– Ce e asta? a întrebat Ashley, încruntându-se. Koi i-l întinse în tăcere și așteptă. Ashley îl privi cu scepticism evident, dar în cele din urmă îl acceptă, deși cu reticență.

Când a deschis ceea ce ținea în mână, s-a dovedit a fi o bancnotă mică, pliată, de doi dolari. Koi o purta mereu la el. Arăta atât de veche — șifonată, uzată și aproape să se destrame.

Ashley se uită la ea pentru o clipă, apoi i-o înapoie lui Koi.

– Și eu am doi dolari.

Ideea că şi Koi ar da ceea ce era în mod clar bancnota lui norocoasă – ceva pe care probabil îl prețuia de ani de zile – doar pentru a ajuta la câștigarea unui meci de bun venit părea absurdă. Dar, în loc să o ia înapoi, Koi își încrucișă mâinile la spate și spuse:

– Tu nu ai acești doi dolari.

Un zâmbet mic, aproape dureros, i-a apărut în colțurile gurii. Ashley și-a dat seama că şi Koi încerca, în felul lui, să destindă atmosfera. Efortul acela a ajutat la alinarea sentimentelor zdrobite ale lui Ashley, iar el nu s-a putut abține să nu râdă. Când Koi a scos un suspin de ușurare, Ashley i-a oferit din nou bancnota.

– E bine. Asta înseamnă ceva pentru tine.

Koi aproape că a izbucnit în lacrimi la auzul cuvintelor sale amabile, dar s-a abținut, a zâmbit și a împins ușor mâna lui Ashley.

– Mi s-a îndeplinit deja dorința.

– Dorința?

– Da, a dat Koi din cap.

– Te-am întâlnit pe tine.

Ashley îl privi, mut. Koi se strădui să-și păstreze zâmbetul, în timp ce vocea îi tremura ușor.

– Deci e normal să ți se îndeplinească. Tu ești cel care a determinat să devină realitate.

Ashley tot nu spuse nimic. De data asta, părea doar amețit, ca și cum era lovit. Koi nu avea de unde să știe de ce și, sincer, nici nu conta. Atâta timp cât Ashley putea fi fericit.

– Sper să câștigi și să obții tot ce-ți dorești.

Koi îi zâmbi larg. Ashley nu spuse nimic, ci doar continuă să-l privească. Cei doi stăteau acolo, unul în fața celuilalt. Erau atâtea de spus, dar nu le ieșeau cuvintele. Amândoi erau prea copleșiți, fiecare în felul său, ca să poată vorbi.

– Ei bine, atunci…

Koi era primul care a rupt tăcerea.

– Acum plec.

Se întoarse și se îndreptă spre bancă. A doua repriză era aproape de final. Iar rolul lui se terminase.

Așa cum se aștepta, toată lumea era adunată la banca de rezervă — inclusiv Ariel. Vicecăpitanul era primul care l-a zărit.

– Hei, Koi. Chiar la timp! Tocmai voiam să venim să te căutăm.

Koi zâmbi ruşinat și răspunse încet:

– Bine.

Ariel se întoarse spre el și îi zâmbi drăguţ. Koi îi zâmbi înapoi. Din nu știu ce motiv, se simțea ușor, eliberat de o povară. Se auzi sirena, marcând sfârșitul reprizei a doua, iar ei pășiră pe gheață exact la semnal.

─ ▪ ─

– Hei, Ash.

– Ash, cum te simți? Ești bine?

Băieții din echipa de hochei, care urmăriseră numărul majoretelor din tribună, îl întâmpinară călduros pe Ashley când acesta apăru. La fel de zgomotoși ca întotdeauna, dar de data asta, în vocile lor se simțea o urmă de îngrijorare. Ashley se scărpină în ceafă, puțin ruşinat.

– Acum mă simt bine. Îmi pare rău.

– O, ce ușurare.

– Da, atunci e totul bine.

– Mai e și repriza a treia! Nicio problemă!

