– Ah!

Grayson încercă să spună ceva, dar era imposibil. Dane îi îmbrățișă trupul care se prăbușea cu ambele brațe. După ce îl ținu în brațe pentru o clipă, când Dane ridică privirea, intră imediat în contact vizual cu Joshua.

– Hei!

Joshua, care stătea nemișcat, cu ochii surprinși, nu a putut să mormăie decât un singur cuvânt. Exista un singur gen care putea elibera feromoni într-o clipă ca aceasta și putea să-i lovească conștiința unui Alfa suprem. Față de faptul care era la fel de surprinzător ca sărutul lor de acum câteva clipe, Joshua stătea cu ochii larg deschiși, de parcă sufletul l-ar fi părăsit, iar Dane i-l înmână pe Grayson, care se prăbușise în brațele lui, spunând:

– Ia-l.

Când Joshua îl primise pe Grayson, nedumerit, Dane zâmbi amar și adăugă:

– Ai dreptate, am ascuns-o intenționat.

De parcă asta era de ajuns, îl bătu ușor pe braț pe Joshua de două ori.

– Du-te, grăbește-te.

– Dane.

Joshua îl strigă din nou pe nume. Încă ezita, de parcă picioarele nu i se mișcau, dar Dane era ferm.

– Ai uitat de ce am venit aici? Du-te, repede.

Desigur că își amintea. În clipa în care s-a uitat spre chipul bărbatului care zăcea inconștient în brațele lui, Dane a strigat aspru.

– Repede!

În cele din urmă, Joshua începu să coboare muntele, lăsându-l pe Dane în urmă. După ce privi scurt silueta care se îndepărta rapid, în ciuda faptului că purta pe spate un bărbat mult mai mare decât el, Dane se întoarse repede și o luă la fugă. Punctul țintă era stabilit. Grăbește-te, grăbește-te. Înainte ca ultima bombă să explodeze, până la explozia finală…

20 de minute.

Joshua, care își verifică ceasul de mână, se uită înapoi. După ce se asigură că silueta lui Dane, care alerga cu viteză maximă, dispăruse deja din vedere, strânse din dinți și se întoarse.

– Ah…

Un geamăt slab se scurse de pe buzele lui Grayson. Joshua stimulă că nu aude și, îmbrăcat într-o haină, continuă să coboare muntele. Pentru a-și îndeplini misiunea pe care Dane i-o încredințase, exact așa cum îi ceruse Dane.

 

─ ▪ ─

 

Ah…

Când deschise ochii, văzu cerul plutind deasupra lui. Soarele răsărea deja. Grayson zăcea pe pământ, clipind fără să înțeleagă nimic.

– Ahhh!

El, care încercase să se ridice fără grijă, sfârși prin a scoate un țipăt scurt. În timp ce respira greu, cu fața complet contorsionată, brusc o umbră se așternu peste el. Grayson, care își ridicase inconștient capul, se opri din mișcare. Dane se uită la el cu o expresie încruntată și deschise gura.

– Prostule, de asta ar trebui să mă asculți.

La cuvintele rostite cu enervare, ca de obicei, Grayson clipi nedumerit. Chiar și în timp ce se ridica încet, tot nu-i venea să creadă. Către el, care doar privea, Dane își dădu părul la o parte și continuă să vorbească.

– Dacă ai fi coborât repede, așa cum ți-am spus de la început, toată lumea ar fi suferit mai puțin. Știi cât a suferit Josh aducându-te până aici?

La auzul acestor cuvinte, când își întoarse capul, îl văzu pe Joshua stând pe jos acolo, înghițind apă. Grayson se uită scurt la el, apoi își întoarse privirea spre Dane.

– Asta pentru că ai încercat să mă forțezi să plec primul.

– Nenorocitul ăsta!

Dane ridică pumnul. Crezând că îl va lovi peste obraz, cum făcea întotdeauna, Grayson închise ochii strâns. Așteptă cu hotărâre, dar în jur era doar liniște. Când își dădu seama că lovitura așteptată nu venea și deschise încet ochii, fața lui Dane îi umplu brusc câmpul vizual.

– Ah!

Văzându-l în starea lui tristă, înghițindu-și involuntar respirația de surprindere și lăsându-se pe spate, Dane izbucni brusc în râs.

– Ha, ha, ha! Ce faci?

Grayson îl privi pe Dane complet amețit. Dane râdea atât de tare – ce se întâmpla?

– Ce s-a întâmplat? l-a întrebat Dane pe Grayson, care se uita la el cu privirea pierdută. Văzându-l în fața lui, cu râsul încă pe buze, Grayson era dezorientat, dar inima i se umplu de bucurie.

