– Hei, Ezra… Asta nu va funcționa. Dian… E deja înăuntru? Atunci…

Wilkins, care strigase mai multe nume la rând, se apucă de cap. O, nu, nu e nimeni!

– Dacă nu e nimeni care să intre cu mine, voi intra singur.

Tocmai când era pe punctul de a renunța, o voce salvatoare se auzi din spatele lui. Wilkins, care se întorsese cu un zâmbet, se sperie și înlemni. Grayson îl privea cu aceeași expresie zâmbitoare ca înainte.

– O, nu, e bine. Nu ai experiență…

Wilkins încercase să ignore suspiciunile lui Grayson mai devreme. Firește, și de data asta își întoarse repede capul. Cu toate astea, Grayson răspunse cu naturalețe.

– M-am antrenat suficient în ultima lună, așa că pot să o fac. Și nu este asta ceva ce trebuie făcut într-o zi? Mereu spui că nu sunt suficienți oameni pe care să-i trimiți pe teren. Asta spun toți.

Nu se înșela. Dar să-i trimită pe As și pe un începător singuri? Focul se răspândise mult și, din moment ce trebuiau să intre direct înăuntru, riscul era mare. Nu vreau să-mi imaginez, dar un începător nu este de niciun ajutor într-o situație de urgență. Când se confruntă cu o situație pe care nu au mai văzut-o până atunci, trupurile lor pur și simplu înlemnesc. Apoi Dane…

Wilkins, care își imaginase multe lucruri de mult timp, s-a gândit: “Așa cum mă așteptam.” Nu putea să-l piardă pe As așa.

– Nu, e bine. Nu e nevoie să…

A continuat să refuze, dar nu putea să tragă de timp prea mult. În cele din urmă, Dane, care îl privea cum nu putea să ia o decizie, și-a ajustat masca ca și cum nu i-ar fi păsat și s-a mișcat primul în spatele lui Wilkins, care era ruşinat.

– Intru eu.

– Stai, stai! Dane!

Wilkins îl opri pe Dane, care era pe punctul de a intra imediat în casă. Nu putea face nimic în această situație urgentă. Poate că era nebun, dar era doar un nebun, așa că poate putea face lucrurile mai bine decât se aștepta. Dacă nu se întâlnea cu o urgență, era doar o chestiune de a-l urma bine pe Dane.

Wilkins se hotărî și îi vorbi lui Grayson de data asta.

– Bine, dacă vrei atât de mult, intră. Dar nu te forța prea mult și urmează-l pe Dane. Dacă se întâmplă ceva, nu ieși niciodată singur și ai mereu grijă de Dane… Ai înțeles?

Așa cum spunea Grayson, era ceva ce trebuia să facă într-o zi. Desigur, chiar dacă era doar pentru un an, întotdeauna era lipsă de personal. Chiar dacă era Miller, dacă putea fi de ajutor, nu era niciun motiv să refuze, aşa e?

Grayson răspunse zâmbind, în timp ce continua să gândească și să-și repete sfaturile.

– Înțeleg. Atunci plec și eu…

Din nu știu ce motiv, își puse repede masca și se grăbi să intre în casă cu echipamentul său. Dane intrase deja cu un furtun.

– Nu poți acționa pe cont propriu, trebuie să urmezi instrucțiunile lui Dane!

Lăsând în urmă strigătele disperate ale lui Wilkins, Grayson dispăru și el înăuntru.

Sunetul neliniștitor al mobilierului arzând, rupându-se și căzând continua să se audă din toate direcțiile. Căldura fierbinte părea să-i ardă pielea. Dacă nu era echipamentul de stingere a incendiilor, era dificil să respire. Chiar și într-o astfel de situație, Grayson îl urmărea în tăcere pe Dane, care ținea ferm furtunul și pulveriza apă în timp ce înainta. Cu toate astea, după mai puțin de 5 minute de la intrarea în casă, deja regretase decizia luată.

Era o decizie prea imprudentă să vrea doar să vadă fața agitată a lui Wilkins.

Atunci s-a gândit. Deodată, o parte din tavan s-a prăbușit cu un zgomot puternic.

– Uau!

Grayson, surprins, a exclamat și a făcut un pas înapoi fără să-și dea seama. “Era să am probleme.” A fluierat scurt la vederea bucății mari care căzuseră în fața lui, apoi a râs și a glumit.

– Uau, am crezut că o să ard de viu, dar era să mor pentru că mi se spărgea capul.

A izbucnit într-un râs vesel, dar Dane nici măcar nu s-a uitat la el și a continuat să meargă înainte. Grayson a încetat să mai râdă și a înclinat capul cu o încruntare.

