Vitrina, plină cu porțelanuri frumoase, sculpturi și farfurii scumpe, se afla în centrul camerei, dar în mijlocul ei se simțea un gol ciudat. Acolo era așezată odată cutia cu gustări pentru câini pe care i-o dăduse Dane.

Dane își opri privirea, fixând vitrina.

“E prima dată când îmi dai un cadou.”

Vocea lui Grayson tremura. Fața lui era înroșită, iar ochii lui străluceau în timp ce îl privea pe Dane cu emoție.

“Nu e așa de scump, așa că nu e nevoie să-mi mulțumești.”

Cuvintele pe care le spusese îi răsunau în minte. Ce s-a întâmplat după aceea?

Grayson nu spusese nimic. Nu, doar își mișca buzele, ca și cum nu ar fi găsit cuvintele potrivite. Mâinile lui mari țineau cu grijă cutiuța micuță, iar el se uita la Dane, cu urechile mișcându-se ușor.

“Acela era primul cadou pe care mi l-ai dat vreodată. Indiferent ce mi-ar oferi cineva, nu se poate compara cu acela. Era comoara mea cea mai prețioasă.”

Fața lui Grayson, strigând de enervare, se suprapuse în mintea lui Dane. Fața lui, încă înroșită într-un mod diferit față de înainte, mormăise:

“Diana mea…”

Dane a continuat să privească în tăcere vitrina goală. Printre rafturile pline ochi cu opere frumoase și cunoscute, acel raft ieșea în evidență, sterp și ruşinos de gol.

Dar chiar și în timp ce se gândea la asta, nu-și putea dezlipi privirea, rămânând înlemnit pentru mult timp.

Mai erau 6 zile.

─ ▪ ─

– Inimă, inimă. Inimă, inimă.

Grayson fredona vesel, cu dispoziția ridicată. În sfârșit, ancheta comisiei se terminase. Cu inima plină de bucurie, se îndreptă spre casă. Dane îl aștepta și azi. Azi era o zi specială și aveau motive de sărbătoare. Din acest motiv, comandase intenționat un buchet imens de flori. De asemenea, dăduse instrucțiuni ca ingredientele pentru cină să fie pregătite în avans, iar masa urma să fie una grandioasă. Urma să bea vin împreună și să servească desertul. Iar apoi…

– Ha, ha, ha!

Un râs îi scăpă lui Grayson în timp ce accelera mașina, cu umerii tremurând. Când se trezise dimineața, Dane plecase deja la muncă. Dar urmele nopții precedente rămăseseră clar pe pat, iar Grayson își îngropase nasul în cearșafurile uscate, stimulându-se de două ori.

Era clar – și lui Dane îi place de mine.

Era sigur. La urma urmei, dacă Dane nu-l plăcea, n-ar fi avut vreun motiv să facă sex cu Grayson. Nu era ca și cum ar fi venit în vizită și nu s-ar fi întâmplat nimic altceva.

El îmi răpise cel mai prețios lucru.

Grayson și-a strâns nasul pentru o clipă, dar apoi și-a relaxat expresia. Chiar și așa, faptul că el, s-a dat la mine atât de agresiv… nu era în stilul lui Dane, nu-i așa? Și să și dormim împreună. Asta trebuia să fie.

– Dane… mă place!

Inima îi bătea cu putere și nu putea rosti următoarele cuvinte. Grayson strânse volanul cu ambele mâini și respiră adânc. Umerii îi tremurau și, pentru o clipă, reflexia lui apăru în oglinda retrovizoare. Văzându-și urechile mișcându-se involuntar, se încruntă absent, dar ignoră gestul. Nu era important dacă se mișcau sau nu. Ce conta acum era viitorul lui alături de Dane.

Mai rămăseseră doar 6 zile.

Ei bine, mai exact, mai erau aproximativ 5 zile și câteva ore. Oricum, ziua de azi era aproape de final.

Era timpul să lămurească lucrurile. Până ieri, era neliniștit, dar acum era altfel. Alerga plin de speranță, nerăbdător să-l vadă pe Dane. Voia să-l îmbrățișeze, să-l sărute și să-i spună că îl iubește.

Chiar dacă Dane nu se hotărâse încă…

Un gând sumbru îi trecu prin minte, dar era încrezător. Dacă nu, îl va convinge. De fiecare dată când Grayson insistase, implorase și rugase, Dane cedase în cele din urmă. Probabil că va suspina, poate chiar se va enerva, dar dacă doar ar rămâne cu el…

Asta era suficient.

Grayson apăsă mai tare pe accelerație. Bolidul urla zgomotos în timp ce gonea pe șosea.

Dane stătea pe canapea, cu Darling așezată în poală, mângâind ușor pisica, deși expresia lui arăta că era pierdut în gânduri. După ceva timp, se întoarse brusc la realitate. Își întoarse capul și văzu că soarele apunea deja.

La naiba, Dane clătină scurt din cap, apoi îl luă pe Darling și îl așeză pe perna lui preferată. Luă cana goală și se întoarse să o pună la loc, dar chiar în momentul în care întinse mâna spre clanța ușii, se auzi o bătaie în ea.

Sunetul ritmic îl determină pe Dane să se oprească pentru o clipă, apoi întoarse mânerul și deschise ușa.

– Ah!

Grayson, care era pe punctul de a bate din nou, înlemni cu mâna încă ridicată. Dane, care își mutase privirea de la mâna lui înapoi spre fața lui, se uită în ochii lui Grayson.

– Ce este?

Cu o voce indiferentă, Grayson zâmbi larg și spuse:

– Am pregătit cina.

– Serios?