– Tu… te uiți la mine și râzi așa…

În fața lui Grayson, care se bâlbâia, Dane râse din nou. Se întâmpla încă un lucru surprinzător. Obrajii lui erau ușor înroșiți.

– Cățelușul meu.

Dane a spus asta și și-a întins mâna. În loc să-l bată cu pumnul în obraz, l-a mângâiat pe Grayson pe cap și a spus cu un zâmbet larg.

– Ai rezistat bine, foarte bine.

La laudele adresate lui, ceva fierbinte i se răspândi treptat în piept. Grayson, care deschisese gura, își mișcă buzele de câteva ori și abia scoase un sunet.

– Am așteptat până ai venit.

La auzul vocii complet răgușite, Dane a dat din cap.

– Da, te-ai descurcat foarte bine. Ar trebui să-i dau o recompensă unui cățeluș cuminte.

– Spune-mi că mă iubești, a cerut Grayson, fără să rateze ocazia. Mâna care îi mângâia capul se opri complet. Incapabil să vadă expresia lui Dane care îl privea, Grayson spuse cu încăpățânare cu ochii închiși strâns:

– Chiar dacă e o minciună, nu contează. Spune-o doar o dată, că mă iubești.

“Vreau să aud asta.”

Gândi el în sinea sa, cu sentimente disperate. Trecuseră doar una sau două secunde, dar după un timp care i se păru atât de lung, Dane deschise gura.

– Te iubesc.

Pentru o clipă, surprins, Grayson deschise ochii. Apoi ridică privirea. Când, încet, cu inima tremurând, ridică privirea, intră imediat în contact vizual cu Dane. Și era martorul unui fapt incredibil.

“Zâmbește.”

Către Grayson, care privea în gol, Dane îl întrebă, încă zâmbind.

– E de ajuns? Drăguţule!

Grayson nu a putut răspunde. Copleșit de emoția care îi determina pieptul să explodeze, a deschis și a închis gura în timp ce privea, când Dane, cu un zâmbet strălucitor pe față, și-a înclinat capul. A închis încet ochii. Respirațiile s-au atins. Un suspin plin de așteptare i-a scăpat. Urma atingerea buzelor. În acel moment, simțind feromonii lui Dane și parfumul răspândindu-se în plămâni, Grayson s-a gândit.

Că ar fi bine să moară așa.

Mirosul de feromoni al lui Dane.

Feromoni.

Feromonii lui Dane.

 

─ ▪ ─

 

Deodată, ochii i s-au deschis brusc. O priveliște necunoscută i-a apărut în fața ochilor larg deschiși.

Poftim?!

Grayson lăsă pentru o clipă imaginea tremurândă să-i rămână în fața ochilor. Îi luă ceva mai mult timp să-și dea seama că tot ce se întâmplase cu nişte clipe în urmă era doar un vis.

– Ce, hei… asta!

Cu un strigăt dur, își scutură trupul. Joshua, care nu anticipase deloc situația bruscă, ajunse să se clatine puternic și aproape să cadă în față.

– Ce faci acum? Vrei să mori?

Cel care abia scăpase de criza de a se rostogoli pe pantă a țipat imediat la Grayson. Dar Grayson, care căzuse de pe spatele lui Joshua în acel moment, s-a uitat în jur în grabă, cu fața palidă, și a întrebat:

– Unde e Dane? Unde e Dane? Acum o clipă era aici.

Ce se întâmplă? Ce e situația asta? Nu înțelegea deloc. Văzându-l incapabil să distingă între vis și realitate, Joshua a încercat să-și recâștige calmul și a deschis gura.

– Ai leșinat din cauza feromonilor lui Dane. Iar eu, te-am dus în jos pe munte.

După ce își termină scurta explicație, îi făcu un semn lui Grayson, ca și cum i-ar fi spus să vină acolo.

– Nu e timp de ezitare, să coborâm repede. Rănile tale sunt grave.

– Nu!

Grayson a început să fie din nou încăpățânat.

– Dane face ceva periculos în acest moment, nu-i așa? Ce anume? Spune-mi, de ce m-ai condus doar pe mine mai întâi? De ce a rămas el singur? De ce?

Deși nu cunoștea deloc situația, intuiția lui era atât de bună, încât abia se abținea să nu-l contrazică pe Joshua. La întrebările repetate, Joshua nu a avut în cele din urmă altă opțiune decât să suspine și să dezvăluie adevărul.

– Dezamorsează bombe.

– Bombe?

Când Grayson a repetat ce spusese Joshua, acesta a dat din cap și a adăugat.

– Dane s-a dus să dezarmeze bomba. Între timp, noi coborâm muntele.

Grayson nu a înțeles cuvintele lui pentru o clipă. s-a uitat la Joshua cu o privire goală și, după câteva secunde de tăcere , abia a deschis gura.

– Ce ai spus?