Ashley încruntă sprâncenele, dar nu spuse nimic.

Koi mormăi de jos.

– Ești un Alfa, așa că e normal să faci sex cu Omega. Sunt sigur că ai mai făcut-o de multe ori… Probabil ai spus problema aia din obișnuință. Nu-mi pasă. Serios, e în regulă.

Koi a continuat să vorbească. Dar Ashley se gândea la cu totul altceva.

Habar n-avea ce încerca Koi să spună.

Nimic din toate astea nu era ceea ce Ashley se așteptase – sau sperase – să audă.

– Koi.

– D…Da?

Koi își închise gura în mijlocul discursului. Vocea lui Ashley era liniștită în timp ce continua.

– Nu sunt foarte sigur ce vrei să spui cu toate astea… Înțelegi măcar ce am făcut ieri?

Tonul acela jos și măsurat îl determină pe Koi să înghită în sec. Se forță să determine ca vocea să fie relaxată în timp ce răspundea.

– Sigur că da. Știu exact ce fel de relație e asta. Nu-ți face griji. Dacă întâlnești pe cineva care-ți place, eu o să mă întorc în Vest.

Dacă era un lucru alături de care Koi se mândrea, acela era faptul că își cunoștea locul. Întotdeauna gândise așa. Și acum, mai mult ca niciodată, trebuia să-și amintească asta.

Nu te lăsa dus de val. Nu trece linia.

Se avertiză el însuși.

Erau prieteni.

Ashley clarificase asta.

Tot ce însemna asta era că Ashley avea nevoie de cineva alături de care să facă sex pentru moment, iar până când va apărea cineva anume, vor fi doar… prieteni care fac sex.

Când acea persoană va apărea, Koi se va retrage. Va reveni la statutul de prieten banal.

Era chiar pregătit să părăsească orașul, să dispară înapoi în Vest fără să spună un cuvânt.

Așa că, până atunci…

Până atunci, pot rămâne lângă tine?

Koi simți cum îi se umpleau ochii de lacrimi și se forță să respire calm. Inima îi bătea neliniștită în timp ce aștepta răspunsul lui Ashley.

Ce ar spune?

– Serios? a întrebat Ashley după o lungă tăcere.

Tonul calm și liniștit îl luă pe Koi prin surprindere, iar el dădu repede din cap.

Dar pauza dinainte ca Ashley să vorbească îl neliniștise. Poate că nu îl credea?

Încercând să-l liniștească, Koi se grăbi să adauge:

– Da. Vorbesc serios. Mă simt bine. Trupul meu e perfect sănătos. Așa cum am spus – am făcut sex cu unii Alfa înainte.

Nu mințea.

Chiar dacă încă îl durea și simțea că nu mai are nicio putere, în mod ciudat, nu se simțea ca și cum era sfâșiat sau distrus pe dinăuntru, așa cum îl avertizase Ashley.

Totuși, nu sunt chiar pregătit pentru genul ăsta de lucruri…

Koi a decis că probabil Ashley exagerase cu îngrijorarea.

Drag Ashley… Ești cu adevărat drăguţ.

Ușurat, recunoscător și ciudat de emoționat, inima neliniștită a lui Koi a început să se liniștească.

Ce norocos era, gândi el, să fie cineva care îl putea ajuta pe Ashley.

Chiar se simțea puțin mândru de el însuși.

Până când…

– Ah!

Mâna lui Ashley, care îl cuprinsese pe Koi în jurul taliei, apăsă brusc mai tare pe stomacul lui.

Presiunea îl determină pe Koi să gâfâie și să țipe, un strigăt ascuțit scăpându-i înainte să-l poată opri.

Dar Ashley nu a slăbit strânsoarea.

A apăsat și mai tare.

Koi se zvârcoli instinctiv, dar Ashley nu-i dădu atenție și continuă să apese cu putere pe diferite părți ale abdomenului său.

Când mâna lui a aterizat cu forță pe un anumit punct, Koi a încremenit.

