Tot nu avea niciun sens. Koi se uită cu privirea pierdută la profilul lui, apoi își reveni în sfârșit și izbucni:

– R…răpit?!

Vocea lui se ridică de la sine, iar Ashley dădu un simplu semn din cap.

– Mergem în Mexic. Doar noi doi. Hai să locuim acolo.

– S…stai, așteaptă.

Koi îl întrerupse în grabă. Despre ce vorbea? Cum se întâmplase asta?

Își amintea vag cum Ashley dăduse buzna în rulotă. I-a revenit în minte și imaginea în care îl bătea pe tatăl său, lovindu-l cu picioarele în repetate rânduri. Deși era îngrijorat pentru tatăl său, o parte din el se simțise ușurată…

Apoi își pierduse cunoștința…

– Tatăl… tatăl meu?

Gândul îi veni târziu, iar fața îi deveni palidă în timp ce întreba. Ashley izbucni:

– Lasă-l în pace pe ticălosul ăla.

Auzindu-l cum îl înjura pe tatăl său, Koi se încruntă, dar totuși deschise gura.

– Nu, nu putem… ăăă, telefonul meu… Nu l-am adus, nu-i așa?

Își pipăi instinctiv buzunarele în timp ce întreba, iar Ashley îl privi din colțul ochiului, cu sprâncenele încruntate.

– Chiar îți faci griji pentru un individ ca ăla în momentul ăsta?

Ashley părea că e pe punctul de a exploda, iar Koi răspunse cu un suspin.

– Desigur că da… dacă tatăl meu ajunge să moară…

Atunci Ashley ar fi comis o crimă. Agresiunea și crima erau lucruri complet diferite. Dacă s-ar fi ajuns la proces, chiar dacă tatăl lui Ashley era un avocat bogat și de succes, cu propria firmă, nu era ușor. Koi nu putea rămâne calm la gândul că Ashley ar putea ajunge la închisoare.

– Ash, ai telefonul la tine, aşa e? Dă-mi-l împrumut. Grăbește-te, trebuie să sun la 911.

– Las-o baltă. Nu-mi pasă dacă ticălosul ăla moare.

– Ash.

Ne mai putând să se abțină, Koi a vorbit sincer.

– Dacă devii un criminal, ce ar trebui să fac eu? Plecarea în Mexic nu va rezolva totul…

De data asta, nu a primit niciun răspuns. Ashley părea să se gândească pentru o clipă, apoi a suspinat. Și-a schimbat poziția mâinilor pe volan, și-a scos telefonul din buzunar și i l-a aruncat ușor lui Koi.

Prinzându-l cu ambele mâini, Koi formă repede numărul și sună la 911.

– Da, da. Păi… nu sunt foarte sigur. El… era beat și a căzut… Cred că e rănit grav, așa că… Da. Da.

Mormăi ceva pe parcursul convorbirii și, în cele din urmă, închise, răsuflând adânc. Cel puțin, tatăl său urma să fie dus la spital. Era enervant că nu îi verificase starea cum se cuvine.

Totuși, atâta timp cât tatăl său nu murea, ar fi existat motive pentru clemență. Ashley folosise violența doar pentru a-l salva.

Koi a tras încă o dată aer adânc și s-a uitat la Ashley. Acesta era concentrat la condus. Poate se calmase puțin? Koi a ezitat, apoi a vorbit cu grijă.

– Mulțumesc. Că m-ai lăsat să sun.

Imediat ce Koi și-a exprimat recunoștința, Ashley, care rămăsese tăcut până atunci, a spus în sfârșit:

– Când vei depune mărturie la poliție mai târziu, asigură-te că le spui că eram cel mai drăguț răpitor pe care l-ai întâlnit vreodată.

Tonul lui era calm, dar Koi râse. Panica și confuzia de mai devreme se risipiră puțin, văzându-l pe Ashley glumind ca de obicei.

– De fapt, asta e prima dată când sunt răpit.

Când el a menționat asta în treacăt, Ashley a răspuns imediat.

– Și eu sunt cel mai drăguț dintre complicii tăi.

– Complici? Cine altcineva?

Oare Bill sau ceilalți erau și ei implicați?

Koi aruncă o privire nervoasă spre bancheta din spate, iar Ashley spuse:

– Ashley Miller, Ash Miller, A.D. Miller…

– Ce vrea să însemne asta?

Koi izbucni în râs, apoi se strâmbă de durere și își închise repede gura. Ashley se uită imediat înspre el, dar Koi făcu un semn cu mâna că e bine și îi zâmbi ușor. Expresia lui Ashley se calmă pentru o clipă, dar el reveni imediat la glume.

– Când depui mărturie, asigură-te că spui că Ashley Miller era cel mai amabil.

Realizând că Ashley vorbea prostii doar pentru a-l determina să se simtă mai bine, Koi simți o căldură în piept.

– O să spun și eu că Ashley Miller e cel care îmi place cel mai mult.

– Nu, nu o face.

În mod imprevizibil, Ashley a respins ferm ideea. Koi a clipit surprins, iar Ashley, privind în continuare drept înainte, a spus:

– Ar fi sindromul Stockholm. Nu m-ar ajuta în cazul meu.

Koi a obiectat imediat, strâmbându-se.

– Nu e sindromul Stockholm! Chiar îmi place Ashley Miller!

