Dus afară din cantină de Ashley, Koi s-a repezit după el, confuz, practic alergând ca să țină pasul. Ashley a ocolit colțul clădirii, a găsit un loc liniștit și l-a împins pe Koi cu spatele la perete.

Când Koi, agitat, a ridicat în sfârșit capul, l-a văzut pe Ashley stând deasupra lui, cu brațele sprijinite de perete de o parte și de alta. Știa dintotdeauna că trupul lui Ashley era de cel puțin două ori mai mare decât al său, dar pentru prima dată, Koi s-a simțit cu adevărat copleșit de asta.

Nu simțise niciodată acest gen de presiune până atunci.

Neliniștit, Koi se retrase ușor. Ashley se încruntă, vizibil nemulțumit de reacția lui. Dar expresia întunecată de pe fața lui Ashley îl sperie pe Koi și mai mult.

– H…Hei… De ce…

Koi reuși în sfârșit să vorbească, dar vocea lui tensionată se frânse și tremură neputincios.

Incapacitatea lui de a înțelege ce se întâmplă părea să înrăutățească și mai mult starea de spirit a lui Ashley.

– Chiar nu știi de ce fac asta? Nici măcar o idee?

Voce era liniștită și joasă – mai controlată decât de obicei – dar asta nu determina decât să-l sperie și mai tare pe Koi.

– Î…Îmi pare rău…

Mormăi el cuvintele, iar ridurile de pe fruntea lui Ashley se adânciră.

– Îţi pare rău? Pentru ce?

– Eu… păi…

Koi ezită, cuvintele i se opriră în gât. Trebuia să spună ceva, dar era îngrozit că, dacă deschidea gura, Ashley s-ar fi enervat și mai tare.

– Adică…

A continuat să se bâlbâie, cu sudoarea rece formându-se la tâmple, până când Ashley spuse în cele din urmă el însuși.

– Ce naiba era asta acolo?

– Poftim?! Ce am făcut?

Koi clipi, dezorientat de tonul dur al lui Ashley. Încercând să-și stăpânească furia, Ashley continuă, cu vocea încă joasă.

– Mă refer la ce i-ai făcut adineauri lui Bill.

– O…

Abia atunci Koi și-a amintit ce se întâmplase. A privit în altă parte, ruşinat, iar Ashley, respirând adânc, a continuat.

– Cum ai putut să faci asta? Chiar în fața mea? Cum ai putut, Koi? Spune ceva. Haide, explică-mi.

Vocea lui se acceleră pe măsură ce furia creștea. Koi își dădu seama că abia se stăpânea, iar asta determina să fie și mai greu să vorbească.

– Eu… n-am vrut să însemne ceva…

După ce înghiți cu greu, Koi repetă încet:

– Îmi pare rău…

– Nu ai vrut să însemne nimic?

Ashley se legă imediat de cuvintele lui.

– Cum adică nu a însemnat nimic? Eram chiar acolo, și totuși ai făcut-o – fără să te gândești? De ce?

– Adică… Bill e doar un prieten. Eu doar îl ajutam…

– Îl ajutai? Ștergându-i gura?

– Nu chiar gura, doar… colțul…

Koi era agitat și, în mod evident, panicat, neștiind cum să explice asta. Ashley îl citea ca pe o carte deschisă. Koi avea mult mai puțină experiență decât el – era evident că imaginația lui nu putea ajunge atât de departe. Nu ar fi trebuit să țipe, nu ar fi trebuit să-l pună la colț în felul ăsta.

Știa asta.

Dar ardea pe dinăuntru. Știa că ar trebui să discute lucrurile, să fie rațional, să-i spună blând lui Koi să nu mai facă așa ceva. Dar imaginea lui Koi ștergându-i blând gura lui Bill și a celor doi zâmbindu-și unul altuia – îi tot apărea în minte și îi alunga orice urmă de rațiune.

– Ash?

Vocea lui Koi tremura de incertitudine. Văzând acea față palidă care îl privea, Ashley simți două impulsuri contradictorii: dorința de a-l mângâia… și impulsul violent de a-l determina să plângă.

Dacă eu…

Koi îl privea cu ochii mari și speriați. Privind în jos la acele pupile tremurând, Ashley se gândi: Dacă aș face-o chiar acum…

– Ash.

Koi înghiți cu greu. Ochii i se măriră de spaimă – dar Ashley nici măcar nu observă.

Dacă te-aș viola chiar acum…

– Ash, ochii tăi… ochii tăi arată ciudat…

Vocea lui Koi se auzi ca o șoaptă îngrozită.

Ochii lui Ashley, care se întunecaseră până deveniseră aproape negri ca smoala, se transformară brusc în auriu strălucitor. Koi, șocat de schimbarea bruscă a irişilor, își lipi trupul de perete. Ashley, care încă se apleca amenințător asupra lui, strânse ambii pumni în perete, întregul său trup pulsând de căldură.

Respirația i se acceleră. Pielea i se înroși. Koi, văzându-i fața înroșită și respirația neregulată, se panică.

– Ash, te simţi bine? Ai vreo problemă?

Își întinse ambele mâini pentru a-i cuprinde obrajii lui Ashley, îngrijorat – dar, brusc, Ashley îi apucă încheietura.

