– Ah…

Cu un geamăt de durere, Joshua deschise ochii. Ce s-a întâmplat? Pentru o clipă, nu-și putea aminti ce se întâmplase. Dar era cert că avea ceafa înțepenită și dureroasă. Când își dădu seama de asta, îi reveni în minte tot ce se întâmplase înainte de a-și pierde cunoștința.

– Nenorocitul ăsta…

Joshua se ridică în picioare înjurând. Nenorocitul ăsta nebun îl lovise în ceafă pe Joshua în timp ce acesta era cu garda jos. Cum îndrăznea să-l lase fără cunoștință și să intre singur? Era atât de furios, încât aproape că lovi peretele cu pumnul, dar se abținu. Mai întâi, trebuia să evalueze situația. Acum că Dane se infiltrase clar singur în teritoriul inamic, ceea ce trebuia să facă era să evalueze situația și să decidă dacă să aștepte echipa sau să-l urmeze și să se infiltreze.

Nu a durat foarte mult. Pentru că, din strigătele care veneau din toate direcțiile, își dădea seama clar ce se întâmpla.

– Urmăriți-i, repede! Găsiți-i!

– Nu pot fi departe, prindeți-i repede!

– Verificați din nou acolo, nu, nu în direcția aia!

Peste zece oameni strigau în confuzie. Era clar că se întâmplase ceva important în timp ce Joshua era inconștient, ca și cum ar fi apărut un intrus. Focurile de armă puternice care răsunau dintr-o parte susțineau această presupunere.

“Dane Striker, nenorocitul ăsta.”

Joshua scrâșni din dinți în mod audibil. Nu era posibil ca Dane să-l lase pur și simplu pe Joshua inconștient și să coboare singur muntele. Nu din loialitate sau moralitate, ci pentru că era un om care își asuma responsabilitatea pentru ceea ce începuse până la capăt. Dacă era el, probabil ar fi coborât muntele cu Joshua sub un braț și cu Grayson aruncat pe umărul celalalt. Indiferent dacă era imposibil sau nu.

Apoi…

Gândindu-se atât de departe, Joshua clătină din cap. În cele din urmă, era prins și nu putea nici înainte, nici înapoi. I se potrivește, să se dea deștept și să plece singur.

S-ar putea crede că simpla ironie a acestei situații ar fi o răzbunare suficientă, dar Joshua s-a răzgândit.

Trebuie să-mi plătesc datoria pentru lovitura primită în ceafă.

Se gândea la asta și căuta o ocazie să se infiltreze când…

Poftim?!

Brusc, a simțit că ceva era ciudat. A ieșit în liniște din spatele stâncii unde se ascunsese și s-a uitat în jos la ei. Bărbații se urcau în mașini și plecau unul câte unul. Asta nu era o mișcare menită să găsească ostaticul pe care îl țineau. Văzându-i pe băieți urcându-se în grabă în mașini și plecând de parcă ar fi fugit de ceva, Joshua a avut o presimțire rea.

 

─ ▪ ─

 

– Ah…

Bărbatul care trăsese cu arma s-a prăbușit, cu spumă la gură. Dane, care se ascunsese și se strecurase în spatele lui, îi înfășurase brațul în jurul gâtului pentru a-i bloca respirația și îl lăsase fără cunoștință. După ce s-a asigurat că bărbatul își pierduse cunoștința, Dane a întors capul. Acum mai rămăseseră vreo trei, patru… șapte?

Ar putea fi mai mulți, dacă se ascundeau undeva, punând la cale ceva.

Curând, Dane încruntă sprâncenele. Dacă era așa, nu se știa ce ar putea face. Deocamdată, singura opțiune era să fugă cât mai repede posibil…

– Ah!

Dane își strâmbă brusc fața și se apucă de coastă. Se părea că își rănise coastele când se lovise de perete mai devreme. La gamătul înăbușit, Grayson întrebă imediat.

– Te simţi bine, Dane?

La auzul vocii pline de îngrijorare, Dane se uită fix la fața lui. Oricine putea vedea că el era cel care era în stare proastă, și totuși se îngrijora pentru altcineva. Dane zâmbi amar și îl atinse ușor pe obraz pe Grayson.

– Desigur. Nu e nimic.

După ce a spus asta, Dane și-a îndreptat din nou privirea înainte. Focurile de armă puternice continuau. Gloanțele trase din toate direcțiile păreau nesfârșite, de parcă erau alimentate la nesfârșit.

“Când naiba vin afurisiții ăia de colegi?”

Dane se încruntă enervat. Mai întâi, trebuia să-l ducă pe Grayson într-un loc sigur, apoi să-l caute pe Joshua. O rută sigură era…

Dane își mișcă degetul în tăcere. Grayson, care era pe punctul de a se mișca imediat conform semnalului, ezită brusc.

