Maysa m-a ajutat să mă schimb în hainele pe care le-a pregătit dinainte, apoi am plecat împreună de la infirmerie.

Tocmai i-am dat lui Rikal cina și ar fi trebuit să fiu mai liniștit.

Nu eram.

Gândul la banchet mă apăsa greu în piept.

— Nu trebuie să fii atât de neliniștit, Yohan. Nu e o ocazie atât de mare.

Maysa mi-a zâmbit, încercând să mă liniștească.

I-am întors zâmbetul, fără prea mult succes.

Dintr-odată, vederea mi s-a întunecat.

Mi-am frecat ochii cu dosul palmei.

Înainte trecea repede, dar în ultima vreme încețoșarea dura tot mai mult.

Am încercat să urmăresc pașii lui Maysa, apoi am auzit un alt rând de pași și, dezorientat, m-am lovit de cineva.

— Yohan! Te simţi bine?

Vocea lui Maysa a ajuns la mine exact când vederea a început să-mi revină.

— Te-ai lovit? Ai amețit?

Am clătinat repede din cap.

— Nu, n-am nimic. Îmi pare rău că te-am speriat.

Maysa m-a privit îngrijorată, apoi și-a potrivit pasul după al meu.

Pe drum a încercat să vorbească despre lucruri banale, doar ca să-mi distragă atenția.

Dar mintea mea a rămas la banchet.

Sala de recepție era mult mai mică decât cea pe care am văzut-o înainte.

Totuși, încăperea era suficient de mare încât să nu mă simt apăsat, iar faptul că nu erau mulți invitați m-a determinat să respir ceva mai bine.

Un bărbat rezemat de pervaz, cu o țigară între degete, s-a întors spre noi.

— O, Yohan.

Hayden s-a luminat la față și s-a apropiat.

— Te simți mai bine? Cum te simți?

— Mă simt bine. Mulțumesc.

M-am uitat spre Maysa.

— Maysa a avut foarte multă grijă de mine. Datorită ei mă simt mult mai bine.

— O, Yohan…

Maysa a oftat și a clătinat din cap, iar privirea ei caldă m-a determinat să mă simt ruşinat.

Hayden ne-a urmărit câteva clipe, apoi a intervenit:

— Atunci de ce nu stăm toți trei împreună la masă? Sunt curios dacă Yohan chiar va mânca.

— Locurile sunt stabilite deja.

Tonul lui Maysa a devenit dur.

Era evident că nu-l plăcea prea mult pe Hayden.

El a ridicat nepăsător din umeri.

— Întotdeauna există o portiță.

— Asta se numește trișat. Nu este tocmai admirabil.

Hayden a zâmbit.

— Nu-mi plac oamenii care se prind prea repede.

— Ce noroc. Nici mie nu-mi place de tine.

Am privit când la unul, când la celălalt, surprins să văd atâta ostilitate din partea lui Maysa.

Nu era nevoie să intervin.

Ușile s-au deschis, iar două persoane au intrat.

— Yohan! Maysa!

Vocea caldă era cunoscută.

Prințesa Najima venea spre noi cu un zâmbet larg.

— A trecut atât de mult! Cum te simți? Vai, ești și mai slab decât înainte. Ai mâncat ceva în ultima vreme?

Maysa i-a răspuns înaintea mea:

— M-au chemat aici din cauza stării lui, Alteță. Dumneavoastră cum vă simţiţi?

— Bine, Maysa. Mă bucur să văd că și tu arăți sănătoasă.

Najima a îmbrățișat-o cu afecțiune.

Când s-au desprins, o altă voce s-a auzit din apropiere.

— Maysa, a trecut ceva timp. Îți mai amintești de mine?

M-am întors spre o femeie pe care n-am mai văzut-o niciodată.

Rochia elegantă și ținuta impecabilă trădau imediat un statut înalt.

Maysa s-a înclinat politicos.

— Desigur, Lady Shadia. Ce mai face prim-ministrul?

— Este bine, mulțumesc pentru grijă.

În timp ce ele schimbau formule de politețe, Hayden s-a apropiat de mine și a șoptit:

— E amuzant. Prima soție, a doua soție și candidata pentru a treia, toate în aceeași încăpere.

— Poftim?!

L-am privit nedumerit.

Hayden a indicat discret spre cele trei femei.

— Uite. Prima soție, a doua și posibila a treia.

În ordine, arăta spre Najima, Shadia și Maysa.

— A doua? Și a treia?

Hayden a râs încet.

— Nu știai? Prima este rudă de sânge. A doua vine dintr-o familie politică puternică. La fel și a treia, dacă va fi nevoie de una.

A aruncat o privire spre Shadia.

— Ea va fi aproape sigur a doua soție. Pentru a treia… vor decide dacă situația o va cere.

Am rămas fără cuvinte.

Hayden a continuat:

— De asta erau invitate tocmai ele trei. Noi ceilalți suntem doar decor.

Mi-am coborât privirea.

Nu voiam să plâng.

Hayden s-a aplecat ușor spre mine.

— Yohan, plângi?

