– Câștigătorul final este Dane?

Când toată lumea avea același gând, cineva și-a amintit brusc ceva că au uitat ceva.

– Stați puțin, atunci cine a câștigat meciul?

Atmosfera s-a schimbat brusc. Nu se putea ignora acest lucru.

– Evident, Dane. Miller a trișat.

– A trișat? Cum?

– Nu știu, dar oricum, Dane nu putea să piardă în fața tipului ăla. Trebuie să fi făcut ceva.

– Păi, are sens. Dacă e vorba de Miller, nu ar ezita. La urma urmei, e un psihopat, un Alfa suprem.

Oamenii care au schimbat diverse opinii își îndreptară acum atenția spre Dane.

– Nu-i așa? Ce s-a întâmplat?

– Tipul ăla nu putea să te învingă! Cu siguranță a folosit vreo tactică necinstită!

– Haide, spune-ne, Dane. Noi te credem.

– Da, nu se poate să fi pierdut în fața unui tip ca Miller. La urma urmei, adversarul era Dane Striker!

Toți s-au unit la unison, ridicând vocea în cor. Dane și-a întors privirea cu o expresie reticentă pe chip. Grayson Miller era încă în același loc. Părea că aștepta să vadă ce va spune Dane.

Respirând adânc, Dane deschise gura fără ezitare.

– Am pierdut.

– Păi, nu e nicio surpriză, aşa e?

– Poftim?! Ce ai spus? Ai pierdut?

Ezra, care dăduse din cap ca și cum era ceva normal, a deschis brusc ochii de surprindere. Și DeAndre era agitat, repetând aceleași cuvinte de mai multe ori. Dane s-a frecat la ceafă, vorbind cu un ton obosit.

– Ați văzut cu toții. Am întârziat. Tipul ăla a câștigat, exact cum ați văzut și voi. Nimic nu se va schimba.

– Dar… dar a trișat, aşa e?

A întrebat cineva în grabă. Vocea îi tremura de anxietate, în timp ce se bâlbâia repetat, iar ceilalți au intervenit cu propriile lor cuvinte.

– Da, dacă era corect, nu ai fi pierdut. La urma urmei, ești asul nostru!

– Fii sincer, Dane Striker. Erai amenințat? Asta s-a întâmplat, nu-i așa?

– Dane nu ar ceda la amenințări, decât dacă ar fi vorba de bani!

– Poftim?! Te-a mituit? Cu cât? Hei, îți dau eu banii! Fii sincer!

– Și eu contribui! Mândria noastră e în joc, nu putem lăsa asta să rămână aşa!

– Și eu, și eu!

Toți așteptau cu nerăbdare răspunsul lui Dane, cu ochii strălucind de anticipare. Părea că, de îndată ce va vorbi, își vor scormoni buzunarele și le vor goli. Probabil că suma era de cel mult 423,82 dolari.

Desigur, Dane nu le putea da răspunsul pe care îl doreau.

– O să repet, știu cum vă simțiți cu toții, dar asta e realitatea. Eu am pierdut. Grayson Miller a câștigat.

Ultima speranță pe care o aveau toți s-a spulberat. Marele plan de a-l învinge pe tipul acela enervant s-a năruit. Dane a repetat aceleași cuvinte încă o dată.

– Am întârziat. El a ajuns primul. Așadar, Grayson Miller a câștigat.

Dane s-a arătat cu degetul pe sine, apoi l-a îndreptat spre Miller. În timp ce privirile tuturor urmau degetul lui, Grayson, care stătea acolo, a zâmbit larg și a făcut cu mâna, ca și cum ar fi spus “Am câștigat”. Desigur, nimeni din mulțimea adunată nu i-a zâmbit.

Femeile angajate care priveau până în acel moment au început să vorbească una câte una.

– Păcat, Dane. Totuși, trebuie să fi făcut vreo greșeală, aşa e?

– Se pare că nu te-ai rănit prea grav, așa că e o ușurare. În cele din urmă, o parte din asta se reduce la noroc.

I s-au adresat câteva cuvinte de consolare lui Dane, dar, brusc, Valentina a strigat.

– Grayson face cinste cu băutură. Cine vine?

Era aproape ora de plecare. Momentul perfect a împărțit răspunsul exact în două. Femeile i-au făcut cu mâna lui Grayson fericite, în timp ce bărbații l-au privit cu fețe strâmbe.

– Nu putem pierde.

Wilkins a strâns din dinți și i-a chemat pe angajații bărbați.

– Eu plătesc. Vom bea până vom vomita, ați înțeles?

– Da!

