Grayson se uita fix la Dane, cu zâmbetul înghețat pe buze. În jur era o liniște de parcă ar fi coborât moartea.

“Ce se întâmplă?” s-a gândit Grayson, cu mintea goală. Se simțea de parcă cineva l-ar fi lovit puternic în cap cu un obiect contondent. Cum de era atât de amețit?

Da, așa e. Abia își amintea. “Probabil că cineva m-a lovit la cap. De aceea am auzit astfel de prostii. E o halucinație. De ce mi-ar spune Dane, așa ceva? Mai avem încă cinci zile, i-am spus lui Dane că îl iubesc, iar Dane mă va iubi.”

Brusc, tot trupul deveni rece, de parcă era stropit cu apă rece. Vârfurile degetelor au amorțit, așa că și-a strâns și desfăcut pumnii în repetate rânduri.

– O, scuze.

Grayson și-a ridicat repede colțurile buzelor și a spus:

– Cred că sunt confuz. S-au acumulat feromonii? Nivelul meu de feromoni este mai ridicat decât media, așa că trebuie să-i elimin des. O, ți-am spus că părul tatălui meu e ciudat? E ceva confidențial, dar tu ești iubitul meu, așa că e în regulă. Dacă îți neglijezi feromonii, vei ajunge ca Tata…

– Grayson!

Dane îl întrerupse cu o voce aspră. Grayson, care înlemnise din nou, își coborî încet mâna cu care își acoperea fața și ridică privirea. Se uita la Grayson cu o expresie extrem de tristă.

– Nu ai auzit greșit, ai auzit bine. Hai să ne oprim acum.

Inima lui probabil că se oprise. Grayson nici măcar nu mai putea respira și se uita fix la Dane. “De ce? De ce spune Dane asta?”

Ce s-a întâmplat?

– Te iubesc.

– Știu.

Și-a mărturisit din nou sentimentele adevărate cu voce tremurătoare, dar răspunsul lui Dane a venit prea repede. Buzele îi erau ridicate ca într-un zâmbet, dar sprâncenele îi erau încruntate. Dane a mormăit cu un zâmbet dureros, dar amar.

– Probabil ai dreptate. Eu sunt cel care greșește.

Grayson încă nu era convins. A rămas cu privirea pierdută până când și-a dat seama prea târziu.

– A, înțeleg.

Grayson clipi și continuă să vorbească în grabă.

– Eu… nu sunt genul tău, aşa e? Da, sunt prea înalt, poate prea înalt. Ce, ce-ar fi dacă aș face asta? Ar trebui să-mi tai picioarele? Dacă aș tăia atât, aș putea deveni mai scund. Ce crezi? Ar funcționa?

– Grayson!

– Sau trunchiul tău e prea mare? Ce-ar fi dacă ți-aș tăia brațele atât de mult? Asta va funcționa. Dacă ți-aș tăia brațele și picioarele atât de mult, n-ai mai fi nici pe jumătate atât de înalt. E bine? Dacă devin mai scund decât tine, eu, eu…

Cu cât vorbea mai mult, cu atât Grayson devenea mai disperat. “Indiferent cât de mult aș încerca, nimic nu se va schimba. Indiferent ce aș face, indiferent cât de mult aș plânge și m-aș agăța de el, nu pot să-l țin pe Dane lângă mine.”

“Pentru că acest bărbat nu mă iubește.”

– Dacă eu…

Grayson deschise gura în timp ce se uita la fața inexpresivă a lui Dane, care doar îl privea.

– Dacă aș fi scund și adorabil ca Yeonwoo, dacă aș fi…

– Nu, Grayson. Nu greșești. Nu e vina ta.

Dane clătină puternic din cap. Chiar și în timp ce privea fața confuză a lui Grayson, îi era greu să găsească vorbele potrivite pentru a explica. Nu explicase niciodată nimic nimănui până atunci. Bine, nu, dacă ar fi spus o concluzie simplă, s-ar fi întors și ar fi plecat, totul s-ar fi terminat. Avusese doar relații ieftine și frivole, care erau satisfăcătoare.

Așa încât să nu fie nevoit să-și înfrunte inima în acest fel.

Dar era deja prea târziu. Grayson Miller era un bărbat care avea atât de multe, și totuși prețuia atât de mult o cutie ieftină de biscuiți pentru câini. Era mai bine dacă nu ar fi știut, dar, din păcate, Dane aflase.

Așa că acum trebuia să pună capăt acestei relații fără speranță.

– Am greșit. De la început, a mormăit el cu autoironie.

– Tu nu ești ca mine. Nu pot…

Dane repeta aceleași cuvinte iar și iar. I-a mărturisit lui Grayson, care încă nu înțelegea, ca un suspin.

– Sunt o persoană care nu poate iubi pe cineva.

