Poftim? Ce se întâmplă?

Koi se uită în jur, confuz, în timp ce se târa încet de sub masă. Nu era singurul nedumerit — toată lumea încetase să mai vorbească zgomotos și se întorsese să se uite la Ashley. Chiar și Ariel, cu ochii mari și nedumerită, se uită la el și îl întrebă:

– Ce s-a întâmplat?

Toți ceilalți aveau aceeași expresie, fețele lor pline de semne de întrebare, așteptând răspunsul lui Ashley. Dar în acel moment, un singur gând îi trecea prin minte lui Ashley:

“Trebuie să-l scot pe Koi de aici.”

– A, păi, ăăă…

Ashley, care rareori se bâlbâia, adăugă în grabă:

– Tocmai mi-am amintit că am o temă de făcut. Am lipsit de la câteva cursuri în ultima vreme și recuperez cu teme suplimentare.

– Și?

Bill întinse mâinile și se uită în jur. Toți ceilalți păreau la fel de neconvinși. Ashley zâmbi ruşinat și continuă:

– Deci, chiar n-ar trebui să stau aici așa. Trebuie să termin tema ca să-mi mențin media. Notele contează pentru admiterea la facultate, aşa e?

– Păi… da, cred…

– Hai să mergem, Koi.

Ashley îl ignoră complet pe Bill, se întoarse și începu să se îndepărteze. Acum, privirile tuturor se îndreptară spre Koi. Încă neînțelegând ce se întâmplă, Koi clipi și se arătă cu degetul. Ashley nu mai spuse nimic – doar se îndreptă cu pași rapizi spre el și îl apucă pe Koi de braț.

– Ah!

Fără să se oprească măcar o clipă, Ashley îl trase pe Koi de pe scaun și se îndreptă spre ieșire. Ariel se ridică alarmată și strigă după ei.

– Ce faci?! Încă mai avem ședința!

– Voi puteți decide singuri uniformele și ne veți anunța rezultatele mai târziu, nu-i așa, Koi? a strigat Ashley peste umăr, în timp ce împingea ușa. Privindu-l încremenit, Koi ezită. Dacă ar fi spus că vrea să rămână, Ashley s-ar fi simțit ruşinat…

– A, da. Asta e posibil.

În mod neobișnuit pentru el, Koi reuși să înțeleagă și să intre în joc.

– Și eu am lipsit de la ore, așa că… Trebuie să lucrez la teme. Îmi pare rău, Elle. Orice design ai alege, sunt de acord. Îmi pare rău…

Înainte să apuce să termine, Ashley îl trăsese deja afară pe ușă. Restul grupului a rămas privind ușa închisă într-o tăcere uluită. Dar asta nu era tot. Un moment mai târziu, Ashley s-a întors, fluturând câteva bancnote de o sută de dolari și aruncându-le pe tejgheaua casierului de la intrare înainte să se întoarcă și să iasă din nou.

La masă era liniște. Nimeni nu înțelegea ce se întâmplase. S-au privit unii pe alții până când unul dintre jucătorii de hochei a rupt în cele din urmă tăcerea cu un suspin de ușurare.

– Slavă Domnului. Credeam că o să mănânce și o să fugă fără să plătească.

Ceilalți au dat din cap în semn de aprobare.

– Aşa e.

– Da, am comandat tot ce mi-am dorit vreodată să încerc.

– Of, era cât pe ce.

– Ash e un tip bun.

– Un bărbat adevărat, tipul ăla.

Și cu asta, s-au întors fericiți la masă. Ariel, și celelalte fete s-au încruntat cu neîncredere, dar, desigur, asta nu i-a afectat deloc pe băieți.

– Tocmai de aceea oamenii vă numesc gorile, știți asta? a mormăit Ariel cu dezgust.

Bill, care tocmai își terminase burgerul, zâmbi.

– Mai bine spus, gorile fericite.

Restul echipei izbucni în râs, arătând complet fără griji. Văzând că nu are rost să continue conversația, Ariel pur și simplu clătină din cap și se întoarse către colegii ei de echipă bine crescuți.

– Să începem să vorbim despre noile uniforme. Toată lumea e de acord?

Se uită în jur, apoi își încruntă sprâncenele și porunci:

– Cu excepția gorilelor. Doar cei de la această masă.

─ ▪ ─

Ashley, după ce aruncă nişte bancnote și ieși furios din restaurant, încuie imediat ușile mașinii în clipa în care se urcă. Așezat pe scaunul pasagerului, Koi tresări și îl privi nervos.

El a încuiat din nou ușa…

Mai devreme, după ce-l împinsese pe Koi în mașină, Ashley încuiase ușile înainte de a se întoarce înăuntru. Koi trăsese de mâner de câteva ori, doar pentru a descoperi că nu se mișca – renunțase repede și așteptase.

Acum, de îndată ce Ashley s-a așezat la volan, a pornit motorul fără să spună un cuvânt. Koi habar n-avea ce se întâmplă și nu putea decât să-l privească, complet dezorientat.