– Nu e amuzant.

Mormăi ca și cum ar fi vorbit cu sine însuși și începu să meargă din nou, urmându-l pe Dane, care era deja estompat de fum. Respira oxigen, dar tot îi era greu să respire. Căldura pe care o simțea în afara costumului său ignifug era incredibilă și era nervos în flăcările care îi puneau viața în pericol. Era și mai nervos pentru că trebuia să-și mențină respirația în spațiul limitat al măștii. Cu toate astea, Dane nu se opri, ci se adânci și mai mult în interior.

“Puştiul ăla nu simte căldura?”

Grayson se încruntă și se uită la spatele lui Dane. Abia când simți că furtunul pe care îl ținea era tras, nu avu de ales decât să continue să meargă. Camera era acoperită de fum dens și plină de flăcări roșii, ceea ce determina ca vizibilitatea să fie dificilă. Dar Dane continuă să toarne apă ca și cum era acolo de multe ori înainte.

– Charlie!

Pentru prima dată de când intrase în casă, Dane scoase un sunet. Era doar numele câinelui. Îl strigă pe câine în repetate rânduri, cu toată puterea, dar strigătele lui erau acoperite de zgomotul clădirilor care se prăbușeau în jur.

– Nu are rost.

Grayson a strigat la Dane. Pentru prima dată, Dane s-a uitat înapoi la el. Grayson a mormăit, simțind o mică satisfacție.

– Oricum e mort, așa că nu răspunde.

Dane îl privi fără să spună nimic și lovi cu putere ușa din fața lui cu un picior. Ușa, slăbită de foc, zbură, iar Dane intră direct în cameră.

– Ah!

Grayson scoase un suspin de șoc. Nenorocitul ăla mă ignora în momentul ăla, aşa e?

Venele de la tâmple i se umflară. Grayson se îndreptă repede spre camera în care intrase Dane. Tocmai când era pe punctul de a intra, se ciocni de Dane, care ieșea după ce terminase căutarea.

Se auzi un zgomot puternic, ca un tunet. Părea că ceva se prăbușise din nou. Dane părea că se strâmbă prin masca lui.

– Poftim?! Dă-te la o parte.

Fără să-i dea lui Grayson șansa să facă un pas înapoi, Dane l-a împins imediat ce a vorbit.

– Hei, hei! Hei!

Grayson, furios, îl strigă din nou, dar Dane îl ignoră și intră în camera alăturată.

– Charlie! Charlie, unde ești? Charlie!

Grayson se uită la el cu o expresie ironică în timp ce striga din nou după câine. Se întreba când va renunța. Acum, privea cu o inimă care era aproape ca un blestem, dar, pe măsură ce repeta acest lucru de mai multe ori și ieșea de fiecare dată cu mâna goală – inima lui se răci repede.

– Hei, hai să vorbim puțin.

Când Grayson, care nu mai putea suporta, a vorbit, Dane tocmai scosese o rangă și spărsese clanța ușii.

– Ce este? Grăbește-te!

A apucat mânerul care atârna și l-a aruncat în spatele lui, dar, contrar cuvintelor sale, și-a băgat imediat mâna în gaura rotundă, a deschis ușa și s-a întors înăuntru. Grayson era șocat, dar l-a urmat și i-a povestit tot ce ascunsese până atunci.

– Cât timp trebuie să continuăm să facem această prostie? Câinele e mort. Nu poate fi în viață în acest incendiu. S-ar fi sufocat din cauza fumului înainte să ardă.

Era o prostie să intri și să te plimbi în mijlocul focului pentru a-l salva. “Nu e de ajuns? Cât mai vrei să faci?”

Dane, care ridicase și coborâse salteaua, deschizând și închizând dulapul, ieși întrebând, ascunzându-și numeroasele întrebări. Îi aruncă lui Grayson o scurtă privire fără să spună nimic și se îndreptă spre etajul al doilea. Dane nu spuse nimic, dar era ca și cum ar fi auzit deja răspunsul.

– Stai, stai! Stai! a strigat Grayson, dar Dane l-a ignorat și a urcat repede scările. Grayson a sărit pe scări și l-a prins pe Dane pe palier.

– Se pare că îți place să repeți lucruri fără sens, dar eu urăsc să-mi irosesc viața cu astfel de lucruri. Așa că hai să plecăm acum.

Dane îl privi cu o expresie goală pe Grayson. Ochii din spatele măștii sale prăfuite păreau surprinzător de plictisiți. Dane, care părea să suspine, deschise gura.

– Nu ar trebui să vorbești tu despre asta, despre irosirea vieții urmărind iubirea vieții tale?

– Poftim?!