Ashley se încruntă ușor și mormăi în barbă:

– Asta e o problemă.

– De ce?

Ce s-a întâmplat acum? întrebă Koi nervos, iar Ashley aruncă o privire semnificativă spre bancheta din spate înainte de a-și coborî vocea la o șoaptă.

– Ash Miller devine gelos.

– Ha, ha… au…

Koi izbucni din nou în râs, apoi gemu și își acoperi fața cu mâinile. Ashley renunță la glume și întrebă serios:

– Te simţi bine? Rezistă puțin. Dacă vedem o farmacie, oprim.

– N…nu, nu-ți face griji.

Koi scutură repede din cap.

– Nu contează. Serios. Am trecut prin lucruri mai grave… Mulțumesc, Ash. Că m-ai salvat.

Era recunoscător că Ashley venise înainte ca situația să se înrăutățească și mai mult. Când Koi și-a exprimat în sfârșit recunoștința, Ashley a tăcut pentru o clipă, apoi a mormăit ca și cum ar fi vorbit singur.

– Am leșinat ca un prost…

– Nu, nu, nu e asta!

Koi scutură repede din cap.

– Ai făcut tot ce ai putut. Nu e vina ta că trupul tău nu a reușit să facă față… E bine, serios. Doar că arată urât. Nu e nimic grav.

Ceea ce îl îngrijora cu adevărat era tatăl său. Nici măcar nu apucase să vadă cât de rău îl bătuse Ashley. Spera că raportul nu întârziase prea mult…

Koi a început să se simtă din nou neliniștit, dar nu avea cum să verifice acum.

Tot ce putea face era să se roage ca tatăl său să fie bine. Apoi, din colțul ochiului, zări brațul lui Ashley. Pe interiorul brațului, o urmă de la o injecție recentă. Koi își aminti ceva ce uitase, iar fața îi deveni imediat palidă.

– Ce s-a întâmplat?

Ashley observă imediat schimbarea. Koi nu-și putea lua ochii de la brațul lui în timp ce întreba:

– Păi… tu ce faci? Te simţi bine? Ai… eliberat toţi feromonii?

– Poftim?! O…

Ashley îi urmă privirea, apoi se uită din nou la drum.

– E bine. Era doar o injecție, atâta tot.

A spus-o de parcă nu era mare lucru, dar efectele secundare erau grave. Deja încerca să-și stăpânească greața care îi urcase mai devreme, făcând tot posibilul să pară indiferent.

– Nu-ți face griji. Nu contează.

Dacă şi Koi ar fi observat că ceva nu era bine, s-ar fi speriat din nou. În acel moment, Ashley era singurul pe care Koi se putea baza. El trebuia să fie bine, indiferent de situație.

Dar, chiar și cu tot efortul acela, Koi încă părea îngrijorat. Deschidea și închidea gura de parcă voia să spună ceva, aruncând priviri fricoase către Ashley. În cele din urmă, Ashley întrebă:

– Ce este? Dacă vrei să spui ceva, spune. E în regulă.

Încercă să pară degajat. Koi ezită, apoi vorbi.

– Păi… secretara tatălui tău a spus… că ai leșinat pentru că nu-ți puteai controla feromonii…

– Am făcut o injecţie. Acum sunt bine.

Ashley a încercat să ignore din nou asta, dar Koi nu a renunţat.

– Am căutat… Nu sunt multe informații despre unii Alfa extremi, , dar despre feromoni… am găsit câteva…

Felul în care se oprea din vorbit îi dădea lui Ashley un presentiment neplăcut. Când el nu spuse nimic, Koi înghiți în sec și în cele din urmă vorbi.

– Despre modul în care unii Alfa extremi eliberează feromoni… Am citit că ei, ăăă… organizează… petreceri.

Ashley aproape că închise ochii. Dacă nu ar fi condus, probabil că ar fi făcut-o. Abia reuși să evite să reacționeze, dar strânse mai tare volanul.

Când nu a primit răspuns, Koi a spus în cele din urmă ce-l apăsa pe suflet.

– Ăăă… tu te duci la petrecerile alea? Adică… ca să-ți eliberezi feromonii…

– Koi.

Ashley a râs amar și s-a uitat la el.

– Sunt încă minor. Nici măcar nu pot să beau. De ce aș merge la așa ceva?

– S…serios?

Ochii lui Koi se măriră. Ashley râse disprețuitor.

– Evident. De ce aș minți? În plus, am un iubit.

Privirea plină de semnificație pe care i-o aruncă determină ca scepticismul lui Koi să se diminueze puțin. În locul lui, încrederea începu să se instaleze. Expresia lui se transformă încet într-una de ușurare, iar Ashley se relaxă și el.

Slavă Domnului.

Ashley expiră ușurat. Natura timidă a lui Koi îi câștigase timp pentru a-și ascunde neliniștea și a găsi răspunsuri.

Credea că şi criza trecuse. Se înșela.

Koi ezită din nou și vorbi încă o dată.

– Păi, atunci…

– Da?

Ashley răspunse absent — și era înjunghiat în piept de următoarea întrebare.

– Cum te descurci cu acumularea de feromoni? Doar nu… te faci sex cu mine…

Ashley încremeni, complet mut în fața întrebării imprevizibile.