Nu era nimic ieșit din comun. Dane, fără să spună prea multe, închise ușa și se îndreptă leneș spre bufet, imaginându-și o cină simplă, ca de obicei. Dar, în mod neașteptat, Grayson îl apucă de braț și îl trase după el.

– Pe aici.

Dane clipi surprins, iar Grayson zâmbi în timp ce îi luă mâna lui Dane și a mers înainte. Văzând pașii mai lenţi ai lui Grayson, Dane nu se putu abține să nu râdă.

– Ce mai pui la cale acum?

La întrebarea lui Dane, Grayson doar râse. Oftând neputincios, Dane îl urmă. Grayson îl conduse la sala de mese de la primul etaj.

– Haide, intră.

Grayson deschise ușa și se dădu la o parte, făcând un gest grațios cu brațul. Când Dane intră, se opri brusc în loc.

Ceea ce se afla în fața lui era o priveliște cu totul imprevizibilă. Masa era și mai grandioasă decât în dimineața în care venise aici pentru prima dată, iar ochii lui Dane se măriră.

În centrul mesei se afla un tort cu trei etaje, cu un curcan de Ziua Recunoștinței pe o parte și un homar enorm pe cealaltă. Partea cu curcanul era plină cu o gamă vastă de preparate din carne — pui, miel, vită, vițel și porc, toate în cantități uriașe. În jurul homarului se aflau fructe de mare: crabi uriași, somon, pește-spadă și sushi. Erau trei feluri de salate, pâine variind de la produse de patiserie la pâini și brioșe, și un coș plin cu baghete tăiate îngrijit. În plus, erau tocănițe, supe și nenumărate alte feluri de mâncare.

Nu era vorba doar de masă. Pereții erau împodobiți cu sfeșnice aurite elaborate, cu lumânări aprinse, un candelabru uriaș lumina tavanul, iar pereții erau plini de decorațiuni și flori.

– Ce… e asta?

Dane stătea înlemnit, cu gura căscată, murmurând pentru sine. Oare era un platou de filmare? Oare oala aceea urma să înceapă să cânte și să danseze?

Știa că era o idee ridicolă. Dar scena din fața lui avea și mai puțin sens. În timp ce privea ceainicul, Grayson apăru brusc lângă el și îi vorbi.

– Ei bine? Îți place?

– Eu… nu știu.

Dane se bâlbâi, închizând ochii pentru o clipă. Când îi deschise din nou, nimic nu se schimbase. Atunci acceptă realitatea.

– Ce-i cu toate astea? Ce se întâmplă dintr-odată?

Grayson, mai fericit ca de obicei, răspunse cu voce veselă.

– Avem multe de sărbătorit azi.

– Ce s-a întâmplat?

E ziua mea? În timp ce Dane se oprea privind tortul, Grayson vorbi din nou.

– În sfârșit s-a terminat participarea la comisie. Acum sunt liber!

Cu aceste cuvinte, Grayson aprinse artificiile de ziua de naștere. Cu o bubuitură puternică, bucăți de hârtie ieftină zburau peste tot. Dane clipi din ochi înainte de a da din cap în semn de înțelegere. Desigur, ar fi fericit pentru o chestiune atât de supărătoare pe care probabil nu o mai trăise niciodată.

– Da, e grozav. Felicitări.

– Mulțumesc, a spus Grayson, iar Dane zâmbi, arătând cu degetul mare spre masă.

– Înțeleg că ești fericit, dar nu e cam mult? Oricât ne-am strădui, nu avem cum să mâncăm toate astea.

– Desigur, asta nu e tot.

Grayson vorbi cu încredere. “Ce altceva”, se gândi Dane, râzând ca și cum n-ar fi avut de ales decât să dea din cap. Apoi, Grayson scoase brusc ceva din spatele său. Surprins, Dane era învăluit de parfumul florilor. Abia atunci își dădu seama că Grayson ținea în brațe un buchet enorm. Văzând privirea confuză a lui Dane, Grayson zâmbi și spuse:

– Voiam să-ți dau asta.

Uimit, Dane luă buchetul, clipind surprins. Încă nedumerit, Grayson se scărpină pe obraz.

– Păi, ai stat la mine, așa că… Este un semn al recunoștinței mele.

– Poftim?!

Dane își încruntă sprâncenele și îl privi fix. Grayson, simțind că i se înroșește fața din nu știu ce motiv, continuă.

– Ieri era minunat și… îți sunt recunoscător pentru tot.

“Nu crezi că ne înțelegem bine?”

Asta era ceea ce se pregătise să spună în continuare. Și apoi, urma să-i propună să locuiască împreună. Poate chiar să-i ceară o prelungire a perioadei. Avea o mulțime de argumente alături de care să-l convingă pe Dane. Atât de multe…

Dar, în schimb, următoarele cuvinte care i-au ieșit din gură lui Grayson erau complet diferite de ceea ce intenționase.

– Te iubesc, Dane.

“A, nu asta am vrut să spun!” se gândi Grayson, dar nu regretă. Nu, era mai degrabă: “De ce n-am spus asta mai devreme?” Părea ridicol, dar ceva cald care i se răspândea în piept îi ridică colțurile buzelor. Grayson îi zâmbi larg lui Dane.

Dane.

Dane, îl privea de parcă lumea tocmai se prăbușise.

– Dane?

– Ah.

Zâmbind în continuare, Grayson îi strigă numele, iar aproape în același timp, Dane suspină. Își ascunse fața într-o mână, respirând adânc. Se lăsă o tăcere neplăcută. Senzația caldă care i se răspândise în piept dispăru, iar o atmosferă rece îi învălui inima.

– Dane…

– Chiar nu mai putem continua așa.

După o lungă pauză, Dane mormăi, ascunzându-și în continuare fața în palmă.

– Să ne oprim acum.