Expresia ei era mai serioasă ca niciodată. Privind chipul lui Elle, complet lipsit de orice urmă de zâmbet, Koi deschise gura.

– E în regulă.

Apoi adăugă repede:

– Eu cred în Ash.

Chipul lui Ashley, care îi zâmbea strălucitor, încă îi plutea viu în fața ochilor. La fel și expresia devastată când s-a întors cu spatele. Acea privire încă îi rănea inima lui Koi. Își coborî capul și stimulă că soarbe din vin, încercând din greu să ascundă lacrimile care amenințau să-i curgă.

Natura unei persoane nu se schimbă. Așa că totul va fi bine. În ciuda tuturor articolelor și zvonurilor despre avocatul Ashley Miller, Koi credea în el.

Era tot același Ashley Miller, neschimbat.

Ariel, văzându-l așa, nu mai spuse nimic.

─ ▪ ─

– M-am bucurat foarte mult să te văd, a spus Ariel, în timp ce se îmbrățișau călduros. După ce o îmbrățișă, Koi îi strânse mâna lui Garrett.

– Mulțumesc pentru invitație. M-am bucurat să te cunosc, Garrett.

– Vino să ne vizitezi din nou cândva.

– Ține legătura cu noi, des.

Dând din cap în semn de aprobare la cuvintele lui Garrett și Ariel, Koi și-a luat rămas bun pentru ultima oară și s-a întors cu spatele. Silueta lui, care parcă nu se potrivea cu strada cunoscută în miezul nopții, a lăsat-o pe Ariel cu un sentiment de ruşine în timp ce stătea acolo. Abia după ce Koi a ocolit colțul de la capătul străzii și a dispărut complet, Ariel s-a întors în sfârșit și a intrat în clădire.

– Persoana pe care o caută… o cheamă Ash?

Garrett, ținând-o pe Ariel de umeri în timp ce mergeau pe hol, apăsă butonul liftului și întrebă. Ariel dădu scurt din cap și răspunse.

– Da, Ashley Miller.

Exact în acel moment, liftul s-a auzit, ecoul răsunând prin holul gol era ca un efect sonor. Garrett a făcut ochii mari și s-a uitat în jos la Ariel. Ea, cu privirea înainte, a continuat.

– Da. Acel Ashley Miller. Avocatul.

Și cu asta, a pășit în liftul cu ușile deschise, lăsându-l pe Garrett încremenit în urmă. El s-a grăbit după ea, încă arătând uimit, și a deschis gura.

– Nu se poate, serios? Acel Ashley Miller?

Garrett repetă aceeași frază de câteva ori, dar nimic nu se schimbă. După ce apăsă butonul etajului, Ariel făcu un pas înapoi și mormăi indiferentă.

– Koi va afla destul de curând… cât de nemernic a ajuns să fie.

─ ▪ ─

– Jess, cafea. Triplă.

– Da, domnule.

Când trecu pe lângă biroul ei, secretara se ridică repede la comandă. Nu uită de brownie-ul plin cu ciocolată care-i plăcea. Abia după ce luă o înghițitură din cafeaua proaspăt preparată și mușcă din brownie, avocatul scoase un suspin lung și se afundă adânc în scaun. Abia când păru să-și relaxeze vizibil nervii încordați, secretara vorbi:

– Păreți deosebit de obosit azi, domnule.

– Nici nu întreba.

El a făcut un gest de respingere cu mâna.

– Au venit destul de bine pregătiți. A, și adu-mi dosarul procesului din cazul Billy Austin. Cred că o să ne fie de folos.

– Am înțeles.

Când era pe punctul de a pleca, se opri brusc. Avocatul o privi întrebător, iar secretara zâmbi ruşinată.

– Păi… nu au nicio șansă să câștige, aşa e? Adică, daunele par destul de clare…

La întrebarea ei prudentă, fața avocatului se întări. Secretara râse rapid forţat și se retrase.

– A, nu, voiam doar să spun… că rezistă mai bine decât mă așteptam. Oricum, mă îndoiesc că ei cred că vor câștiga împotriva Morgan Pharmaceutic…

– Miller.

– Poftim?

Răspunsul de un singur cuvânt al avocatului a determinat-o pe secretară să tresară. Ea l-a privit cu o privire aspră și a spus:

– Cel alături de care se confruntă nu este Morgan. Este firma de avocatură Miller. Crezi că cineva care nici măcar nu câștigă o mie de dolari pe săptămână ne-ar putea învinge?

– Păi… este un grup de oameni…

Secretara îl corectă cu grijă, iar avocatul scoase un suspin enervat.

– Și ce, contează dacă se grupează?

Secretara îi evită privirea și își coborî ochii.

– Nu.

– Revino-ți în fire, “dragule” Will.

Avocatul îi răspunse rece.

– Noi ne facem doar meseria. Dacă voiai să lupți pentru cei slabi și neajutorați, trebuia să te angajezi la un avocat specializat în drepturile omului, nu să te alături lui Miller.

