Țipătul puternic i-a speriat pe pompieri, determinându-i să schimbe priviri confuze. Trebuiau să-l oprească imediat pe Dane, dar situația era prea bruscă pentru ca ei să poată reacționa imediat. Între timp, Dane continua să înjure și să se năpustească asupra bărbatului.

– Te omor, ticălosule! Ai ucis copilul acela, nemernicule!

– Dane, Dane!

– Ce faceți? Grăbiți-vă, opriți-l!

– Dane, oprește-te!

Pompierii și-au revenit din uimire și s-au grăbit să-l imobilizeze. Dar Dane i-a împins furios și a continuat să-l bată cu pumnii și picioarele pe bărbat. În scurt timp, bărbatul zăcea pe pământ, acoperit de sânge. Totuși, Dane nu s-a oprit, lovindu-l în continuare cu pumnii și picioarele.

– Ajutor, ajutați-mă…

Bărbatul tușea sânge și implora, dar cuvintele lui nu determinau decât să-i intensifice furia lui Dane.

– Vrei să trăiești? Ți-ai ucis propriul copil și totuși vrei să trăiești? Un nemernic ca tine  ar trebui să moară!

– Dane!

Văzând că Dane îl apucă pe bărbat de guler cu o mână, în timp ce îl lovea în continuu cu cealaltă, colegii lui au devenit palizi și s-au repezit din nou să-l tragă deoparte.

De data asta, cinci dintre ei l-au imobilizat pe Dane, determinând să fie imposibil să se opună. L-au prins de umeri și l-au tras înapoi cu forța, dar Dane încă se zbătea, încercând să-l lovească cu picioarele pe bărbatul de la pământ. În timp ce îl imobilizau, au îndurat loviturile lui Dane, încercând disperat să-l despartă de bărbatul însângerat.

Între timp, paramedicii s-au grăbit să verifice starea bărbatului inconștient. Dar Dane continua să țipe:

– Lăsați-l în pace! Îl omor! Îl omor!

– Dane, oprește-te!

– Calmează-te, oprește-te imediat!

– L-ai bătut destul! O să moară – oprește-te!

În ciuda rugăminților constante ale colegilor săi, Dane a refuzat să se calmeze. Respira greu, ochii îi erau injectați în sânge și îl privea cu ură pe bărbat. Văzând starea lui, colegii săi au schimbat priviri neliniștite.

─ ▪ ─

Dane stătea prăbușit pe marginea drumului, strângând o sticlă de apă goală, cu privirea plecată. Echipa de la judiciar sosise și căuta dovezi în casa incendiată. Bărbatul însângerat era dus la spital, unde poliția urma să-l interogheze mai târziu. În curând, Dane însuși va trebui să se prezinte la secție pentru interogatoriu. La urma urmei, bătuse pe cineva până la moarte doar pe baza unor suspiciuni.

– Asta nu s-a dovenit încă… a mormăit cineva, iar altcineva răspunse:

– Nu există dovezi care să demonstreze că acel bărbat a făcut-o.

– Dar copilul era găsit în casa lui – trebuie să fie copilul lui.

– Dar totuși…

Auzind conversația lor, Grayson s-a uitat înapoi. Când i-au văzut fața rece și lipsită de emoție, colegii lui s-au dat înapoi și s-au împrăștiat repede, prefăcându-se că nu s-a întâmplat nimic.

După ce toți au plecat, Ezra a rămas, arătând îngrijorat. L-a bătut pe Grayson pe umăr.

– Sunt doar îngrijorați. Dacă tipul acela ne dă în judecată, Dane va avea probleme – ar putea fi sancționat sau chiar suspendat…

Grayson zâmbi la auzul acestor cuvinte. Era un zâmbet slab, forțat, dar Ezra crezu că înțelese ce voia să spună. Asta până când Grayson vorbi din nou:

– Mulțumesc că mi-ai spus, Ezra. Era să iau un furtun de incendiu și să-i spânzur pe toți de un copac.

Vocea lui era blândă, dar cuvintele lui erau pline de o intenție ucigașă feroce. Ezra a clipit șocat. Realizând că şi Grayson nu glumea, Ezra a rămas mut. Grayson, însă, și-a îndreptat privirea spre Dane și l-a întrebat:

– De obicei se comportă așa?

Deși nu a specificat, Ezra a înțeles imediat. A dat din cap.

