Așa își făcuse el calculele, deci cum s-a ajuns la asta?

Era enervat, dar și-a schimbat repede părerea și și-a amintit de dezamăgirea pe care o simțise când îl văzuse prima oară pe Nathaniel.

Gândește-te pozitiv — acum nu mai trebuie să ai alți copii.

Oricum era inevitabil să se întâmple. Și cine știe, poate că de data asta vei avea chiar doi copii care să semene alături de Koi deodată.

Da, probabil că lumea nu e chiar o groapă de gunoi.

Ashley a adunat cu forța fragmentele de speranță, asemănătoare prafului, din natura sa pesimistă. Cel puțin îl avea pe Koi. Erau întorsături de situație, dar atâta timp cât rezultatul este bun, totul este bine. Cu siguranță asta nu poate fi sfârșitul norocului meu, nu-i așa?

– Abia aștept să văd chipul bebelușului.

La cuvintele fericite ale lui Koi, Ashley zâmbi în tăcere. Privind lucrurile altfel, de fapt totul ieșise bine. Nathaniel era încă mic, iar a mai avea încă doi nou-născuți era un haos total. Nu era oare o scuză perfectă pentru a-l separa în mod natural pe Koi de copii?

Este, de asemenea, mai bine pentru a le cultiva independența copiilor.

Ashley nu era ținut în brațe nici măcar o dată de Omega care îl născuse. Era firesc, având în vedere că nici măcar nu i se permitea să-i vadă chipul. Dominic era și mai puțin interesat de el.

Cu toate astea, Ashley considera că viața lui era destul de decentă. La urma urmei, îl avea pe Koi. Așadar, nu era nevoie să acorde o atenție excesivă copiilor. Era suficient să le ofere ceea ce aveau nevoie și să se ocupe de ei.

Dacă ar fi arătat ca şi Koi…

Atunci, desigur, i-ar fi iubit. Poate chiar le-ar fi dat el însuși lapte și i-ar fi sărutat des. Poate chiar le-ar fi citit basme înainte de culcare. Desigur, nu le-ar fi permis niciodată să doarmă alături de Koi. Indiferent cât de mult ar fi semănat cu Koi, singurul care îl putea ține în brațe și dormi alături de el era Ashley.

Koi spunea că și-ar dori să existe mai mulţi Ashley pe lume, dar Ashley gândea altfel. El își dorea ca întregul pământ să fie acoperit de Koi. Doar imaginându-și asta se simțea atât de bine. Și până la nașterea copiilor, aștepta adesea imaginându-și fericit cum ținea în brațe doi copii care arătau ca şi Koi, câte unul în fiecare braț.

Asta îi oferea o alinare certă. Chiar îi părea o rază de speranță în această situație mizerabilă.

Da, următorul copil va arăta cu siguranță ca şi Koi. Asta ar fi oarecum corect.

Ashley încă refuza să admită, că această lume este mult prea nedreaptă.

Și că, într-un fel, el era teribil de ghinionist.

Și în clipa în care a ținut nou-născutul în brațe, Ashley Miller a văzut. Ochii violet, exact ca ai lui. Mai mult, un miros incredibil emana din trupul bebelușului, care nici măcar nu-și putea mișca încă membrele cum trebuie. Un miros de o dulceață de nedescris. Era mirosul feromonilor.

– Ash?

La auzul vocii care îl striga brusc, Ashley s-a întors brusc la realitate. Koi era întins pe pat, privindu-l cu o expresie îngrijorată . Era clar că îi părea neobișnuită expresia lui Ashley. Pentru o clipă, s-a uitat la Koi fără să spună nimic. După ce a simțit că nenumărate gânduri i-au trecut prin minte în acel scurt interval de timp, Ashley a deschis încet gura.

– Ce să fac, arată din nou ca mine.

Nu a putut decât să râdă de absurditatea situației. Privindu-l pe Ashley în felul acela, Koi a izbucnit curând într-un zâmbet strălucitor.

– E minunat, nu-i așa? Arată-mi repede, vreau să văd.

El a așezat bebelușul lângă Koi, care îl îndemna să se grăbească. Văzându-i pe copii pentru prima dată după ce s-a trezit din anestezie, Koi a simțit cum i se umple inima de bucurie și le-a mângâiat cu grijă obrajii cu mâinile tremurând.

– Poftim?!

La scurt timp, Koi scoase un sunet de surprindere, clipind din ochi în timp ce-l privea pe Ashley. Oare era surprins că bebelușul își deschisese deja ochii sau că ochii acestuia erau violet? Poate ambele.

– Ți-am spus, seamănă din nou cu mine.

– O, Doamne!

Koi se uită alternativ la cei doi copii. Fiica avea ochii închiși, probabil adormită, așa că nu putea să-și confirme bănuiala, dar Ashley îi satisfăcu imediat curiozitatea.

– Amândoi au ochii violet. Nu poți să-i miroși, așa că n-ai de unde să știi, dar cu siguranță au și miros de feromoni.

– O, Doamne, acum sunt patru Ashley! Uimitor!

