– Nu trebuie să răspunzi imediat.

Ashley era primul care a vorbit, văzând confuzia de pe chipul lui Koi.

– Gândește-te la asta pentru moment. Desigur, dacă ai alte planuri în minte, voi respecta asta. Dar aș vrea să iei în considerare măcar direcția pe care am menționat-o.

El a adăugat mai serios ca niciodată:

– Pentru că, după absolvire, vreau să locuiesc alături de tine.

Koi ezită o clipă, apoi dădu ușor din cap.

– O să mă gândesc la asta.

– Bine.

Ashley zâmbi și schimbă subiectul.

– O să întârziem la curs. Hai să mergem.

– Bine.

Koi dădu același răspuns ca înainte, apoi se grăbi să țină pasul cu Ashley. Dar mintea lui era încă plină de confuzie.

─ ▪ ─

Coasta de Est…

Chiar și întins în pat, încercând să adoarmă, Koi nu putea să nu se gândească la asta.

Nu-și imaginase niciodată că va părăsi locul în care trăise toată viața. Chiar și după ce se îndrăgostise de Ashley, cel mult își imaginase o relație la distanță. Ideea de a-l urma undeva nu-i trecuse niciodată prin minte.

Când a început Ash să se gândească la toate astea?

Koi se gândise doar la a locui împreună. Ashley, pe de altă parte, menționase deja căsătoria. Poate că era într-adevăr ceva la care se gândise de la început.

Koi se întoarse pe partea cealaltă, clipind încet, cu o privire serioasă.

Era oare asta singura cale de a rămâne cu Ash?

Doar gândul de a părăsi acest loc determina ca mintea să se golească. Nu era pentru că îi plăcea această rulotă veche și îngustă. Era teama de a abandona singurul loc pe care îl cunoscuse vreodată, teama de a o lua de la capăt într-un loc necunoscut, lipsa curajului de a face acel pas.

<O să am grijă de tine.>

Chipul lui Ashley îi trecu prin minte, iar Koi scoase un suspin încet, fără să vrea. Ashley se născuse și crescuse pe Coasta de Est. El se întorcea pur și simplu acolo unde îi era locul. Era foarte probabil ca el să nu poată înțelege pe deplin genul de teamă alături de care se lupta Koi.

Oare Ash se simțise așa când venise prima oară aici?

Gândul îi veni brusc lui Koi. Ashley era și mai tânăr când a venit prima dată. Cum o fi fost să vină singur într-un loc străin și să trăiască acolo?

S-a întâmplat ceva atât de grav încă de atunci?

În timp ce gândurile lui ajungeau la acest punct, ușa rulotei scârțâi. Koi tresări și închise ochii strâns, prefăcându-se că doarme. Ușa se deschise, urmată de pași. Koi se ghemui strâns, cu urechile ciulite la fiecare sunet.

În ultima vreme, tatăl său bea mai puțin. Dar acum petrecea mai mult timp stând în tăcere în scaunul său, sub lumina slabă, pierdut în gânduri.

Seara aceea nu era diferită. Lampa slabă se aprinse, iar el se lăsă greoi pe scaunul uzat din sufragerie, scoțând un suspin adânc. Koi se încordă instinctiv. Nu mai văzuse fața tatălui său de ceva vreme, dar asta nu conta. Beat sau nu, faptul că îl vedea pe Koi mereu părea să-l enerveze – și asta nu se termina niciodată bine.

Așa că era bine.

Koi ținu ochii strâns închiși, forțându-se să adoarmă. Noaptea trece greu, lungă și tăcută, umplută doar de suspinele tatălui său.

─ ▪ ─

– Hei!

– Bună.

Ca de obicei, Ashley îl aștepta în același loc, iar Koi a alergat spre el, ridicând capul și salutându-l în șoaptă.

Ashley îl îmbrățișă și îl sărută înainte de a-i răspunde la fel. Pe drumul spre școală, au discutat despre lucrurile fireşti, de zi cu zi. Propunerea pe care Ashley o făcuse cu o zi înainte era complet ignorată, de parcă nu s-ar fi întâmplat niciodată. Dar, în realitate, amândoi se gândeau la acelaşi lucru.

Când îi va da Koi un răspuns?

Când ar trebui să-i dau un răspuns?

Ashley știa că nu era o decizie ușoară să lași în urmă tot ce cunoșteai. El însuși avea motivele sale, iar condițiile erau favorabile. Dar Koi ar fi trebuit să renunțe la tot ce îi era cunoscut și să facă un act de credință, având încredere doar în Ashley. Asta nu era o alegere pe care o putea face cineva cu ușurință.

Chiar și așa, Ashley credea că şi Koi va accepta în cele din urmă da. Era singura cale prin care nu se vor despărți – și era sigur că şi Koi simțea la fel. Așa că a decis să nu-l grăbească, ci să aștepte răbdător răspunsul lui.

– Hei, Ash! Koi!

Când au coborât din mașină, unul dintre băieții din echipa de hochei i-a zărit primul și le-a făcut cu mâna. După ce l-a salutat pe Ashley, i-a făcut și lui Koi un semn cu privirea și a început să meargă alături de ei. În scurt timp, Bill li s-a alăturat, apoi a mai apărut un băiat și, pur și simplu, s-a format grupul firesc.

