– Ah!
Dane își strâmbă fața și smulse scândura din fața lui cu mâinile goale. Respirația lui, accelerată de tensiune și oboseală, nu se liniștea ușor. Nu era greu să găsească un loc unde ar fi putut fi o bombă. Când ajunse în zona din jurul punctului pe care îl anticipase și căută frenetic ici și colo, observă că doar o singură clădire rămăsese intactă la locul ei. Mai precis, era o stare în care o parte a zidului stătea în picioare, iar acel aspect i se părea străin lui Dane.
Majoritatea clădirilor din jur se prăbușiseră. Printre aceste structuri temporare fragile, zidul exterior, care părea să fi beneficiat de o atenție specială, era o priveliște tulburătoare. Dane a alergat imediat acolo și a săpat sub zid cu mâinile.
După ce a îndepărtat resturile, pietrele și praful de pe zidul fals care se prăbușise din cauza exploziei, a apărut o ușă mare ascunsă dedesubt. Când a coborât în grabă scările și a găsit subsolul, acolo se afla într-adevăr o cutie de lemn destul de solidă. Acea cutie considerabil de mare era lipită de perete, și nu se putea gândi la altceva decât că era ceva înăuntru.
Dane s-a agățat imediat de cutie și a încercat să o deschidă cu mâinile. Dacă nu ar fi existat posibilitatea ca înăuntru să fie o bombă, ar fi făcut-o bucăți cu o armă, dar acum era imposibil.
– La naiba!
După ce a înjurat și s-a dat înapoi, s-a uitat din nou în jur. Din fericire, a văzut câteva unelte împrăștiate pe podea. Dintre ele, a luat o lopată, a folosit capul lopatei ca pârghie, a introdus-o în spațiul de la un colț al cutiei și a călcat pe mâner pentru a o împinge în sus cu toată puterea. După câteva încercări, a simțit că şi cuiele cedează. Văzând că se deschisese o mică breșă, a aruncat imediat lopata lângă cutia de carton și a ridicat scândura cu mâinile goale.
– Ah!
Când a strâns din dinți și a folosit ultima picătură de forță, scândura a căzut cu un zgomot sec. După ce a aruncat imediat bucata de lemn acum inutilă, Dane s-a uitat înăuntru.
Așa cum prevăzuse, înăuntru se afla o bombă cu un cronometru. Bomba, legată de cronometru, nu putea fi ridicată din nu știu ce motiv. Dane observă că era conectată la ceva printr-o gaură de sub cutie. Și Dane își dădu seama repede de ce acea cutie era fixată de perete.
E dincolo de perete.
Dane ridică încet capul și privi în sus, spre peretele mare de piatră. I se păru că o grămadă uriașă de bombe instalate dincolo de perete îi intră în câmpul vizual.
─ ▪ ─
– Cum adică Dane s-a dus să dezarmeze o bombă?
Vocea lui Grayson se ridică. Joshua încercă din răsputeri să rămână calm și vorbi.
– Exact ce ai auzit. Nenorociții ăia au instalat bombe pe munte. Dane s-a dus să le dezarmeze.
– De ce? Pentru ce?
Grayson insistă din nou. Privind expresia lui neliniștită, pe care nu o cunoștea, Joshua răspunse.
– Echipa care a venit să te salveze a luat-o într-o altă direcție. Nu te agita, Dane s-ar putea să se înșele.
– Dacă există posibilitatea să se înșele, de ce s-a dus?
– Pentru că există și posibilitatea să aibă dreptate.
Joshua simți o oboseală extremă la gândul că trebuie să verbalizeze un răspuns atât de evident. Joshua, care ridică o mână ca și cum i-ar fi spus să se calmeze, continuă.
– Eu suam responsabilitate asupra ta, iar Dane este responsabil de bombă – doar ne-am împărțit sarcinile. Așa că nu e nevoie să te agiți atât.
“Hai să coborâm acum”, era pe cale să spună Joshua. Dar Grayson se întoarse și începu să urce muntele înainte ca el să apuce să rostească acele cuvinte. Desigur, Joshua nu putea să-l lase pur și simplu în pace.
– Oprește-te, ce faci?
L-a urmărit imediat și l-a apucat de braț, dar Grayson l-a înlăturat violent.
– Dă-mi drumul, nu te juca cu vorbele!
În ciuda vocii amenințătoare, Joshua nu s-a dat deloc înapoi și, în schimb, i-a blocat calea.
– Nu! Dane te-a dat în grija mea. Așa că trebuie să-mi asculți vorbele.
– Dă-te din calea mea!
– Ajunge!
Joshua nu mai putea suporta și a strigat.
– E momentul să fii încăpățânat? Ce poți să faci? Știi măcar unde e Dane? Dacă pleci, o să rătăcești pe munte și o să leșini. Știind că o să fii așa, tipul ăla te-a lăsat fără cunoștință și te-a dat în grija mea. Crezi că ticălosul ăla ar fi fericit dacă te-ai duce să-l cauți? Revino-ți! Ce vrea Dane e să cobori muntele cu mine și să te vindeci! Chiar acum!
