În cameră era liniște. De fapt, era atât de liniște, încât Koi se temea că ar putea auzi picăturile slabe ale medicamentului din perfuzia lui Ashley. Tăcerea se prelungea atât de mult, încât chiar și propria lui respirație i se părea prea zgomotoasă. Stătea nemișcat, privindu-l pe Ashley.

În mintea lui, cuvintele secretarei nu încetau să răsune.

De ce nu ești afectat?

Ești încă un Beta. Niciun semn de apariţie a unui gen secundar.

Poate că, de fapt, nu îţi place de Ashley Miller.

Nu e adevărat.

Lacrimile i-au umplut din nou ochii lui Koi. Ce știi tu? Ce ai putea ști?

De aceea trupul tău o respinge — pentru că tu, nu îl vrei cu adevărat pe Ashley Miller.

Nu. Nu e asta.

Ashley Miller este singurul care te-a plăcut vreodată.

Nu de asta. Îmi place Ash.

Chiar îl plac – pentru că e Ashley.

Nu știi nimic…

Alte lacrimi i-au curs pe obraji, iar Koi și-a mușcat buza, frecându-și ochii. A încercat să se abțină, dar suspinele continuau să-i scape.

Și-a șters ochii iar și iar – până când un geamăt slab i-a ajuns la urechi. A încremenit.

Speriat, își șterse repede lacrimile rămase și ridică privirea. Ashley avea fruntea încruntată, iar un geamăt îi scăpă de pe buze. Își revenea în simțiri.

Koi se încordă instinctiv, întărindu-și umerii și așteptând ca Ashley să deschidă ochii. După câteva clipe, Ashley deschise încet pleoapele.

Koi își ținu respirația, urmărindu-l cum clipea de câteva ori, încercând să-și focalizeze privirea. În cele din urmă, Ashley își întoarse privirea și ochii lor se întâlniră – iar Koi uită complet să respire.

– Koi, a şoptit Ashley cu voce răgușită, uscată și joasă. Când acesta îi zâmbi slab, ochii lui Koi începură imediat să se umple din nou de lacrimi.

– Koi.

De data asta, Ashley îi spuse numele mai clar, strângând sprâncenele.

– Ce s-a întâmplat? De ce plângi?

Koi nu a putut răspunde. A plecat capul. Și-a șters repede ochii, dar lacrimile continuau să curgă, revărsându-se indiferent ce făcea.

– Koi…

Ashley întinse mâna spre el, dar se opri în mijlocul mișcării. Dându-și seama de perfuzia din brațul său, urmă linia până la punga de perfuzie de deasupra lui și tăcu. Amintirile îi reveneau încet. Începu să înțeleagă ce se întâmplase.

– Bill. Ce s-a întâmplat cu el?

Vocea lui era mai joasă acum. Koi își ștergea nasul și încerca să-și stăpânească vocea.

– E… bine. A fost dus la spital. I-au făcut o injecție ca să elimine feromonii.

– Înțeleg.

Un suspin lung îi scăpă lui Ashley. Koi îl privi cu ochii roșii și umflați. Zăcând acolo în pat, Ashley părea mai epuizat ca niciodată.

– Dar tu? Te simţi bine, Ash?

Vocea lui Koi se rupea din cauza suspinelor rămase. Ashley așteptă o clipă înainte de a răspunde.

– Aș vrea să spun că mă simt bine, dar… nu mă simt deloc.

Zâmbi amar, dar zâmbetul îi dispăru repede de pe față.

– Dar tu? Te simţi bine?

Își dădu seama cât de aiurea suna întrebarea în clipa în care îi ieși din gură. Koi nu se diferenţiase. Din nou.

Bill vomitase și leșinase.

Și totuși…

Koi înțelesese ce gândea Ashley. Nu era greu de ghicit doar uitându-se la fața lui. Chiar și Koi — care era mereu cel mai lent — observase asta.

– Mă simt bine.

Koi strânse din dinți pentru a-și menține vocea fermă și forță un zâmbet.

– Nu m-am diferenţiat.

Ashley făcu o pauză, apoi dădu scurt din cap.

– Bine. Asta e… bine.

Încercă să zâmbească din nou după ce rosti cuvintele, dar nu-i veni ușor. Mintea îi spunea să rămână calm, să gândească rațional la ce se întâmplase — dar în interior, totul era un haos.

De ce era Koi atât de nepăsător?

Poate că te respinge subconștient.

Vocea secretarei răsună din nou, ridicându-se nepoftită în mintea lui. Toate lucrurile pe care le-a spus ea, lucrurile care îl bântuiseră, îi reveneau în minte.

Poate că şi Koi nu mă iubește cu adevărat.

Știa că nu ar trebui să se îndoiască. Dar nu se putea abține. Întrebarea continua să-i bântuie mintea.

Koi, de ce nu te diferenţiezi?

Nu — nu se poate ca ea să aibă dreptate. Se iubeau. Trebuia să fie așa. Faptul că şi Koi nu se diferenţia nu însemna că sentimentele lui nu erau reale. Era cea mai proastă presupunere.

Koi ar fi mai fericit ca Beta.