Chiar și în timp ce mergeau, Ashley își ținea brațul în jurul umerilor lui Koi. Ceilalți au observat, dar nu au spus nimic. Iar Koi, fără să-și dea seama, s-a integrat în mod natural printre ei.

Dimineața a trecut repede, ca de obicei. Imediat ce a venit ora prânzului și s-au adunat în cantină, unul dintre băieți a luat cuvântul.

– Ai primit vreo broșură despre facultate?

Un alt băiat a răspuns.

– Au apărut câteva. Sunt sigur că vor mai veni.

– Ai ratat vreo cerință? Consilierul meu mi-a spus că ar trebui să fac mai multe ore de voluntariat.

– Trebuia să faci asta cu mult timp în urmă.

– Credeam că am destule, la naiba.

Ascultând conversația, Koi s-a simțit ciudat de nelalocul său. Consilierea pentru admiterea la facultate era ceva la care nici măcar nu putea să viseze. A trebuit să caute singur școlile și să facă tot efortul de unul singur. Asta însemna că trebuia să se miște mai repede și să fie mai motivat decât oricine altcineva.

– Ar fi trebuit să depui cererea de admitere anticipată.

– N-am avut ocazia. Oricum, uneori e mai bine să fii precaut.

– Ash, de ce nu ai aplicat mai devreme? Aveai calificările necesare, nu-i așa? Consilierul tău nu ți-a sugerat asta? Ai parte de consiliere, aşa e?

Și Koi era curios. Ashley menționase că se interesează de universitățile de pe Coasta de Est, așa că, sigur făcea ceva în această direcție. A spsus că se va duce la universitatea la care studiase tatăl său, așa că drumul lui era deja trasat. Poate că depusese deja cererea?

În timp ce Koi aștepta în tăcere un răspuns, Bill, care stătea lângă el, a scos un geamăt ușor.

Întorcându-se să se uite, a văzut o bucată de salată ofilită lipită de chifteluța de hamburger. Uriașul se chinuia să desprindă frunza micuță din mijlocul cărnii. Văzând asta, Koi nu s-a putut abține.

– Of!

El izbucni într-un râs scurt.

Ashley își întoarse capul la auzul sunetului, la fel și Bill. Tulburat de atenția lor bruscă, Koi roși și încercă să explice.

– A, păi, ai ceva pe față.

– Pe fața mea? a întrebat Bill, iar Koi dădu din cap, arătând spre o parte a gurii lui. Bill, ținând burgerul într-o mână, își șterse gura cu cealaltă.

Dar asta s-a dovedit a fi o mare greșeală. Mâna cu care se lupta cu salata încă mai avea sos de burger pe ea – și acum și mai mult sos i s-a întins pe gură. Ceilalți băieți au izbucnit în râs.

– Ce faci, amice?

– Nebunule! Prostule!

Grupul a râs și a aplaudat ca nebunii, iar Ashley s-a alăturat lor. Dar, chiar când era pe punctul de a spune altceva, privirea i-a căzut pe fața lui Koi – Koi, care se uita la Bill cu un zâmbet strălucitor și vesel.

În acel moment scurt și trecător, Ashley a simțit un fior ciudat și rece. Și, într-adevăr, presimțirea lui era corectă. Koi a întins o mână și i-a șters colțul gurii lui Bill cu degetul mare.

– Gata, acum e totul bine.

Koi zâmbi din nou în timp ce spunea asta. Iar Bill, zâmbind la rândul său, spuse:

– Mulțumesc, Koi. Ești un înger.

Apoi a mormăit ceva despre cum “gorilele alea proaste nu sunt niciodată de ajutor…”, dar Ashley nu a auzit niciun cuvânt.

– Ash?

Koi se întoarse spre el și îl strigă, nedumerit. Dar Ashley nu răspunse. Rămăsese împietrit pe loc, complet tăcut. Koi, puțin neliniștit, îl strigă din nou.

– Ash, ce s-a întâmplat?

Când i-a repetat nervos numele, Ashley s-a întors brusc spre el. În momentul în care privirile lor s-au întâlnit, Koi a tresărit. Ashley îl privea cu o privire ascuțită și furioasă.

– Ăăă…

Koi încercă să spună ceva, dar Ashley se ridică brusc în picioare. Și nu doar Koi era luat prin surprindere.

Ceilalți priveau cu ochii mari, neînțelegând ce se întâmplă, în timp ce Ashley îl apucă pe Koi de braț.

– Vino cu mine.

– Păi… poftim?!

Koi se ridică amețit și îl urmă. Ceilalți băieți priveau în tăcere, uimiți, în timp ce Koi era dus de Ashley.

– Frate, ce s-a întâmplat?

Întrebă unul dintre ei, iar Bill, la fel de uimit, mormăi:

– Nu știu.

Părea complet pierdut.

– I-a șters ceva de pe față, atâta tot…

– Lui Ash îi plac peștii Koi, aşa e?

– Da, dar… chiar e atât de supărat din cauza asta?

– Ash e calm, totuși. Nu e genul lui.

Grupul s-a uitat unul la altul, confuz. Niciunul dintre ei nu avea cea mai mică idee despre ceea ce se întâmplase.