Nathaniel nu era niciodată genul de om căruia să-i placă să-și vadă fratele mai mic certat. Era pur și simplu curios să afle ce se întâmplase.

Oricum, nu se întâmpla în fiecare zi ca şi Koi să aibă ocazia să petreacă timp cu fiul său cel mare, așa că nu a refuzat și l-a urmat pe Nathaniel. În timp ce mergeau pe holul lung, Nathaniel nu a scos niciun cuvânt. Tăcerea apăsătoare  era aproape sufocantă, iar Koi, neputând suporta presiunea, s-a străduit repede să găsească un subiect de conversație.

– Cum merge școala în ultima vreme? E greu?

– E bine.

– Ai crescut, nu-i așa?

– Puțin.

– Dacă vrei vreodată să vorbești despre ceva, spune-mi.

– Înțeleg.

În mai puțin de cinci minute, Koi era complet epuizat. În momente ca acesta, era recunoscător că avea mai mult de un copil. Dacă era doar Nathaniel, era mult mai greu.

Nathaniel nu pare să aibă nevoie nici de mine, nici de Ash…

Gândul acesta i-a venit cu amărăciune, iar apoi, cuvintele lui Ariel i-au trecut brusc prin minte. Aruncând o privire în lateral, Koi și-a înclinat capul în timp ce se uita la fiul său, care acum era cam de aceeași înălțime cu el.

– Nathaniel, cu cine crezi că semeni?

Încă o dată, răspunsul era simplu.

– Cu tatăl meu.

– Ah, da, desigur…

Koi se scărpină ruşinat pe obraz. Ne dorind să continue conversația, a decis să meargă în tăcere. Abia când erau aproape de destinație și-a dat seama, că se îndreptau spre a doua bucătărie.

Din interior se auzea un zgomot de zăngănit, de parcă ceva era lovit. Îngrijorat că şi copiii ar putea să scotocească fără grijă prin ustensilele de bucătărie și să se rănească, Koi a devenit neliniștit. În prima bucătărie, unde lucra personalul, era mereu cineva, dar a doua bucătărie de la etajul al doilea nu era la fel. Era o bucătărie mică, unde se preparau mese simple sau băuturi, și era aproape goală. Dacă s-ar fi întâmplat un accident, era clar că ajutorul ar fi întârziat. După ce se întâmplase cu Chase, Koi era la capătul puterilor. A trecut în fața lui Nathaniel și a intrat în fugă în bucătărie.

– Stacy, Grayson.

Când Koi le-a strigat numele, s-au întors să-l privească, cu ochii măriți. Probabil doar un salut? s-a gândit Koi în sinea lui în timp ce se apropia de copii. Cu excepția lui Chase, era greu să le citești emoțiile. Fețele lor se schimbau rar, doar tonul vocii li se modifica ocazional. I-a privit în grabă, dar n-a văzut nimic greşit.

Răsuflând ușurat, Koi s-a relaxat în sfârșit și s-a uitat în jur. Pe blat erau câteva coji de ouă și boluri, iar o cantitate considerabilă de lapte se vărsase dintr-o sticlă.

– Ce faceţi? a întrebat Koi, nedumerit, iar Stacy îi răspunse.

– Găteam, voiam să preparăm ceva!

Ar fi putut pur și simplu să întrebe personalul, dar…

În timp ce se gândea la asta, clătină repede din cap. La urma urmei, copiii doar se jucau.

În plus, când vor crește, ar trebui să fie capabili să gătească puțin singuri. Nu era bine să-i lase să se acomodeze ca mereu altcineva să facă lucrurile în locul lor.

– Înțeleg. Era distractiv?

– Nu, încă nu.

Grayson clătină din cap.

– Partea distractivă încă nu a venit.

– Serios?

Koi nu prea înțelegea ce voia să spună, dar se hotărî să treacă peste asta și să se concentreze asupra copiilor. Atunci auzi o voce din spate.

– Te întrebai despre gemeni, nu-i așa?

Întoarcându-și capul fără să-și dea seama, Koi îl văzu pe Nathaniel sprijinindu-se de panou și privindu-i. Deci și Nathaniel era curios. Koi zâmbi ruşinat, apoi își îndreptă din nou atenția asupra gemenilor.

– De fapt, voiam să vă întreb ceva.

– Ce anume?

– Ce este?

Gemenii, privindu-l cu fețe inocente, îl determinară pe Koi să spună cât mai natural posibil, pe un ton blând.

– L-am văzut mai devreme pe Chase plângând la poalele scărilor. Știţi ce s-a întâmplat?

La auzul acestor cuvinte, gemenii s-au privit unul pe altul. Reacția lor a transformat suspiciunile lui Koi în certitudine.

– Grayson, Stacy. Nu ar trebui să abuzaţi de fratele vostru mai mic, i-a certat Koi, cu fața strâmbă de enervare. Dar gemenii nu erau de acord.

– Noi doar îl ajutam pe Chase.

Cuvintele lui Grayson erau susținute imediat de Stacy.

– Așa e, Chase nu poate coborî bine scările. Așa că l-am ajutat să coboare dintr-o dată.

