– Aaahh!

Dane scoase un suspin adânc, complet epuizat. Nu știa la câte atracții erau. Dus de Grayson să se urce în una și alta, când coborî, jumătate din zi trecuse deja. Atracțiile nici măcar nu erau atât de impresionante. Poate pentru că erau orientate spre familii, după ce se urcaseră și coborâseră de câteva ori în niște atracții care ar fi speriat doar copiii, de data asta Grayson îl duse să se uite la o paradă. Atunci, Dane voia doar să plece acasă.

“Ce naiba sunt toate astea?”

Dane s-a așezat pe o bancă, privind absent mulțimea de oameni care veneau și plecau. Grayson a alergat fericit spre procesiune pentru a face poze cu prințesele. Era destul de norocos. Cel puțin a putut să se odihnească în acel moment.

Doar nu face sex cu prințesa, ce-i cu pozele astea…

– La naiba!

Chiar când a rostit o înjurătură în șoaptă, Dane a simțit o senzație ciudată și a întors capul, întâlnind privirea unui copil care se uita întâmplător la el. În timp ce se încrunta, un bărbat care părea să fie părintele copilului, s-a apropiat de Dane.

– Scuzați-mă, sunteți cumva Dane Striker?

Întrebarea prudentă era plină de așteptare și bucurie. Agitat, Dane clipi și răspunse nedumerit.

– Da, dar de ce?

– O! Tu ești!

– Doamne, Dane Striker! Suntem fanii tăi!

– Dane Striker! Dane!

De îndată ce a dat răspunsul, femeia și copilul care stăteau în spate s-au repezit ca fulgerul și au strigat. Sărind în sus și în jos pe loc, neștiind ce să facă, păreau că au întâlnit cea mai faimoasă vedetă din lume.

“Ce se întâmplă aici?”

În timp ce stătea nedumerit, clipind din ochi, bărbatul care își scosese repede telefonul mobil a strigat pe ton extrem de fericit.

– O poză împreună, ar fi bine? Te rog, te implor!

Când l-au rugat așa, nu a putut refuza. Era ceva ce se întâmpla des când făcea poze pentru calendarul pompierilor, așa că a dat din cap ascultător. Deși era încă uimit de reacția mult mai entuziastă decât atunci.

– Mulțumesc, mulțumesc foarte mult!

După ce au făcut pozele – una cu întreaga familie, câte una pe rând cu fiecare membru și o poză separată cu Dane – familia și-a exprimat încă o dată recunoștința față de el.

– Ce ai făcut era cu adevărat minunat. Te respectăm.

– Copilul meu spune că vrea să devină pompier când va crește. Ești un erou american.

– O medalie pentru Dane Striker!

Nu avea nevoie de o astfel de medalie inutilă. Desigur, dacă i-ar fi dat și o pensie împreună cu medalia, nu ar fi refuzat-o.

Problema era ce urma să se întâmple. Oamenii care auziseră strigătele zgomotoase ale familiei au început să se adune în jurul lor, unul câte unul.

– Ce?! Dane Striker? Pompierul acela?

– Eroul care a dezamorsat bomba? Unde? Unde?

– Aici! Omul ăsta de aici!

Curând după aceea, oamenii au început să se înghesuie, aclamându-l. Indiferent de reacția lui Dane, care a devenit palid într-o clipă, ei se întreceau în vorbărie.

– Aliniați-vă, aliniați-vă! Eu eram primul!

– Doamne, e foarte chipeș. N-am mai văzut niciodată un bărbat atât de chipeș!

– Cu fața aia, pieptul ăla mare și trupul ăla seducător, și pe deasupra e și drept!

– Tu ești adevăratul Căpitan America! Te rog, protejează Pământul!

– Erou! Erou!

– Dane Striker!

– Te iubesc! Căsătorește-te cu mine!

În mijlocul strigătelor asurzitoare și al valurilor de oameni, Dane simți că mintea îi zboară departe.

─ ▪ ─

– Aaaahhhh!

Dane scoase un suspin și mai adânc decât înainte, sprijinindu-și brațele pe picioarele larg desfăcute și aplecându-și trunchiul în față. Fața lui trecuse de la palid la albastru.

Îi venea să vomite.

Chiar așa credea. A făcut nenumărate poze, a strâns mâini, a îmbrățișat oameni și era chiar sărutat. Mai târziu, a renunțat și i-a lăsat pe oameni să facă ce vor cu trupul lui. Ar trebui să fie recunoscător că măcar l-au lăsat să stea pe bancă, având în vedere că starea lui fizică încă nu era bună…

Soarele care era deasupra capului său când a întâlnit prima familie se pregătea deja să apună. Unde era ticălosul ăla și ce făcea, lăsându-mă aruncat în acest haos? Ar trebui să plec singur… Tocmai când se gândea la asta, brusc a apărut un hot dog în fața lui.

N-avea energie să se mai mire, iar când a ridicat capul fără vlagă, Grayson îl privea de sus, întinzându-i hot-dogul.

