– Mm… mm… mm…

Chrissy privea, cu mintea în fierbere, cum bărbatul fredona o melodie de nedeslușit în timp ce se plimba prin bar. Se îndreptase direct spre locul unde se afla ceaiul și, cu o îndemânare remarcabilă, a scos cești și l-a preparat. Mișcările lui erau atât de naturale, încât Chrissy aproape că bănuia că locuia acolo.

Oare era din familie?

Se gândi pentru o clipă, dar nu detectă niciun miros de feromoni provenind de la bărbat. Mai mult, părul bărbatului era mai degrabă castaniu decât blond, iar ochii lui nu aveau nuanța albastră — dovadă, concluzionă Chrissy, că trăsăturile lui difereau de cele ale lui Nathaniel.

Toți membrii familiei Miller erau Alfa Extremi.

Prin urmare, acest bărbat nu putea fi rudă de sânge cu Nathaniel. Dar de ce avea libertatea să scotocească prin casă în felul acesta?

– Poftim.

– Mulțumesc.

Bărbatul a așezat cafeaua caldă pe care o preparase în fața lui Chrissy, apoi și-a pus propria ceașcă de ceai de plante și s-a așezat alături de el. Ochii lui și zâmbetul său blând păreau de o bunătate dezarmantă. Convins că nu era genul de persoană pe care Chrissy s-ar fi așteptat să o întâlnească în casa lui Nathaniel Miller, Chrissy s-a prefăcut că bea din cafea și i-a aruncat încă o privire. Cămașa lui uzată și blugii la fel de vechi i s-au părut lui Chrissy complet nepotriviți pentru locul acela. Deși unghiile lui îngrijite sugerau un statut social mai înalt, asta era tot. Ce naiba căuta un bărbat ca acesta aici?

– Am aflat că şi chiuveta din baie nu se scurgea cum trebuie.

– Poftim?

Surprins de explicația bruscă, Chrissy clipi, iar bărbatul râse în timp ce continua.

– Am aflat că apa din chiuvetă nu curgea bine, așa că am venit să arunc o privire. Dar am făcut o greșeală și am ajuns să mă ud cu apă rece. Apoi m-am curățat, mi-am spălat hainele…

– O…

Abia atunci Chrissy dădu din cap în semn de înțelegere. Acum înțelegea situația — dar totuși, cine era acest bărbat? Dacă lucra cu adevărat pentru familia Miller, nu s-ar fi ocupat de repararea chiuvetelor. În plus, Nathaniel Miller era genul de om arogant care spunea că nici măcar un top model nu se ridica la nivelul lui. Cu siguranță nu ar fi întreținut o relație specială cu un simplu meseriaș.

Totuși, oamenii din firmă păreau să-l cunoască…

Gândurile i se blocară din nou. Cât de mult își dorea să-l poată întreba direct. Dar, având în vedere că deja a afirmat că îl “cunoștea” pe bărbat, își ratase șansa. Era o scăpare din neatenție — iar ruşinea îl înțepa. Cum putea să repare situația?

– Scuză-mă, dar cum ar trebui să-ți spun? Nu ți-am auzit numele.

Asta părea o abordare sigură. Urmărind cu nervozitate reacția bărbatului, Chrissy simți o ușurare când acesta continuă să zâmbească și îi răspunse fără ezitare.

– Sunt Conor Niles. Te rog să-mi spui Koi.

Probabil că a presupus că şi Chrissy uitase pur și simplu. A adăugat imediat:

– Și cum ar trebui să mă adresez ție? Sunt sigur că l-am auzit, dar nu-mi amintesc — îmi pare rău.

Realizând că presupunerea lui era corectă, Chrissy afișă un zâmbet politicos și răspunse:

– Mă numesc Chrissy Jin. Poți să-mi spui Chrissy sau Chris — cum preferi.

– Chrissy, am reținut.

El dădu din cap, apoi întrebă vesel:

– Vrei ceva de ronțăit? Sau poate niște prăjituri?

– Nu, mulțumesc. E suficient.

Chrissy a refuzat politicos, în timp ce mintea îi gonea. Koi cu siguranță nu era rudă cu Nathaniel. Atunci care era relația dintre ei?

Oare exagerez?

I-a venit o idee. Pentru a o testa, a păstrat o ușoară distanță și a vorbit firesc.

– Se întâmplă des asta? Adică, să vii să repari lucrurile când se strică ceva.

– O, nu des, dar uneori.

