– Of, of…

Koi era tras după el când și-a dat seama brusc ce se întâmplă. Situația era încă ciudată, și s-a gândit că probabil va rămâne așa pentru o vreme. L-a urmat în grabă pe Ashley.

– Acum, spune-mi.

Ashley l-a condus pe Koi într-un loc retras din spatele școlii și, odată ce au rămas singuri, a vorbit în sfârșit. Ocazia era acolo, dar Koi tot nu găsea cuvintele potrivite.

M-am înscris în echipa de majorete și va trebui să mă îmbrac în haine de femeie. Va trebui să exersez și coregrafia. Și acum îmi spun că trebuie să patinez. Nici măcar nu am patine! De ce? Pentru că nu am bani!

– Koi.

Ashley îi vorbi blând lui Koi, care avea ochii strâns închiși.

– Spune-mi, altfel nu te pot ajuta.

Vocea lui era blândă, dar Koi își dădea seama că voia cu adevărat să-l ajute. Totuși, după toate zidurile pe care le construise în jurul său, Koi nu se putea hotărî să se deschidă.

– Koi, a spus Ashley din nou, când Koi doar își lăsă capul în jos.

– Nu ai încredere în mine?

– N… Nu!

Koi scutură repede din cap. Fața i se înroși de rușine.

– E doar… ruşinos.

– Ce e ruşinos? a întrebat Ashley din nou. Koi scoase un suspin adânc și gemu de enervare înainte de a vorbi în cele din urmă.

– De fapt… ăăă…

Koi ezită, vorbind încet și incoerent. Ashley ascultă cu răbdare, dându-i timp să-și adune gândurile. Koi încercă să fie cât se poate de sincer, omiţând doar partea legată de purtarea hainelor de femeie.

– Deci, există o deschidere iar tu încerci să o rezolvi în acest fel.

După ce a auzit totul, Ashley a mormăit. Koi se simțea tensionat, dar, din fericire, Ashley părea să nu fie la curent cu situația. Se părea că nu știa ultimele bârfe despre despărțirea lui Ariel de el. Asta era o ușurare.

După ce s-a gândit o clipă, Ashley a vorbit.

– Deci, problema acum este că nu știi să patinezi și nu ai patine, nu-i așa?

– D… Da.

– Cel mai bine ar fi să-ți cumperi patine care ți se potrivesc, dar, având în vedere că trebuie să participi doar un sezon…

– Aşa e.

Ashley, simțind nervozitatea lui Koi, i-a sugerat o soluție.

– Uite care e planul. Am un patinoar în subsolul casei mele. Putem exersa acolo.

– Un patinoar? În casa ta?

Koi era șocat, iar Ashley a continuat.

– Cred că mai am patinele pe care le foloseam când eram mic. O să verific dacă ți se potrivesc. Ce părere ai?

– B… Bine.

Koi dădu din cap reflexiv. Ashley zâmbi larg.

– Ei bine, asta rezolvă totul, aşa e? Mai e vreo altă problemă?

– Păi…

Koi clipi surprins. Nu, nu mai era nicio problemă. Într-o clipă, toate grijile lui dispăruseră.

– A, nu, nu mai e nimic.

Dădu repede din cap, simțind cum i se înroșește fața.

– Serios, totul s-a rezolvat, absolut totul.

Ochii îi străluceau în timp ce-l privea pe Ashley, privirea lui fiind atât de plină de admirație, încât Ashley aproape izbucni în râs.

– Mă bucur să aud asta.

Ashley zâmbi cald și continuă.

– Deci, cum o să ne antrenăm? Va trebui să te antrenezi în fiecare zi ca să te obișnuiești cu mișcările, iar eu nu-mi termin antrenamentul până la ora 7. Dacă luăm cina la mine acasă și apoi ne antrenăm la patinaj vreo două ore, probabil că vom termina pe la ora 11. E prea târziu? Ești de acord cu asta?

– Da. E bine.

Koi dădu repede din cap.

– De fapt, și eu termin munca cam pe la ora aia.

În realitate, munca lui part-time se termina la ora 10, dar era plătit doar până atunci. Curățenia, aruncarea gunoiului și verificarea inventarului mai durau încă o oră, uneori chiar două. Nu era plătit pentru timpul suplimentar.

– Pot renunța la munca part-time în timpul săptămânii.

Dar în weekenduri, tot trebuia să se ocupe de magazin. Nu avea ce face. Prioritatea lui principală era să-și mențină notele bune.

– Nu e cam mult? a întrebat Ashley cu o încruntare, vizibil îngrijorat. Văzând asta, Koi a zâmbit intenționat mai larg.

– E bine. Asta e mai important acum.

– Da, cred că da.

Ashley dădu din cap, fiind de acord cu raționamentul lui Koi.

– Bine, atunci. Discuția s-a terminat. Ce părere ai? Ar trebui să începem azi?

– Te rog. Nu avem prea mult timp pentru antrenament. Încă trebuie să memorez mișcările de bază.

Chiar și o zi era o întârziere prea mare. Răsfoise cartea, dar majoritatea mișcărilor erau confuze și neclare.