Fiecare dintre ei l-a bătut pe Ashley pe spate și pe brațe în timp ce vorbeau. Ashley le-a bătut pe umeri și le-a răspuns la gesturi în timp ce se îndrepta spre locul său.

Echipa de majorete era încă în mijlocul spectacolului. Dar Ashley l-a zărit imediat pe Koi. Instinctiv, a strâns mai tare crosa de hochei.

Câștigă și obține ce-ți dorești.

Desigur, Koi.

Era să lase gelozia meschină să strice totul. “Revino-ți, Ashley Dominic Miller.” S-a pălmuit puternic peste obraz, apoi și-a pus mănușile și a început să se pregătească pentru ultima repriză. Ochii îi ardeau cu o intensitate pe care nu o mai avusese până atunci.

─ ▪ ─

Odată ce numărul majoretelor s-a terminat, Koi s-a grăbit înapoi la banca de rezervă, exact ca înainte. Era fără suflu, dar nu la fel de mult ca mai devreme. Era a doua oară, la urma urmei, și de data asta avusese șansa să-și pună emoțiile în ordine. Își dorea cu adevărat ca Ashley să câștige meciul. De aceea îi dăduse cea mai prețioasă comoară a sa — și nu regreta, nici măcar un pic.

Ash și Elle – amândoi sunt importanți pentru mine. E bine.

Koi s-a pregătit mental. Când meciul se va termina, Ash va alerga mai întâi la Elle. Exact cum se aștepta.

Într-adevăr, când a început a treia repriză, jocul lui Ashley s-a transformat complet. Mai precis și mai agresiv decât în prima repriză, el a entuziasmat imediat publicul cu performanța sa. Echipa de majorete striga și ridica pumnii în aer, scandând “Buffalo!” cu un entuziasm nebun.

Koi privea cu nerăbdare, prins în mulțime. Ashley era prins între doi apărători, pucul fiind blocat.

Eliberează-te, Ash!

Koi își ținu respirația, încurajându-l în tăcere. Ashley se învârti ca și cum ar fi vrut să se ferească, apoi îl împinse brusc pe unul dintre ei cu putere. Fundaşul, luat prin surprindere, se clătină înapoi — iar Ashley nu rată ocazia. Pasă pucul. Bill, care aștepta, îl preluă și pasă din nou. Publicul izbucni în urale.

Plasa s-a unduit când pucul a intrat în poartă. Scorul a crescut din nou. Era al treilea gol consecutiv al echipei lor – și întregul patinoar a explodat.

– O să câștigăm! Chiar o să câștigăm!

Una dintre majorete a țipat de emoție, iar celelalte au strigat în cor.

– Sigur că vom câștiga! Am încurajat din toată inima!

– Da! Echipa noastră e de neoprit!

– Buffalo, Buffalo!

– Uraaaa!

Chiar și Ariel a țipat și a fluturat brațele cu entuziasm. Nu mai era mult timp. Cealaltă echipă recuperase diferența în repriza a doua, așa că scorul era încă strâns. Știau și ele asta — nimeni nu renunța.

– Aaahhh!

Tipul care se luptase mai devreme cu Ashley a urlat și a alergat după puc. Ashley l-a urmat, iar situația s-a transformat într-un unu la unu. Tipul a rânjit, mișcându-și trupul în mod deliberat pentru a-l provoca.

– O greutate în plus. Asta ar trebui să fie o lovitură?

În comparație cu înainte, abia dacă era o provocare. Ashley zâmbi.

– Cine era cel care sângera din nas după pumnul ăla?

– Ai avut doar noroc.

– Da, suficient de norocos încât să fac pereche cu un laș ca tine.

– Ce ai spus, micuțule…!

Chiar când era pe punctul de a înjura, Ashley a smuls pucul și a fugit.

– Și pe deasupra ești și prost!

– Nenorocitule!

Furios, tipul s-a luat după el. Alți apărători i-au blocat drumul, dar Ashley s-a ferit cu reflexe fulgerătoare.

