– Te iubesc.

Inima lui Grayson era atât de plină încât nu a avut de ales decât să-și mărturisească sentimentele. Dane, care era pe punctul de a duce la gură bucata rămasă de friptură, s-a oprit și a râs, parcă nevenindu-i să creadă.

– E ceva ce se spune brusc în timp ce mănânci?

– Ce e rău în asta? Pot să o spun oricând. Te iubesc.

Grayson își repetă mărturisirea, ca și cum ar fi vrut să-i arate. Dane clătină din cap, ca și cum era un tip fără speranță, apoi mestecă și înghiți carnea rămasă dintr-o singură înghițitură.

─ ▪ ─

– Te iubesc! a mormăit brusc Grayson.

Își dădu seama prea târziu că spusese aceleași cuvinte ca atunci. Dane, care conducea, aruncă o privire și chicoti, ca de obicei.

– Știu, prostule!

Asta era tot. La fel era și atunci. Nu a primit înapoi cuvintele “Te iubesc”, dar era bine. Grayson credea că era suficient faptul că Dane mergea la Disneyland cu el, de dragul lui.

Să acopere amintirile neplăcute cu unele plăcute.

Era prima dată când mergea la Disneyland de atunci. Doar amintirea de data trecută era dureroasă. Era la fel și acum.

Dar lucrurile vor fi diferite acum. Pentru că Dane îi va crea lui Grayson o mulțime de amintiri fericite.

– Sâââââni…

Grayson a cântat refrenul cu toată puterea și s-a lovit cu o mână peste coapsă, iar cu cealaltă peste pieptul lui Dane. Dane a trecut cu vederea și de data asta. Împreună cu gândul că această indulgență va fi ultima pentru ziua de azi.

De fapt, cumpărase niște instrumente noi cu câteva zile în urmă. Deci intenționa să le folosească pe Grayson. După ce se vor juca pe săturate la Disneyland, noaptea va fi timpul adulților. Gândindu-se la cum îl va dezbrăca pe Grayson, care era în extaz, îl va lega și îi va da palme la fund, a lăsat în pace mâna neruşinată care îi lovea pieptul.

─ ▪ ─

– Uuuuau!

– Frumos, atât de frumos!

– Donald, aici! Donald!

De fiecare dată când personajele treceau pe lângă ei, oamenii izbucneau în urale. Grayson era și el printre ei. Indiferent dacă purtau costume sau machiaj, el nu făcea diferențe și se apropia activ de toată lumea pentru a face poze și a poza, distrându-se de minune. Desigur, Dane stătea la distanță de el, uitându-se în altă direcție, de parcă nu-l cunoștea. Cu toate astea, nu a avut de ales decât să intervină când Grayson a încercat să se certe cu un copil pentru a obține bomboanele pe care Winnie the Pooh le împărțea.

– Vrei să te bați cu un copil la vârsta ta?!

Dane a dat din cap, ca și cum era ceva patetic. Nu era doar vorba de a fi adult. Dacă s-ar fi măsurat înălțimea celor care au venit azi la Disneyland, acest bărbat era cu siguranță în top zece. Cu toate astea, se certa cu un copil care nici măcar nu-i ajungea la genunchi, doar pentru niște bomboane.

– Dar… a spus Grayson nemulțumit, de parcă ar fi avut și el ceva de spus.

– Era ultima bomboană. Copilul ăla avea trei, iar eu aveam doar una.

– Una e de ajuns.

– Tu nu ai niciuna.

Grayson își îndreptă fața și își mări ochii. Dar, chiar și așa, pentru Dane era pur și simplu patetic.

– Eu nu mănânc bomboane, așa că e bine. De acum încolo, nu te mai certa alături de copii.

– Dar…

Grayson clipi din ochi, parcă era agitat. Dar lui Dane nu-i păsa și plecă pe un pas lejer.

– Uite, acolo e Albă ca Zăpada.

– Unde?

Ochii lui Grayson s-au luminat, de parcă ar fi uitat complet ce se întâmplase. Văzând direcția în care arăta Dane, a fugit de parcă nu era niciodată descurajat. Privindu-i silueta care se îndepărta, Dane a dat din cap și a râs. Își putea imagina cât de greu trebuie să-i fi fost lui Ashley să se ocupe de șase copii.

Șase sunt cu siguranță prea mulți.

Privind copiii care treceau ținându-se de mâna părinților, se gândi brusc. Gândul acela imprevizibil, însă, nu dispăru la fel de ușor cum apăruse, ci rămase acolo. Dane rămase acolo o vreme, urmărind copiii care treceau. Ființe mici, fragile, adorabile.

Fragile…

– Dane?

La strigătul imprevizibil, Dane își reveni în fire. Când întoarse capul, Grayson venea spre el de la un chioșc de hot-dog aflat la câțiva pași distanță. Ținea câte un hot în fiecare mână.

– Poftim, mănâncă asta.

– O, ce, bine.