– Este prima dată când îl văd pe Dane atât de agitat. Este sensibil când vine vorba de animale sau copii răniți, dar niciodată nu a atacat pe cineva cu o dorință atât de puternică de a-l ucide…

Grayson îl privi pe Ezra.

– Știi ce s-a întâmplat cu Dane?

Voia să afle motivul reacției lui Dane. Dar Ezra părea doar îngrijorat.

– Dane vorbește rar despre el. Am lucrat cu el luni întregi înainte să aflu că are o pisică.

Grayson a clătinat din cap. Inutil.

Neavând ce să mai întrebe, îl lăsă pe Ezra în urmă și se îndreptă spre locul unde Dane stătea ghemuit pe pământ.

Ah!

Deodată, Grayson își aminti ceva. Opusul acelei zile.

În ziua în care salvase pisica urâtă a lui Dane, era epuizat, stând ghemuit pe pământ, în timp ce Dane stătea deasupra lui. De data asta, pozițiile lor se inversaseră.

O umbră se așternu peste Dane, care privea în gol la pământ. Încet, Dane ridică privirea și privirile lor se întâlniră. Pentru o clipă, se priviră în tăcere. Primul care vorbi era Grayson.

– Iubitule, ce ai pățit la față?

Dane îl privi în tăcere. Îşi auzea propriile cuvinte răsunând înapoi la el. Nu știa cum să descrie acest sentiment.

– Ah!

Respirând ușurat, Dane își trecu mâna prin păr și mormăi obosit:

– Nu trebuie să o spui așa, prostule…

Grayson nu se mai aflase niciodată într-o situație ca asta, așa că nu știa ce să spună. Oamenii normali ar fi răspuns în mod firesc, dar el trebuia să-și calculeze cuvintele. Dacă nu avea date anterioare, tot ce putea face era să repete ceea ce auzise înainte. Văzându-l cum îl privea fix, Dane chicoti și spuse:

– Acum ar trebui să mă întrebi dacă mă simt bine.

– Te simţi bine? l-a întrebat Grayson imediat. Dane l-a privit o clipă, apoi a dat din cap.

– Da, mă simt bine.

Atât. Apoi, din nou tăcere. Grayson rămase acolo, uitându-se la el, dar nu se simțea satisfăcut. Aștepta ca Dane să spună ceva, dar Dane nu părea dispus să vorbească. În cele din urmă, Grayson rupse tăcerea primul.

– Ce s-a întâmplat? De ce ai făcut asta?

Auzind întrebarea lui sinceră, Dane privi în depărtare înainte de a răspunde cu o voce calmă:

– Pentru că…

Răspunsul lui era prea scurt. Grayson se încruntă.

Deodată, își dădu seama că nu știa nimic despre Dane.

Persoanele alături de care se întâlnise înainte îi povestiseră totul, chiar și cele mai mici detalii. Meseriile lor, familiile lor , fiecare mic detaliu despre ele.

Dar Dane nu îi spusese niciodată nimic.

Nu știa în ce oraș s-a născut Dane, ce fel de familie avea, dacă avea alergii – la naiba, nici măcar nu știa care era culoarea preferată a lui Dane.

Nici înainte să înceapă să se întâlnească, nici după.

Grayson înghiți în sec. Acest lucru nu determina decât să confirme că Dane nu se deschisese niciodată cu adevărat față de el.

Deci, ce îl făcea diferit de ceilalți colegi ai lui Dane?

Desigur, asta era inacceptabil. Grayson voia să fie special pentru Dane. Să fie tratat ca toți ceilalți – ce ridicol.

– Ce s-a întâmplat?

Dane nu a reacționat la întrebarea lui Grayson. Văzând că acesta continua să privească în gol, Grayson a repetat întrebarea, de data asta pe un ton mai aspru.

– Ce s-a întâmplat de ești atât de supărat? Trebuie să fi pățit ceva rău, nu-i așa?

Presat să răspundă, Dane a ridicat încet capul. Fața lui era plină de enervare.

– Nu trebuie să știi.

În acel moment, furia i-a cuprins pieptul lui Grayson. Nici măcar nu a avut timp să o reprime sau să o analizeze înainte ca vorbele să-i iasă din gură.

– De ce? Sunt împreună cu tine. Desigur că trebuie să știu despre tine! Despre cine ești! Spune-mi , trebuie să știu. Am dreptul să știu!

Vocea lui deveni din ce în ce mai tare, aproape un strigăt. Expresia lui Dane se răci treptat. O tensiune apăsătoare și sufocantă se instală între ei.