– Bill!

– L-am prins!

Bill a prins pucul cu precizie și a pornit în viteză. Timpul se scurgea. Acesta era efortul final. Dacă nu marcau, se mergea în prelungiri — și cine marca primul în prelungiri câștiga.

Nu era vorba că Ashley se temea de risc. Pur și simplu nu suporta ideea unui meci mai lung.

Asta e. Ultima. A dat tot ce a avut.

– Aaahhh!

Un apărător s-a aruncat spre el, dar nu a reușit să-l ajungă și a sfârșit prin a se izbi de panouri.

Portarul era chiar în fața lui — cel lăudat ca fiind cel mai bun din sezonul trecut. El blocase deja o mulțime de șuturi ale echipei Buffalo în această seară.

Încordându-și fiecare mușchi, portarul urmărea pucul cu o concentrare de laser. Poarta lui părea complet sigilată. Chiar și Bill ezită sub presiune.

Chiar în acel moment, un alt apărător i-a tăiat calea lui Bill. Când pucul era pe punctul de a fi furat, Ashley a intervenit.

– Ah!

– Uau!

Au izbucnit strigăte. Pucul a alunecat pe gheață, toate privirile îndreptându-se spre el. Portarul s-a aruncat — și l-a blocat. Un geamăt colectiv de enervare și ușurare s-a ridicat din tribune. Dar înainte ca cineva să poată reacționa, Ashley a lovit din nou.

Se auzi un sunet ascuțit. Portarul se feri și întinse mâna, dar pucul trecu pe lângă el — întunecat și plat, plutind prin aer. Trei secunde. Două.

– Vaaaiiii!

Plasa s-a umflat. Sirena a sunat. Jocul s-a terminat. Mulțimea a sărit în picioare în timp ce marşul American “Stars and Stripes Forever” răsuna din difuzoare.

– Da, la naiba! Ash!

– Am câștigat! Am reușit!

Jucătorii de hochei au izbucnit în urale, îmbrățișându-se și țipând. Majoretele au aplaudat și au țipat și ele. În mijlocul lor, Koi a aruncat o privire spre spatele lui Ariel — apoi s-a uitat din nou spre Ashley.

La revedere, Ash.

Mi-ai plăcut foarte mult.

Îi furnica nasul. Își șterge ușor nasul. Și când ridică din nou privirea, îl văzu pe Ashley alergând pe gheață – îndreptându-se direct spre ei.

O să-i mărturisească lui Ariel.

Desigur că o va face. Toată lumea gândea la fel. Văzându-l pe Ashley zâmbind atât de larg, Koi se pregăti. În curând, îi va mărturisi lui Ariel. Îi va cere să se împace. Poate chiar o va săruta.

Când o va face, îi voi spune doar “felicitări”.

Koi se pregăti pentru asta. Ashley alerga cu viteză maximă. Apoi, în loc să se oprească la banca de rezerve, își puse o mână pe panouri și sări direct peste ele.

Poftim?!

Nu se îndrepta spre Ariel. Ea era de cealaltă parte. Koi întoarse capul, confuz — tocmai la timp pentru a-l vedea pe Ashley alergând spre el și îmbrățișându-l.

Stai… ce?

Ochii lui Koi s-au mărit. Ashley l-a eliberat, i-a cuprins fața cu mâinile și, înainte ca Koi să apuce să gândească, buzele lor s-au întâlnit.

Nu doar Koi a înlemnit — toți cei din jurul lor priveau șocați. Ashley i-a apăsat buzele cu putere, apoi s-a retras, cu obrajii înroșiți.

– Îmi place de tine, Koi. Fii iubitul meu.

Koi rămase nemișcat. Nimeni nu spuse nimic. Dar lui Ashley nu-i păsa de nimic din toate astea. Singurul lucru care conta era răspunsul lui Koi.

În jurul lor, zgomotul mulțimii și muzica de pe tribune răsunau în continuare.