Curând, admirația a început să curgă. Era cu adevărat uimitor ca Dane Striker să spună astfel de lucruri. Simțindu-se oarecum ruşinat de admirația foștilor săi colegi, un alt tip a întrebat brusc:

– Cum arată femeia aceea? E o femeie, nu-i așa?

– Ai o fotografie? Spune-ne, sunt curios cum arată!

– Da, o poză. Arată-ne o poză!

– O poză! O poză!

Văzând băieții fluturând brațele și scandând sloganuri, Dane a simțit emoții complicate. Nenorociții ăștia, dacă ar vedea fotografia acelei femei, n-ar mai putea să trăncănească așa de fericiţi.

Unii ar putea chiar să leșine de șoc. Gândindu-se la profesia lor în care urgențele pot apărea în orice moment, voia să evite situațiile periculoase.

– Nu am nicio poză, îmi pare rău.

Când Dane a dat din cap și a refuzat, imediat au început să se audă huiduieli.

– Huo, mincinosule.

– Huooo!

Băieții au arătat cu degetul mare în jos și au început să-l huiduie, dar, desigur, asta nu l-a afectat deloc pe Dane. Văzându-l cum își încrucișează brațele și îi privește de parcă ar spune “Străduiți-vă mai mult, proştilor”, în curând nu au avut de ales decât să renunțe. Dar asta nu însemna că cedaseră complet.

– Măcar spune-ne atât – e drăguță? Sexy?”

Un tip a făcut repede un pas în față și a întrebat. La întrebarea insistentă, de parcă ar fi vrut să culeagă chiar și firimituri, Dane a râs și a răspuns.

– E drăguță, extrem de drăguță.

– În ochii tăi, desigur.

DeAndre a vorbit ironic. Ceilalți băieți păreau să gândească la fel și au râs scoțând sunete șuierătoare. Dane a spus, de asemenea, fără să-și șteargă zâmbetul.

– Nu e suficient dacă e drăguță în ochii mei?

– Aşa e.

A spus băiatul care întrebase, fără prea mult entuziasm. Apoi, un alt băiat de lângă el interveni și el.

– Dacă Dane se întâlnește cu ea, trebuie să fie o frumusețe incredibilă.

– Probabil e strălucitoare. Așa.

– Probabil că are o voce răgușită.

Era o concluzie arbitrară, dar, într-un fel, era interesant că era corectă. Grayson era o frumusețe extraordinară în ochii lui Dane, iar trupul lui era, de asemenea, foarte bine tonifiat, ca și cum era sculptat.

– Cam aşa… a mormăit Dane, ca și cum ar fi vorbit singur.

Curând, foștii lui colegi au început să-și îndrepte atenția unul câte unul. Dane a continuat să le vorbească.

– Când e bine dispus, își mișcă urechile. Asta e incredibil de drăguț. Uneori, când se simte singur din cauza mea, chiar plânge, și deși îmi pare rău, mi se pare atât de adorabil încât vreau să-l acopăr cu sărutări. În plus, se supără des, și de fiecare dată îl văd pe tipul ăla ca pe un cățeluș și înnebunesc. Uneori chiar vreau să verific dacă e adevărat că nu are coadă. Și ticălosul ăla știe că e drăguț. Uneori, când îi spun că e drăguț, îi place și își mișcă urechile. Drăguț, aşa e? Nu crezi?

După ce a spus atâtea, Dane și-a dat seama brusc că împrejurimile erau liniștite. Și-a dat seama târziu de realitate, dar era deja prea târziu. În atmosfera neplăcută, nu putea decât să clipească, dar deodată DeAndre l-a arătat cu degetul.

– Poftim?! Zâmbești?

La auzul acestor cuvinte, Dane și-a dat seama că zâmbea tot timpul în timp ce vorbea despre Grayson. Dar chiar și după ce a realizat acest lucru, colțurile gurii nu i s-au coborât. Mai degrabă, simțind brusc lipsa lui Grayson, a încheiat pur și simplu conversația.

– Da, nu e de ajuns acum? Ar trebui să plec. Tipul ăla probabil mă așteaptă.

– O, păi… da, ne vedem data viitoare.

– Ai grijă de tine, Dane.

– Pa…

Au schimbat saluturi și, după ce Dane a plecat, au rămas acolo, privind în gol ușa închisă.

– Tipul ăla vorbea serios.

Cineva a rupt tăcerea mormăind. De parcă acele cuvinte erau un semnal, au urmat și alte voci.

– Dane Striker să se așeze la casa lui… Lumea chiar…

– Ce fel de femeie ar putea fi? Dacă vor ajunge să se căsătorească, o vom putea vedea, nu-i așa?

– Desigur. Sper din tot sufletul ca cei doi să se căsătorească.

