Vocile puternice ale băieților mari care vorbeau fără încetare l-au determinat pe Koi să se simtă amețit. Era un haos total — fiecare vorbea peste celălalt, cuvintele lor suprapunându-se într-un zid de zgomot. Vorbeau engleză, dar, cumva, el nu înțelegea absolut nimic. Ochii lui se uitau în jur cu frică, iar trupul său se ghemui.

– Uitați-vă la ciudatul ăsta!

– E o maimuță! O maimuță!

– Nu, e un câine! Mergi în patru labe, ciudatule!

– Ham! Ham ham! Haide, fă-o! Ham!

Râsete, puternice și ironice, îi răsunau în urechi ca o amintire obsedantă. I se formă un strat de sudoare pe spate, iar cantina părea să se învârtă în jurul lui.

Își lăsase garda jos. Vechiul său obicei îi scăpase înainte să poată să-l oprească.

Prima dată când s-a descoperit asta, hărțuirea era nemiloasă. Banda lui Nelson, care îl chinuia deja de dragul distracției, și-a îndreptat atenția asupra lui cu toată forța după aceea.

Și acum, din nou.

În sfârșit găsise un nou grup în care să se integreze, și s-a întâmplat asta.

Lacrimile îi umplură ochii.

Koi nu îndrăznea să se uite la Ashley. Nu voia să-l vadă râzând, rânjind, ironizându-l la fel cum făcea Nelson.

Simplul gând îi strângea gâtul.

Și-a mușcat buza și a tremurat, încercând să-și stăpânească umilința copleșitoare.

Apoi, prin zgomot, vocea lui Ashley s-a auzit.

– Koi, e adevărat?

S-a terminat.

Se distrusese complet.

Desigur. Desigur.

“Koi Niles. Chiar credeai că ți se va întâmpla ceva bun?”

“Te-ai înflăcărat prea tare și acum ai distrus totul.”

“Viața ta nu merge niciodată cum trebuie. Prostule.”

Ura de sine îi clocotea în piept ca un otravă.

Apoi, Ashley a vorbit din nou, cu voce mai tare.

– Tăceți din gură, cu toții! Îl speriați. Am spus să tăceți din gură!

Haosul din jur s-a oprit.

Apoi, Ashley s-a întors din nou spre el.

– Koi, e bine.

Koi clipi.

– Îmi pare rău. Băieții ăștia uită uneori cât de intimidanţi sunt. O adunătură de proști cu mușchi.

– Hei, și tu ești unul dintre noi!

– Da! Tu ești, literalmente, cel mai înalt de aici, Ashley!

Prietenii lui au izbucnit în proteste, țipând la Ashley, nu la Koi.

Atunci Koi și-a dat seama că situația nu era ceea ce credea el.

Poftim?!

Cu prudență, a ridicat capul.

Grupul lui Ashley nu-și bătea joc de el.

Nu râdeau ironic, nu se luau de el așa cum făcuse Nelson.

Pur și simplu… vorbeau.

Ca de obicei.

Confuz, Koi își coborî încet mâinile de la urechi.

Și când privirea lui s-a întâlnit ezitant cu a lui Ashley, celălalt băiat a zâmbit.

De parcă nu era nimic.

Tensiunea din umerii lui Koi se relaxă ușor.

E bine?

Se uită cu precauție în jur.

Apoi…

– Stai, chiar poți să-ți miști urechile?

Se auzi o voce.

Koi tresări.

– Am văzut! a insistat un alt băiat.

– Ce, crezi că am halucinații?!

Nimănui nu-i păsa de reacția lui dramatică.

Toți s-au întors spre Koi, cu ochii strălucind de curiozitate.

– Serios? Arată-ne!

– Da, să vedem!

– Haide, doar o dată! Te rog!

Reacția era atât de diferită de ceea ce se așteptase, încât Koi nu știa cum să răspundă.

Nu râdeau de el.

Erau interesați.

Chiar și Ashley îl privea, intrigat.

Ezitând, Koi își făcu curaj să miște o ureche.

Un val de înflăcărare a izbucnit de la masă.

– Sfinte Sisoe.

– Uau!

– E o nebunie!

– Cum naiba faci asta?!

– Stai, e ceva învățat sau te-ai născut cu asta?

– Poți să le miști pe amândouă? Separat? Împreună? O, la naiba, poți!

Vocile se suprapuneau unele peste altele, copleșitoare, dar… nu crude.

Koi înghiți nervos.

Apoi, încet, mișcă ambele urechi în același timp.

Toată masa a izbucnit în urale.

Băieții au aplaudat, au râs și chiar au început să se tragă de urechi, încercând să-l imite.

Desigur, niciunul dintre ei nu a reușit.

– Cum faci asta?!

Chiar și Ashley, încruntându-se concentrată, a încercat și a eșuat.

Încă agitat, Koi a bâlbâit un răspuns.

– E… E doar că… eram mereu capabil să o fac, încă de când eram copil.

Ashley, încă jucându-se cu urechile, a ridicat privirea.

– Stai, deci poți să-l controlezi oricând vrei?

Koi ezită, apoi — vorbind puțin mai tare de data asta — răspunse:

– Uneori, da. Dar de multe ori, se întâmplă pur și simplu când mă simt foarte fericit… sau foarte surprins.

