Dintr-o dată, totul a amuțit. Koi se uita fix la Ashley, respirând greu. Ashley, văzând cât de roșu devenise nasul lui Koi, a simțit că îi revine o fărâmă de raţiune.

– Elle e doar o prietenă.

– La fel și Whitney!

Focul care îl determinase pe Ashley să-l încolțească pe Koi cu atâta încredere până în acel moment se stinse dintr-o dată. Își întoarse capul pentru a-l privi, apoi privi în jos, apoi se uită înapoi peste umăr, frecându-și bărbia și gura, înainte de a-și îndrepta în sfârșit privirea înapoi spre Koi și de a-l întreba pe un ton mult mai calm:

– Ce anume a scăpat?

– Chanel! a strigat practic Koi, de parcă ar fi așteptat întrebarea. Ashley tresări, sprâncenele lui încruntându-se în timp ce repeta cuvintele lui Koi.

– Chanel?

– Da! Chanel! Am spus Chanel! Cha! Nel! a strigat Koi, cu vocea plină de enervare.

Și, în cele din urmă, au curs lacrimile. Koi nu se simțise niciodată atât de nedreptățit. Suportase atâtea tratamente nedrepte la lucru cu jumătate de normă fără să scoată un cuvânt, dar asta îl durea mult mai mult.

Pentru că era vorba de Ash.

Koi își șterse lacrimile, gândindu-se în sinea lui. Ar fi putut suporta asta de la oricine altcineva, dar nu de la Ashley. Nu când Ashley îl înțelesese greșit și se descărcase pe el.

“Pentru că îmi place de el.”

Koi și-a dat seama de asta. Motivul pentru care nu putea suporta era că, persoana care îl înțelesese greșit era cineva pe care îl plăcea.

În mașina tăcută, doar sunetul suspinelor lui Koi umplea spațiul. Ashley s-a uitat la el, încremenit între vinovăție și neputință, înainte de a opri în cele din urmă luminile de avarie și de a se întoarce pe șosea.

Nu au vorbit o vreme. Ashley îl privea din când în când, dar Koi își ținea capul aplecat, suspinând ușor. Lacrimile încetaseră aproape complet, dar nasul îi era încă roșu aprins. Koi a suspinat din nou, apoi și-a șters brusc ochii cu dosul palmei. Alarmat, Ashley l-a întrebat repede:

– Iar plângi?

Koi a răspuns cu o voce plină de tristețe:

– Nici măcar nu am apucat să-mi termin cola.

Stomacul îi era gol și nu se putea opri din a se gândi la băutura pe care o lăsase în urmă. Ar fi trebuit să rămână. Își irosise banii și ajunsese să se certe cu Ashley.

Ashley a tăcut o clipă, în timp ce Koi continua să-și șteargă ochii. Apoi a întrebat în cele din urmă:

– Ai mâncat ceva la cină?

Koi ținu capul plecat și scutură din cap.

Suspinând, Ashley a făcut o întoarcere în U pe drumul pustiu. Koi se clătina ușor pe scaun, dar nu era la fel de dur ca înainte.

Au mers pe un drum nou, în tăcere. După un timp, Koi a suspinat din nou și a întrebat:

– Ce e Chanel?

Privind în continuare în față, Ashley a răspuns:

– Numele unei persoane.

– Poftim?!

Koi părea și mai confuz. Îl privi pe Ashley, apoi întrebă cu precauție:

– Stai… mă necăjeşti, nu-i așa?

În mod normal, Ashley l-ar fi necăjit, dar acum nu era momentul. Ashley a răspuns direct:

– Vorbesc serios. O să vezi dacă o să cauţi.

– O. Bine.

Koi scoase ezitant telefonul pentru a căuta. S…

– C.

Ashley l-a corectat imediat. Koi a șters repede litera S și a tastat fiecare literă așa cum îi spunea Ashley. Ecranul s-a încărcat, iar Koi a început să citească rezultatele.

– Pare a fi cineva din trecutul îndepărtat.

– Nu chiar atât de îndepărtat.

Koi înclină capul. De ce vorbeau acum despre o persoană decedată? Era Ashley confuz?

Sau poate că Whitney făcea parte dintr-un fel de cult?

Chiar când un fior îi trecu pe șira spinării, un restaurant fast-food, deschis non-stop, îi apăru în fața ochilor. La ora aceea, era singurul loc deschis care servea mâncare. Ashley opri în parcarea goală și întrebă înainte de a comanda:

– Ce vrei?

Koi ridică încet privirea, încă ștergându-și nasul. Meniul era plin de burgeri pe care nici nu ar fi visat să-i comande. Nici măcar nu știa de unde să înceapă. Simțindu-i ezitarea, Ashley îl privi și spuse:

– Eu iau cheeseburgerul cu șuncă și două chiftele. Vrei și tu la fel?

– Păi…

Doar gândul determina ca lui Koi să-i curgă apa în gură. Era deja un local scump – și acum cu două chiftele? Ashley zâmbi pentru prima dată când văzu cum i se lumină fața lui Koi. Văzând asta, Koi începu în sfârșit să se relaxeze. Cu un ton mult mai blând, Ashley întrebă:

– Dar garniturile?

– Eu… eu nu vreau nimic.

Ashley i-a oferit apoi o băutură.

– Fără cola de mango.

– Păi…

Koi ezită, apoi întrebă timid:

– Pot să beau un milkshake?

Când venea vorba de gust, dulceața era ceea ce simțea cel mai bine. Textura cremoasă determina ca milkshake-urile să fie preferatele lui. Rar cumpăra unul — erau scumpe.