– Deoarece e prima dată când îl vedem pe Dane așa, probabil că o să le meargă bine.

– Ce fel de gen ar putea fi? Ce-ar fi să încercăm să ghicim?

La sugestia cuiva, fiecare a început să numească cea mai frumoasă femeie la care se putea gândi. Desigur, DeAndre era complet exclus din grup pentru că a numit-o pe Valentina.

Și au ajuns la un consens cu privire la cea mai mare actriță a vremii lor. Cea mai frumoasă, cea mai talentată la actorie, cea mai sexy, cea mai mare frumusețe pe care o poate recunoaște oricine.

Era Naomi Parker.

─ ▪ ─

Ce ar trebui să fac acum?

Dane a căzut într-o profundă contemplare în timp ce conducea pe șosea. Era uimitor că atâtea minți nu-i erau de niciun ajutor, dar nu era timp să se simtă enervat. Dacă nu rezolva cumva această problemă, piatra care îi apăsa pe piept nu părea să se ridice.

De atunci, Grayson îi aducea cadouri în fiecare zi. Uneori pahare de vin, alteori adidași în ediție limitată, iar alteori chiar haine personalizate pentru toți trei, inclusiv pentru Darling.

În curând, camera lui Dane s-a umplut de diverse obiecte. De fapt, Dane nu era genul care să fie lacom după bunuri materiale, așa că această situație era extrem de supărătoare. Mai presus de toate, ura să fie îndatorat. De vreme ce decisese să devină iubitul lui Grayson, nu era chiar corect să numească asta datorie, dar totuși era o povară.

– Nu trebuie să cumperi atâtea lucruri. Dacă am nevoie de ceva, îți spun eu.

În cele din urmă, Dane și-a exprimat refuzul față de el. Grayson părea clar dezamăgit, dar dacă nu făcea asta, într-o zi ar fi murit îngropat sub obiectele diverse pe care tipul ăla continua să le cumpere. După ce a oprit în sfârșit ofensiva de cadouri, îngrijorările lui au revenit la punctul de plecare.

Ce ar trebui să fac pentru el?

Gândindu-se la tot ce îi oferise Grayson, îi era și mai imposibil să găsească un răspuns. Chiar dacă și-ar fi adunat toată averea rămasă, nu ar fi putut cumpăra nici măcar o aripă a sculpturii urâte în formă de lebădă, realizată din cristal, pe care o cumpărase Grayson.

De ce cumpără el lucruri de genul ăsta?

După ce s-a gândit enervat, și-a îndreptat curând gândurile spre punctul anterior. “Ce ar trebui să fac pentru el?”

Mai era o persoană pe care o putea întreba despre asta. Era Joshua. I-ar fi fost de mare ajutor, având în vedere că petrecuseră mult timp împreună și aveau multe lucruri în comun. După ce locuise cu Chase Miller, gusturile lui se îmbunătățiseră considerabil, ceea ce îl determina să fie persoana perfectă căreia să-i ceară sfatul. De când Joshua ghicise corect prețul colierului pe care îl purta ursulețul de pluș al lui Ezra data trecută, Dane avea mare încredere în el în această privință. Cu toate acestea, în ciuda acestui fapt, exista un motiv pentru care nu îl sunase pe el primul și se dusese în schimb la acei pompieri inutili.

─ ▪ ─

– Încă nu te-ai împăcat cu fratele tău mai mic?

Cam pe vremea când rănile lui redeschise se vindecaseră oarecum și Dane putea să stea în pat, auzi cuvinte imprevizibile din partea lui Grayson. Grayson dădu din cap în timp ce stătea așezat strâmb, cu cotul sprijinind pe un picior și bărbia ridicată.

– Nu vrea să ne întâlnim. Tot fuge, ticălosul ăla.

Fața lui, profund încruntată, era plină de nemulțumire.

– Pentru cineva ca Chase să mă trateze ca pe un gândac, e cu adevărat ridicol. Nu crezi?

Era un ton de parcă i-ar fi cerut să-i ia partea, dar gândurile lui Dane erau altele. Deoarece știa și el cât de mult putea acest tip să supere oamenii când își punea în minte, nu putea pur și simplu să ia partea lui Grayson. Când Dane nu a arătat nicio reacție, Grayson a părut curând dezamăgit. Văzându-l așa, Dane a schimbat în mod deliberat subiectul și a întrebat:

– Dar ceilalți? Ai terminat acum de rezolvat toate problemele din trecut?

– Păi… cred că da.

Grayson păru să se gândească o clipă, apoi brusc se încruntă și strânse ochii.

– Dane, am auzit ceva în timp ce mergeam să-mi cer scuze.

– Ce anume?

Cu un sentiment de neliniște, Dane se retrase ca și cum era în gardă. Deși tot ce făcu era să se lase pe pernă.