Era adevărat. Ashley ar fi trebuit să-și trăiască restul vieții luptându-se constant cu feromonii. Koi, ca Beta, nu ar fi înțeles niciodată pe deplin asta. Probabil că niciodată nu ar fi putut.

Erau prea diferiți acum.

Dacă Koi era un Omega, poate că ar fi înțeles suferința, măcar puțin.

Ashley știa că şi Koi încerca – simțea asta. Dar, oricât de mult ar fi încercat, nu ar fi înțeles niciodată pe deplin. Nu atâta timp cât rămânea un Beta. Ar fi continuat să se îndepărteze unul de celălalt, eșuând din ce în ce mai mult să se înțeleagă reciproc.

De câte ori mai putea Koi să-i ierte această latură a lui?

Dacă iubești cu adevărat pe cineva, trebuie să știi când să renunți. Asta înseamnă să fii adult. Nu că tu ai ști.

– Femeia aceea avea dreptate.

Vocea lui Ashley era atât de încetă, încât Koi nu a auzit-o la început.

– Poftim? Ce ai spus?

Și-a șters repede ochii și a ridicat privirea. Ashley îl privea cu o expresie devastată.

Koi plângea – din cauza lui.

Ashley nu putea suporta asta.

– Nu ar trebui să fiu alături de tine.

Ochii lui Koi se măriră. Se uită la el, mut. Ashley continuă.

– Dacă ți-aș purta cu adevărat de grijă, te-aș lăsa să pleci. Tu ești un Beta. Eu sunt un Alfa. Tu nu ți-ai dezvăluit puterile, dar eu da.

Faptul că o spunea cu voce tare determina ca durerea să fie și mai intensă. A vorbi de realitatea distanței care se crease între ei – era o tortură.

– De fiecare dată când intru în rut, vei fi în pericol. Într-o zi, s-ar putea să înnebunesc din cauza mirosului altcuiva și să-ți fac rău. Nu pot risca asta. Ar trebui să te părăsesc. Știu asta. Dar…

Ashley își mușcă buza înainte să apuce să spună mai mult. Koi privea cum pieptul lui Ashley se ridica și cobora încet, tremurând. Și apoi – șopti el, cu voce tremurând.

– Dar nu pot. Nu pot s-o fac.

– Ash…

– Nu pot să mă despart de tine.

Știa că ea avea dreptate. Știa că el greșea. Știa că era timpul să renunțe.

Dar nu putea.

Dacă şi Koi ar fi plecat — dacă ar fi dispărut din viața lui…

Ar fi supraviețuit?

– Koi, te rog, nu mă părăsi.

În cele din urmă, Ashley îl apucă pe Koi de braț, agățându-se de el cu disperare.

– Nu mă părăsi, Koi…

De ce nu te-ai diferenţiat? Nu… de ce a trebuit să o fac eu?

Dacă am fi rămas amândoi Beta… dacă doar…

Nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.

– Ash!

Koi îi strigă numele panicat, dar Ashley nu-l auzi. Era deja copleșit de frică.

O să-mi pierd controlul.

Feromonii ăștia o să mă înghită cu totul.

– Mi-e frică.

Întregul trup al lui Ashley tremura. Ochii lui larg deschiși se cutremurau, irisurile violete tremurând violent.

Poate că deja am înnebunit.

Poate că mi s-a topit creierul și pur și simplu nu mi-am dat seama.

Poate că totul este doar o iluzie.

Poate că visez toate astea în mijlocul unei crize de nervi.

Incapabil să mai lupte cu frica, Ashley și-a strâns capul cu ambele mâini.

– Mi-e frică…

– Ash.

Koi îl privi cu fața palidă. Întinzând mâinile tremurânde, îl atinse pe Ashley și simți că și el tremura. Koi se aplecă ușor și îl îmbrățișă strâns. Simțind căldura lui Koi, Ashley își înfășură imediat brațele în jurul lui.

Au rămas așa o lungă clipă, schimbându-și căldura trupurilor. Tremurul lui Ashley s-a potolit treptat, dar el nu l-a lăsat să plece.

Koi voia să-l mângâie — să spună ceva care să-i liniștească sufletul — dar nu-i veneau cuvintele. Nimic din ce ar fi putut spune nu l-ar fi atins pe Ashley. Indiferent ce ar fi spus, Ashley nu l-ar fi crezut.

O să fie bine.

Voi rămâne lângă tine, mereu.

Îți înțeleg durerea.

Nimic din toate astea nu însemna nimic. Erau cuvinte goale, lipsite de greutatea realității. Nu putea să le rostească.

Cum putea să-i aline frica lui Ashley?

Poate că, de fapt, nu îţi place de Ashley Miller.

Nu.

Pe măsură ce acea voce îi răsuna din nou în urechi, Koi se agăță și mai tare de Ashley. Cumva… avea să dovedească. Să-și dovedească iubirea.

– Mai ai cei doi dolari pe care ți i-am dat? a întrebat Koi în șoaptă, după o lungă tăcere.

Ashley nu răspunse la început, apoi dădu încet din cap. Koi expiră tremurând și se forță să vorbească.

– Motivul pentru care… mi-am pierdut simțul mirosului…

Trupul lui Ashley se încordă.

Koi inspiră adânc. Vocea îi tremura în timp ce continuă.

– A fost un accident. Când eram copil… un accident de mașină.