Dar bucuria promovării nu a durat mult.

“Trupul tău este extrem de rigid, iar mișcările tale nu sunt fluide. Situația este foarte gravă.”

Indiferent de rezultat, Ariel, care urmărise toate mișcările din prima probă, a subliniat acest lucru cu duritate.

“Totuși, nu au existat mișcări incorecte, așa că eu, am decis să iau în considerare potențialul. Sper să fie mai bine pentru al doilea test.”

Oricum, am trecut! Asta înseamnă că potențialul meu a crescut!

Deoarece notele la activitățile extracurriculare erau esențiale pentru înscrierea la facultate, Koi nu și-a putut stăpâni fericirea și a sărit în sus.

Voia să-i spună lui Ashley vestea bună cât mai repede posibil. Azi era o zi liberă de antrenament, iar Ashley spusese că va aștepta până când testul lui Koi se va termina.

El era cel care muncise din greu alături de el în ultimele zile, ghidându-i trupul necoordonat — cu siguranță, era fericit pentru el.

Dar când Koi s-a repezit afară și s-a uitat în jur după Ashley, s-a agitat văzând că persoana pe care o căuta nu era nicăieri.

Poftim?!

Rămase pe loc, nedumerit, apoi îl văzu pe Ashley venind spre el de la distanță. Fața lui Koi se lumină, gata să-l strige, dar încremeni.

Ashley nu era singur. Cineva mergea lângă el.

Fata care stătuse în fața lui în timpul primului test, cu puțin timp în urmă…

Ariel.

În clipa în care Koi a văzut chipul fetei care mergea alături de el, a înlemnit ca piatra.

─ ▪ ─

– Oricum, eu sunt cea care te-a părăsit.

Ariel a vorbit direct.

– Aşa e.

Ashley, care mergea lângă ea, zâmbi. Această atitudine relaxată o enervă pe Ariel, iar ea îl privi cu o privire furioasă.

– Înainte îmi plăcea atitudinea ta calmă, dar acum nu o mai suport.

Ashley râse scurt.

– Acum mă vezi așa cum sunt cu adevărat. Nu sunt persoana uimitoare pe care voi o credeți.

– Noi?! a întrebat Ariel, nedumerită. Dar Ashley nu răspunse de data asta. Mergând înainte fără să spună nimic, el scoase brusc un mic strigăt. Ariel ridică instinctiv privirea — și se încruntă imediat.

Fața lui Ashley se schimbase complet față de cum arăta înainte.

Întotdeauna purta un zâmbet blând. Tonul lui era moale, dar era întotdeauna amabil cu fetele. Lui Ariel îi plăcea asta la el, dar o și deranja. Uneori, se întreba dacă el o plăcea cu adevărat. Acum înțelegea.

Ashley Miller o plăcea pe Ariel, dar simțea același lucru și pentru toate celelalte fete.

Pentru că era prima dată când îl vedea zâmbind așa.

Ariel era uimită — și curioasă. La cine naiba se uita Ashley cu un astfel de zâmbet?

Și când a urmat direcția privirii lui, nu-i venea să creadă.

Solicitantul care, cu câteva clipe în urmă, se zbătea ca o frunză uscată în fața lui, stătea acolo.

─ ▪ ─

Ce… ce se întâmplă acum?

Koi clipi din ochi în timp ce se uita la cei doi mergând unul lângă altul. Din apropiere, auzi vag fetele din echipa de majorete șoptind între ele în timp ce se uitau la cei doi.

– Ash o aștepta pe Ariel, aşa e? Nu-i așa?

– Da, au plecat împreună imediat ce s-au întâlnit.

– Crezi că se împacă?

– Sper că da. Ar fi păcat să nu o facă.

– Nu-i așa? Arătau atât de bine împreună.

– O reuniune a Regelui și Reginei Buffalo… poate la petrecerea de bun venit?

Imediat au urmat țipete și strigăte de fericire. Koi stătea pur și simplu acolo și îi privea în tăcere.

Da, chiar arată bine împreună.

Chiar și pentru Koi, păreau un cuplu perfect. Era genul de cuplu pe care probabil nu-l  vedea niciodată.

Se vorbise mult și când s-au despărțit. Mulți oameni erau dezamăgiți. Cineva ca Ariel era singura care putea sta alături de prea-perfectul Ashley Miller. Așa că, dacă cei doi se împăcau, părea mai degrabă ceva de la sine înțeles decât o surpriză. Sincer, nu presupusese și el că, în cele din urmă, se vor căsători?

Dacă stătea să se gândească, Ashley nu se mai întâlnea cu nimeni de când se despărțise de Ariel.

Și asta era ciudat. Un tip ca Ashley Miller să nu se întâlnească alături de nimeni? Nu avea sens.

Probabil că o aștepta pe Ariel să se întoarcă.