Koi scoase aceeași exclamație ca mai înainte. Văzându-l cum se uita la copii, copleșit de bucurie și neștiind ce să facă, Ashley nu spuse nimic. Și cam pe vremea când şi Koi era externat din spital împreună cu bebelușii, Ashley a aflat un alt fapt care a venit ca un trăsnet, pe care Nathaniel i-l dezvăluise.

Necazurile nu vin niciodată singure.

Vechiul proverb îi răsuna în minte lui Ashley, iar el a rămas tăcut multă vreme.

– Nu crezi că am putea începe să ne gândim la un al treilea copil acum?

Când au terminat în sfârșit cina alături de copii, l-au dus pe Koi înapoi în cameră și au rămas singuri, el a adus brusc în discuție un subiect imprevizibil. Firește, Ashley, care era pe punctul de a-l cuprinde pe Koi de talie și de a-l săruta, și-a oprit mișcarea chiar în fața feței lui și a vorbit.

– Un al treilea copil? Despre ce vorbești?

La cuvintele șoptite de la o distanță atât de mică, încât respirațiile lor se amestecau, Koi a răspuns înflăcărat.

– Am promis, îți amintești? Să avem trei copii.

Ashley a ridicat capul și a zâmbit.

– Avem deja trei, Koi, a suliniat el calm, cu o expresie generoasă.

– Se pare că ai uitat, pentru că au trecut deja trei ani, dar ai născut doi odată. Grayson și Stacy. Înainte de asta, l-ai născut pe Nathaniel. Așa că avem trei copii.

– Nu, nu e așa, a răspuns Koi cu o expresie serioasă.

– Am fost însărcinat de două ori. Așa că mai am o șansă.

– Koi, nu te juca alături de cuvinte.

Zâmbetul dispăru de pe fața lui Ashley. Chiar dacă știa că şi Koi vorbea serios, încercă să nege până la capăt.

– Vorbesc serios, Ash.

Koi a continuat cu o expresie serioasă.

– Ai spus că vrei un copil care să semene și cu mine. Așa că hai să mai facem unul, bine?

Desigur, asta era exclus. Ashley îi întoarse imediat cuvintele pentru a-l contrazice.

– Nu ai spus tu că vrei un copil care să semene cu mine? Noi avem deja trei care seamănă cu mine. Așa că nu mai avem nevoie de alții.

– Dar…

– Koi.

Ashley și-a stăpânit dorința de a strânge din dinți și a spus cât se poate de calm:

– Trei sunt destui, mai mult decât destui.

– Dar eu sunt cel care naște și eu sunt cel care suferă în timpul sarcinii.

Koi a mai protestat o dată, dar, desigur, n-a avut niciun efect. De data asta, Ashley chiar a strâns din dinți.

– Da, iar eu sunt cel care trebuie să se uite și nu poate face nimic în privința asta. Urăsc asta.

La auzul cuvintelor spuse de parcă le-ar fi mestecat între dinții strânși, Koi se retrase. Văzând fața lui speriată, Ashley își îndulci puțin glasul.

– Renunță, Koi. Nu mai vreau alți copii.

Nu e vorba că nu-i plac copiii în mod absolut. La urma urmei, sunt copiii lui și ai lui Koi, și ține la ei într-o oarecare măsură. Va face orice au nevoie copiii. Le va oferi și afecțiunea cuvenită.

Așa că trei sunt destui.

– Răspunsul tău? Koi? îl îndemnă Ashley cu o voce rece. În fața refuzului său clar, nici măcar Koi nu mai putu insista.

– Bine.

– Și?

De obicei, totul se termina aici, dar de data asta nu aera așa. Era echivalent cu a spune că era atât de supărat, așa că şi Koi, descurajat, a mormăit.

– Îmi pare rău, Ash.

– Pentru ce?

– Pentru că am spus ceva inutil.

El credea că era greșit să încerce să-l convingă cu jocuri de cuvinte nepotrivite, dar nu a spus prea multe. Probabil că această reflecție era suficientă. Văzând fața complet abătută a lui Koi, Ashley a simțit că inima i se înmoaie chiar dacă se considera pe sine fără speranță.

– Trei sunt destui, Koi. Așa că hai să ne concentrăm pe copiii pe care îi avem acum, bine?

– Bine…

Când era întrebat cu o voce blândă, spre deosebire de înainte, Koi a dat ușor din cap.

– Bine.

După ce a obținut răspunsul ezitant, Ashley l-a sărutat imediat pe Koi pe buze.

– Koi, totuși, mai e un lucru care mă intrigă.

– Care anume?

Când el a întrebat fără să se gândească prea mult, Ashley l-a sărutat încă o dată, apoi și-au lipit frunțile una de alta și l-a întrebat.

– De ce nu porți hainele pe care ți le-am dat?

La auzul acestor cuvinte, trupul din îmbrățișarea lui a tresărit de surprindere.

– A…asta, asta e, asta e…

Koi se agită, ochii lui privind în toate părțile. Văzându-i reacția, Ashley a vorbit cu o expresie posomorâtă.