Sincer, era ciudat că nu-și dăduse seama de asta până acum. Chiar mai devreme, se chinuiseră destul de mult din cauza acelei anaconde enervant de greu de omorât. Dacă lucrurile continuau așa, cu adevărat nu ar fi trăit prea mult.

Totul se datora faptului că  şi Koi era pur și simplu prea drăguț.

De data asta, Ashley a dat vina pe Koi. Dorința lui copleșitoare – evident, era vina lui Koi. O voce din interior era imediat de acord.

Așa e. E păcatul lui Koi.

Da, Koi era cel care greșea. Să nu-l lase să atingă anaconda și apoi să-l determine să se stimuleze o oră întreagă?

Încă o dată, vocile din capul lui au ajuns la un consens. Apoi, o voce mică, ca o șoaptă a necuratului, a mormăit:

“Atunci să-l închidem.”

– Oprește-te, oprește-te.

– Poftim?!

Speriat, Koi a ridicat privirea când Ashley a mormăit brusc acele cuvinte cu voce tare. Koi, care mergea în tăcere lângă el, a tresărit surprins. Agitat, Ashley s-a uitat în jos la el, apoi a zâmbit cald, ca de obicei.

– Îți voi da uniforma înapoi mai târziu… e, cam udă.

Adăugă el ruşinat, iar Koi, care îl privea absent, dădu din cap cu întârziere.

– Da, e în regulă.

Desigur că era udă – tocmai erau în cabina de duș.

Koi nu-i dădu importanță. Ideea că Ashley ar fi putut face ceva cu uniforma nici măcar nu-i trecu prin minte. Ce conta acum era că Ashley nu arăta bine. Părea că abia mai poate merge.

Ar trebui să se ducă acasă și să se odihnească.

Gândindu-se la asta, Koi continua să arunce priviri spre fața lui Ashley, verificându-i tenul. Între timp, capul lui Ashley era plin de tot felul de gânduri murdare.

Încă neștiind ce se petrecea în mintea lui Ashley, Koi s-a relaxat vizibil când a zărit mașina parcată. Ashley a aruncat firesc cele două genți pe care le ținea în mâini pe bancheta din spate și s-a îndreptat.

– Bicicleta ta e acolo unde o lași de obicei, aşa e?

– Poftim? O, nu, e în regulă!

Koi s-a grăbit să-l oprească.

– Hai să mergem azi. Doar nu o să o fure cineva.

În acel moment, prioritatea era ca Ashley să se odihnească. Dar, cu Cayenne-ul între ei, Ashley se încruntă ușor în timp ce se sprijinise de mașină și își așezase bărbia pe un braț.

– Atunci cum o să ajungi mâine la școală? Pe jos?

– Păi…

Koi era luat prin surprindere de întrebare. Da, cum o să ajungă la școală? Cât timp i-ar lua pe jos? Mai mersese pe jos și înainte, când bicicleta lui avusese probleme, așa că nu era imposibil.

Deci trebuia să se trezească cu treizeci de minute… nu, probabil cu o oră mai devreme.

Doar gândul că va trebui să se trezească din nou devreme îl determina deja să se încordeze. Era ciudat să realizeze asta. Oamenii erau cu adevărat creaturi ale obișnuinței – el se obișnuise deja cu noua bicicletă.

Bicicleta pe care i-o dăduse Ariel nici măcar nu se compara cu cea pe care o folosise înainte. Era un model excelent. Datorită ei, drumul dura mai puțin și era mult mai comod.

Ei bine, e doar o zi.

Se hotărî și ridică privirea – doar pentru a se întâlni cu privirea lui Ashley. Ashley stătea rezemat de mașină, urmărindu-l. Aștepta un răspuns? Koi își aminti ce spusese Ashley mai devreme și răspunse sincer.

– Pot să merg pe jos. Am mai făcut-o de câteva ori.

Ashley a tăcut o clipă, văzând expresia lui hotărâtă. La ce se gândea? Koi nu putea ghici, așa că a rămas acolo. Apoi Ashley a scos un scurt suspin și a zâmbit ironic.

– Atunci, Koi, ar trebui să-l rogi pe iubitul tău să vină să te ia.

– O…

Abia atunci a înțeles, iar Koi a scos un mic sunet prostesc. Ashley l-a găsit atât de drăguț, încât a sfârșit prin a zâmbi din nou.

– Chiar ai de gând să mergi pe jos atâta distanță? O să leșini imediat ce ajungi la școală.

De ce nu se gândește măcar să apeleze la iubitul său care are mașină?

Ashley știa răspunsul. Era prima relație a lui Koi – pur și simplu nu era obișnuit cu astfel de lucruri. Asta era ceea ce își imaginase Ashley. Dar răspunsul lui Koi l-a surprins.

– Dar tu ești mai important.

Ashley încremeni pentru o clipă. Koi ținu capul plecat și continuă cu voce joasă.

– Voiam să ajungi acasă mai repede, ca să te odihnești.

Lumina felinarului arăta urechile lui Koi strălucind roșu. Ashley s-a uitat fix la el, complet amețit pentru o clipă.

Cum de spune mereu lucruri care îmi tulbură inima în felul ăsta?

Se îndrăgostea din nou de Koi. În fiecare clipă, simțea că se afundă și mai mult.

– Koi, dacă tu continui să vorbești așa, s-ar putea să te închid într-o zi.

Ashley șopti cu un suspin. Koi părea confuz și se întoarse spre el. Ashley făcu un gest spre mașină, de parcă ar fi vrut să spună: “Ajunge – urcă.” Ruşinat acum, Koi se urcă în grabă pe scaunul pasagerului. Ashley se așeză pe scaunul șoferului și porni motorul.

