– Koi!

– Elle!

În clipa în care s-au văzut, s-au îmbrățișat strâns, plini de bucurie. După încă o strângere puternică, s-au eliberat unul de celălalt. Koi s-a uitat la Ariel cu un zâmbet luminos și a vorbit primul.

– Te simţi bine? Îmi pare rău că nu te-am sunat de atâta timp.

– Nu-i nimic. Eu ar trebui să-mi cer scuze că te-am chemat așa.

Ariel își încruntă sprâncenele în semn de scuză și îl conduse pe Koi în apartament. El se opri în sufragerie și așteptă, în timp ce ea oftă și continuă.

– Indiferent ce am încercat, nu am reușit să rezolv problema. Ești singurul pe care îl pot ruga.

– Nu-i nimic. Mă bucur că pot ajuta.

Koi zâmbi larg, iar Ariel îi răspunse cu un zâmbet, încă arătând puțin vinovată, înainte de a se îndrepta spre bucătărie. Koi se uită la chiuveta pe care ea i-o arătase, deschise robinetul pentru a verifica scurgerea, apoi spuse:

– Nu e prea grav. Cred că pot să-l repar demontând țeava de dedesubt… dar s-ar putea să se facă puțină mizerie. Ai vreun prosop vechi sau haine pe care nu te deranjează să le strici?

– Da, o clipă.

Ea s-a grăbit și s-a întors cu un mănunchi de cârpe în brațe. În timp ce Koi a îngenuncheat și a început să așeze prosoape în jurul chiuvetei și să se apuce de muncă, Ariel a luat loc la masa din sufragerie. Privindu-l cum se mișca în liniște, dar eficient, nu s-a putut abține să nu se gândească:

Arată destul de grozav în momentul ăsta.

Revino-ți. E ca un frate mai mic pentru mine.

Ariel s-a certat singură și a râs sec. Întotdeauna se simțea atrasă de bărbații care erau profesioniști în meseria lor. Garrett era la fel. Gândul acela i-a provocat o undă de amărăciune.

– Garrett obișnuia să facă lucruri de genul ăsta. E cam nasol că nu-l mai am lângă mine.

– Unde a plecat? a întrebat  Koi firesc, întrebându-se dacă Garrett plecase într-o călătorie de documentare sau ceva de genul ăsta. Ariel răspunse pe un ton calm.

– Ne-am despărțit.

Koi, surprins, se opri din mișcare și se uită la ea. Ariel continuă, calmă.

– Când locuiești împreună, începi să vezi lucrurile care nu funcționează. Și-a luat ultimele lucruri, săptămâna trecută. S-a terminat definitiv.

– Înțeleg.

Koi nu știa ce să spună și nu a putut decât să mormăie un răspuns slab. Ariel a zâmbit, ca și cum ar fi vrut să-l liniștească.

– Nu e mare lucru. Te întâlnești cu cineva, te desparți, apoi cunoști pe altcineva. Așa e viața. O să găsesc pe altcineva.

Și probabil că așa va fi. Ariel a avut întotdeauna un iubit, iar acum că era din nou singură, vor fi o mulțime de băieți care vor sta la coadă ca să iasă cu ea. Koi dădu din cap în semn de aprobare, iar Ariel oftă.

– Problema e chiria. Când o împărțeam cu Garrett, era suportabilă. Dar acum? N-am cum să-mi permit locuința asta singură.

La auzul acestor cuvinte, Koi se uită în jur prin apartament. Trei dormitoare, două băi, într-o locație bună – trebuia să fie scump. Să locuiască singură aici ar costa o avere. Probabil că îngrijorarea lui i se citea pe față, pentru că Ariel adăugă repede:

– Nu-ți face griji, am alte opțiuni – cum ar fi să împart casa cu cineva sau ceva de genul ăsta. Dar tu? Se pare că te descurci foarte bine cu el, aşa e?

Schimbarea bruscă de subiect îl determină pe Koi să tresară, ochii lui mărindu-se. Fața i se înroși brusc, în timp ce se străduia să-și îndrepte privirea în altă parte. Ariel râse disprețuitor, neimpresionată.

– Nu e nevoie să fii atât de șocat. Am știut din clipa în care te-am văzut. Miroși a feromoni de-ai lui.

– S…Serios?

Koi aruncă repede o privire asupra trupului, dar, desigur, nu-și dădu seama. Ariel îl necăji cu un zâmbet șiret.

– Cât de aproape trebuie să fii ca un Beta să miroasă a Alfa extrem? Dacă nu ar fi culoarea ochilor tăi, oamenii ar crede că tu ești un Alfa extrem. Ești sigur că niciun Omega nu a reacționat la tine pe drumul până aici?

– Păi… Nu-ţi face griji. Recepția mi-a chemat un taxi, așa că l-am luat…

Deci, practic, locuiești cu el acum, aşa e?

Ariel se încruntă, imaginându-și fața îngâmfată a lui Ashley. Vulpea aia probabil că a folosit vreo șmecherie ca să-l cucerească pe Koi. Totul decursese mult prea ușor.

Ei bine, cel puțin pare că se descurcă bine…

Oricum, Koi terminase reparația. După ce reconectase țevile și lăsase apa să curgă pentru a verifica dacă există scurgeri, dădu din cap mulțumit. Ariel îi apucă fericită mâna.