Ah.

Ochii lui Dane se măriră de surprindere la vederea trupului care se clătina puternic. Grayson se prăbușise cu fața în jos pe podea.

– Grayson!

Dane îi strigă numele cu voce joasă. Când se apropie în grabă și îi examină trupul, văzu sânge curgând din diverse locuri.

“La naiba, rănile sunt prea grave.”

Fața lui Dane deveni palidă rapid. Faptul că şi Grayson rezistase atât de mult se datora probabil genului său. Dar faptul că era un Alfa suprem nu-l determina să fie atotputernic. Poate că dura mai mult decât la oamenii obișnuiți, dar, în cele din urmă, era om și era viu. Moartea vine în mod egal pentru toată lumea.

Tocmai când se gândea la asta, Grayson se ridică brusc. De parcă ceea ce tocmai se întâmplase nu ar fi avut loc niciodată, zâmbi și spuse:

– Scuze, mi-a alunecat piciorul.

Nu e asta.

Dane a bănuit imediat, dar Grayson a continuat calm:

– Atunci să o luăm de la capăt? Așa ai spus, nu-i așa?

Arătă într-o direcție. “Așa nu merge”, gândi Dane. Trebuie să mă gândesc la o altă metodă. Dacă devin momeală pentru a-i atrage pe ticăloșii ăia, mă ocup de ei unul câte unul…

– Nu.

Grayson a izbucnit brusc. Dane s-a încruntat și s-a uitat înapoi la el.

– Ce ai, dintr-o dată?!

– Nu poți să mă lași singur și să pleci.

La auzul cuvintelor care îi citiseră gândurile lui Dane în mod imprevizibil și precis, acesta ezită. Văzând că el doar se uita fără să spună nimic, Grayson mârâi încet.

– Dacă mori, mor și eu.

La auzul vocii liniștite, Dane rămase nedumerit.

– Grayson, noi nu avem genul ăsta de relație.

Când a negat imediat, Grayson a răspuns calm.

– Știu. Sentimentele mele sunt separate de ale tale. Așa că, oricum aș muri, oriunde mi-aș risca viața, este voința mea care nu te priveşte pe tine.

După ce auzi atât, nu mai era nimic de spus. Dane se limită să-l privească în tăcere. Ochii lui Grayson erau atât de sinceri și de neclintiți.

Focurile de armă continuau. Trebuia să ia o decizie. Repede, rapid.

Ca de obicei.

Dar tot nu se putea mișca, ci doar se uita la Grayson, când…

“…”

Simțind brusc intenția ucigașă, Dane și-a scos imediat arma din centură și s-a întors. Aproape simultan cu momentul în care a văzut fața bărbatului care îl țintea cu arma, s-a auzit un foc de armă puternic.

Când a văzut chipul cunoscut care s-a dezvăluit în spatele bărbatului care cădea fără vlagă pe pământ, Dane a suspinat:

– Ah! Josh.

Un cuvânt care nu era clar dacă era de bun venit sau de îngrijorare îi ieși din gură.

Joshua zâmbi și îl salută.

– Salut, Dane. Nu ne-am mai văzut de mult.

A continuat cu ochii mijiți, zâmbind în continuare.

– Nici nu știi cât de mult mi-ai lipsit.

Aha, chiar când Dane zâmbi ruşinat, Joshua îi dădu un pumn în față. Când Dane se prăbuși fără să scoată niciun sunet, abia atunci expresia lui se relaxă, ca și cum era ușurat. Surprins, Grayson se grăbi să se apropie de Dane pentru a-i verifica rănile.

– Ce faci? Apari din senin…

– Oprește-te, ajunge.

Dane l-a oprit pe Grayson, care era pe punctul de a se enerva. Și-a frecat buzele sângerânde și a adăugat.

– Am făcut ceva care merita o lovitură, așa că stai nemișcat. Acum, am reglat conturile?

La reacția prea calmă a lui Dane, Grayson era pentru o clipă agitat. Joshua era la fel, dar și-a revenit repede și a răspuns cu un zâmbet:

– Nu, asta e doar dobânda. Principalul trebuie plătit separat când ne întoarcem.

– Liniștește-te, zgârcitule. Cei care au ar trebui să știe să și dea.

– Cred că asta e ceva ce trebuie spus ținând cont cu cine ai de-a face.

La cuvintele îndrăznețe ale lui Dane, Joshua nu s-a clintit. Privind conversația purtată firesc, de parcă astfel de lucruri ar fi ceva banal, Grayson a rămas nedumerit.

– Mai important…

Joshua a schimbat repede subiectul și a spus.

– Nu s-a făcut brusc liniște?