Koi tresări, de parcă Ariel ar fi observat emoțiile complet ridicole pe care își permise să le simtă. Ea se întoarse brusc și îl privi direct. Privirile lor se întâlniră. Ariel ridică o sprânceană, iar Koi se retrase instinctiv puțin.

– Bill.

Îl strigă ea ușor, trăgându-l de braț. Bill, care era cufundat într-o conversație cu Ashley, clipi ca și cum tocmai și-ar fi dat seama de ceva. Ashley se uită la amândoi și zâmbi curios, iar Bill făcu repede un gest cu mâinile.

– Nu, Ash. Nu e așa între noi.

Se grăbi să nege, apoi o privi pe Ariel.

– Nu încă.

Ariel nu a negat și nici nu a confirmat cuvintele. S-a uitat doar înapoi la Ashley.

– De fapt, tocmai vorbeam despre tine.

– Nu am nicio obiecție dacă voi doi sunteți împreună.

Ashley a ridicat mâinile în semn de predare în timp ce vorbea. Atmosfera era atât de relaxată, de parcă era gata să le organizeze chiar și un concert de felicitare dacă ar fi avut ocazia. Koi a rămas din nou uimit. Desigur, trecuseră luni de zile de când Ashley și Ariel se despărțiseră, așa că era perfect normal să-și găsească pe cineva nou. Ei nu erau deloc ca un ratat marginalizat precum Koi.

“Dar… fosta ta iubită să se întâlnească cu cel mai bun prieten al tău? Cum e asta?” se gândi Koi.

Ash a spus că Elle era și prietena lui…

Ajunsese până acolo cu gândurile când Ariel a luat cuvântul.

– Desigur. Cu cine mă întâlnesc nu e problema nimănui.

Răspunse ea aspru, vizibil enervată, și își aruncă părul lung peste umeri în timp ce continua.

– Sincronizare perfectă. Am ceva de spus – putem vorbi un minut?

Se uita în mod evident direct la Koi. Era ca și cum ar fi spus: “Te superi dacă te dai la o parte?” Koi se feri la comanda nerostită și începu să se retragă.

– Bine. Koi! a strigat Ashley brusc, întorcând capul. Koi încremeni. Ashley întrebă:

– Mă întorc într-un minut. S-a întâmplat ceva?

– Păi… nu.

Koi scutură repede din cap.

– Tocmai mă îndreptam spre casă.

– Înțeleg.

Ashley zâmbi.

– Poți să aștepți puțin aici? Nu durează mult.

– Păi…

Ariel și Bill deja așteptau. Ashley stătea în fața lor, dar își ținea privirea ațintită asupra lui Koi, așteptând un răspuns. Simțind atât o presiune inexplicabilă, cât și o emoție copleșitoare, Koi dădu din cap.

– Da, o să aștept.

– Bine.

Ashley dădu din cap și se întoarse spre Bill. Koi rămase în picioare acolo unde se afla, urmărindu-i pe cei trei cum se îndepărtau.

S-au oprit la mică distanță și au început să vorbească. Lui Koi încă nu-i venea să creadă că era real.

Nu visez, nu-i așa?

Lăsat în urmă într-o situație ruşinoasă, Koi își petrecea timpul bătând cu piciorul în pământ, privind haosul provocat de accidentul de mașină și jucându-se cu ceafa.

Mă întreb cum era Ash în tot acest timp.

Avea atâtea întrebări când Ashley era plecat, dar acum că era aici, nimic din toate astea nu mai părea să conteze.

Ashley s-a întors.

Koi se uită din nou în gol când Ashley se întoarse și îl privi. Privirile lor se întâlniră, iar fața lui Ashley se lumină cu un zâmbet. Koi se simți amețit.

Koi.

Doar imaginându-și că îi spune numele, Koi simți că îi stă respirația. Ashley își întoarse capul înapoi.