Gândul acela a pus totul la punct. Din nu știu ce motiv, Ariel îl părăsise, iar Ashley, devastat, o așteptase – și acum acea așteptare era răsplătită. Cei doi se împăcau.

Deci asta era.

Koi dădu din cap în semn de aprobare. Totul avea sens. Era un motiv de bucurie.

“Atunci de ce… de ce mă simt așa?”

Nu putea să înțeleagă. De ce îl durea pieptul atât de tare? De ce inima lui era atât de neliniștită? De parcă ar fi existat o gaură undeva în interiorul lui – atât de goală, atât de singură.

Poate… poate că el crezuse că Ashley era doar prietenul lui. Poate că, în adâncul sufletului, el nutrise o dorință egoistă de a-l păstra doar pentru el.

Da. Asta trebuia să fie. Nu exista altă explicație. Ceea ce simțea în acel moment era respingere. Dacă cei doi s-ar fi împăcat, Ashley ar fi devenit cu siguranță mai distant. Atunci Koi ar fi început să se îndepărteze și mai mult de el…

Nu — poate că nici nu se vor mai întâlni vreodată.

Asta părea și mai probabil. Îl durea atât de tare, dar Koi trebuia să accepte. Ar trebui să fie recunoscător pentru cât de apropiați erau până acum. Tot timpul petrecut împreună era o excepție.

Și totuși…

Se trezi instinctiv făcând un pas înapoi.

Dar nu acum. Nu vreau să văd asta acum. Nu asta.

– Ah.

Chiar în acel moment, Ashley îl zări. Ca de obicei, el zâmbi și ridică mâna – dar în clipa în care o făcu, Koi se întoarse și o luă la fugă.

– Koi! Hei!

Ashley rămase uimit când îl văzu pe Koi luând-o brusc la fugă. Dar nu-i trebuia mult să-și dea seama ce se întâmplă. Scoase un suspin exasperat, apoi strânse din dinți și îi făcu cu mâna lui Ariel.

– Îmi pare rău, Ariel. Ne vedem mai târziu. Pa.

După acest rămas-bun grăbit, a pornit imediat în urmărirea lui Koi.

– Hei! Connor Niles! Oprește-te imediat!

Ariel se încruntă neîncrezătoare, privindu-l pe Ashley cum o luă brusc la fugă.

– Ce naiba fac?

─ ▪ ─

Koi alerga de parcă era pe moarte. Nu mai alergase așa în viața lui. Dar nu avea de ales. Dacă ar fi putut să scape de acolo, ar fi fugit până la capătul pământului. Mai repede. Mai departe. Acum!

– Hei! Koi! Connor Niles!

Alerga cu mintea complet goală când, brusc, o voce l-a strigat din spatele lui. Koi a crezut că îl înşeală urechile. Dar nu era o iluzie. Vocea s-a auzit din nou, mai clar de data asta.

– Koi! Chiar nu ai de gând să te oprești?!

Strigătul era atât de puternic încât aproape îi spărgea timpanele. Chiar și în timp ce alerga cu toată puterea, nu se putu abține să nu se uite înapoi – și ochii i se măriră de șoc.

Ashley îl urmărea cu o viteză incredibilă. Mai repede decât orice reușise Koi până atunci. Alergase o distanță considerabilă, dar Ashley îl ajunsese deja din urmă? Koi rămase fără suflare și își reținu respirația.

– Oprește-te pe loc!

– Aaahhh!

Își mișca picioarele cu disperare, dar viteza lui Ashley, era îngrozitoare. Se apropia cu o viteză fulgerătoare și, în acel moment, Koi și-a amintit brusc ceva ce uitase pentru o clipă:

Ashley Miller era căpitanul echipei de hochei pe gheață a liceului, câștigătoare a campionatului.

– La naiba!

Ashley strânse din dinți și întinse mâna. Koi, aruncând priviri înapoi de mai multe ori, deveni palid. O mână mare îi umplu brusc câmpul vizual, iar Ashley îl apucă de umăr și îl trase înapoi cu brutalitate.

– Ah!

Trupul lui Koi se ridică de la pământ. Pentru o clipă, se simți fără greutate — și apoi se trezi tras direct în brațele lui Ashley.

– Te-am prins.

Respirația lui Ashley se revărsa peste capul lui Koi în rafale neregulate. Koi, cu ochii încă larg deschiși, se agăță de ultima suflare din plămâni.

– Chiar credeai că poți fugi de mine?

Ashley vorbi printre respirații grele.

– Indiferent cât de tare ai fugi, tot vei ajunge să fii prins de mine.

Vocea lui se strecură în ceața minții amețite a lui Koi.

– Pentru că nu te voi lăsa niciodată să pleci.

Koi încă nu putea scoate niciun cuvânt. Tot ce putea face era să se sprijine de Ashley, gâfâind după aer, incapabil să se miște.