Ashley tocmai ieșea din bucătărie.

– Ai terminat deja?

– Păi… D… Da.

La întrebarea lui Ashley, Koi dădu repede din cap. Era nervos, întrebându-se dacă şi comportamentul lui părea neobișnuit, dar Ashley spuse doar “Da?” și trecu peste fără să se gândească prea mult.

“Am reușit să mă descurc?”

Koi nu avea absolut nicio încredere în talentul său actoricesc, dar, din moment ce Ashley nu a pus nicio întrebare, poate că nu era chiar atât de rău.

Asta trebuia să creadă.

– Te duci direct la somn sau mai vrei ceva de băut?

– Mai beau ceva.

Nu se punea problema să se culce deja. A răspuns repede, iar Ashley a zâmbit.

Umflătura de pe o parte a feței încă era acolo, dar amprenta mâinii se estompase mult. Până mâine, umflătura se va retrage complet, iar urmele vor dispărea.

– Luni vei putea veni la școală.

La remarca lui Koi, Ashley zâmbi.

– Ți-am spus că voi fi acolo.

Modul în care a răspuns atât de natural l-a determinat pe Koi să se simtă, din nu știu ce motiv, puțin răutăcios. S-a prefăcut că nu știe și a întrebat:

– Dar dacă până atunci ești încă așa?

Ashley îl privi de sus.

– Cine a spus că voi arăta uimitor indiferent de situație?

Fața lui Koi se înroși.

– Eu.

Ashley dădu ușor din cap, ca și cum ar fi confirmat, și chicoti.

Koi, agitat, se grăbi să-l urmeze, inima îi bătea cu putere dintr-un motiv pe care nu-l putea explica.

─ ▪ ─

– Aahh…

Un suspin de satisfacție îi scăpă.

Koi stătea alături de Ashley în grădină, privind cerul nopții.

Lângă ei se afla o grămadă de sucuri și gustări de tot felul.

– Parcă stelele sunt pe cale să se împrăştie.

Koi întinse mâna spre cer în timp ce vorbea.

– N-am mai văzut niciodată un cer atât de vast.

– Nu l-ai văzut data trecută? îl necăji Ashley.

Koi se corectă repede.

– Un cer atât de vast se poate vedea doar de la această reședință.

Nu existau linii electrice care să-l traverseze, nici zgârie-nori împrăștiați care să strice priveliștea.

Cerul infinit îi determina pieptul să se simtă mai ușor de fiecare dată când îl privea.

– Probabil că aici e ușor să vezi constelațiile.

Koi luă o înghițitură din băutura sa în timp ce vorbea.

– Vrei să le vezi?

La întrebarea lui Ashley, Koi se întoarse să-l privească.

– Există vreo altă modalitate de a le vedea în afară de asta? a mormăit Ashley firesc.

– Am un telescop.

– Ce? Un telescop? Un telescop astronomic adevărat?

Vocea lui Koi se înălță de fericire, determinându-l pe Ashley să tresară ușor înainte de a răspunde o clipă mai târziu.

– Păi, da.

– E uimitor! Unde? E la etajul al doilea? La etajul al treilea? Pot să-l văd acum? exclamă Koi, cu ochii strălucind, dar apoi ezită brusc.

– Scuze, m-am înflăcărat prea tare.

Văzând fericirea lui Koi dispărând într-o clipă, Ashley râse.

Urechile lui Koi, care se mișcau ușor de emoție, se opriră brusc.

Ashley a rezistat impulsului brusc de a le atinge și a spus:

– Nu e aici. E la casa principală din Est.

– O…

Vocea lui Koi, care era plină de înflăcărare, s-a liniștit.

Ashley își drese gâtul și întrebă:

– Îți plac atât de mult stelele?

– Da.

Koi dădu din cap fără ezitare.

– Mi-ar plăcea să studiez astronomia. Vreau să lucrez la NASA.

– NASA?

– Da.

Starea de spirit a lui Koi se îmbunătăți din nou în timp ce vorbea fericit.

– Vreau să fiu astronaut.

– Astronaut? a repetat Ashley.

Koi dădu din cap încă o dată.

– Vreau să experimentez spațiul pe viu. Cât de uimitor ar fi? Un univers negru ca tăciunele, care se întinde la nesfârșit. Până acolo, cât vezi cu ochii…

În timp ce vorbea, își întinse brațele.

Deja se simțea de parcă plutea în mijlocul spațiului.

Cerul albastru intens care îl înconjura părea chiar cosmosul însuși.

Închise ochii și inspiră adânc.

Aerul rece îi umplu plămânii.

Se simțea de parcă se scufunda în spațiu.

– Koi!

Deodată, Ashley îl strigă pe nume și îl apucă de braț.

Koi tresări, surprins, și deschise ochii să se uite la el.

– Ash? a strigat el, confuz.

Fața lui Ashley devenise complet palidă, lipsită de orice urmă de culoare.

Koi clipi surprins și întrebă grijuliu:

– Ash, ce s-a întâmplat?

Ashley, cu fața încă palidă, clipi ca și cum și-ar fi revenit în sfârșit în fire.

– Poftim?!

Reacția lui amețită nu determină decât să-l îngrijoreze și mai mult pe Koi.

– Ash, ce s-a întâmplat?

Îi strigă din nou numele, iar abia atunci fața lui Ashley se relaxă. Un suspin profund îi scăpă de pe buze.