Koi zâmbi.

– La început mi s-a părut ciudat că și o casă atât de frumoasă ca asta ar avea probleme. Dar majoritatea reparațiilor sunt rapide. Pentru lucrările simple, mă ocup eu însumi de ele.

Deci asta era.

În sinea lui, îl admira pe Koi pentru îndrăzneala lui — repararea chiuvetei, folosirea dușului, chiar și a mașinii de spălat — dar se întreba ce ar face Nathaniel dacă ar afla. S-ar putea să încerce să-l omoare pe Koi. Dar dacă și oamenii din firmă îl cunoșteau, poate că era permis tacit. La urma urmei, era mai bine decât să lași murdăria să iasă pe ușă.

Totuși, oare Nathaniel era chiar atât de blând?

Chrissy îl studie pe bărbatul din fața lui. Avea pielea curată, ochii strălucitori. Un nas bine definit îi completa buzele de culoarea cireșelor, curbate într-un zâmbet abia schițat. Umerii îi erau solizi de la munca fizică, iar braţele lungi și zvelte, cu degete delicate.

Nu era genul lui Nathaniel Miller — dar poate al meu?

Își dădu seama că, dacă şi Koi ar fi venit să-i repare chiuveta, cu siguranță l-ar fi sedus și ar fi făcut sex cu el. Dacă într-adevăr nu era special pentru Nathaniel, atunci ceea ce făceau el și Koi aici nu conta.

Dar concentrează-te, Chrissy — să afli informații de la Nathaniel este prioritatea numărul unu.

Totuși, nu ar strica să obțin datele de contact ale lui Koi.

Era o idee bună. Fie acum, fie mai târziu, îl putea urmări. Nu în fiecare zi întâlneai pe cineva atât de atrăgător.

Hotărât, Chrissy își bău restul de cafea și îi întinse lui Koi ceașca goală.

– Koi, pot să mai primesc una? Se pare că domnul Miller întârzie.

– Desigur.

Koi luă ceașca și, zâmbindu-i lui Chrissy, se îndreptă cu pași mari spre aparat.

– Toate aparatele din casa asta funcționează chiar şi în mâinile mele, să știi.

Chrissy i-a răspuns cu un zâmbet.

– Asta e liniștitor.

Frecându-și din nou degetele, Koi apăsă butonul aparatului de cafea. Chrissy se ridică în liniște și se așeză de cealaltă parte a mesei de bar, admirând picioarele lungi și ținuta dreaptă a lui Koi. Blugii aceia ponosiți și largi — de unde naiba o fi apărut? Își imagină cât de bine ar arăta Koi fără ei.

“I-aș scoate blugii ăia și… nu, concentrează-te.”

O voce îl întrerupse, aducându-l pe Chrissy cu picioarele pe pământ.

– Poftim.

Surprins, Chrissy clipi și afișă un zâmbet ruşinat în timp ce Koi îi întindea paharul.

– O… mulțumesc… ah, e fierbinte!

Nu a avut sincronizarea potrivită, iar paharul s-a înclinat. S-a dat înapoi, dar lichidul închis la culoare i-a stropit cămașa.

– Chrissy!

Văzându-l țipând, Koi deveni palid și strigă, cuvintele ieșindu-i în valuri. Chrissy, ruşinat de propria fantezie, se grăbi să-și scoată cămașa udă — dar Koi, înnebunit, continua să-l îndemne.

– Trebuie să te răcorim, repede! Scoate-o, scoate-o!

– Stai, Koi… doar o clipă!

– Repede, repede!

În graba lui, Koi a încercat să-i smulgă hainele lui Chrissy. Acesta l-a împins, dar un nasture a zburat când cămașa s-a rupt. A urmat o scurtă încăierare între Koi, care trăgea de haine, și Chrissy, care se opunea, până când acesta și-a pierdut echilibrul și a căzut pe spate.

– Ah!

– Uau!

Amândoi au țipat, prăbușindu-se rușinos pe canapea. Chrissy zăcea uluit, încercând să înțeleagă ce se întâmplase.

Ce naiba?

În timp ce Chrissy se încrunta și își înăbușea un geamăt, o voce rece și bruscă se auzi deasupra lor.

– Ce faceți aici?

Chrissy își reveni brusc și se întoarse spre sursa luminii, privirea lui întâlnind irisurile violete. Nathaniel Miller se înălța deasupra lor, cu fața încremenită într-o expresie de dezaprobare rece.