Dane ridică privirea, care rătăcise undeva sub picioarele lui, și îl privi pe Grayson. Încă zâmbea, dar zâmbetul lui părea trist. Poate din cauza sprâncenelor și a ochilor lui contorsionați. Grayson își stăpâni inima neliniștită și așteptă următoarele lui cuvinte. Dane suspină, frecându-și gura și bărbia cu o mână.

– Nu știu ce este iubirea sau dacă există măcar în mine.

Își coborî din nou privirea. Mâna îi rămase pe bărbie în timp ce mormăi:

– Ce simt pentru tine nu e iubire. Se apropie mai mult de milă.

Totuși, nu conta. Nu știa ce simțea Dane pentru el. Grayson voia să-i spună că voia doar ca el să rămână lângă el, dar se abținu în tăcere. Dane nu putea să nu-i cunoască sentimentele lui Grayson. Asta nu era tot ce voia să spună. “Ce naiba încerca să spună?”

Ceva care l-ar putea convinge…

Când a crezut că nu mai era nicio șansă ca asta să se întâmple, Dane a deschis în sfârșit gura. Cu mare dificultate, cu voce joasă, de parcă ar fi scos cu forța ceva îngropat adânc în abis.

– Mama mea era o Omega.

Grayson a rămas pentru o clipă uimit de mărturisirea neașteptată. Tăcerea s-a așternut din nou între ei. Și, cu ochii goi ai lui Dane, acesta s-a întors în trecut.

─ ▪ ─

– Dane, de ce nu ai tată?

Și-a dat seama de acest lucru când avea vreo 3 ani. Apartamentul în care locuia singur cu mama lui avea geamurile sparte și era situat într-o mahala unde se auzeau împușcături zi și noapte.

Nu-mi mai amintesc numele băieților alături de care mă jucam pe vremuri, dar îmi amintesc că stăteam cu ei pentru a-mi alunga plictiseala când mama pleca la muncă.

Era cu doi ani mai mare decât Dane și locuia și el singur cu mama sa. Deși era prins vânzând droguri și se afla în închisoare, tatăl său exista cu siguranță. El a spus cu mândrie că el și mama sa îl vizitaseră odată.

Oricum, Dane a pus prima sa întrebare la vârsta la care se rosteau întrebări inocente. De ce nu am un tată? Prietenul său i-a spus asta având o strălucire în ochi.

– Cred că și tatăl tău a ajuns la închisoare.

– În aceeași închisoare ca tatăl tău?

El a dat din cap afirmativ la întrebarea lui Dane. Apoi a arătat cu degetul spre o casă.

– Păi, fratele meu mai mare vinde arme. Când o să cresc, o să câștig bani și o să-mi cumpăr o armă.

– O armă? De ce?

– Trebuie să-l salvăm pe tata din închisoare. Ar trebui să o faci și tu!

– Bine! O să-l salvăm și pe tata?

– Desigur. Bine!

Prietenul i-a întins mâna murdară, acoperită de noroi și salivă. Dane i-a strâns mâna fără ezitare. Mâna lui Dane nu era cu mult diferită. S-au ținut de mână ca niște adulți și au luat o hotărâre, apoi s-au întors la ce era important.

– Dar știi să tragi cu arma?

Când Dane l-a întrebat, prietenul său a clipit și a răspuns.

– E o gaură pentru deget. Bagă degetul acolo și fă așa, în felul ăsta.

Băiatul își mișcă degetele și se prefăcu că apasă pe trăgaci. Dane îl privi cu o expresie curioasă.

– E grozav. Și eu, și eu. Vreau și eu să-mi cumpăr o armă!

– Prostule, ar trebui să strângi bani mai întâi.

Dane și-a supt degetul, cu o privire plină de regret și a întrebat:

– Tu ai una?

– Tu ai?

– Unde? Unde?

– O să vină mai târziu.

Prietenul ridică privirea cu aroganță și spuse:

– Când vei crește, vei avea bani. Uite, domnul Bill de acolo stă acolo și bea toată ziua, iar buzunarele lui sunt mereu pline de monede. Are monede care nu costă nimic…

– Uau.

Dane clipi uimit la expresia prietenului său. Cu suma aceea de bani, putea cumpăra zece bomboane de la magazinul de dulciuri de la colț. La vremea aceea, cel mai mare număr pe care Dane îl cunoștea era 10.

– Atunci, când o să cresc, o să pot să-mi cumpăr și eu o armă?

Prietenul lui Dane dădu din cap cu încredere la întrebarea acestuia.

– Graham, hai să jefuim o închisoare împreună!

– Bine, bine! a strigat Dane fericit. Imediat, ei formară cu degetele o armă și începură să tragă unul în celălalt.

Mă antrenam din greu, când, brusc, prietenul meu a lăsat mâna jos și a spus:

– Ah!

Dane, care și-a întors capul, a strigat cu o expresie veselă pe față:

– Mamă!