– Îmi pare rău.

Ea își ceru repede scuze, dar el nu se opri.

– Dacă hotărârea ta începe să se clatine, amintește-ți doar asta: șeful nostru este Ashley Dominic Miller. El nu tolerează eșecul sub nicio formă.

– Desigur. La urma urmei, este un “Dominic” Miller.

Secretara era de acord cu reticență, iar avocatul a încheiat cu fermitate.

– Nu uita. Servim un monstru mai rău decât tatăl său.

Apoi a rupt o altă bucată de brownie și a aruncat-o în gură cu mândrie. Secretara n-a avut de ales decât să fugă din birou ca și cum ar fi evadat.

Și înainte să vină weekendul, un alt articol a făcut înconjurul mass-mediei, anunțând încă o dată victoria firmei de avocatură Miller.

─ ▪ ─

– Au pierdut, exact cum mă așteptam.

La auzul cuvintelor morocănoase ale șefului, Koi și-a întrerupt munca și s-a uitat înspre el. Șeful, după ce tocmai verificase ceva pe telefon, l-a băgat în buzunarul din spate. În timp ce își lua din nou ciocanul și se apuca din nou de muncă, a văzut privirea lui Koi și a tușit ruşinat.

– Oamenii ăia care au dat în judecată pentru efectele secundare ale medicamentului. Au pierdut, pur și simplu. Imediat ce s-a aflat că Morgan Pharmaceutic l-a angajat pe Miller, probabil că toată lumea se aștepta la asta. Miller, ticăloșii ăia. Într-o zi, Dumnezeu o să-i pedepsească cu siguranță.

Koi, care era pe punctul de a se întoarce la muncă, s-a oprit la auzul numelui pe care nu-l putea ignora.

– Miller?

– Da. A, da… ești de pe Coasta de Vest, aşa e?

Un alt muncitor, care privea fără să înțeleagă nimic, a ridicat din umeri și s-a întors la munca lui. Șeful a aliniat plăcile de placaj după măsurile prestabilite și a continuat să vorbească.

– Ar lăsa chiar și necuratul să scape liber dacă banii sunt buni. Chiar și în cazul ăsta – oamenii care sufereau de efectele secundare ale medicamentului s-au adunat și au intentat un proces, dar cumva Miller a răstălmăcit logica și i-a determinat să piardă. Oamenii ăia și-au pus viața în joc pentru cazul ăla. Acum sunt toți faliţi – cum ar trebui să trăiască? Nenorociții. O să primească ce merită.

– Păi…

Koi clipi confuz la înjurăturile care continuau și vorbi cu grijă.

– Păi… nu e oare posibil ca efectele secundare să nu fi fost reale?

La auzul acestor cuvinte, șeful se încruntă imediat.

– Koi, aici suntem în America. Banii pot face orice aici. Iar oamenii ca noi nici măcar nu-și permit o consultație cu Miller. Onorariul lor de bază se ridică la milioane de dolari, știi? Cum naiba ar trebui să-i învingem? Nici vorbă. Nicio șansă.

Clătinând din nou din cap, șeful a fixat cu forță marginea plăcii la locul ei. Koi l-a privit pentru o clipă, apoi s-a întors și s-a concentrat pe conectarea țevilor de apă.

Trecuse aproximativ o lună de când era angajat la această mică firmă specializată în lucrări de interior și reparații. A o numi “firmă” era o exagerare, dar șeful era un om bun, iar cei doi sau trei colegi pe care îi avea nu erau nici ei răi. Viața era chiar mai grea decât se așteptase, cu prețuri și chirii ridicate, dar Koi era învăţat să se descurce fără prea multe. Nu avea de ce să se plângă. Se așteptase la asta. Nu era un început rău.

Ceea ce nu se așteptase era reputația lui Ashley Miller.

Poveștile despre el veneau din toate părțile, iar concluzia era mereu aceeași.

Un demon al lumii juridice.

De fiecare dată când oamenii vorbeau despre el, o făceau cu înjurături pe buze. Ashley Miller era ținta urii, toată lumea fiind dornică să-l vorbească de rău. Era de înțeles — numele lui era mereu implicat în procese majore împotriva marilor corporații. Și câștiga mereu. Indiferent de mijloace. Oamenii de pe aici spuneau că, decât să te pui cu Miller, mai bine renunți.

Chiar și așa, lui Koi tot nu-i venea să creadă.

Ashley Miller din amintirile lui nu era genul acela de om. Imaginea lui Ashley zâmbindu-i larg rămânea vie în mintea lui. Trecuseră mai mult de zece ani – timp suficient pentru ca oricine să se schimbe. Dar esența unei persoane nu se schimbă. Ashley Miller nu s-ar fi schimbat.

Încă o dată, Koi și-a repetat această convingere în timp ce conecta conducta de apă din bucătărie.

Oricare era adevărul, se va decide abia după ce îl va întâlni personal.