Masa a izbucnit din nou în râsete.

– E o nebunie!

– Vezi? Unele lucruri sunt pur și simplu talent înnăscut!

Cineva chiar a fluierat de admirație.

Și, pur și simplu, au trecut la un alt subiect.

De parcă nu era mare lucru.

Koi nu și-ar fi imaginat niciodată că ceva pentru care era atât de mult hărțuit ar putea fi… atât de ușor.

Oare chiar nu era nimic de la bun început?

Încă amețit, a întins mâna după sucul de legume.

Și atunci…

Unul dintre băieți i l-a smuls din mână.

Koi abia a avut timp să reacționeze înainte ca tipul să ia o înghițitură.

– Ah! Ce naiba e asta?!

În clipa în care și-a dat seama că nu era băutura lui, fața i s-a strâmbat de groază.

Koi s-a simțit imediat vinovat.

– Eu… am încercat să te opresc…

– Cel care nu era atent este de vină, așa că nu-ți face griji, a spus Ashley firesc.

Simțindu-se încă vinovat, Koi ezită, aruncând o privire către tipul care îi luase băutura din greșeală. Cu o expresie dezgustată, tipul împinse băutura înapoi către Koi și făcu o grimasă.

– Ce naiba e asta? Are gust de lenjerie intimă veche de o lună, spălată în apă de canal.

– Ai mai gustat asta înainte?

– Și tu ai simţi la fel dacă ai încerca vreodată.

Cearta lor a continuat ca la comandă, iar Koi, prefăcându-se că nu-l deranjează, a forțat un răspuns firesc.

– Nu mă deranjează.

Conversația s-a schimbat imediat din nou.

– Nimeni nu bea aia decât dacă încearcă să-și dezvolte mușchii sau ceva de genul ăsta.

– Sau dacă e deja mort.

– Hei, clătitele tale de data trecută nu erau practic o tentativă de asasinat?

Râsetele au izbucnit în timp ce treceau fără probleme la un alt subiect. Chiar și Ashley s-a alăturat, râzând și vorbind ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Koi a răsuflat ușurat.

Erau câteva momente critice, dar reușise să treacă peste ele.

În scurta lui viață, nu se confruntase niciodată cu două situații dezastruoase consecutive într-o singură zi, așa cum se întâmplase acum. Își strânse pieptul, încercând să-și calmeze inima care bătea cu putere.

Dar, odată ce pericolul trecuse, un sentiment de mândrie îi umplu sufletul.

Luase prânzul cu cei mai populari șase băieți din școală.

Și nu era un dezastru.

Încă nu i se părea real.

─ ▪ ─

După ce a returnat tava, Koi era pe punctul de a se îndrepta spre următoarea oră când a ezitat.

Adunându-și curajul, a strigat.

– Ashley.

Ashley s-a oprit din mers și s-a întors la auzul numelui său.

Koi ezită o clipă, apoi băgă mâna în buzunar, căutând banii pe care îi purtase cu el toată dimineața.

– În legătură cu banii de ieri…

– Poftim? Nu era destul? a întrebat Ashley fără ezitare.

Koi ridică brusc capul, surprins.

– Nu, nu e asta…

Ashley înclină capul, nedumerit.

– Atunci ce?

Din nu știu ce motiv, Koi nu reușea să scoată niciun cuvânt.

Se uită fix la Ashley pentru o clipă, apoi își coborî repede privirea și scoase banii din buzunar.

– Ah.

Împreună cu bancnotele împachetate cu grijă pe care intenționa să i le înapoieze lui Ashley, a mai alunecat o bancnotă.

Bancnota lui norocoasă de doi dolari.

Înainte să apuce să o ridice, Ashley s-a aplecat și a luat prima bancnota mototolită.

– Poftim.

Ashley i-o înapoie cu un zâmbet.

– O ai de mult timp, nu-i așa?

– Păi…

Koi înghiți în sec.

Exista un motiv pentru asta.

Dar, în loc să explice, a schimbat repede subiectul.

– Banii pe care i-ai lăsat ieri… erau prea mulți.

Cu grijă, își alegea cuvintele, păstrându-și vocea calmă.

– Ai acoperit și lucrurile care s-au deteriorat, nu-i așa?

Ashley probabil că plătise în plus intenționat, deoarece nu avea de unde să știe exact cât pierduse Koi.

Desigur, asta nu era momentul să fie arogant sau să stimuleze că nu erau suficient de apropiați pentru a-și face favoruri. Nu era atât de prost încât să-l îndepărteze pe Ashley pentru așa ceva.

Dar totuși…

Koi trebuia să returneze măcar o parte din bani.

Chiar dacă era doar pentru a-și păstra puținul de demnitate care îi mai rămăsese.

– Mulțumesc.

A spus-o încet.

Ashley îi zâmbi firesc.

– Eu eram cel care îți era dator.

– Mi-ai plătit cu vârf și îndesat.

– Mă bucur să aud asta.

Ashley luă banii și îi îndesă la întâmplare în buzunar.

Apoi, făcând un gest de mână dezinteresat, s-a întors și a plecat cu pași rapizi spre prietenii care îl așteptau.

Koi l-a privit plecând.

Mult timp.

Inima îi bătea încă puțin prea repede.