– Era greu, nu-i așa? Mănâncă.

La cuvintele rostite cu un zâmbet, Dane luă hot-dogul fără să răspundă și îl băgă în gură. Grayson, care se așezase lângă el, îi întinse acum o băutură cu gheață. Dane o luă și pe aceea cu mâna care îi mai rămăsese. Când băutura răcoroasă îi intră în gură, se simți oarecum reîncărcat. Abia după ce își recăpătă oarecum calmul, Dane întrebă în cele din urmă, cu o expresie încruntată.

– Te-ai uitat, nu-i așa?

– Da.

Grayson a răspuns natural.

– Erai destul de popular.

– Ah!

Dane scoase doar un suspin de neîncredere, neștiind ce să spună. “Nenorocitul ăsta, de ce e atât de relaxat?”

– Poate că, de la început…

Era pe punctul de a-l întreba dacă se așteptase la asta, dar Grayson îi termină fraza primul.

– Da, de ce nu aș fi făcut-o?

“Ce-i cu ticălosul ăsta?” Dane doar clipi. În fața privirii care îl întreba ce naiba gândea, Grayson zâmbi în continuare și spuse:

– Ești cea mai faimoasă persoană din America în acest moment, așa că este firesc să se întâmple asta. Cum te simți?

– Vreau să te omor, a spus Dane, strângând din dinți.

Voia măcar să-l apuce de guler, dar era imposibil, deoarece ținea un hot-dog într-o mână și o băutură în cealaltă. “Nenorocitul ăsta, oare a plănuit și asta?”

În viziunea lui Dane, în timp ce își strângea serios sprâncenele, putea să vadă fața lui Grayson zâmbind. La expresia aceea, care îl enervase tot timpul, Dane scrâșni din dinți și mârâi cu voce joasă.

– Ți-am spus să nu faci gesturi pe care nu le simți cu adevărat în fața mea, nu-i așa?

Dane a răbufnit morocănos, fără niciun motiv. Apoi Grayson a spus firesc:

– Sunt sincer.

Adăugă el, cu fața încă zâmbitoare.

– Zâmbesc sincer.

Dane îl privi fără să spună nimic. Era oare adevărat? Era suspicios tot timpul, dar poate că tipul ăsta era într-adevăr…

Gândindu-se la asta, furia l-a cuprins din nou. “Nenorocitul ăsta, deci chiar se distrează în acest moment?”

– Mă arunci în mijlocul hienelor și pleci să te distrezi? Nenorocit nerecunoscător…

– Dar toată lumea era fericită, nu-i așa? a întrebat Grayson cu un zâmbet. Când Dane ezită, el continuă calm.

– Toată lumea voia să te cunoască. Voiau să facă poze cu tine. Își vor aminti fiecare moment pe care l-au petrecut cu tine, pentru tot restul vieții.

Dane nu putea spune nimic. Voia să spună că nu era chiar așa, dar gura nu i se deschidea. Văzându-l cum se scărpina în ceafă, Grayson spuse încet.

– Toată lumea te iubește.

Dane clipi surprins. Întâlnindu-i privirea îndreptată spre el, Grayson deschise gura.

– Există multe feluri de iubire în lume. Iubirea romantică sau iubirea părintească nu sunt totul.

Cu o voce calmă, îl sfătui:

– Simte iubirea celor care țin la tine, acum o poți înțelege și tu.

Cei doi se priviră fără să spună nimic. O tăcere diferită de cea de mai înainte se așternu între ei. Nu era tensionată, nu era tulburătoare, nu era apăsătoare, ci, dacă ar fi trebuit să o descrie, era ceva cald…

Apoi, cu un sunet ca și cum aerul ar fi ieșit dintr-un balon, urmat de o explozie. În același timp, amândoi și-au întors capetele spre cer.

– Au început artificiile, a spus Grayson. Pe cerul pe care soarele apus îl vopsise în roșu, se răspândiră lumini colorate. Oamenii care se opriseră aplaudau și exclamau cu admirație. Dane stătea încă pe bancă, privind spre cer. Cu explozii consecutive, noi forme de artificii continuau să brodeze cerul. În timp ce privea absent la artificiile care explodau, iluminând strălucitor cerul care se întuneca treptat, simți ceva cald și plăcut într-un colț al pieptului. Uitând chiar și să-și bea băutura în timp ce privea cerul, Dane își aminti ce se întâmplase în timpul zilei.

Poate…

Se gândi brusc.

Poate că vorbele acestui tip ar putea fi corecte…

– Dane.

Chiar când se gândea la asta, Grayson îl strigă pe nume,  cu aceeași voce calmă și liniștită ca înainte, de parcă ar fi vrut să spună “Hai să ne întoarcem acum”.

– Să ne despărțim aici, a spus el.

Ochii lui Dane, care erau ațintiți spre cer, se îndreptară încet în lateral. Lumina unui foc de artificii care tocmai explodase îi colora profilul lui Grayson, care încă privea cerul în diverse nuanțe.