– Ah!

Strânsoarea era atât de puternică încât Koi scoase un țipăt involuntar.

În clipa următoare, spatele lui se izbi de perete, în timp ce trupul lui Ashley se lipi de al lui. Picioarele lui Koi se ridicară ușor de la sol, determinându-l să se ridice pe vârfuri în timp ce-l privea pe Ashley, cu o teamă pură pe chip. Acum știa și el.

Ashley nu era normal în acel moment.

Oare era chiar posibil…?

Koi se zvârcolea, disperat să scape de sentimentul copleșitor de pericol.

Dar nu avea cum să învingă forța lui Ashley. Ashley i-a imobilizat cu ușurință ambele încheieturi cu o mână și a folosit-o pe cealaltă pentru a-l cuprinde pe talie, imobilizându-l complet.

Privirile lor se întâlniră – ochii lui Ashley încă strălucind auriu – iar Koi continuă să se zbată, dar tot ce reuși să facă era o ușoară răsucire a umărului.

Ashley a râs scurt și i-a eliberat încheieturile lui Koi, de parcă ar fi vrut să spună că oricum nu ar fi contat. Și avea dreptate – Koi a încercat să-l împingă pe Ashley de umăr cu ambele mâini, dar acesta nu s-a clintit deloc.

Ashley și-a înfășurat ambele brațe în jurul taliei lui Koi și l-a tras și mai aproape. S-a uitat în jos la fața palidă a lui Koi – și, din nu știu ce motiv, i-a plăcut cum arăta. Un suspin, mai degrabă un geamăt, i-a scăpat dintre buzele ușor întredeschise.

– Ash!

Chiar când Ashley își înclină capul pentru a-l săruta pe Koi, o voce răsună brusc.

Era Bill.

Atât Ashley, cât și Koi au încremenit pe loc.

Koi întoarse capul – și acolo, nu prea departe, era Bill, stând ruşinat, cu ochii mari și șocați.

De ce era Bill aici?

Koi simți un amestec ciudat de ușurare și confuzie. Dar înainte să apuce să spună ceva, Bill, vizibil agitat, luă cuvântul.

– Ash… ce faci alături de Koi în momentul ăsta? Și ce e mirosul ăsta?

Își strânse fața, ținându-și nasul cu mâneca. Mirosul de feromoni era dens în aer.

Ne urmărea pentru că era îngrijorat.

Koi a înțeles imediat. Bill probabil se simțea vinovat că a provocat tensiune între ei și venise să vadă ce se întâmplă.

Era ceva ce putea face pentru că îi considera atât pe Ashley, cât și pe Koi prieteni – dar era o alegere proastă. Spre deosebire de Koi, care avea o dizabilitate senzorială, Bill putea mirosi. Mirosul puternic al feromonilor lui Ashley îl afecta instantaneu.

– Ah…

– Bill!

Brusc, Bill s-a aplecat și a început să vomite. Văzându-l cum își vomită prânzul, Koi a devenit palid și a țipat.

– Ash, stai! Lasă-mă să plec – Bill e…

– Bill ce?

Ashley îl întrerupse rece. Koi tresări și ridică privirea – doar pentru a se întâlni cu aceeași privire fixă a ochilor aurii. Își aminti brusc cum ajunseseră aici, în primul rând. Pentru că am făcut ceva stupid în cantină.

– A…Ash, îmi pare rău. Am dat-o în bară. Nu o să mai fac așa ceva, jur…

Koi își ceru scuze disperat. Văzându-l pe Bill în starea asta, știa că nu era timp de ezitare.

– Trebuie să chemăm o ambulanță. Sau măcar să-l ducem la infirmerie. Bill e foarte bolnav. Trebuie să-l ajutăm. Te rog… e prietenul nostru…

Vocea lui Koi se transformă într-o rugăminte. Nu era doar Bill – și Ashley se comporta ciudat. Ochii lui își schimbaseră culoarea. Ceva era grav.

Dar Ashley părea să nu audă nimic.

În schimb, îl strânse mai tare pe Koi și mârâi cu o voce dură:

– Nu-ți face griji. Doar priveşte-mă pe mine.

– Ash!

Koi îi strigă din nou numele, disperat. Apoi, Bill vomită încă o dată – de data asta prăbușindu-se la pământ în convulsii. Panica lui Koi atinse cote maxime.

– Ash, vorbesc serios! E grav – foarte grav! Trebuie să-l ajutăm pe Bill!

Țipă el, frenetic. Dar atunci Ashley se întoarse spre el cu o privire îngrozitoare și îi spuse printre dinți:

– Taci. Nu vorbi despre alt bărbat în fața mea.

Cuvintele s-au auzit greu în urechile lui Koi. A încercat să-l împingă din nou pe Ashley, dar era inutil.

Ashley nu-l mai asculta deloc. Rațiunea lui se prăbușise în mod evident. Mintea lui Koi a început să lucreze la viteză maximă. Trebuia să facă ceva – orice.

Apoi a văzut – prin viziunea încețoșată – pe Bill ridicându-se șovăielnic în picioare.

Și în clipa următoare, Bill s-a aruncat asupra lui Ashley cu toată puterea care îi mai rămăsese.