Zhou Zhou nu a scos niciun cuvânt tot drumul. Se simțea extrem de sufocat.

Odată intrat pe ușă, Zhou Zhou a scos o pereche de papuci și i-a dat-o lui Cheng Che:

– Poartă ăştia.

– Bine.

Mintea lui Zhou Zhou era tulburată de furie. El nici măcar nu a observat scena singuratică de acum.

Cheng Che oricum nu știa că era un Omega.

A îngrămădit zgomotos pe birou cărți de chimie, teste de chimie și o colecție de răspunsuri greșite. Apoi s-a așezat și a început să lucreze la întrebări.

Cheng Che s-a sprijinit de ușă și s-a uitat prin camera lui Zhou Zhou. Apoi s-a uitat la spatele lui Zhou Zhou. Ochii lui păreau adânci și calmi.

– Această întrebare. Nu știu cum să o rezolv.

Zhou Zhou s-a întors să se uite la Cheng Che. Lumina blândă a camerei îl determina să pară tandru și delicat. Fața lui era blândă și frumoasă sub culoarea roz a puloverului. El a spus:

– Poți să mă înveți?

A tras un scaun spre el, făcându-i semn lui Cheng Che să se așeze.

Cheng Che s-a ridicat și a mers până acolo. A tras scaunul și s-a așezat. S-a uitat la problema spre care arăta Zhou Zhou și a spus:

– Te-am învățat acest tip de întrebare data trecută. Încearcă să te gândești la ea din nou.

Zhou Zhou se simțea deja nedreptățit. El alesese la întâmplare o problemă doar pentru a avea o scuză să vorbească cu Cheng Che. Cine ar fi crezut că Cheng Che îl va determina să o rezolve singur!

Aahhh!!!

Zhou Zhou era atât de enervat, încât lacrimile îi izvorau în ochi. A exclamat furios:

– De ce ești așa? Nu poți să mă ajuți când uit ceva? De ce ești atât de nerezonabil azi…

Dacă Zhou Zhou nu vedea greșit, Cheng Che probabil zâmbea chiar acum.

Erau lacrimi în ochii lui. Nu erau foarte vizibile. Dar nu putea confunda acel colț mic proeminent și ochii în formă de semilună ai lui Cheng Che.

Zhou Zhou era pe cale să își șteargă lacrimile pentru a vedea mai clar, când Cheng Che a întins mâna pentru a-i șterge lacrimile.

– Plângi atât de repede, a remarcat Cheng Che.

Zhou Zhou s-a simțit necăjit. Așa că temperamentul său s-a aprins din nou. A întors capul și și-a șters lacrimile cu mâneca. Apoi a mormăit:

– Ce este rău că plângând? Te deranjează? Dacă nu-ți place de mine, spune-o direct. Nu mă critica pe la spate.

– Cum te-am criticat?

Cheng Che și-a întors corpul cu fața la Zhou Zhou. Apoi și-a desfăcut picioarele și l-a așezat pe Zhou Zhou, care stătea încă pe propriul scaun, între picioarele sale.

Zhou Zhou nu și-a dat seama de situație și a continuat să-și verse nemulțumirile:

– Nu ai vrut de la început să mă meditezi? Dacă ai fi spus că nu vrei, nu te-aș fi forțat. Mă meditezi de ceva vreme. Trebuie să fi fost incomod pentru tine. Și eu continui să te deranjez…

Cheng Che a chicotit ușor și a suspinat:

– Nu este…

– Nu nega asta! Cu siguranță o faci!

Zhou Zhou era convins azi că Cheng Che îl îndrumase cu reticență tot timpul. S-a simțit și mai nedreptățit. Lacrimile au continuat să curgă.

– Întotdeauna m-am întrebat de ce nu vorbești prea mult și nu zâmbești niciodată. Probabil că nu-ți place deloc de mine, aşa e? Eu vorbesc prea mult. Acțiunile mele sunt prea multe. Vreau chiar să te țin de mână și să fiu aproape de tine. Iar în weekend, te târăsc afară să mănânci desert. Îți afectează odihna…

Cheng Che nu avea nicio idee ce se întâmpla cu Zhou Zhou azi. De unde veneau toate aceste gânduri melodramatice?

– Ce se întâmplă cu tine? a întrebat Cheng Che.

Zhou Zhou nu știa de ce se comportă așa. În ultimele câteva zile, se simțea incomod din cauza inhibitorilor. De asemenea, avea un sentiment general de neliniște. Combinat cu enervarea de după-amiază și toate speculațiile despre Cheng Che, simțea că își pierde controlul. Nu voia să plângă. Era ruşinos să facă asta. Dar, nu știu de ce, nu s-a putut abține. Se simțea atât nedreptățit, cât și furios. Pe deasupra, Cheng Che a văzut totul acum că Zhou Zhou a decis să lase totul să iasă la iveală.

“Dragostea neîmpărtășită este foarte dureroasă. Nu vreau să mai am o dragoste neîmpărtășită.”

– Doar du-te acasă, a spus Zhou Zhou cu lacrimi curgându-i pe față.

– Nu trebuie să mă mai meditezi. Voi angaja un profesor particular. Așa că nu te voi mai deranja.

– Respiră adânc.

Cheng Che a întins mâna și a întors ușor umărul lui Zhou Zhou pentru a-l întoarce cu fața spre el. Sprâncenele lui se încruntau ușor.

– Este din cauză că nu te simți bine fizic?

– Nu. Nu este!

Zhou Zhou s-a eliberat din strânsoarea lui Cheng Che și s-a ridicat în picioare. A dat cu piciorul în scaunul de sub masă și a refuzat să se uite la el, ținându-și ochii în gol.

– Nu mai întreba. Afară e deja întuneric. Du-te acasă…

Cheng Che s-a ridicat și el în picioare și i-a întins mâna.

– Ascultă-mă.

– Nu vreau să ascult azi, a spus Zhou Zhou, rezistând atingerii lui Cheng Che. El și-a întors mâna la spate. Ochii îi erau roșii și umezi.

– Mă voi simți mai bine după ce voi plânge un pic. Și apoi nu te voi mai deranja…

– Zhou Zhou!

Cheng Che și-a încruntat sprâncenele și l-a împins ușor pe Zhou Zhou înapoi, apucându-l de umăr și presându-l de perete.

– Fii cuminte. Nu mai plânge. Este din cauză că nu te simți bine?

– Ți-am spus. Nu e din cauza asta! Mă voi simți mai bine când vei pleca. Doar stai departe de mine…

E adevărat. Cheng Che era prea aproape de el. Se părea că feromonii îl afectau pe Zhou Zhou chiar mai mult decât înainte. Împreună cu instabilitatea sa emoțională, Zhou Zhou chiar nu voia să fie lângă Cheng Che acum. Simțea că erau multe lucruri pe care nu le putea controla.

– Zhou Zhou!

Cheng Che s-a aplecat, aproape la doar câțiva centimetri distanță. I-a strigat din nou numele:

– Zhou Zhou.

Zhou Zhou tremura din toate părțile pentru că mâna lui Cheng Che se mutase în jurul gâtului său și îi apăsase glanda.