– Echipa de majorete are multe de făcut, a spus Ashley cu un zâmbet.

– Bine, atunci. Ne vedem la 7:10. Voi porni mașina, așa că vino la mașina mea. E parcată pe strada din fața școlii. O vei recunoaște. O poți găsi?

– Ar trebui să o găsesc.

Până atunci, nu ar mai trebui să fie multe mașini. Cayenne-ul lui era greu de ratat. Totuși, Ashley părea puțin neliniștit.

– Dacă nu o găsești, sună-mă.

După ce i-a dat instrucțiunile, Ashley s-a grăbit să plece. Echipa de hochei pe gheață era pe punctul de a-și începe antrenamentul.

Koi, în echipa de majorete.

Ashley oftă în timp ce mergea repede.

“Chiar a dus la capăt ideea de a îmbrăca un băiat pentru a rupe blestemul.”

─ ▪ ─

– Of, of!

În timp ce-l aștepta singur pe Ashley în cantina liniștită după ore, Koi încerca să învețe mișcările de bază pe care i le arătase Ariel. Nu reușea să înțeleagă instrucțiunile scrise și imaginile, așa că a apelat la videoclipuri, dar tot nu-i ieșea nimic.

De ce naiba își mișcă oamenii trupul așa?

Chiar și ceva atât de simplu precum un pas lateral părea imposibil pentru Koi. Nu-și putea imagina nici măcar cum să o facă sau care erau principiile din spatele acesteia. Când era foarte mic, nu reușea să facă nici măcar cea mai ușoară rostogolire.

“Oare pot să fac asta?”

Suspinând, s-a uitat la videoclip de nenumărate ori, dar timpul a trecut repede. Alarma pe care o setase în prealabil a sunat puternic, iar el, speriat, și-a strâns repede lucrurile și a părăsit cantina.

Deja localizase mașina lui Ashley. Dar mai întâi era nevoie să-și ia bicicleta. Uneori bicicleta lui dispărea, dar nimeni nu ar fi furat-o pe cea veche și uzată a lui Koi. Și de data asta, bicicleta lui era lăsată acolo, așa că a apucat-o repede și s-a urcat cu îndemânare pe ea.

Nu era greu să găsească Cayenne-ul lui Ashley. După ce a trecut de terenul de sport și a ieșit din parcare, Koi a zărit mașina imediat. Când Ashley l-a văzut pe Koi apropiindu-se pe bicicletă în oglinda retrovizoare, a deschis portbagajul.

– Haide, urcă-te, a spus Ashley, stând în fața portbagajului deschis după ce coborî de pe scaunul șoferului.

– E bicicleta mea. Nu ar trebui să o pun eu?

Koi a ezitat și a început să se îndrepte spre scaunul pasagerului. Totuși, după ce l-a văzut pe Ashley ridicând cu ușurință bicicleta veche cu o singură mână și încărcând-o în mașină, el s-a așezat în liniște pe scaunul pasagerului.

Ashley se întoarse repede pe scaunul șoferului și își puse centura de siguranță. După ce se asigură că și Koi își pusese centura, întoarse volanul cu îndemânare și întrebă.

– Ce părere ai de o cină la mine acasă? E bine?

– Păi? Da, desigur. E grozav.

Koi a răspuns cu înflăcărare, dar fața i s-a înroșit repede. Se simțea ruşinat, de parcă ar fi dezvăluit din greșeală că era fericit pentru că putea economisi bani. Ashley, observând disconfortul lui Koi, a continuat să vorbească.

– După ce mâncăm, va trebui să ne antrenăm imediat. Dacă ne oprim în altă parte, vom pierde prea mult timp.

– O, da.

Koi se simți ușurat. Ashley conduse mașina cu ușurință, îndreptându-se direct spre zona rurală.

─ ▪ ─

Cina pe care o pregătise Ashley era din ceva ce personalul gospodăriei gătise mai devreme și, așa cum era de așteptat, porțiile erau enorme. Koi nu mai văzuse niciodată un bol de salată atât de mare. Atât de multă salată verde. Apoi, lângă el, piureul de cartofi era, de asemenea, îngrămădit într-un bol de salată de aceeași dimensiune, ceea ce îl determină pe Koi să se întrebe nervos câtă mâncare va mai rămâne după aceea.

Contrar așteptărilor sale, ceea ce a servit Ashley era doar salată de pui, friptură și piure de cartofi. Koi, crezând că vor mai veni și alte feluri de mâncare, s-a uitat uimit la Ashley, care stătea alături de el, și a întrebat.

– Deci, nu mănânci prea mult acasă?

– Păi, nu e că nu mâncăm, dar…

Ashley s-a ridicat, ca și cum și-ar fi amintit ceva, și a adăugat.

– În acest moment, asta e tot ce avem.

– Ah!

În timp ce tăia o bucată mare de friptură și o băga în gură, Koi se înecă brusc. Se bătu repede cu pumnul în piept și înghiți niște apă, recăpătându-și calmul. Privind alternativ la farfuria lui și la cea a lui Ashley, Koi se hotărî și tăie jumătatea rămasă de carne. Era singura soluție.