– Ce faci? a întrebat Ashley, prinzându-l pe Koi, în timp ce acesta încerca să-și mute friptura în farfuria lui Ashley. Koi tresări și îl privi.

– Păi, eu doar… e cam mult pentru mine.

– O să mănânci doar atât?

Ashley aruncă o privire spre farfuria lui Koi. Koi se uită la carnea care se micșorase brusc și zâmbi forțat.

– Da, niciodată nu eram un mare mâncăcios.

– Serios?

În timp ce Ashley dădea un răspuns fără entuziasm, Koi mută repede carnea pe care o ținea în mână. După ce își îndeplinise misiunea cu succes, simți chiar un sentiment de mândrie. Zâmbea mulțumit când îl auzi pe Ashley mormăind pentru sine.

– Nu-i de mirare că ești atât de slab – mănânci cât o pasăre.

Dacă altcineva ar fi spus asta, Koi ar fi ripostat cu tot ce avea: Ai văzut vreodată o fasole atât de mare? Nu tu ești cel care e anormal de uriaș? Dacă toată lumea ar mânca precum tine, Pământul s-ar fi prăbușit deja, nu ar mai fi rămas nimic – carne, plante, totul devorat.

Dar faptul că era vorba de Ashley i-a tăiat complet orice chef de ceartă. În schimb, Koi s-a trezit chiar dând din cap, gândindu-se: “Păi, dacă Ashley spune așa, probabil că e adevărat.”

– Ce vrei să bei? a întrebat Ashley.

– Poftim? Păi, cola, a răspuns Koi din impuls, iar Ashley, stând lângă frigider cu ușa deschisă, întrebă din nou.

– Mango, mere, lămâie verde, zero, original — ce fel?

– M… Mango!

Ashley scoase două cola de mango și două pahare de sticlă, așezând câte unul din fiecare în fața lui Koi.

– Mulțumesc.

Koi a mulțumit din nou, dar Ashley s-a întors fără să spună nimic și a apăsat butonul de gheață de pe frigider pentru a-și umple paharul. S-a așezat la vedere și și-a umplut propriul pahar cu cola și gheață, apoi l-a băut cu poftă. Koi a clipit la această priveliște.

– Ăăă…

– Nu-ți place gheața, nu-i așa?

Chiar când Koi era pe punctul de a spune ceva, Ashley i-a luat înainte. Koi a tăcut din nou.

– D… Da.

Mormăi el, incapabil să spună altceva, și sorbi în liniște din cola. Chiar dacă Ashley spusese că asta era toată mâncarea rămasă, era destul de multă odată ce începu să mănânce. Koi își umplu stomacul gol cu piure de cartofi și salată în locul cărnii.

Odată ce s-a săturat destul, Koi a pus furculița jos și s-a lăsat pe spate în scaun. În același timp, Ashley părea să fi terminat și își ștergea gura cu un șervețel.

– Era suficient? Nu ți-e încă foame? a întrebat Koi, iar Ashley răspunse firesc:

– Nu mănânc întotdeauna atât de mult. Era bine.

Se ridică primul și începu să strângă farfuriile. Deja? Koi era surprins, dar îl urmă repede pentru a-l ajuta la curățenie. Imediat ce terminară de strâns masa, Ashley luă cuvântul.

– Bine, să trecem la antrenament acum?

Mâncarea pe care tocmai o îndopase i se părea brusc că i se blocase în gât. Koi dădu din cap, simțind o strângere în piept.

– Bine.

─ ▪ ─

Patinoarul despre care vorbise Ashley se afla la nivelul al doilea al subsolului. Când Koi a întrebat ce se afla la primul nivel al subsolului, Ashley a răspuns simplu:

– Vin.

În momentul în care au ajuns la B2 și au deschis ușa, un val de aer rece i-a lovit. Koi și-a strâns umerii și a răsuflat. Ashley, care intrase primul, s-a întors și l-a întrebat:

– Te simţi bine? Vrei să-ți aduc ceva cald?

– P… Pot?

Văzându-l pe Koi tremurând de frig, Ashley a deschis firesc unul dintre dulapurile așezate într-o parte. Înăuntru se aflau câteva haine și perechi de patine. A scos un pulover subțire și i l-a înmânat lui Koi în timp ce îi spunea:

– Încă nu ești obișnuit, așa că îți dau asta. Dar e bine să te obișnuiești cu temperatura. Nu vei avea de ales dacă vrei să intri în echipa de majorete.

– Da, înțeleg.

Koi dădu din cap ascultător, deși, în acel moment, era mai urgent să se ferească de frig. Puloverul pe care i-l dăduse Ashley nu era suficient de gros pentru a-l proteja complet de frig, dar era mai bine decât nimic. În timp ce Koi se grăbea să-l îmbrace, Ashley îl întrebă:

– Ce mărime porți la pantofi?

– Poftim? Păi, 7,5*.

– Poftim?!

Ashley încetă să mai caute patine și întoarse capul. Koi, puțin ruşinat, ridică vocea și repetă:

– Șapte virgulă cinci. Șapte virgulă cinci!

– Off!