La strigătul aspru, Grayson ezită. Cuvintele lui Joshua erau complet corecte. Grayson, care deschise și închise gura în repetate rânduri, protestă cu o expresie complet contorsionată pe față.
– Vrei să-l abandonez pe Dane singur în pericol și să cobor eu calm?
– Dane știe bine cum se dezamorsează bombele, a spus Joshua cu voce răgușită.
– I-am încredințat asta pentru că eu cred că va reuși. Vrei să spui că nu ai încredere în Dane?
Nu era o problemă de încredere sau neîncredere. Pur și simplu nu putea coborî cu sufletul liniștit. Își aminti de Dane care intrase în clădirea unde avusese loc explozia, în acea zi. Silueta lui alergând fără să se uite înapoi, fără ezitare.
Probabil că și de data asta va fi la fel.
Grayson și-o putea imagina prea ușor. Silueta lui îndepărtându-se, dispărând rapid.
– De ce?
Cuvintele îi ieșeau din gură de la sine.
– De ce a plecat? Dacă sunt bombe, ar trebui să fugă cât mai departe, de ce s-a întors?
Resentimentul se amestecă treptat în vocea lui Grayson. Tocmai când enervarea lui era pe punctul de a exploda din cauza sentimentelor sufocante și a gândurilor de neînțeles, Joshua deschise gura.
– Pentru că va avea loc o alunecare de teren.
Grayson ezită o clipă.
– Poftim?!
La întrebarea pusă după o pauză, Joshua răspunse calm:
– Dacă ultima bombă explodează, va avea loc o alunecare de teren. Atunci satul de jos va fi îngropat așa cum este, și toată lumea va muri.
Grayson clipi fără să înțeleagă. Avea nevoie de puțin mai mult timp pentru a înțelege cuvintele lui Joshua.
– Ah!
Un suspin de neîncredere îi scăpă din gură.
Doar din cauza asta!
─ ▪ ─
Cu un clic, cronometrul s-a oprit. Mai rămăseseră 58 de secunde. Dane a scos un suspin de ușurare și și-a șters sudoarea de pe frunte cu brațul.
– S-a terminat! a mormăit el ca un suspin și se așeză pe podea. Era atât de tensionat încât începuse să-l doară capul. Acum se putea simți în largul său. Indiferent câte bombe se aflau acolo, erau inutile. Un râs îi scăpă în mod natural. Își întinse mâinile în spate pentru a se sprijini de podea și își lăsă trunchiul pe spate, mormăind.
– Chiar refuz munca voluntară gratuită.
Grayson probabil că se trezise deja. Josh probabil că trecea prin momente grele singur. Nenorocitul ăla… Dane clătină din cap, dar pe buze îi apăru un zâmbet.
Ar trebui să cobor acum?
Tocmai când se gândea că ar trebui să-l certe pe cățelușul neascultător și se ridica, brusc cronometrul care se oprise se aprinse din nou. În momentul în care Dane se opri surprins, secundele începură să se miște din nou în fața ochilor lui. 57 de secunde. 56 de secunde. 55 de secunde…
– Ce e asta?!
Dane, care deveni palid și se așezase în grabă din nou pe scaun, examină frenetic fiecare parte a bombei. Unde? Ce a mers prost? Cronometrul se oprise cu siguranță. Unde naiba…
Chiar în acel moment, un sunet mecanic enervant se auzi deasupra capului său. Când își strâmbă fața și privi în sus, sunetul se opri, iar apoi se auzi o voce de bărbat.
– Crezi că ai câștigat?
La auzul vocii neașteptate, Dane ezită. Deasupra capului lui Dane, în timp ce acesta se uita frenetic în jur încercând să găsească sursa sunetului, bărbatul chicoti și râse.
– Nici vorbă. Ai pierdut.
După ce a spus atât, și-a schimbat repede tonul și a început să rostească cuvinte solemne.
– Dumnezeu vorbește. Raiul este aproape. Dumnezeu vorbește. Doboară împieliţaţii și adepții lor. O, Doamne, vezi credința mea. Îți ofer un sacrificiu, așa că deschide-mi porțile raiului și taie suflarea acelor mulțimi răutăcioase, trimițând toate păcatele lumii în iad…
– Nenorocitul ăsta…
Dane deveni palid și rosti înjurături. Dar el continuă să recite rugăciuni fără sens. Privitul în jur era inutil, așa cum se aștepta. Era cu siguranță o înregistrare de la început, pregătită pentru această situație, pentru a-l ironiza pe adversarul care se relaxase după ce dăduse tot ce avea.
Exact ca acum.
– Roagă-te pentru ultima oară, adept al răului. Carnea ta este ispășirea finală oferită lui Dumnezeu.
La auzul cuvintelor bărbatului, Dane s-a uitat reflex înapoi. Cifrele de pe cronometru mergeau cu viteză în jos.
9 secunde. 8 secunde. 7 secunde.
– Iadul, iadul! Cazi în iad! Arzi pentru totdeauna în focurile iadului!
Timpul continua să treacă.
6 secunde. 5 secunde. 4 secunde.
Bărbatul a început să râdă zgomotos, de parcă era pe punctul de a se sufoca.
– Ha, ha, haaa!
- 2. 1.