Pompierii au creat și încărcat mai multe videoclipuri pentru candidații la postul de pompier. Unul dintre aceste videoclipuri compara exemple bune și rele în pregătirea pentru interviu…

– Adică a spus exact același lucru?

– Da.

Dând din cap, șeful l-a privit pe Wilkins răspunzând cu un râs nedumerit.

– Chiar nu are niciun pic de bun simț, aşa e? Probabil că e puştiul bogat, care crede că nimeni nu ar copia asta.

– Aşa e!

Șeful era de acord, dar ceea ce voia să spună cu adevărat a urmat imediat după aceea.

– Dar ceea ce vreau să spun este că a copiat totul exact – fiecare gest, chiar și mișcările degetelor, felul în care se uita în jur în timpul pauzelor, totul! A făcut exact ca în videoclip!

Wilkins a tăcut, uimit. Oamenii memorează adesea răspunsurile după ce vizionează videoclipuri, dar să copieze și gesturile?

– Dar cu siguranță erau întrebări care nu erau în videoclip, aşa e? Ai pus câteva, nu-i așa?

– Desigur. Dar chiar și acelea, probabil le-a văzut în alt videoclip și le-a copiat. Nu am verificat, dar sunt sigur de asta.

Wilkins a rămas fără cuvinte în timp ce șeful îl presa cu asprime.

– Înțelegi acum? Tipul ăla e un psihopat. Așa că, lasă-l în pace înainte să provoci vreo problemă, nu-l atinge! Nu știi ce va face. Grayson Miller e un Alfa suprem foarte nebun din cauza feromonilor ăia – nici măcar nu e în toate mințile!

Wilkins nu putu decât să mormăie:

– Am înțeles.

Un val de regret îl cuprinse când își dădu seama că s-ar putea să fi făcut ceva inutil.

─ ▪ ─

– Pentru câștigătorul de azi, un toast!

La strigătul Valentinei, femeile adunate în jurul ei au început să aplaude, ridicând paharele de bere. Grayson, singurul bărbat care stătea printre ele, a zâmbit în timp ce toate au ciocnit paharele și le-au golit.

– În final, ajungem aici.

La comentariul lui Rivet, un alt angajat a răspuns:

– Locurile cunoscute sunt cele mai bune. Și acesta este probabil cel mai potrivit pentru un grup ca al nostru.

Erau doar câteva locuri care puteau găzdui atât de multe persoane. De aceea, întotdeauna ajungeau să vină la acest bar pentru întâlniri sau petreceri. Era același loc în care organizaseră petrecerea de bun venit pentru Grayson.

– Ei bine, și bărbații pot participa, nu trebuie să fie timizi.

Valentina dus firesc un cartof prăjit în gură, aruncând o privire peste umăr. Imediat, toate privirile din jurul ei se îndreptară în aceeași direcție. Cele două mese mari erau așezate una lângă alta, angajații fiind împărțiți în două grupuri. Mai precis, Grayson și angajatele stăteau împreună, în timp ce Wilkins și angajații stăteau împreună. Atmosfera de la fiecare masă era la fel de contrastantă ca și raportul dintre sexe.

Ca răspuns la comentariul clar, DeAndre a spus dur:

– Vezi-ţi de problemele tale! Noi nu suntem ca voi, care încercați să obțineți ceva de la tipul ăla.

– Am decis să bem între noi. Mulțumim, dar nu, mulțumim.

Wilkins a intervenit rapid, refuzând politicos. Avertismentul șefului încă îi răsuna clar în urechi. Pentru o clipă, Wilkins și-a imaginat o bătaie izbucnind între cele două mese, urmată de un Grayson furios răsturnând masa și, cu un zâmbet, spărgând craniul lui DeAndre cu o sticlă. Cuvintele șefului despre faptul că şi Grayson însuși era adevărata problemă erau adevărate.

Wilkins își drese gâtul și stimulează că bea bere, apoi își îndreaptă privirea în altă parte. Femeile, însă, îl ignoră și îl înconjură repede pe Grayson. Nici măcar nu le interesa de ego-urile rănite ale colegilor lor bărbați. În ultima vreme, comportamentul bărbaților părea patetic. În timp ce ascultă râsetele și discuțiile de la masa femeilor, bărbații își beau în tăcere berea.

Dacă ar fi mers într-un alt loc, nu era atât de mizerabil. Se entuziasmaseră când Grayson a spus că va cumpăra băutură, dar era o greșeală să ignore faptul că nu aveau unde să se ducă. Stând lângă o masă atât de animată, era imposibil să simtă vreo emoție.