A început să vorbească din nou cu Ariel. Koi s-a uitat la profilul lui, brusc ruşinat, și și-a îndreptat repede privirea în altă parte. Privirea i s-a îndreptat spre haosul provocat de accidentul de mașină, unde copiii spărgeau cu înflăcărare mașina.

Privind dezordinea, Koi a râs. Nu-i păsase niciodată de astfel de lucruri înainte. Mintea lui era consumată de îngrijorare și frică în legătură cu Ashley. Dar acum se trezi zâmbind la această nebunie.

Poate că este din cauza…

Koi s-a uitat înapoi spre Ashley. Lumina focului din mașina în flăcări i se reflecta pe față, colorând-o în roșu.

Îmi place de tine.

Gândul i-a venit din senin.

Îmi place de tine, Ashley Dominic Miller.

Inima îi bătea mai repede ca niciodată. Țipetele mulțimii răsunau în depărtare. Viziunea lui era ocupată de o singură persoană.

Doar Ashley Miller.

Koi a răsuflat tremurând și l-a privit ca și cum er în transă.

─ ▪ ─

– Koi!

Ashley termină în sfârșit de vorbit și alergă înapoi, strigându-i numele. Era nevoie de doar câțiva pași ca să ajungă la Koi, și îi vorbi imediat.

– Îmi pare rău că te-am lăsat să aștepți. Ai stat mult aici?

– Nu contează.

Koi reuși să zâmbească ușor. Inima îi era atât de plină încât abia putea vorbi.

Ce să fac?

Se uită la Ashley, agitat.

Simt că o să plâng.

Ashley își înclină capul și întrebă:

– Koi?

– Da?

Răspunse el ca și cum era amețit. Ashley zâmbi timid și își frecă bărbia.

– Nu contează, doar păreai puțin absent… Te simţi bine?

– O, da. Mă simt bine.

Koi dădu repede din cap, agitat. Dar pentru Ashley, el încă părea pierdut. Cu o expresie nedumerită, se uită la Koi — iar Koi vorbi în sfârșit.

– Doar că… îmi place de tine prea mult.

– Poftim?!

Ashley clipi, apoi izbucni într-un zâmbet strălucitor.

– Și eu simt la fel.

Apoi îl strânse pe Koi într-o îmbrățișare puternică.

– Te iubesc, Koi. Mi-era dor de tine.

Koi putea auzi în ureche bătăile slabe ale inimii lui Ashley. Ezitând, își ridică încet brațele și îl îmbrățișă la rândul său. Căldura și puterea acelei îmbrățișări determinară ca lacrimile pe care le reținuse să-i curgă din nou.

– Ash…

Îi șopti numele cu buzele tremurând. Ashley îi răspunse încet, strângându-l și mai tare la piept.

– Îmi pare rău că mi-a luat atât de mult să mă întorc.

Koi a scos în sfârșit un suspin încet. Ashley stătea acolo în tăcere, ținându-l în brațe, în timp ce sunetele metalului zdrobit și ovațiile mulțimii răsunau în depărtare.

─ ▪ ─

Nu au scos niciun cuvânt pe drumul de întoarcere spre casa lui Ashley, în Cayenne. Dar, la fel ca înainte de a se despărți, pe tot parcursul drumului, Ashley a condus, iar ei s-au ținut strâns de mână.

Koi se calmase puțin, dar inima îi bătea încă puternic. Încercând să se forțeze să se liniștească, trecu în revistă toate întrebările pe care voia să le pună. Erau atâtea lucruri pe care voia să le afle de la Ashley.

– Nu ai mâncat încă cina, nu-i așa?

Ca de obicei, îl întrebă Ashley în timp ce intra în garaj. Koi dădu din cap instinctiv. Ashley îi dădu drumul la mână primul și coborî din mașină.

– Hai să mâncăm mai întâi. Intră.

– A, da.

Koi a ieșit și el din mașină – înainte să apuce să simtă vreun regret. Dar apoi ochii lui au zărit ceva pe bancheta din spate.