Ashley a vorbit în cele din urmă, după ce au condus o vreme.

– Fata de mai devreme – ce s-a întâmplat cu ea?

– Cine? a întrebat Koi cu prudență. Ashley rămase tăcut pentru o clipă, apoi scrâșni brusc din dinți. Zgomotul aspru îl determină pe Koi să tresară și să se lipească instinctiv de ușa mașinii. Ashley îl privi, apoi verifică dacă ușa era încuiată înainte de a vorbi din nou.

– Fata care stătea lângă tine. Păreați foarte apropiați.

– Păi…

Koi clipi, încercând să-și amintească. Despre care vorbea – cea din stânga sau cea din dreapta?

– Cea din dreapta.

Ashley a răspuns brusc. Koi și-a dat seama imediat.

– O, Whitney? E în echipa de majorete cu mine.

Ciudat. Ash nu o cunoaște pe Whitney?

Koi credea că echipele de majorete și de hochei erau destul de unite. Oare Ashley era excepția?

Înainte ca şi Koi să apuce să întrebe, Ashley îl întrerupse din nou.

– Nu ești în echipa de majorete de mult timp. Deja ești atât de apropiat de celelalte fete?

– Poftim? O… păi…

Koi clipi și răspunse sincer.

– Sunt destul de lent… dar toate erau foarte răbdătoare și amabile. Sunt niște oameni minunați…

În timp ce vorbea, un zâmbet i se formă în mod natural. Își imagină fețele lor încurajatoare, spunându-i mereu că poate reuși. Chiar și Ariel, strigând “Îți lipsesc mușchii!” cu o față severă, îi veni în minte.

Amintindu-și asta, nu se putu abține să nu chicotească ușor. Asta, desigur, nu determină decât să-l enerveze și mai mult pe Ashley.

– Doar gândul la ea te determină să fii atât de fericit?

– Poftim? O…

Koi a răspuns fără să se gândească.

– Doar că… Nu eram niciodată prea apropiat de fete până acum… Dar, de când ne antrenăm împreună, apuc să le văd de aproape. Nu știam că fetele sunt așa. Adică… adică, nu știam nimic despre ele.

Cu cât vorbea mai mult, cu atât vocea lui devenea mai veselă. Fără bâlbâieli, fără ezitări. Cuvintele îi curgeau liber.

– Sunt amabile, drăguțe, foarte unite. Nu-i așa că e uimitor? Pun pariu că tu știai deja. Mă bucur că am aflat abia acum…

Tresărind, s-a întors să se uite la Ashley – care a smucit brusc volanul. Koi a scos un țipăt și nici măcar n-a apucat să-și termine propoziția. Deși avea centura de siguranță pusă, trupul i s-a aruncat într-o parte. Ashley a tras pe banda de urgență și a aprins luminile de avarie.

Totul s-a întâmplat atât de repede, încât Koi nici măcar n-a apucat să proceseze ce s-a întâmplat. Încă încercând să-și recapete respirația, s-a apucat de piept când Ashley i-a desfăcut centura de siguranță și s-a întors spre el.

– Deci de asta ai sărutat-o? Chiar în fața mea?

Vocea furioasă l-a speriat atât de tare pe Koi, încât a țipat instinctiv.

– Am sărutat-o?! Eu? De ce? Pe cine? Când?!

Nu-i venea să creadă. Am pierdut primul sărut și nici măcar n-am știut?! Cine? Când s-a întâmplat? Koi deveni palid, iar Ashley îl privi înainte de a se întoarce cu fața spre drum și de a mormăi:

– Fata de lângă tine. Te-a sărutat pe obraz.

– Cine? Lângă mine?

– Whitney! a strigat în cele din urmă Ashley. Koi tresări, apoi înghiți în sec.

– Ăla n-a fost un sărut! Doar s-a ciocnit de mine!

– Am văzut.

– Nu, nu ai văzut! Ai văzut greșit!

Ashley îl privi fix, evident neconvins. Koi, incapabil să suporte nedreptatea, protestă.

– Vorbesc serios! Ea a scăpat ceva și s-a aplecat să-l ridice, iar eu m-am aplecat să o ajut. Fețele noastre s-au atins, atâta tot! Nu era un sărut!

Koi a negat categoric, dar expresia lui Ashley nu s-a înmuiat deloc. Încă avea motive să fie supărat.

– Și ați intrat amândoi sub masă?

– Poftim?

Koi a făcut o pauză, apoi a deschis și a închis gura, complet uluit.

– Ți-am spus! I-a căzut ceva! Eu doar o ajutam! De ce te superi pentru asta?!

Enervarea i-a crescut, determinând ca nasul să-l usture. Ashley tot nu părea convins, privindu-l cu o privire severă.

– Deci chiar nu te-ai gândit la nimic? Te-ai dus sub masă doar ca să o ajuți?

– Da! a strigat Koi, iar apoi — copleșit brusc — explodă.

– Erai numai zâmbete cu Elle! De ce te superi doar pe mine?!

Pentru prima dată, Ashley se încruntă.