Durerea i-a tăiat respirația.

Viziunea i s-a încețoșat.

Apoi se auzi vocea joasă a lui Ashley, aproape un mormăit.

– Chiar aici.

Koi habar n-avea ce voia să spună.

Încă gâfâind, fără vlagă și pe jumătate inconștient, își lăsă capul să cadă pe umărul lui Ashley.

Ashley s-a uitat la el pentru o clipă, apoi l-a ridicat fără să spună nimic.

Trecând pe lângă rămășițele patului lor, intră într-o altă cameră și îl așeză cu blândețe pe un pat curat, neatins.

Îl privi în tăcere, apoi se aplecă să-l sărute pe frunte pe Koi, înainte de a se ridica din nou.

Ashley a părăsit camera și s-a îndreptat direct spre duș.

Când a ieșit, deja se îmbrăca.

Își puse o cămașă albă și începu să-și lege cravata când îi sună telefonul — era secretara lui.

– Domnule Miller, vă simţiţi bine? A trecut deja ora, și încă nu ați venit.

Ținând telefonul între ureche și umăr, Ashley a răspuns:

– Nu contează. Eram în rut.

– Poftim? Dar nu e perioada programată.

Vocea secretarei era foarte suprinsă, înainte ca ea să revină rapid la tonul său firesc, de afaceri.

Ashley își alegea butonii și răspunse firesc:

– Da. Era scurt, și abia mi-am pierdut cunoștința după aceea. Dar era cu siguranță un rut.

Nu avea cum să greșească acea senzație.

Nu după ce o experimentase de peste zece ani.

Ciudat era cât de brusc apăruse – și cât de ușoare erau efectele secundare.

Asta nu se mai întâmplase niciodată.

– Să-ți programez o consultație la clinică?

Probabil că deja îi verifica agenda.

Dar Ashley a făcut un gest de refuz înainte ca ea să poată continua.

– Las-o baltă. Nu contează.

Chiar nu merita să-ți faci atâtea griji.

Pentru că, în acel moment, ceea ce conta cel mai mult nu era o situație imprevizibilă.

Trecând pe difuzor, i-a dat instrucțiuni în timp ce își termina pregătirile.

Cu o cafea proaspăt preparată în mână, a traversat sufrageria și s-a îndreptat spre liftul său privat.

– Spune-le că nu voi participa la petrecerea de diseară. În schimb, donează un milion de dolari.

– Am înțeles.

În timp ce secretara îi răspundea, Ashley apăsă butonul liftului.

Când ușile s-au deschis, a pășit înăuntru, sorbindu-și cafeaua în timp ce privea cum se schimbau cifrele de pe afișaj.

Prieteni cu beneficii, spui?

Râse sec, furia transformându-se într-un amuzament amar.

Unde naiba ai învățat așa ceva…

Liftul de mare viteză ajunse repede la parter.

Imediat ce ușile s-au deschis, Ashley a traversat holul cu pași mari.

O să te fac din nou al meu, Koi. Drăgul şi prostul meu Koi.

– O zi bună, domnule.

Portarul îl salută cu o plecăciune politicoasă.

Ashley nici măcar nu s-a uitat înapoi.

Aruncă ceașca goală de espresso peste umăr — și aceasta ateriză perfect în coșul de gunoi din spatele lui.

 

─ ▪ ─

 

– Uuuuuf…

Sunetul scăzut, plin de durere, i-a scăpat de unul singur, aducându-l încet pe Koi înapoi la conștiință.

La început, nici măcar nu și-a recunoscut propria voce.

Când a deschis în sfârșit ochii, s-a trezit într-o altă cameră necunoscută.

Era mai mică decât cea de mai devreme, dar totuși spațioasă și mobilată elegant.

Patul de sub el era moale și perfect făcut.

Realizând acest lucru, Koi a rămas nemișcat pentru o clipă.

Trebuia să fie Ashley.

Nimeni altcineva nu ar fi avut grijă de el în felul acesta.