Jucăria de pluș pe care i-o dăduse lui Ashley era încă acolo, așezată și cu centura de siguranță pusă, ca de obicei. Doar asta a determinat ca să-l usture nasul pe Koi din nou. Și-a șters repede lacrimile din ochi și l-a urmat pe Ashley înăuntru.

Nu au vorbit prea mult în timpul cinei.

Koi s-a forțat să se concentreze pe mâncare, ținându-și în frâu tot ce voia să spună. În cele din urmă, când s-au așezat față în față în salonul de ceai după ce au terminat masa, Koi a respirat adânc și s-a pregătit pentru conversație.

– Ai așteptat, nu-i așa?

Ashley zâmbi în timp ce așeză prăjitura de desert și ceaiul pe masă. Koi îi zâmbi instinctiv înapoi — dar apoi un ciudat sentiment de neliniște se instală în el. Fluturarea pe care o simțise dispăruse, înlocuită de o frică crescândă.

Expresia lui Ashley nu era cu mult diferită de cea de mai înainte. Arăta mai palid, mai slab – dar zâmbea în continuare cu aceeași căldură cunoscută.

Dar…

– Koi, ce s-a întâmplat? l-a întrebat Ashley, așezat alături de el. Sprâncenele i se încruntară îngrijorat în timp ce îl privea pe Koi.

– Ce s-a întâmplat? Nu arăți bine.

Koi nu a răspuns imediat. S-a uitat fix la fața lui Ashley. Chiar înainte să vorbească, lacrimile i-au umplut ochii. Ochii lui Ashley, s-au mărit de surprindere când Koi a deschis în sfârșit gura.

– Ash.

Respirația îi tremura ca un suspin. După o respirație adâncă, întrebă în cele din urmă:

– Te-ai… săturat de mine?

– Poftim?! De unde ai scos asta?

Ashley a răspuns imediat, vizibil agitat. Dar Koi nu mai putea să se abțină.

– Atunci de ce…

A trebuit să-și înghită emoțiile înainte de a putea vorbi din nou. Pentru prima dată, Ashley a văzut resentimente în ochii lui Koi. Koi a mai luat o gură de aer și a vorbit cu o voce pirdută:

– Nici măcar nu m-ai sărutat de când te-ai întors.

Ashley nu a răspuns imediat. S-a așternut tăcerea între ei. Această ezitare nu a determinat decât să confirme cele mai mari temeri ale lui Koi.

– O să te desparți de mine, nu-i așa?

Așa era și cu Ariel? Vestea bruscă a despărțirii lor venise din senin. Koi era pe punctul de a se afunda și mai mult în spirala emoțiilor când Ashley s-a ridicat brusc și l-a apucat de braț.

El îl strânse pe Koi, care era confuz, într-o îmbrățișare puternică și îi spuse:

– Cum poți să spui asta? Habar n-ai prin ce am trecut ca să mă întorc aici.

Ashley abia reuși să înghită acele cuvinte. Vocea îi tremura, respirația îi era neregulată – nu era o minciună. Dar Koi nu înțelegea.

– Atunci… de ce?

– Koi.

Ashley îl întrerupse. Îl strânse mai tare, iar Koi se crispă din cauza forței.

– Nu spune lucruri de genul ăsta. Nu spune că ar trebui să ne despărțim. Dacă mă părăsești…

Vocea lui Ashley tremura.

– O să mor.

Koi nu putea spune nimic. Doar ridică mâinile și îl îmbrățișă la rândul său. Ashley îl strânse atât de tare încât îl durea, dar Koi îndură.

– Nu plec, Ash.

Vocea lui era sufocată, ieșind dintr-o gâtlej care abia putea respira.

– Nu mă despart de tine.

Ashley nu spuse nimic o vreme, apoi dădu din cap și îl strânse și mai tare. Vederea lui Koi se încețoșă — simți că ar putea leșina. În timp ce se lăsă în brațele lui Ashley, închise ochii și gândi vag:

Ce s-a întâmplat cu tine, Ash?