Văzându-l cum râdea încontinuu, cu umerii tremurând, Grayson clipi nedumerit. Apoi Dane continuă să râdă fără sens, și spuse:

– Nu e prea amuzant că sunt așa doar pentru că am călătorit cu obiectul ăla?

Cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât era mai absurd. Era un soldat care era pe câmpurile de luptă. De nenumărate ori se aruncase în focuri aprinse pentru a salva oameni, și erau momente în care se aruncase cu trupul gol pentru a dezamorsa bombe. Și totuși, iată-l în starea asta din cauza unei simple plimbări care, cel mult, doar urca și cobora. Probabil că timpul efectiv petrecut în ea nici măcar nu era de 5 minute.

Grayson, care îl privea în tăcere cum clătină din cap ca și cum era trist, în timp ce suspina,  deschise gura.

– Toată lumea are puncte slabe.

La aceste cuvinte, râsul dispăru încet de pe buzele lui Dane. În schimb, către Dane, care îi aruncă o privire nedumerită, Grayson continuă.

– Este doar o plimbare. Nu trebuie să te forțezi să fii puternic, cred că e bine dacă rămâi slab.

Dane se uită la fața lui fără să spună nimic. Grayson era sincer, desigur. Nu se îndoia de cuvintele lui. Poate că exact asta voia Grayson. Dacă se întâmpla asta, Dane ar fi rămas lângă el, așa cum își dorea. Cu siguranță, mai presus de toate.

Dar…

– Nu-mi place asta.

La cuvintele pe care le-a rostit direct, Grayson a clipit, parcă era agitat. Văzându-i pupilele tremurând, de parcă nu știa cum să interpreteze aceste cuvinte, Dane a afișat un zâmbet slab.

– Prefer să devin mai bun la călărie. Așa, pot să călăresc alături de tine.

Ultima parte se încheie cu o răgușeală, pe măsură ce simte o ruşine fără motiv. Ochii lui Grayson se măresc de surprindere. Era evident ce gândea. Deja ghicea ce cuvinte urmau să vină. Înainte ca şi Grayson să-l poată ruga să-l lovească peste obraz, Dane îl apucă mai întâi de ceafă și îl trase aproape. Buzele lor se suprapuseră imediat și un parfum dulce îi inundă gura. Era parfumul feromonilor lui Grayson, debordând de bucurie. Respirația amestecată cu suspine se simțea pe buzele lui. De fiecare dată când saliva se aduna pe limba lui, fericirea lui părea să se răspândească prin gura lui Dane către întregul său trup. Și Dane deveni fericit și el.

Pentru că asta era iubire.

Dane, care și-a despărțit încet buzele, a făcut contact vizual cu Grayson. Zâmbind cu ochii mijiți, a șoptit:

– E de ajuns?

– Da.

Grayson încă dădea din cap cu o expresie amețită. Părea să sărute bine, dar să nu înțeleagă situația. Dane îi atinse ușor obrazul cu vârful degetului și își întoarse capul. Urechile lui păreau să se înroșească din nu știu ce motiv. Ar trebui să stimuleze că nu știe și să se ridice dacă Grayson vorbea? Desigur, știa că asta nu era bine. Decisese să nu mai fugă de această emoție, de Grayson.

– Dane…

Grayson abia deschise gura. Soarele tocmai începea să apună. O parabolă albă se întindea pe cerul înroșit. Iar cuvintele lui Grayson, pe care abia reușise să le rostească, erau curând îngropate de sunetul artificiilor.

Ah.

Dane privi cerul în stare de amețeală. Ca și atunci, o lumină strălucitoare colora întregul cer.

Frumos.

Focuri de artificii colorate și strălucitoare se împrăștiau în toate direcțiile. O explozie, apoi alta. Focurile de artificii continuau să înflorească pe cer, să explodeze și să se stingă glorios. Pentru o vreme, Dane a stat așa, privind focurile de artificii. Grayson, care aștepta să-i vorbească, a ezitat și el și și-a îndreptat privirea spre cer.

Focurile de artificii continuau să explodeze. Zgomotele puternice consecutive păreau că vor determina ca urechile să surzească. Da, nu ar fi suficient? Dacă e acum. După un sunet puternic, Dane deschise încet gura.

– Îmi place de tine, Grayson.

Grayson nu a înțeles la început vocea liniștită. Abia după ce au mai explodat două focuri de artificii, și-a întors încet capul pentru a-l privi pe Dane, care stătea lângă el. În timp ce simțea privirea lui Grayson fixată asupra lui cu ochii larg deschiși, Dane a continuat cu încăpățânare să privească doar spre cer și a continuat să vorbească.