– Hei, am venit la o înmormântare? De ce e toată lumea atât de abătută?

Ne mai putând suporta, DeAndre a strigat încet, iar Ezra i-a răspuns.

– Păi… nu prea avem motive să fim fericiți, aşa e?

Văzând că ceilalți erau de acord, DeAndre a explodat, privindu-i cu furie.

– Atunci de ce sunteți toți atât de vizibil supărați? Uitați-vă acolo, nu putem pierde în fața lor! Zâmbiți, zâmbiți, am spus să zâmbiți!

Colegii, aruncându-și priviri unii altora, au râs ruşinaţi.

– Ha, ha, ha!

– Ah, ha, ha, ha!

Ceilalți i-au urmat, râzând și imitându-l pe DeAndre. Între timp, toți s-au uitat spre masa femeilor, dar acestea nu erau interesate de ei. A încerca să ridici vocea doar pentru a atrage atenția unei fete este ceva ce fac doar copiii de școală primară.

– Ajunge, începe să pară patetic.

La cuvintele lui Ezra, toți, inclusiv DeAndre, au tăcut. Cum s-a ajuns la asta? Din nou, au stat în atmosferă posomorâtă, bând bere. Wilkins, după ce și-a golit paharul, l-a pus jos și a vorbit brusc.

– Să pierzi un meci, sigur, se întâmplă. Dar e ceva ce nu pot accepta.

La remarca lui bruscă, toți s-au întors să-l privească. Wilkins și-a fixat privirea pe Dane și l-a întrebat.

– Serios, ce s-a întâmplat? Sigur, ai întârziat, dar nu putea fi doar asta, aşa e? Trebuie să se fi întâmplat ceva, nu crezi? Mă înșel?

– Așa este. Dane, suntem foarte curioşi. Cum te-a învins tipul ăla? a întrebat DeAndre vorbind repede.

Cu un amestec de curiozitate și anxietate, toate privirile erau ațintite asupra lui Dane, care răspunse calm.

– Nimic special. Doar câteva lovituri în stânga și în dreapta.

– V-aţi bătut? De ce?

– Din senin?

Toată lumea era șocată și îl întreba de ce, dar Dane nu răspundea. DeAndre era singurul care bea nervos berea. Dane, fără să-l privească măcar, a continuat.

– Voiam doar să-l lovesc.

Ce fel de răspuns era ăsta? Toți au schimbat priviri confuze, dar nu părea complet deplasat. Chiar și Ezra a dat din cap în semn de aprobare.

– Da, înțeleg. Și eu trebuie să mă abțin în fiecare moment să nu dau un pumn.

– Exact ca acum, aşa e?

O persoană a intervenit, iar mărturisirile au început să curgă.

– Chiar m-am gândit de câteva ori să-l duc în depozit și să-l închid acolo.

– Mă gândeam să-i sparg cauciucurile la Jaguarul lui de lux.

– Sincer, n-aș avea niciun regret dacă i-aș trage o singură palmă peste fața aia arogantă.

– Dar nu chiar. Ar trebui să ne folosim dorințele pentru lucruri mai importante. Vreau mai întâi să câştig la loterie.

– Puştiule…

După o rundă de descărcare a enervării față de trădător, conversația a continuat.

– Bine, te-ai luptat. Dar de ce ai întârziat?

Ezra a întrebat, iar Dane a tăcut înainte de a răspunde.

– În timp ce ne luptam, aproape că am căzut de pe o stâncă…

– Poftim?! De pe o stâncă?

– Cea de lângă pantă? Uau, e foarte periculoasă!

Toată lumea a răsuflat surprinsă, dar Dane a răspuns calm.

– Nu exagerați. Nu s-a întâmplat nimic, ne simţim bine.

Era pe jumătate adevărat, pe jumătate minciună. Din fericire, nu au căzut de pe stâncă, dar au ajuns în situația de a trebui să urce o stâncă abruptă. Se luptaseră până în ultima clipă, dar acum situația se schimbase. Acum, trebuiau să găsească un loc pe care să-l urce pentru a supraviețui. Amândoi au găsit un loc aproape în același timp. Și apoi…

Dane a adăugat firesc, în timp ce ducea paharul de bere la buze:

– Aproape că am căzut, dar, oricum, am reușit să urcăm, iar Miller era mai rapid decât mine. Asta e tot.

El a rezumat întreaga realitate în mod dramatic, iar unul dintre ei, încă nesigur, a întrebat:

– Haide, fii sincer, ai fi putut câștiga, aşa e?