține să nu-și lase buzele să se curbeze într-un zâmbet.