– Scuze, m-am speriat.

– De ce?

Koi tot nu înțelegea și a insistat să primească un răspuns.

Ashley deschise gura, apoi o închise din nou.

– Nu contează,a mormăit el.

– Nu, nu e nimic. Las-o baltă.

Koi voia să afle motivul, dar Ashley nu părea dispus să-i explice.

Tot ce putea face era să-l privească îngrijorat.

– Te simţi bine? întrebă Koi, odată ce Ashley părea să-și recapete culoarea.

Ashley dădu din cap.

– Da. Acum mă simt bine.

Zâmbi.

Dar nu era zâmbetul luminos și lipsit de griji de obicei.

Dorind să destindă atmosfera, Koi făcu o glumă jucăușă.

– Credeai că o să dispar pur și simplu undeva?

El chiar a râs scurt, dar Ashley nu a zâmbit.

Nici măcar nu și-a îndreptat privirea în altă parte, ruşinat.

În schimb, a continuat să-l privească fix, intens.

Ash?

Koi, confuz, aștepta pur și simplu.

Aerul din jurul lor era nemișcat.

Până și propria lui respirație părea inaudibilă.

Poftim?!

Ashley își înclină ușor capul spre el.

În mijlocul tăcerii, se amestecă un alt sunet — o bătaie ușoară, ritmică.

Bătăile inimii lui.

Ochii lui Koi se măriră în timp ce-l privea pe Ashley aplecându-se.

Inima lui, care mai devreme îi bătea cu putere, acum părea ciudat de tăcută.

Toate simțurile lui păreau să se concentreze exclusiv asupra lui Ashley.

Ochii lui, fixați asupra lui.

Urechile lui, ascultând fiecare mișcare a lui.

Fiecare fir de păr de pe trupul său se ridică, hipersensibil la prezența lui.

Koi își ținu respirația.

Nu avea nicio idee ce urma să facă Ashley.

Tot ce putea face era să-l privească cum se apropia.

Câteva clipe s-au transformat în eternitate.

Inima îi bătea încet în piept în timp ce îl privea pe Ashley.

A observat, pentru prima dată, cât de lungi și de negre erau genele lui Ashley.

– Am înțeles.

Poftim?

Vocea bruscă a lui Ashley îl scoase din transă.

Koi clipi surprins.

Un zâmbet blând i se întinse pe fața lui Ashley în timp ce ridică mâna.

– Era un gândac.

– Un… un gândac?

Koi se bâlbâi ca un prost.

Ashley dădu din cap fără ezitare.

Ridicându-se în picioare, întrebă firesc:

– Vrei niște înghețată?

– Poftim? O… da.

Încă amețit, Koi dădu din cap fără să se gândească.

Ashley îi arătă un zâmbet larg înainte să se întoarcă și să plece.

Koi rămase împietrit pe loc, privind spatele lui Ashley care se îndepărta.

Inima îi bătea atât de tare încât îi răsuna în urechi.

“Credeam… că o să mă sărute.”

Să realizeze asta îl lovi dintr-o dată.

Fața îi ardea de rușine.

─ ▪ ─

Era cât pe ce.

Abia după ce s-a îndepărtat suficient de mult de privirea lui Koi, Ashley s-a oprit în sfârșit, apăsându-și o mână pe piept.

“Ce naiba făceam?”

Oricât s-ar fi gândit la asta, nu-și putea explica propriile acțiuni.

Poate era briza perfectă.

Poate că era cerul senin și luminos.

Sau poate… era Koi.

Koi, care stătea chiar lângă el.

Simțise că şi Koi era pe punctul de a dispărea.

– Aah…

Închise ochii și scoase un suspin tremurat.

Ce prostie.

Să se piardă în gânduri ridicole — ce dramatic.

Ashley clătină din cap și se îndreptă cu pași repezi spre bufet.

Luă orice înghețată și băutură îi căzu la îndemână, încercând în continuare să identifice cauza exactă a momentului ciudat de mai devreme.

Nu era un puști naiv care trăia prima lui relație.

Cu un zgomot metalic sec, a închis ușa frigiderului și s-a întors.

─ ▪ ─

Respirând adânc, Ashley se îndreptă spre grădina unde se afla Koi.

Koi stătea cu picioarele strânse la piept, îmbrățișându-le în timp ce privea cerul nopții.

Ashley se așeză în tăcere lângă el și îi întinse înghețata.

– Mulțumesc.

Koi scoase lingura de pe capac și luă o înghițitură.

Vanilia rece și dulce i s-a răspândit pe limbă.

E bună.

Un zâmbet luminos și incontrolabil i se întinse pe față.

Ashley îl privi, apoi își întoarse repede privirea.

Deschizând o doză, a turnat jumătate din conținut într-un pahar.

Chiar când era pe punctul de a lua o înghițitură, își dădu seama că luase băutura greșită.

Credea că e bere de ghimbir.

Dar, în schimb, luase o doză de bere din frigider.

Mirosul puternic de alcool i-a urcat în nas când a pus paharul jos și a întins mâna după o altă băutură.

De data asta, a luat o cola.

Dar înainte să apuce să bea o înghițitură, ceva i-a atras atenția—

Koi, înghițind ceva.

– Stai!

Vocea lui Ashley răsună alarmată când își dădu seama ce bea Koi.

Berea.

Dar era deja prea târziu.

Koi terminase toată doza.