– Mulțumesc, Koi. Ai terminat foarte repede.

– Nu era chiar așa de rău.

Koi părea ruşinat, iar Ariel zâmbi și îi spuse:

– Ar trebui să mai rămâi puțin. O să fac niște ceai și o să aduc niște gustări.

Apoi, aruncându-i o privire, a adăugat:

– Vrei să te speli? Hainele tale s-au murdărit destul de tare. Garrett a lăsat în urmă o cămașă pe care mi-a spus că o pot arunca – ți-o dau ție.

– A, sigur. Mulțumesc.

Ariel îl conduse la baie, îi înmână cămașa și se întoarse în bucătărie. Rămas singur, Koi răsuflă ușurat. Dacă Ariel i-ar fi văzut trupul gol, ar fi țipat probabil. Se uită la pielea lui, încă marcată de mușcături și săruturi, apoi se spălă repede și se schimbă în cămașa curată.

Când a ieșit, Ariel tocmai termina de preparat ceaiul. Ea i-a zâmbit în timp ce turna ceaiul.

– În ultima vreme sunt obsedată de ceaiul ăsta. Vrei să-l încerci? Sau să-ți aduc altceva?

– E în regulă. O să-l încerc.

La auzul răspunsului lui, ea îi întinse o ceașcă și termină de aranjat masa. Odată ce gustările erau aranjate și s-au așezat unul în fața celuilalt, Ariel trecu în sfârșit la subiect.

– Deci… spune-mi. Cum merg lucrurile cu el?

– Poftim? O…

Fața lui Koi s-a înroșit aproape instantaneu. Era perfect normal să întrebi un prieten cum merg lucrurile cu partenerul său. Ariel tocmai vorbise despre despărțirea ei de Garrett de parcă nu era nimic – așa că, firește, era curioasă și în privința lui Koi. Dar pentru el, era un teritoriu necunoscut, și asta se vedea.

– N…Ne merge bine. Foarte bine.

Și-a ținut privirea ațintită asupra ceștii de ceai, vorbind încet. Fața i s-a înroșit și mai tare, inima îi bătea cu putere și, în cele din urmă, a recunoscut:

– E evident că există ceva între noi.

Ceașca de ceai pe care Ariel o ridicase se opri în aer. Koi continuă, tot fără să poată ridica privirea.

– Eu, ăăă… i-am spus că îmi place de el. Mi-a scăpat pur și simplu. Și apoi Ash… el…

Prea ruşinat să continue, a plecat capul. Ariel a pus încet ceașca jos. Nu s-a putut abține să-și imagineze ce a spus ticălosul ăla cu limba de șarpe.

– A spus… că m-a iubit întotdeauna. Că mă va iubi doar pe mine. Că m-a iubit doar pe mine.

Nenorocit de escroc.

Ariel aproape că a rămas cu gura căscată. Văzându-l pe Koi agitându-se timid de fericire de cealaltă parte a mesei, i-a venit să țipe. Nenorocitul ăla îngâmfat l-a sedus complet pe băiatul ăsta nevinovat și l-a devorat cu totul. Era de necrezut.

Dar poate… era inevitabil. Ariel îl prezentase pe Koi lui Ashley pe vremuri, când el nu era plătit. Dacă era cineva de vină, aceea era ea.

A încercat să se ferească de o vulpe și a dat peste un tigru.

Nu avea nicio idee cum să se descurce acum. Mintea îi era plină de gânduri, dar niciunul nu-i ieșea pe buze. Koi părea atât de sincer fericit, cu fața strălucind în timp ce zâmbea timid.

Ariel știa cât de mult se luptase Koi. Cât de singur era. Era oare corect să distrugă această fericire acum?

Dar Ashley… el avea o logodnică. Mergea la petrecerile alea cu feromoni în fiecare săptămână.

Ariel s-a abținut să nu spună asta cu voce tare. Dacă şi Koi ar fi aflat, cât de mult l-ar fi rănit?

Poate că ar fi spus că acum nu mai contează… dar logica și emoția nu merg niciodată mână în mână.

L-ar apăsa, și nimic nu ar mai fi la fel vreodată.

El a spus că îl iubește cu adevărat pe Koi.

Ariel a încercat să se liniștească. Oricare erau intențiile lui Ashley, cel puțin partea aceea părea sinceră. Ar fi mers oare atât de departe dacă nu ar fi vorbit serios? Nu avea nimic de câștigat din asta.

Dar totuși… acele lucruri amenințătoare pe care Ashley le-a spus odată — pur și simplu nu le putea uita. În timp ce Ariel se lupta cu gândurile ei, Koi a vorbit din nou.

– Păi… Ash a spus că mă va ajuta să-mi găsesc un loc de muncă, dar, din moment ce nu știu când se va întâmpla asta, mă gândesc să-mi iau un job part-time între timp.

– Poftim? De lucru cu jumătate de normă?

Ieșind din gândurile ei, Ariel întrebă repede. Koi răspunse, încă timid, dar cu o privire hotărâtă.

– Vreau să cumpăr un inel.

– Un inel?

Ea repetă cuvântul, uimită. Iar Koi, încă roșind, declară cu mândrie:

– O să-i cer mâna lui Ash.

La auzul acestor cuvinte, Ariel rămase cu gura căscată.