Gemenii vorbeau cu deplină încredere. Dar cu cât vorbeau mai mult, cu atât Koi simțea un fior rece în piept.

– Cum?

Oare să fie posibil? Nu, nu se poate.

Simțindu-și inima bătând cu putere în piept, Koi așteptă un răspuns, iar Grayson îi răspunse vesel.

– E mai repede dacă te rostogolești!

Koi s-a simțit amețit pentru o clipă, dar lucrurile nu s-au oprit aici. Stacy a strigat imediat.

– Era distractiv și pentru mine! Chase era foarte înflăcărat. Urla!

– S-a rostogolit, s-a rostogolit…

– S-a rostogolit, s-a rostogolit…

– Grayson, Stacy!

Văzând că gemenii reacționau de parcă erau cu adevărat fericiți, Koi i-a strigat urgent pe nume. Credea că era doar o încăierare jucăușă, dar să se gândească că de fapt îl împinseseră pe scări… Gândul îngrozitor l-a determinat pe Koi să respire adânc pentru a-și calma inima care bătea cu putere.

Sunt încă mici, nu disting binele de rău. Calmează-te, e nevoie doar să-i învăț cum se cuvine. Încet, ca să nu se confunde.

Încercând să-și păstreze calmul, Koi a așteptat puțin înainte de a le vorbi gemenilor, care îl priveau pierduţi.

– Nu ar trebui să împingeți pe nimeni pe scări. Se pot răni grav. Chase a plâns mult timp și abia după aceea a adormit.

– Noi doar îl ajutam!

– Chase a căzut foarte repede!

Gemenii tot nu înțelegeau și protestau. Păreau hotărâți să-și vadă acțiunile recunoscute ca fiind ceea ce era nevoie să facă pentru fratele lor mai mic.

Nu pot face asta singur.

Poate că Ashley s-ar descurca mai bine cu situația asta. În ultima vreme, el era ocupat cu cursurile de audit și îi neglijase pe copii, iar Ashley petrecea de obicei mult timp cu ei.

Koi a decis să discute cu Ashley despre educația copiilor imediat ce acesta se va întoarce.

– Oricum, nu mai puteți face asta, bine?

Amânând explicațiile pentru mai târziu, Koi i-a îndemnat, iar gemenii s-au privit unul pe celălalt, apoi au ezitat când și-au îndreptat privirea spre el. Oare și-au dat seama în sfârșit că au greșit? Koi, sperând că da, a așteptat. Apoi Stacy a luat cuvântul.

– Atunci nu mai putem să ne jucăm cu Chase?

– Nu mai putem să ne jucăm cu Chase?

– Nu, nu e vorba de asta…

Gemenii continuau să întrebe, iar Koi se trezi din nou fără cuvinte. La vârsta asta, ar trebui să fie capabili să facă diferența între ce e bine și ce e rău, nu-i așa? Nu, sunt încă mici. Trebuie să-i învăț, pas cu pas, ca să nu devină confuzi.

– Să împingi sau să lovești, asta nu înseamnă să te joci. Atâta timp cât nu faceți astfel de lucruri, e bine.

Koi s-a uitat la gemeni pe rând, asigurându-se că au înțeles.

– Nu trebuie să folosiți violența. A împinge pe cineva pe scări e foarte periculos, ați înțeles? Nu faceți asta nimănui, nu doar lui Chase. Nu e bine.

Le-a spus cu fermitate, iar după ce s-au privit unul pe celălalt, Stacy a răspuns prima.

– Bine, așa vom face.

Imediat, Grayson a adăugat:

– Noi doar încercam să-l ajutăm pe Chase.

Se încruntă, ca și cum s-ar fi simțit nedreptățit, și întrebă din nou.

“- ati spunea mereu să-i ajutăm pe ceilalți. De asta am făcut-o, nu-i așa?

– Da, acum știu, așa că hai să nu mai facem asta.

Koi zâmbi pentru a-i liniști pe copii, dar, în sinea lui, se simțea în conflict.

Ce ar trebui să fac?

Privind înapoi, nu era prima dată când năzbâtiile lor au depăşit limita. Gemenii exagerau uneori. El îi certase de fiecare dată, dar să se gândească şi că îl împinseseră pe scări…

Cel puțin de data asta nu era o problemă majoră, dar ce se petrece dacă mai târziu se întâmplă ceva ce depășește capacitatea mea de a face față?

Dacă află Ash…

Pentru o clipă, Koi a avut o presimțire neplăcută, dar a scuturat repede din cap ca să o alunge.

Ashley, la fel ca şi Koi, era părinte. Avea dreptul și responsabilitatea de a ști totul și de a contribui la creșterea copiilor. Koi a hotărât să discute despre educația copiilor odată ce Ashley se va întoarce, dar acum considera că ar fi mai bine să-i povestească tot ce se întâmplase.

E timpul ca el să se întoarcă…

– Tati, tati.

Koi a întors capul când și-a auzit numele strigat. Grayson îi întindea o farfurie cu o prăjitură.

– Asta e prăjitura pe care am făcut-o eu. Gust-o.

Deci de asta era dezastru pe blat. Koi zâmbi privind prăjitura, care era strâmbă, exact cum ar fi făcut-o un copil.