Ashley scoase un suspin ciudat, apoi se întoarse din nou. El mormăia doar pentru sine, dar în liniștea patinoarului gol, Koi îl putea auzi clar.

– Uau. Eu purtam mărimea 8** încă din clasa a patra…

Koi se simți atât de ruşinat încât îi venea să se ascundă într-o gaură.

Patina era extrem de bine întreținută. Potrivit lui Ashley, trupul său crescuse atât de repede încât avea o mulțime de pantofi și haine pe care nici măcar nu le purtase vreodată. Asta, desigur, era ceva alături de care şi Koi nu se putea identifica deloc.

– Astea sunt mai comode? Sau astea? a întrebat Ashley, iar Koi s-a oprit să se gândească. În ceea ce privește mărimea, cel din dreapta se potrivea mai bine, dar cel din stânga părea mai stabil. Când a recunoscut asta, Ashley a luat decizia în locul lui.

– Atunci alege-le pe cele din stânga. La patine, cu cât sunt mai strânse, cu atât mai bine.

A adăugat că patinele largi cresc riscul de accidentare. Koi a urmat în tăcere instrucțiunile lui.

– Stai jos, ți le leg eu.

Ashley îl așeză pe Koi pe bancă și, fără ezitare, îngenunche în fața lui. Agitat, Koi întinse repede mâna.

– E bine, pot să o fac eu…

– Data viitoare, a spus Ashley, în timp ce mâinile îi se mișcau cu îndemânare.

– Lasă-mă să o fac eu de data asta.

Ashley era extrem de amabil. Koi simți o căldură răspândindu-se în pieptul său datorită acelei amabilități, dar se mustră totuși să nu se lase purtat de val.

“Ashley este doar o persoană bună. Atât.”

Doar pentru că s-au apropiat întâmplător, asta nu însemna că el era special. Ashley avea mulți prieteni și chiar mai mulți oameni care îl plăceau. Probabil că toată lumea aștepta o șansă să se apropie de el. Așa că situația lui Koi nu era deloc unică.

“Fii doar recunoscător.”

Koi și-a spus asta, apoi a privit în jos. A văzut ceafa lui Ashley. Era prima dată când o vedea. Se simțea ciudat și nefamiliar. Nu și-ar fi imaginat niciodată că va veni o zi în care o să se uite așa la Ashley.

Iar acum Ashley îngenunchea în fața lui.

Koi își ținu respirația în tăcere și-l privi. Degetele lui, răsucind șireturile lungi și subțiri în noduri îngrijite, erau hipnotizante. Erau lungi, grațioase, și chiar și unghiile lui pătrate arătau frumos.

În timp ce Koi se uita fix la ele, a întrebat fără să se gândească:

– Ash, cânți la vreun instrument?

– Hmm… flaut.

Era o întrebare întâmplătoare, dar răspunsul era neașteptat. Koi a clipit și a întrebat din nou:

– Flaut? Serios?

– Da.

Ashley termină de legat o parte și se ridică în șezut, apoi apucă celălalt picior al lui Koi. Îi ținu ușor gamba și o trase spre el, aplecându-se din nou și înfășurând șireturile slăbite în jurul degetelor.

– L-am folosit chiar și la examenul de muzică.

– Serios? Pentru ce piesă?

– Sentimental.

– Sentimental?

Koi îi repetă răspunsul, iar Ashley îi răspunse:

– Da, de Claude Bolling.

Era un nume pe care Koi nu-l mai auzise până atunci. Oricum, el nu știa prea multe despre muzică. Dar și-a notat mental numele, hotărât să-l caute mai târziu, când va fi singur. Poate că Ashley a observat, pentru că s-a oprit brusc din legat șireturile, a scos telefonul și a tastat repede ceva.

– Poftim.

– Ah.

Își așeză telefonul lângă Koi pe bancă și se întoarse la legarea patinelor. Koi era pe punctul de a-i mulțumi, dar atunci muzica începu să cânte.

Un jazz ușor începu să se răspândească blând în aer. Era o melodie frumoasă pe care Koi nu o mai auzise niciodată și care îl lăsă pentru o clipă mut.

“Ashley… a cântat asta?”

Ascultând cu atenție flautul, Koi încercă să-și imagineze cum ar fi interpretat-o Ashley. Cu acele degete lungi care îi legau acum patinele, apăsase oare clapele una câte una? Coborând privirea ca acum, cu genele lungi fluturând din când în când.

Probabil că a tras aer în piept de fiecare dată când nota se termina. Și-a desfăcut buzele, a inspirat, a expirat fiecare sunet încet…

Ah.

Cât de frumos trebuie să fi arătat.

Chiar când o durere liniștită îi înflorea în piept, Ashley termină de legat șireturile și ridică privirea. Koi, care îl urmărea tot acest timp, se uită brusc în ochii lui. Privirea lui Ashley se coborî ușor, iar buzele i se curbară într-o linie blândă.

 

-//-

*7,5 = mărime de pantofi în Statele Unite. În Europa înseamnă aproximativ 40. Deci 7,5 înseamnă mărimea 40.

**8 = mărimea 41 în Europa