Bărbații au strigat cu entuziasm. Când Dane a ridicat mâna ca și cum ar fi avut ceva de spus, Wilkins a făcut imediat o față severă.

– Nu, azi nu accept scuze. Chiar dacă dai vina pe pisică, nu scapi! Știu că oricum vei bea bere acasă.

– Nu e o scuză, bine? Pisica mea mă așteaptă…

– Nu mă provoca să râd. Pisica aia poate să-și găsească singură mâncare fără tine.

– Da, în plus, ai concediu plătit. Două zile întregi. Nu poți scăpa de asta.

Ezra interveni. Dane încruntă sprâncenele nemulțumit, dar nu avu de ales decât să coboare mâna. Și astfel, imediat ce se termină programul, se îndreptară cu toții spre bar. Colegii lui formând practic un scut în jurul lui pentru a-l împiedica să scape, Dane era târât la bar, neputând face nimic în privința asta. Wilkins, însă, era nevoit să suporte o mustrare severă din partea șefului înainte de toate astea.

Cu o lovitură puternică, șeful a trântit pumnul pe birou, determinându-l pe Wilkins să sară șocat. Șeful l-a privit cu o expresie furioasă, respirând greu.

– De ce naiba faci lucruri pe care nici măcar nu ți le-am cerut? Nu ai altceva de făcut? Te plictisești? De ce nu te duci să faci voluntariat la școala de pe strada asta?

– Îmi pare rău, șefule.

Wilkins a coborât capul și și-a cerut scuze cu o voce care nu se potrivea cu statura lui, tonul lui fiind umil. Dar nu avea nimic de spus în apărarea lui.

– Dar șefule, era ultima mea soluție. De când a venit tipul ăla, atmosfera din echipă era complet distrusă. Trebuia să-l pun la punct măcar o dată.

– Și ai reușit? L-ai pus la punct?

Șeful a strigat tare, iar Wilkins a răspuns cu smerenie “nu”, privind în jos. Șeful, aparent enervat, l-a apucat de cravată și l-a scuturat, lovindu-se în piept de exasperare.

– Nu ți-am spus să nu te pui cu tipul ăla? De ce trebuie să provoci probleme și să complici lucrurile? Crezi că eu glumeam când ți-am spus să nu te atingi de el?

– Dar nu putem lăsa lucrurile așa, aşa e? Ai văzut și tu, șefule. De când a apărut tipul ăla, membrii echipei au înnebunit.

– Chiar îmi dai dureri de cap. E vorba de un an, UN an! Și nu poți suporta asta și provoci toate aceste probleme? Tu și echipa ta, v-aţi pierdut minţile?

– Desigur, mi-e frică de Miller…

– Miller e a doua problemă! Grayson e problema! El e de vină!

Șeful a strigat de parcă era pe punctul de a-și pierde mințile. Wilkins a clipit confuz și s-a uitat fix la el. Nu era el doar un tip dezordonat și nepăsător? Se spune că unii Alfa Supremi sunt psihopați, dar nu s-a observat nimic de genul ăsta. Șeful echipei, confuz încă și agitat, l-a ascultat pe șef în timp ce acesta continua, de data aceasta vorbind mai calm.

– Știi ce s-a întâmplat când Miller a dat interviul?

– Nu, nu știu.

– Desigur că nu știi. Nu ți-am spus niciodată.

Wilkins părea uluit când cuvintele șefului l-au lovit. Șeful i-a aruncat o privire și a continuat cu vocea lui aspră.

– Întrebările pe care i le-am pus lui Miller erau foarte simple. De ce voia să devină pompier? Ce ar fi făcut dacă ar fi devenit pompier? A avut alte locuri de muncă înainte?

Erau întrebări standard pentru un interviu, exact cum spusese șeful. Wilkins, confuz încă, aștepta ca șeful să continue.

– Dar știi ce a răspuns Miller?

– Nu știu. Încă nu mi-ai spus.

Wilkins a adăugat repede, amintindu-și experiența anterioară. Șeful l-a privit din nou și a continuat.

– Răspunsul lui era perfect. Nu am putut găsi niciun defect.

– Și?

Wilkins încă nu înțelegea, așa că a întrebat, iar șeful s-a aplecat brusc în față, așezând ambele mâini pe birou și privindu-l în ochi.

– Asta e problema. A spus exact același lucru ca în videoclip.

– În videoclip? Ah!

Wilkins și-a amintit brusc, iar șeful a dat din cap, îndreptându-se din nou.

– Da, videoclipul pe care l-am făcut. Materialul de instruire pe care l-am încărcat pe site.