– Vrei să luăm cina? E destul de târziu, dar sigur ți-e foame.

– Po…po…poftim?! se bâlbâi Koi, luat prin surprindere de întrebare. Ezită o clipă, apoi vorbi cu prudență.

– Nu mergeam la tine acasă?

– Poftim?!

De data asta, Ashley îi repetă întrebarea. Se întoarse să-l privească pe Koi și zâmbi imediat.

– Deci vrei să vii la mine acasă? Devii îndrăzneț, nu-i așa, Koi?

– Ce…?

La început, Koi nu a înțeles ce voia să spună. Dar, când și-a dat seama, a dat din cap cu putere.

– N…nu, nu asta am vrut să spun!

– Iubitul meu e un adevărat obsedat sexual, serios!

– Nu asta am vrut să spun!!

Agitat, Koi ridică vocea.

– Ți-am spus mai devreme – e pentru că păreai obosit…

Ashley l-a întrerupt cu un sărut. Buzele lui, apărute pe neașteptate, i-au furat cuvintele chiar din gură, lăsându-l să clipească uimit. Când Ashley s-a îndepărtat, el a zâmbit blând.

– Nu ar trebui să mergem la mine acasă în seara asta.

Apoi a adăugat motivul.

– Dacă rămânem singuri, cred că s-ar putea să te forțez.

În orice altă zi, ar fi sunat ca o glumă. Dar azi, absolut deloc. Doar amintirea a ceea ce se întâmplase mai devreme în duș determina ca această posibilitate să pară prea reală. Koi ezită o clipă.

Dacă spun că vreau să merg la Ashley acasă acum, atunci asta se va întâmpla.

Și de data asta, probabil că nu ar fi putut să o oprească. Ashley îi respecta întotdeauna limitele – dar Koi nu era sigur că ar fi putut să îl respingă în repetate rânduri.

Mai mult decât orice, Koi știa că Ashley îl dorea. Și totuși se abținea. Aștepta ca şi Koi să fie pregătit. Koi nu voia să-l tenteze din curiozitate prostească. Dădu din cap ascultător.

– Bine. Atunci hai să mergem undeva. Mi-e bine oriunde, a adaugat repede Koi, hotărât să nu-l mai provoace.

– Hai să mâncăm orice îți face poftă.

Dacă ai ști că tu ești ceea ce-mi doresc, n-ai spune asta atât de lejer.

Ashley se uită în tăcere la fața lui Koi. Oare Koi citea gândurile sau ceva de genul ăsta? Cum de spunea mereu lucruri care îl zguduiau așa?

Dar, desigur, avea sens. Mintea lui Ashley era plină doar de lucrurile pe care voia să le facă alături de Koi. Dacă şi Koi ar fi spus că stâncile i se par grozave, Ashley și-ar fi imaginat imediat pe Koi întins gol pe una dintre ele.

Bine că şi Koi nu poate mirosi nimic.

Mașina era plină de feromonii lui Ashley chiar în acest moment. Atât de excitat era. Neavând de ales, Ashley a condus spre restaurantul ales de tatăl său. O masă în cel mai bun loc era rezervată de un an, dar el nu era niciodată acolo. Tatăl său făcea genul ăsta de lucruri peste tot – oriunde credea că i-ar plăcea partenerului lui Ashley.

Nu conta dacă le plăcea sau nu.

Chiar și “grija” lui era egoistă. Dacă el credea că ceva era corect, asta era tot. Ashley era neînțeles de multe ori în felul acesta – așa că, într-un fel, putea înțelege cum s-ar putea simți cineva.

Poate că orice loc în care nu era tatăl său era suficient de bun pentru el.

Gândul acela îi lăsă lui Ashley un gust amar.

Dar, desigur, nu exista un astfel de loc în lume.

Ashley fugise de tatăl său. Dar nu ar fi reușit niciodată. Nici măcar în moarte. Chiar și atunci, Dominic Miller nu l-ar fi lăsat să plece.

Cu imaginea rece a lui Dominic Miller în minte, Ashley a condus cu reticență spre un restaurant în care nu pusese niciodată piciorul.

─ ▪ ─

– Mulțumesc pentru ziua de azi, Ash.

După cină, Ashley a oprit la locul obișnuit de coborâre, iar Koi i-a mulțumit. Tocmai când Koi a întins mâna spre mânerul ușii, Ashley l-a oprit cu o încruntare.

– Ești sigur că nu pot să te conduc până înăuntru? Suntem împreună, să știi.

– Păi…

Avea dreptate. Dar pentru Koi nu era atât de simplu. Cu o expresie ruşinată, a dat din cap.

– Nu pot.

Înainte, era pentru că nu voia ca Ashley să-i vadă casa ponosită. Dar acum, era un alt motiv – dacă tatăl său, care îl avertizase deja să nu se mai vadă cu Ashley, ar fi aflat, nu se știa ce s-ar fi întâmplat. Koi putea suporta să fie el lovit, dar dacă Ashley, era rănit, asta îl îngrozea.

– Îmi pare rău, Ash. Dar vreau să merg singur.

– Aah!

Ashley nu mai avea puterea să se certe. A scos doar un suspin. Văzând asta, Koi a ezitat, apoi a vorbit.

– Ăăă, Ash. Am o rugăminte…

– Ce este?

În acel moment, Ashley simți că ar fi putut îndeplini orice dorință. Koi nu îi ceruse niciodată o “favoare” până atunci. Ashley își ascuți urechile, simțind că se apropie ceva important. Koi părea incredibil de tensionat când întrebă, cu grijă:

– P…păi… în legătură cu relația noastră…

– Da?

Koi înghiți în sec. Apoi, cu dificultate, spuse:

– Putem să ținem asta secret… pentru o vreme?