Ashley a lovit pucul cu un zgomot sec, trimițându-l să zboare peste patinoar. Portarul s-a aruncat într-o încercare disperată, dar era în zadar — pucul a intrat direct în poartă. Ashley şi-a lovit palma rapid cu Bill, care i-l pasase în aer.

Un fluier s-a auzit exact la momentul potrivit, semnalând o scurtă pauză.

– Of!

Bill a luat o gură mare direct din sticla cu apă, apoi și-a șters buzele și a întrebat:

– Deci, ce se întâmplă cu tine? Chiar te desparți de Ariel?

– Ce naiba tot spui acolo? a răspuns Ashley, care tocmai golise mai mult de jumătate din sticla sa dintr-o singură înghițitură. A inspirat adânc, respirația lui fiind ușor neregulată din cauza efortului.

– Ea a spus că nu i-ai răspuns la telefoane și că nu te-ai întâlnit cu ea, a continuat Bill.

– Eram ocupat.

– Asta e o scuză. Haide, amice, chiar crezi că ne poți servi minciuna asta evidentă? Știm cu toții ce se întâmplă.

Bill s-a uitat în jur, ca și cum ar fi căutat o confirmare. Ceilalți băieți au dat din cap în semn de aprobare din diferite colțuri ale patinoarului.

– Da, când începi să-ți pierzi interesul, primul lucru care dispare este comunicarea.

– Nu aveai antrenamente și era pauză de sezon, dar tot nu te-ai întâlnit cu ea? E ciudat.

– Un semn clasic al unei despărțiri.

– Fii sincer, tipule – ai pe altcineva?

Toate privirile s-au îndreptat spre Ashley. Expresia lui s-a contorsionat într-un dezgust nedisimulat.

– Nu, și nici nu m-am săturat de Elle.

– Poate că nu o urăști, dar asta nu înseamnă că nu se poate să-ţi placă de altcineva, a intervenit cineva.

Bill a râs disprețuitor.

– Amice, asta se numește înșelat.

Un cor de “oo”-uri și aplauze ironice răsună în jurul lor.

Ashley, însă, nu reuși nici măcar să zâmbească forțat. Nu avea habar de ce spuneau asta. Nu înșelase pe nimeni și nu găsise altă fată. Sentimentele lui pentru Ariel nu se schimbaseră prea mult – era tot drăguță, tot amabilă, tot o pereche potrivită pentru el.

Atunci de ce era totul atât de ciudat?

– La naiba!

Mormăi el înjurătura și bău restul de apă înainte de a arunca sticla goală într-un coș de gunoi.

Ceilalți băieți au schimbat priviri, simțind tensiunea.

– Păi… ai cumpărat biletul?

Era din nou Bill, scărpinându-se ruşinat pe nas.

– Nu, încă nu.

Imediat ce Ashley a răspuns, Bill a sărit.

– Anul ăsta nu au tipărit prea multe. Dacă aștepți prea mult, s-ar putea să nu mai prindezi unul.

– Da, ar trebui să te duci să verifici imediat după antrenament.

– Prostule, chioșcul e deja închis.

– Nu, acum stau deschise până târziu. Eram ieri după antrenament și era încă deschis.

În mod normal, chioșcul se închidea cam în același timp cu orele de curs, rămânând deschis până târziu doar în timpul evenimentelor speciale sau în anumite perioade ale anului. Oricum ar fi, să treacă pe acolo după antrenament nu părea o idee rea.

– Am înțeles. Mulțumesc.

Ashley dădu din cap în semn de confirmare, chiar în momentul în care antrenorul fluieră din nou. Pauza se terminase. Se îndreptă spre gheață, dar Bill îl apucă de braț.

– Ashley.

Auzindu-și numele rostit de Bill, care de obicei îi spunea doar “Ash”, Ashley se încruntă în timp ce se întoarse. Bill îi puse o mână fermă pe umăr.

– Nu glumesc. Ariel e foarte supărată.

Fața lui era neobișnuit de serioasă, fără nici o urmă de umor în expresia sa. Ashley îl privi fix pentru o clipă, înainte de a se întoarce cu spatele.

S-a întors pe patine la poziția sa printre ceilalți jucători și, în curând, meciul a reînceput.

Cuvintele lui Bill conțineau un sâmbure de adevăr. Asta nu provoca decât să-l determine pe Ashley să se simtă și mai incomod.

“O să cumpăr naibii biletul ăla.”

În timp ce alerga după puc, aceasta era singura soluție la care se putea gândi. Se va duce la balul de absolvire, o va scoate pe Ariel la întâlnirile lor firesc de weekend și va face totul așa cum au făcut înainte. Ea se va calma.

Și el trebuia să stea departe de Koi.

Era adevărat că o neglijase pe Ariel în ultima vreme. Să se concentreze asupra ei era ceea ce trebuia să facă. Dar asta însemna că nu va mai avea timp pentru Koi.

Ca înainte.

Înainte ca şi Koi să intre în viața lui, așa stăteau lucrurile. Și acum, trebuia doar să revină la asta.

“Nu e ca și cum l-aș evita.”

Ashley s-a corectat repede. O să-l trateze pe Koi ca pe orice alt coleg de clasă. Nu era nevoie să se întâlnească în afara școlii. Oricum, Koi era ocupat cu munca lui part-time.

