— Yohan, Yohan.

O voce mă striga și mi-am revenit încet. Pleoapele îmi erau atât de grele, încât abia le puteam ține întredeschise. Prin ceață, am distins chipul lui Steward.

— Trezește-te. E timpul să ne pregătim.

Am strâns ochii și i-am deschis din nou, încercând să-mi limpezesc mintea. Steward și-a strecurat brațul pe sub umărul meu și m-a ajutat să mă ridic în șezut, bombănind:

— Dacă un om spune că e conștient, parcă ai putea să-l lași să stea întins. Și în starea asta cum să mai și mănânci?

A continuat să vorbească, dar abia îl auzeam. M-a ajutat să mă ridic, să-mi schimb hainele și apoi mi-a înlocuit bandajele.

Chiar și amețit, simțeam durerea surdă. Când m-am încordat, Steward s-a oprit și m-a întrebat:

— Te simţi bine, Yohan? Poate chiar ar trebui să spun că nu poți veni.

Am încercat să-mi pun în ordine gândurile și am reușit să răspund:

— Dar… e un ordin. Dacă nu merg… o să ai probleme… tu o să fii tras la răspundere…

— Asta chiar e o problemă, Yohan.

Mi-a corectat vorbele neclare, apoi a oftat.

— E un ordin direct, așa că nu-l putem ignora. O să fie greu, dar încercăm să trecem cu bine peste seara asta.

A terminat repede dezinfectarea, mi-a spus să aștept și a revenit cu un cărucior pe care se afla un niqab*.

— Uite. Pune-l pe acesta.

— Ăă…

M-am uitat la el, iar Steward a continuat cu un zâmbet strâmb:

— Fața ta arată destul de rău. Mai bine o acoperi. Dacă porți asta, oamenii vor presupune că ești în doliu sau că ai un motiv personal, în loc să se te privească fix și să se întrebe ce-ai pățit.

Apoi a adăugat sec:

— Și, dacă au memorie bună, își vor aminti de ce îl porți.

Nu știam ce să răspund, așa că am zâmbit ruşinat. Tot nu-mi venea să cred. Chiar l-am întâlnit pe Kamar? Durerea din trup mi-a spus că nu era un vis, dar mintea îmi era încă încețoșată și nu aveam încredere în propriile amintiri. Singurul care putea confirma era Steward.

— Steward… cel pe care l-am întâlnit chiar este prințul moștenitor?

— Da. Este Asgail. Dacă vrem să aflăm dacă are vreo legătură cu Kamar, el este omul pe care trebuie să-l verificăm.

Răspunsul lui hotărât m-a lăsat mut și am tăcut.

Când am ajuns în sala de banchet, era deja plină de oameni. Steward împingea scaunul cu rotile în care stăteam. I-am spus că pot merge, dar nici nu m-a ascultat.

— Dacă spun că te doare, o să ne lase să plecăm mai devreme.

Avea dreptate, așa că am renunțat să mai protestez. Până am intrat în sală, mintea mi s-a limpezit ceva mai mult.

— A, doctore, pe aici. Cum merge cercetarea?

Un bărbat pe care l-am mai văzut ne-a întâmpinat primul. Steward i-a răspuns: — Merge.

După ce bărbatul s-a îndepărtat, s-a aplecat spre mine și mi-a șoptit:

— Dacă nu răspunzi așa, s-ar putea să mori.

— Serios? am întrebat speriat, iar el a răspuns indiferent:

— Nu.

A glumit doar ca să-mi mai reducă tensiunea. Am râs slab, dar el m-a privit imediat serios.

— Ce voiam să spun este să fii prudent. Cu asta nu glumesc.

M-am încordat din nou, iar el a continuat:

— Dacă poți, nu vorbi deloc. Dacă e absolut necesar, răspunde cât mai puțin. Mă ocup eu de restul. Nu cunoști încă protocolul, așa că e mai sigur să taci. Eu sunt străin și am mai multe scuze; tu nu.

— Da. O să fiu atent.

— Bine.

S-a îndreptat și, căutând un loc unde să lase scaunul cu rotile, a observat unul și s-a dus într-acolo.

— Yohan, te simţi bine? Poți sta jos?

Am dat din cap și m-am pregătit să mă ridic, dar m-a oprit.

— Stai. Scuzați-mă!

A chemat un însoțitor care trecea pe lângă noi.

— Invitatul acesta nu se simte bine. Vă rog să aduceți câteva perne ca să-și poată sprijini spatele.