Și, pur și simplu, ultima lui amintire i-a revenit în minte…

Instinctiv, își duse mâna la burtă.

Durerea de mai devreme părea o minciună.

Acum se simțea bine.

De ce s-a întâmplat asta?

Koi nu putea înțelege comportamentul lui Ashley.

Se străduia atât de mult să respecte limitele pe care Ashley le stabilise între ei…

Atunci de ce se supărase Ashley atât de tare?

Enervarea l-a copleșit brusc.

Cu umerii lăsați în jos, Koi a scuturat repede din cap.

Poate că am spus ceva care l-a supărat.

Dacă l-ar fi întrebat, Ashley i-ar fi spus.

Koi credea asta.

Se simțea mai bine acum, așa că se ridică încet și ieși în hol.

Tăcerea ciudată, aproape înfiorătoare, îl determină să-și țină instinctiv respirația.

Și-a ciulit urechile, dar nu a auzit absolut niciun sunet.

Lumina strălucitoare a soarelui care se revărsa prin ferestrele uriașe îi spunea că era deja ora de lucru.

În orice altă zi, era prins în propriul program încărcat până acum.

Această liniște neobișnuită părea ireală.

A mers cu grijă și a coborât scările.

Liniștea îi confirmă ceea ce bănuise deja.

Era singur.

Și-a adunat hainele și s-a îmbrăcat înainte să-și verifice telefonul.

Era un singur mesaj, dar unul puternic.

[Cum a mers? Spune-mi totul.]

Văzând mesajul lui Ariel, Koi ezită o clipă înainte de a răspunde.

[Când ești liberă? Te sun eu.]

Răspunsul a venit instantaneu.

[Sună-mă chiar acum.]

Aproape că voia să fugă, dar nu putea s-o contrazică pe Ariel.

Koi a tras aer în piept, apoi a format numărul.

Ea a răspuns înainte ca telefonul să sune de trei ori.

– Ei bine? L-ai văzut pe ticălosul ăla?

Vocea ei era dură și directă.

Koi se bâlbâi, agitat.

– N…Nenorocit? Nu-i spune așa lui Ash…

A încercat să o certe ușor, dar ea doar a râs disprețuitor.

– Dacă ai înțeles imediat la cine mă refeream, atunci cu siguranță e un ticălos.

Koi nu avea nimic de spus în privința asta și doar mormăi încet.

Ignorându-l în continuare, Ariel a continuat.

– Deci? L-ai văzut, aşa e? Ce s-a întâmplat? A acceptat să preia cazul, nu-i așa?

– Ce i-ai spus? M-a sunat direct…

Koi nu s-a putut abține să întrebe, curiozitatea lui fiind mare.

Ariel a răspuns cu îndrăzneală.

– I-am spus că, dacă vrea cu adevărat să fii fericit, atunci trebuie să te ajute.

Koi a scos un suspin ușor.

Deci Ashley chiar a vorbit serios.

Ceea ce însemna că și propunerea aceea de a rămâne doar prieteni… o spusese din toată inima.

Koi îi era recunoscător, dar, în același timp, simțea o ciudată goliciune în suflet.

Totuși — slavă Domnului că el sugerase primul ideea de “prieteni cu beneficii”.

Chiar dacă simțea că profita de bunătatea lui Ashley…

– Nici măcar nu-mi permit onorariul lui… Ash e scump.

– Și ce dacă? E plin de bani. Lasă-l să facă măcar un lucru bun ca avocat. Acum ce urmează? Spune-mi concluzia – grăbește-te.

Presat de tonul ei urgent, Koi închise ochii și mărturisi.

– Noi… am făcut sex.

A urmat o tăcere lungă.

După câteva clipe lungi, Ariel a vorbit în sfârșit din nou.

– Ce ai spus adineauri? Aţi făcut sex? Tu și Ashley Miller?!

– D…Da, a răspuns el cu voce tremurătoare.

Atunci Ariel a explodat.

– Nenorocitul ăla ți-a cerut să-i plătești onorariul cu trupul tău?!