– Ce naiba s-a întâmplat?

Vocea lui Ariel l-a determinat pe Koi să tresară și să-și întoarcă brusc capul. Ea era încruntată, privind alternativ la el și la Ashley. În spatele ei stăteau majoretele și gorilele de la hochei, privind cu ochii în gol. Toată culoarea i-a dispărut de pe fața lui Koi când și-a dat seama cât de mulți oameni se uitau la ei. Ariel s-a oprit la expresia lui, apoi s-a întors spre Ashley ca să vadă nenumăratele priviri ațintite asupra celor trei.

– Toată lumea, duceți-vă să vă schimbați. Mergem la petrecerea de după meci.

La comanda ei, vicecăpitanul clipi, apoi se uită repede în jur, agitat.

– Bine, să mergem! La Green Bell pentru petrecerea de după meci, aşa e?

– Dar Red Bell în seara asta?

– Există un Red Bell?

– E doar o glumă, prostule. Spune ceva care se potrivește.

– Ce părere ai de Rainbow Bell?

– Doamne, Rainbow Bell. E comic!

– Ha, ha, ha!

– Ha, ha, ha!

Râsete exagerate răsunau în timp ce se îndreptau spre vestiare. Totuși, nu se puteau abține să nu se uite înapoi și să șoptească. Odată ce majoretele s-au grăbit să plece, Ariel s-a întors spre Koi.

– Hei! Vorbește cu mine.

– Po…Poftim?

– Stai o clipă.

În timp ce Ariel îl apucă de braț pentru a-l trage deoparte, Ashley o opri. Ea îl privi cu sprâncenele încruntate. Cu câte un braț al lui Koi în mâna fiecăreia, cei trei stăteau incomod, blocați pe loc. Koi se uită de la unul la altul, neștiind ce să facă. Ashley se uită în jos la Ariel și vorbi.

– Unde îl duci? Vorbește aici.

– De ce? Crezi că o să-l lovesc sau ceva de genul ăsta?

În loc să răspundă, Ashley strânse ochii. Răspunsul tăcut spunea mai mult decât cuvintele. Supărarea lui Ariel era evidentă în vocea ei.

– Ashley Dominic Miller. Eu ar trebui să fiu cea care vorbește prima alături de Koi. Doar dacă nu vrei să-mi acorzi treizeci de minute să termin, iar după aceea să-l am la dispoziție nelimitat.

Ashley o privi fix pentru un moment lung, înainte de a-și îndrepta privirea spre Koi. De parcă ar fi întrebat: “E bine?”. Koi ezită, apoi dădu din cap.

– Eu… vreau să vorbesc cu Elle.

Ashley îl privi în tăcere, apoi îi dădu drumul încet. În clipa în care mâna lui îi dădu drumul, Ariel îl trase pe Koi deoparte și ieși din banca de rezerve. Ashley strigă după ei.

– Te aștept chiar aici, Koi!

Fără să se gândească, Koi s-a uitat înapoi la Ashley. Dar nu a apucat să-i vadă expresia înainte ca Ariel să-l tragă după colț.

─ ▪ ─

Ariel îl duse pe Koi până la capătul holului, în direcția opusă vestiarelor. Ieșirea de urgență din apropiere determina ca zona să fie de obicei pustie — perfectă pentru o conversație ca asta.

– Ei bine? Începe să vorbești.

Acum că erau singuri, Ariel a vorbit în sfârșit.

– Ce naiba era asta?

Koi o privi, agitat. Cu brațele încrucișate și sprâncenele încruntate, nu părea chiar supărată, dar cu siguranță nici fericită. Koi ezită, căutând cu gândul prin replicile pe care le repetase în timp ce era dus după ea.

– Păi… sincer… nu știu prea bine.

Ridurile de pe fruntea lui Ariel se adânciră. Koi se grăbi să continue.

– Vorbesc serios. M-am gândit… păi, mi-am imaginat că dacă Ash câștigă meciul, se va întoarce la tine…

– Să se întoarcă la mine dacă ar fi câștigat? Ash a spus asta?

– Păi…

Presat de tonul ei, Koi clipi surprins – și apoi își dădu seama de ceva.

– Nu…

Mormăi atât de încet încât abia se auzea.

– El nu a spus niciodată… asta.

– Atunci de ce?

Ariel nu renunţă la încruntare.

– De ce ai crede asta?

Koi amuți. Nici măcar nu știa de unde să înceapă. Văzându-l ezitând, Ariel suspină și își înclină bărbia.

– Spune orice. Eu voi decide cum să interpretez.

– Bine, ăăă…

Koi avea nevoie de un moment să-și adune gândurile.

– Ash mi-a spus… că îi place de mine.

Ariel încremeni la auzul acestor cuvinte. Koi nu se putea hotărî să o privească în ochi și se uită la pământ.