— Desigur.

După ce însoțitorul s-a îndepărtat în grabă, am rămas să așteptăm.

— Mai avem timp.

În timp ce încerca să mă liniștească, am simțit un miros slab. Am încremenit pe loc. Aroma devenea tot mai puternică și, în câteva clipe, o dulceață intensă a umplut aerul. Am amețit ușor.

“Nu e Kamar.”

Am știut instinctiv. Mirosul acela nu era al lui.

“Atunci al cui?”

— Lord Zakriya.

Vocea lui Steward mi-a ajuns la urechi, iar din direcția mirosului i-a răspuns o altă voce.

— Steward.

Vocea gravă m-a determinat să mă încordez. N-am mișcat, în timp ce conversația a continuat deasupra mea.

— Ai venit și tu. Cum te mai simţi?

— Bine, Lord Zakriya. Dumneavoastră?

— Ca întotdeauna. Cum merge cercetarea? Sănătatea Alteței Sale, prințul moștenitor, este prețioasă pentru noi toți.

— Desigur. Îi acordăm toată atenția. Iar ajutorul dumneavoastră este foarte valoros. Sunteți unul dintre cei doar trei Alfa Extrem din familia regală.

Cuvintele lui Steward au stârnit un râs scurt din partea lui Zakriya, iar pentru o clipă în jur s-a lăsat liniște.

— Binecuvântat de Allah, într-adevăr.

— Este o onoare.

Vocea lui Steward s-a domolit. Simțeam privirea lui Zakriya asupra mea, iar inima a început să bată mai repede când a întrebat:

— Și acesta cine este? Femeile nu au voie la asemenea ospețe.

Pentru o clipă s-a făcut liniște. Mirosul dulce a devenit apăsător și am strâns mâna lui Steward. El a răspuns:

— Asistentul meu. Este rănit și de aceea își acoperă fața, dar este bărbat.

— Hmm…

Zakriya a părut să se gândească o clipă, apoi a râs.

— E de înțeles. Până la urmă, cu toții avem o singură viață.

A spus-o pe un ton aproape glumeț, dar sensul cuvintelor nu mi-a scăpat. A privit o clipă în spate, apoi din nou spre Steward.

— Ei bine, trebuie să plec. Mi-a făcut plăcere.

— Desigur, Lord Zakriya. Pe data viitoare.

Pe măsură ce s-a îndepărtat, și mirosul lui s-a estompat. Steward a răsuflat și a spus:

— Cam dificilă întâlnire pentru început.

— Cine era?

Am întrebat cu grijă, iar Steward mi-a răspuns cu o altă întrebare:

— Ai simțit un miros asemănător cu al lui Kamar, aşa e?

Am răspuns încet:

— Era diferit.

— Serios?

Și-a înclinat capul, apoi a continuat pe un ton firesc:

— Este unchiul lui Asgail, fratele regelui bolnav. Al doilea în ordinea succesiunii la tron…

A făcut o scurtă pauză, apoi a adăugat:

— Și, în curând, va deveni și socrul lui Asgail.

Mi-a luat câteva clipe să înțeleg. Însoțitorul s-a întors și a început să pregătească locurile, iar invitații se așezau treptat. Ospățul urma să înceapă.

— Mulțumesc.

Steward i-a mulțumit însoțitorului, care m-a ajutat să mă așez pe perne, apoi s-a dus la locul lui. Când am rămas singuri, am reușit în sfârșit să întreb:

— Socru… vrei să spui că…?

Steward m-a privit și mi-a răspuns:

— Este tatăl logodnicei lui. Prințul moștenitor este logodit încă din copilărie cu o doamnă foarte elegantă și frumoasă.

A spus repede adevărul acela greu, apoi a tăcut. Credeam că mi-am revenit, dar mintea mi s-a încețoșat din nou. Prin acea ceață am simțit un miros dulce, slab și cunoscut. Al lui Kamar. Atunci un însoțitor a anunțat:

— Alteța Sa, prințul moștenitor, sosește.

Conversațiile s-au oprit imediat, iar mirosul dulce a revenit și m-a învăluit.

“Kamar.”

Mi s-a uscat gura când m-am întors și l-am văzut apărând. Am rămas nemișcat, cu privirea ațintită asupra lui.

 

– // –

*Un niqāb , niqab sau niqaab – o îmbrăcăminte lungă purtată de unele femei musulmane pentru a le acoperi întregul trup și fața, excluzând ochii.