N-am răspuns.

În aceeași clipă, ușile s-au deschis din nou.

Toți s-au îndreptat imediat.

— Alteță.

Asgail a intrat.

Mi-am coborât capul.

M-am așteptat ca parfumul lui să umple încăperea, dar, ciudat, nu am simțit nimic.

Aproape că am ridicat privirea de surprindere.

Nici parfumul lui Hayden nu se mai simțea.

Probabil şi-a ascuns feromonii din respect pentru prințul moștenitor.

Dar Asgail de ce îi ascundea pe ai lui?

L-am văzut trecând pe lângă mine și așezându-se la locul de onoare.

Najima s-a așezat la dreapta lui.

Shadia, la stânga.

Hayden a șoptit:

— Vezi? Am avut dreptate.

Maysa, care se afla aproape de Najima, mi-a făcut semn să mă apropii.

M-am așezat puțin mai departe de ele.

Hayden tocmai se pregătea să se așeze lângă mine când vocea lui Asgail s-a auzit:

— Hayden.

— Da, Alteță?

— Stai lângă Shadia.

Shadia a tresărit.

Hayden a zâmbit forțat.

— Sunt onorat, Alteță, dar nu ar fi împotriva etichetei ca un bărbat care nu este rudă cu ea să stea atât de aproape de o doamnă?

— Hayden.

Asgail l-a întrerupt fără ezitare.

— Dacă nu vrei să stai lângă Shadia, pleacă.

— Alteță…

Shadia a încercat să intervină, dar o singură privire a lui Asgail a determinat-o să tacă.

Hayden n-a mai avut de ales și s-a așezat lângă ea.

În scurt timp, slujitorii au început să aducă mâncarea.

Atmosfera era rigidă, iar Najima a vorbit prima:

— Vă mulțumesc pentru această cină, Alteță.

Shadia a răspuns imediat:

— Și eu vă sunt recunoscătoare pentru invitație. Mă bucur foarte mult că sunt aici.

Tonul ei m-a determinat să înțeleg dintr-odată.

Îl iubea pe Asgail.

Nu era doar respect sau politețe.

Era prea multă emoție în glasul ei ca să nu fie evident.

Cuvintele lui Hayden mi-au revenit în minte.

“A doua soție.”

Mi-am ținut privirea în farfurie.

Dacă aș fi putut pleca în clipa aceea, aș fi făcut-o.

Shadia a continuat:

— S-au schimbat atât de multe de când m-am întors. Proiectul barajului este extraordinar, Alteță. Și am auzit că luați în calcul și cultivarea orezului…

Nu suna ca o simplă lingușire.

Era fascinație sinceră.

Najima a intervenit:

— Ai studiat în Italia, aşa e? Am auzit că ai și cântat acolo.

— Da.

Shadia a zâmbit.

— Dacă mi se oferă ocazia, mi-ar plăcea să cânt și pentru Alteța Sa. Mi-ați permite această onoare?

Ultimele cuvinte erau rostite direct către Asgail.

Am ridicat fără să vreau privirea.

Shadia îl privea cu o afecțiune pe care nici măcar nu încerca s-o ascundă.

Mai surprinzător era Asgail.

Expresia lui, de obicei impenetrabilă, s-a îmblânzit.

Nu părea deloc deranjat de avansurile ei.

Era foarte diferit de felul în care se purta cu Najima.

Poate chiar o plăcea pe Shadia.

Najima era alături de el din copilărie și îi era rudă.

Shadia era altceva.

Frumoasă, elegantă și fermecătoare.

Asgail a spus în cele din urmă:

— Atunci să vedem. Îți voi da ocazia.

Ochii lui Shadia s-au mărit.

— Acum?

Najima a zâmbit.

— De ce nu? Cred că vrem cu toții să te auzim.

S-a uitat spre Maysa.

Maysa a dat din cap.

— Dacă ești atât de talentată pe cât se spune, sunt curioasă și eu. Te rog, Lady Shadia.

Shadia a ezitat o clipă, apoi a zâmbit.

— Dacă insistați, nu pot refuza. După cină, atunci. Doar un cântec simplu.

Și-a întors din nou privirea spre Asgail.

— Alteță, aveți vreun cântec pe care ați dori să-l auziți?

Asgail a rămas puțin pe gânduri.

Apoi a spus:

— Tu, cea care mi-ai adus prima durere.

A rostit titlul și s-a încruntat ușor, de parcă nici el nu înțelegea de ce l-a ales.

Shadia a zâmbit.

— Desigur, Alteță.

După masă, vocea ei a umplut sala.

Era un cântec trist și frumos.

♪ Tu erai prima care mi-a adus durerea,

O rană atât de adâncă, încât nu o pot uita… ♪

Am încremenit.

Melodia era cunoscută.

♪ Am trăit iubindu-te numai pe tine,

Dar lumea este pustie,

Și nu mai vreau să trăiesc… ♪

Erau aceleași cuvinte.

Cuvintele din visul meu.

În clipa aceea, lacrimile pe care le-am reţinut au început să-mi curgă pe obraji.