– Nu credeam că e adevărat. Așa că i-am spus… că e doar confuz. Iar el a spus… că după meci, se va hotărî… cu adevărat…

Vocea lui se stinse. Și atunci își dădu seama.

Ashley nu o menționase niciodată pe Ariel.

Koi presupusese pur și simplu că el se va întoarce la ea odată ce “își va reveni”.

– D…dar avea sens, se bâlbâi Koi.

– Voi doi erați împreună. Nu știu de ce v-ați despărțit, dar…

Pentru că s-a îndrăgostit de altcineva.

Amintirea îi reveni.

Stai.

Ochii lui Koi se măriră. Așa era. Ashley a spus asta. Ceea ce însemna… că nu era Ariel.

Nu era Ariel?

Atunci cine era?

O tăcere apăsătoare s-a așternut între ei. Inima lui Koi bătea cu putere în piept, în timp ce Ariel deschidea încet gura. Și-a ținut respirația. Nu se poate, nu se poate, nu se poate…

În cele din urmă, ea șopti:

– Tu erai.

Și totul i-a revenit în minte.

Îmi place de tine.

La cantină.

Îmi placi, Koi.

La piscină.

Koi.

Numele lui, repetat la nesfârșit de vocea lui Ashley. Fața aceea. Ochii aceia. Totul i-a invadat mintea — și l-a lăsat pe Koi fără cuvinte.

Nu. Nici vorbă.

Ash doar îl compătimea.

Acea slabă speranță a pâlpâit în interiorul lui, doar pentru a fi stinsă de rațiunea crudă. Koi a dat din cap în sinea lui. Nici vorbă.

– De ce?

Nici măcar nu-și dădu seama că o spusese cu voce tare. Ariel îl privi cu seriozitate.

– De ce “în niciun caz”?

Vocea ei calmă l-a luat prin surprindere. A ezitat.

– Pentru că… ei bine…

Pentru că sunt Connor Niles.

Ashley i-a spus să nu se mai desconsidere, dar nu era atât de simplu. Ashley nu știa cât de dramatic era Connor Niles în realitate. În comparație cu el, Ashley era o persoană perfectă. Cum ar putea cineva ca el să se îndrăgostească vreodată de el?

– Koi. Sentimentele lui Ash îi aparțin lui Ash, a început Ariel.

– Nu ție. Nu mie. Nimeni altcineva nu are dreptul să le definească. Dacă Ash spune că simte ceva, atunci asta simte.

“…”

– Nu ai dreptul să negi asta.

Vocea ei era calmă, dar fermă.

– Trebuie doar să fii sincer cu sentimentele tale. Nu încerca să le negi pe ale altcuiva. Asta e lipsă de respect.

El nu a vrut niciodată să-l ofenseze. Koi a dat din cap frenetic, dar Ariel a vorbit de parcă ar fi știut deja.

– Deci, care sunt sentimentele tale?

“…”

– Nu contează dacă Ash te place sau nu. Spune doar ce simți. Îl placi? Sau nu?

Koi tot nu răspundea. Ariel adăugă blând:

– Haide. Fii sincer cu tine însuți. Nu judeca dacă Ash te place sau nu. Nu te priveşte. Ai înțeles? a întrebat ea.

Fața ei calmă și stăpână pe sine îl determină pe Koi să roșească de rușine. El își plecă privirea și mormăi:

– Dar… ești tu.

– Poftim?!

Ariel se încruntă din nou. Koi ezită, incapabil să continue. Ea rosti fiecare cuvânt încet și clar:

– Ți-a mărturisit Ash ceva în timp ce era împreună cu mine?

– N…nu… Nu cred.

El scutură repede din cap. Ariel își înclină capul.

– Deci ți-a mărturisit după ce ne-am despărțit. Atunci care e problema?

Koi nu știa ce să spună. Cum putea să-i explice că simțea cumva că o trăda? Se clătină. Ariel scoase un suspin ușor și continuă.

– Koi, am auzit odată ceva.

Vocea ei era atât de calmă încât aproape îl surprinse.

– Există două lucruri în această lume pe care nu le poți lua înapoi. Unul este un râu care a curs deja.

Ridică un deget. Apoi încă unul.

– Celălalt este o inimă care s-a îndepărtat deja.

Koi o privi fără să înțeleagă. Ca întotdeauna, Ariel îi spuse lucrurile direct:

– Eu și Ash ne-am despărțit. Nu știu de ce tu sau surorile mele nu puteți accepta asta, dar am terminat-o definitiv. Nu mai există nimic între noi.

Koi tot nu putea spune nimic. Ea încheie simplu.

– Așa că, dacă te abții din cauza mea, nu o face. Asta doar înrăutățește lucrurile.

Cu aceste cuvinte, făcu un pas înapoi.

– Mă duc la petrecerea de după cu fetele. Indiferent dacă vii cu Ash sau nu, fă ce vrei.

Se întoarse și plecă fără ezitare. Koi rămase acolo, privind cu ochii în gol spre spatele ei care se îndepărta.