Ashley dădu din cap și întrebă din nou:

– Altceva? Vrei toppinguri suplimentare pe burger?

Chiar în acel moment, Koi zări o mică mențiune pe meniu: Toate toppingurile sunt gratuite. Ochii i s-au luminat când a răspuns:

– Atunci da – roșii, ceapă. Și brânză.

– Bine.

Ashley apăsă butonul și începu să comande. Doar auzind lista, lui Koi i se umplu gura de apă.

În timp ce așteptau mâncarea, Ashley porni mașina. Koi, acum într-o dispoziție mult mai bună, simți că cearta de mai devreme dispăruse complet. Cel puțin neînțelegerea părea clarificată. Cu siguranță, Ashley înțelegea acum că o fată nu-l va săruta niciodată pe Connor Niles.

Nu-i așa?

Acel gând rătăcit îl determină brusc să se simtă din nou mic. Dar chiar atunci, mâncarea sosise. Ashley îi înmână punga de plastic plină cu comanda lor și, după ce plăti, trase mașina în parcare.

– Poftim.

Luând punga pe care Koi o strângea la piept, Ashley scoase burgerul pe care îl comandase și i-l înmână. Ochii lui Koi străluciră.

– Mulțumesc.

Era sincer. Ashley îi întinse în tăcere milkshake-ul. Koi desfăcu cu grijă ambalajul burgerului, strat cu strat.

Era cel mai gros burger pe care îl văzuse vreodată. Pentru o clipă, Koi a rămas cu privirea fixă, fascinat. A deschis gura cât de larg a putut, a mușcat din burger în două părți și a mestecat. Moliciunea imprevizibilă, textura crocantă – era incredibil. Ochii i s-au mărit.

Dacă aș putea să-l miros…

Pentru prima dată, Koi simți o undă de regret. Probabil că i-ar fi plăcut și mai mult dacă ar fi putut. Era sigur că avea un gust de zece ori mai bun decât ceea ce simțea acum.

– E bun? a întrebat Ashley înainte de a lua și el o înghițitură. Koi dădu din cap cu gura plină. Nefiind în stare să vorbească, ridică degetul mare în semn de aprobare. Ashley chicoti în liniște și începu și el să mănânce.

Au mâncat în tăcere o vreme. După ce au terminat burgerul, inelele de ceapă, cartofii prăjiți și chiar și bastonașele de brânză, Koi simți că ar putea exploda. Probabil că ar putea sări peste masă în următoarele trei zile.

Ei bine, asta înseamnă economii la prânz.

Gândul ăsta îl determină să zâmbească. Privindu-l, Ashley se gândi:

Chiar nu poate mirosi, aşa e?

Foarte puțini oameni ar minți despre așa ceva. Doar dacă nu ar fi niște rataţi — ca tatăl său. Dar Koi nu era așa. Deloc.

Cum s-a întâmplat?

Poate era ceva congenital. Poate s-a întâmplat ceva. Dacă era vorba de cea de-a doua variantă… un accident? Ce fel de accident?

Ashley avea multe întrebări, dar nu-i era ușor să le pună. Își aminti încă o dată cât de fragilă era relația lor.

Nu pot aștepta la nesfârșit.

Trebuia să ia o decizie. Fie Koi trebuia să-i accepte sentimentele, fie Ashley îl va răpi și îl va închide undeva.

După ce au terminat de mâncat, Ashley a pus gunoiul în sac și l-a așezat pe bancheta din spate.

– Pune-ți centura.

La indicația lui, Koi s-a grăbit să-și pună centura de siguranță. Pe drumul de întoarcere spre casa lui Koi, Ashley n-a scos niciun cuvânt. Mașina era plină de mirosul feromonilor, dar Koi n-a observat cât de tensionat era Ashley.

─ ▪ ─

– Mulțumesc că m-ai condus.

Ca de obicei, Koi a coborât în același loc și a făcut o plecăciune politicoasă. Ashley, stând lângă mașină, și-a înclinat ușor capul.

– Burgerul era grozav. Foarte bun.

– Aşa e.

Ashley a dat un alt răspuns scurt și a privit în jos, scărpinându-se deasupra sprâncenei cu degetul mare, ca și cum ar fi căutat cuvintele potrivite. Koi a așteptat, curios.

– Koi.

– Da? a răspuns el repede.

Ashley își îndreptă spatele și întrebă:

– Mai devreme… erai gelos pe mine și pe Elle, nu-i așa?

Întrebarea era atât de bruscă, încât mintea lui Koi s-a golit complet.

– N… Nu, eu, ăăă… nu, eu…

Scutură frenetic din cap, dar nu reuși să scoată niciun cuvânt. Fața i se înroși din nou ca o roșie coaptă, dar Ashley nu râse. În schimb, vorbi cu o seriozitate deplină.

– Eu eram.

Koi se opri și îl privi.

Ashley a continuat, tot cu voce joasă.

– Am crezut că Whitney te-a sărutat pe obraz și m-am enervat. Adică, m-am enervat rău de tot.

– Ea nu m-a…

– Da. Am văzut greșit. Înțeleg asta.

Ashley îl întrerupse înainte să apuce să termine. Neavând nimic mai de spus, Koi tăcu, iar Ashley scoase un scurt suspin.

– Koi.

– Da.

De data asta, îi luă ceva mai mult timp să răspundă. Nu avea habar ce urma să se întâmple, iar suspansul îl omora.

Ashley îl privi pentru o clipă, apoi spuse în sfârșit:

– Știu că îţi place de mine.