Ashley lovi pucul care se apropia cu o mișcare puternică, urmărind cu privirea traiectoria acestuia.

“De ce naiba mă gândesc la Koi chiar acum?”

Nu avea niciun sens. În timp ce îl împingea din cale un adversar care se apropia, o înjurătură îi scăpă de pe buze.

Trebuia să se distanțeze de Koi pentru a petrece mai mult timp cu Ariel.

De ce gândurile lui o luaseră pe acea direcție?

De ce îi venise Koi în minte?

“Chiar nu ar trebui să-l mai văd.”

În loc să caute un răspuns, Ashley a ales să îl ignore. Totul se va rezolva.

Pur și simplu se înflăcăras prea tare că își făcuse un nou prieten, pentru prima dată. Era timpul să pună capăt relației.

Asta credea el.

Desigur, asta doar dacă lucrurile mergeau conform planului.

─ ▪ ─

– O!

În clipa în care Ashley a pășit în chioșcul de gustări după antrenament, a încremenit.

Un coleg de clasă cunoscut, ocupat cu aranjarea proviziilor, și-a întors capul exact când privirile lor s-au întâlnit. Ochii lui Koi s-au mărit de surprindere.

– Ash!

Vocea lui veselă răsună, iar Ashley răspunse fără tragere de inimă.

– Koi.

Koi a lăsat imediat deoparte ceea ce aranja și s-a repezit spre el. Ashley a rămas nemișcat, privindu-l pe Koi cum se apropia.

Odată ce ajunse chiar în fața lui, Koi își ridică privirea și îl întrebă:

– Ce faci aici? Ai nevoie de ceva?

– Păi… păi…

Luat prin surprindere, Ashley s-a bâlbâit. Koi nu părea să-i observe ezitarea și a continuat să vorbească pe tonul său vesel firesc.

– Antrenamentul s-a terminat, aşa e? Ai mâncat deja? Am niște pâine – vrei și tu?

Ascultându-l vorbind fără oprire, gândurile lui Ashley se învârteau în cerc.

Tocmai când se hotărâse să se țină departe de Koi pentru o vreme, iată-i aici, față în față.

Ar fi putut pur și simplu să se întoarcă și să plece.

Dar nu a făcut-o.

“Am venit doar să cumpăr un bilet.”

Aceasta era scuza pe care o avea.

Nu avea habar de ce această situație îl determina să se simtă atât de neliniștit. Koi era doar un prieten, nu-i așa?

Nu — dacă şi Koi era o fată, oamenii ar fi devenit cu siguranță suspicioși.

Ashley a petrecut atât de mult timp cu el. Se presupunea că era o ușurare faptul că şi Koi era băiat.

Pentru că dacă nu era…

– Poftim!

Koi i-a fluturat brusc ceva în fața lui Ashley, scoțându-l din gândurile sale. A clipit și s-a uitat în jos. Koi îi întindea o bucată de pâine.

– Am deschis deja punga, dar încă nu am luat nicio mușcătură.

În timp ce Koi vorbea, un miros slab acru îi ajunse la nas lui Ashley.

Nu era plăcut.

Desigur.

Probabil că pâinea asta era de la lichidarea de stoc a magazinului — unde se vindeau produse expirate la preț redus.

– Nu e stricată, aşa e? a întrebat Ashley sceptică.

– Poftim?

Ochii lui Koi s-au mărit de panică în timp ce verifica în grabă pâinea.

Reacția lui era suspectă.

Ashley strânse ochii.

Koi avea fruntea acoperită de picături de sudoare în timp ce se bâlbâia:

– Of, ăăă, asta e, păi…

– Dă-mi-o.

Ashley întinse mâna după el.

Koi s-a întors repede, încercând să se ferească, dar era imposibil.

Ashley era căpitanul echipei de hochei pe gheață a liceului lor, câștigătoare a campionatului. Koi nu avea nicio șansă să-l evite.

În ciuda eforturilor sale, Koi a pierdut geanta într-o clipă.

– Ah!

Ashley a smuls-o cu cealaltă mână chiar în momentul în care Koi s-a întors.

El a apăsat cu ușurință pe capul lui Koi, ținându-l la distanță în timp ce Koi se zbătea disperat.

Ignorând eforturile lui Koi, Ashley a ridicat punga de plastic la nivelul ochilor și a examinat-o.

Fața i s-a strâmbat de dezgust.

– E mucegai pe asta.

– Poftim? Serios?

Koi a încetat imediat să se zbată și a deschis ochii larg.

Ashley îi dădu drumul la cap și îi arătă pâinea.

Exact cum spusese el, pete negre de mucegai erau pe sandvișul acoperit cu sos.

– O. Ai dreptate, a recunoscut Koi cu voce resemnat.

– Îmi pare rău. Era să te îmbolnăvesc.

Se scuză din nou, părând sincer că regretă.

Ashley, încă încruntat, îi răspunse sec:

– Tu ești cel care era să se îmbolnăvească. Ce era dacă l-ai fi mâncat? Nu simțeai mirosul?

– Păi… ăăă…

Koi clipi, neștiind ce să spună.

– Nu credeam că s-a stricat deja.

Scuza lui slabă nu a determinat decât să-l provoace pe Ashley să arunce punga direct la gunoi.

– Data viitoare verifică.