Când a primit hot-dogul cu uimire, de data asta Grayson i-a întins o băutură răcoritoare. Cei doi au început să meargă cu un hot-dog și o băutură răcoritoare în fiecare mână. Interiorul parcului de distracții era infinit de vast. În timp ce mergeau de-a lungul lacului mare, fețele oamenilor care veneau și plecau păreau pline de fericire. Cumpărarea a două bilete scumpe era o cheltuială considerabilă, dar merita.

– Dane, uită-te la asta!

Grayson strigă tare și arătă cu degetul în sus. O structură sculpturală simbolizând caruselurile îi privea de sus. În cele din urmă, Dane nu avu de ales decât să fie dus de Grayson să stea la coadă.

Atracțiile nu sunt chiar pe gustul meu…

Nu se putea face nimic. Nu decisese oare să-l satisfacă pe Grayson cât mai mult posibil azi? Dane s-a pregătit psihic și a îndurat cu reticență să stea la coada lungă, așteptând rândul lor. După ce au așteptat aproximativ 2 ore, a venit în sfârșit rândul lor.

– O, Doamne! Pompierul acela?

Angajata care îi ghida l-a recunoscut brusc pe Dane și a ridicat vocea. A urmat, așa cum era de așteptat, momentul fotografiei. Când ea a trimis un sărut cu mâna, Dane a ezitat. În trecut, ar fi zâmbit și s-ar fi prefăcut că prinde sărutul, dar acum a ezitat. Mai ales că Grayson era chiar lângă el. Probabil ar fi mai bine să rămână nemișcat…

Dar nu era nevoie să-și facă griji. Grayson, care ridică imediat mâna, prinse inima transparentă care plutea în aer chiar în fața ochilor lui Dane. Apoi zâmbi și stimulă că strânge cu putere inima în pumnul său mare, după care deschise palma. Dacă acea inimă ar fi avut substanță, cu siguranță s-ar fi transformat în praf și s-ar fi împrăștiat pe podea. Atât Dane, cât și membra personalului îl priviră pe Grayson cu ochii mari, întrebându-se ce se întâmplă.

– Intră, repede.

Înainte de a se face și mai de râs, Dane îl împinse repede pe Grayson înăuntru. Se duseră în spate și se așezară în interiorul îngust, cu rânduri împărțite ca într-un teatru. Curând, bariera coborî. Luminile din jurul lor se stinseră și un ecran se aprinse în fața lor. Vedetele unei serii celebre de filme apărură și schimbară câteva cuvinte. Tocmai când privea fără să se gândească prea mult, brusc întregul spațiu în care stăteau se prăbuși în jos.

– Ah… AAAAAHHHHH!

În acel moment, pentru prima dată în viața lui, Dane a țipat din toată puterea, de parcă era sfârșitul lumii.

─ ▪ ─

Se auzeau din toate părțile zgomotul conversațiilor. Se amestecau și vocile celor care se plimbau în căutarea unor locuri potrivite, de parcă urma să înceapă o paradă. Dane stătea prăbușit pe o bancă, la umbra unui copac, având capul dat pe spate și ochii închiși. Fața îi era neobișnuit de palidă. Nici stomacul nu-i mergea prea bine. De fapt, imediat după ce coborâse din atracție, vomitase tot ce mâncase înainte de a se urca în atracție: hot dog-ul și băutura răcoritoare.

– Dane, Dane.

La auzul vocii care îl striga, nu a avut de ales decât să ridice pleoapele. Grayson îl privea cu o expresie îngrijorată.

– Bea niște apă.

Dane a luat sticla de plastic pe care o cumpărase și, fără să spună nimic, a dus-o la gură și a golit-o dintr-o singură înghițitură. Grayson a luat sticla goală de parcă se așteptase la asta și i-a întins o altă sticlă. De data asta, Dane a băut cam jumătate înainte de a o pune jos.

“Oare sunt chiar în viață în acest moment?” se gândi el cu o expresie chinuită. De fiecare dată când scaunul pe care stăteau se lăsa în jos, sufletul și organele interne ale lui Dane păreau să se țină de mână și să-i fugă pe gură. Trecuse destul de mult timp de când coborâseră din atracție, dar el încă nu-și revenise complet.

– Ah…

– D… Dane.

Când a scos un alt geamăt de durere, Grayson s-a așezat lângă el, panicat, și l-a întrebat.

– Te simți bine? Ți se face din nou rău? Ce să facem, să mergem la infirmerie?

La fluxul continuu de întrebări, Dane ridică o mână pentru a-și exprima refuzul.

– Mă simt bine. O să-mi revin dacă mă odihnesc puțin.

Se pare că s-a odihnit destul…

Grayson era îngrijorat pentru el, dar nu putea să-l forțeze să meargă. Nu avea de ales decât să stea neliniștit lângă el, când Dane, care clipise din ochii pe jumătate deschiși și își recăpătase respirația pentru o vreme , a râs brusc.