– Data trecută mi-ai spus să ne despărțim. Așa că azi am vrut să-ți spun eu.

Abia atunci și-a luat ochii de la artificii și l-a privit direct pe Grayson. Privindu-l direct în ochi, Dane a deschis gura.

– Te iubesc. Deci hai să nu ne despărțim și să rămânem împreună.

Se auzea sunetul focurilor de artificii consecutive. Ovațiile oamenilor continuau slab. Chiar și atunci, Grayson se uita doar la Dane cu o expresie goală. Dane zâmbi și întinse mâna pentru a acoperi dosul mâinii lui Grayson. La această acțiune, Grayson era și mai surprins și deschise ochii atât de larg încât păreau că vor lăcrima.

– Termină, prostule!

Ruşinat de reacția lui, Dane l-a certat fără motiv și a zâmbit amar. Ca și cum ar fi vrut să-l liniștească, i-a mângâiat capul și și-a oprit mâna acolo, privindu-l în tăcere pe Grayson.

– Știu că trecutul meu nu era prea plăcut, a continuat Dane în liniște. Grayson își ținu respirația și așteptă cuvintele lui.

– Sunt o persoană cu multe lipsuri și am multe defecte. În timp ce voi trăi cu tine în viitor, s-ar putea să-ți fac viața dificilă în multe privințe. Nu, cu siguranță va fi așa.

El dezvălui pentru prima dată partea lui cea mai slabă, pe care nu o spusese niciodată nimănui, pe care el însuși încercase să nu o recunoască. Întâlnind privirea neclintită îndreptată spre el, Dane zâmbi slab.

– Sper că, atunci când se va întâmpla asta, nu vei renunța la mine.

Asta era tot. Asta era tot ce Dane se pregătise să spună. Ce rămânea era partea lui Grayson. Poate că îl va îmbrățișa cu bucurie pe Dane, sau poate că se va retrage din fața acestei poveri. De fapt, el știa. Că, dacă era genul acesta de persoană, nimeni nu încercase să se apropie de el până acum.

Dar motivul pentru care i-a mărturisit acestui tip, în ciuda acestui fapt, era probabil același cu cel al lui Grayson, când i-a povestit despre mama sa.

Mâna lui Dane coborî, mângâindu-i obrazul lui Grayson. Grayson prinse mâna care era pe punctul de a se retrage. După ce se uită o vreme la fața lui Dane, închise ochii și își îngropă buzele în palma lui Dane. “Privind asta…” se gândi Dane.

Pentru că acest tip este Grayson Miller.

– Nu renunț niciodată la ce este al meu.

Cu buzele lipite de palma lui Dane, Grayson îl privi.

– Te-ai dăruit mie. Așa că ești al meu pe viață.

La aceste cuvinte, Dane era pentru o clipă tulburat, apoi a izbucnit în râs.

– Știu, prostule!

Dane își îndoi degetul pentru a-l ciupi ușor pe Grayson pe obraz, astfel încât să nu-l doară. Grayson îi zâmbi lui Dane. Chiar în acel moment, focuri de artificii consecutive îi colorară fața în culori strălucitoare. Ah, își aminti Dane. Imaginea unui bărbat plângând atât de tare încât avea toată fața udă îi trecu prin fața ochilor. De ce n-am putut spune nimic atunci? Grayson venise întotdeauna, de fiecare dată, la mine cu toată inima.

Inima îi era îndurerată de vinovăție. Dane se uită la Grayson și îl întrebă:

– Cum era azi? Crezi că era suficient de reușit?

Când le-a reamintit scopul venirii lor aici, un zâmbet s-a întins încet pe fața lui Grayson. Dane era din nou fermecat. Din nou, o floare a înflorit pe fața lui. Acea floare de culori strălucitoare.

– Desigur, firește, a răspuns Grayson fără ezitare. Și adăugă cu un zâmbet care îi acoperea întreaga față.

– Disneyland este locul meu preferat.

Și Dane a început încet să zâmbească. Spera ca propriile lui amintiri să se estompeze la fel ca ale lui Grayson. Că amintirile de azi vor rămâne pentru totdeauna și că acest loc va fi mereu reînviat ca fericire.

Artificiile continuau să coloreze cerul la nesfârșit. Nu mai schimbau niciun cuvânt. Dar căldura mâinilor lor împreunate rămânea neschimbată. Probabil că așa va fi și în viitor. Indiferent ce s-ar întâmpla, nu vor renunța la această căldură.

Pentru că asta este căldura fericirii și a iubirii lor.

 

~ Final ~