– Ce naiba fac nemernicii ăștia?

Josh strânse din dinți și lovi cu cotul în tipul care atârna de talia lui. Cu un strigăt înăbușit de “Ah!”, tipul se prăbuși imediat. Josh își răsuci instantaneu mâna înapoi, îl apucă de păr pe cel care îi acoperise gura, și îl trase violent.

– Ah, aah!

Tipul țipă și se împiedică înapoi, iar imediat altul se năpusti asupra lui. Josh se avântă în aer, se învârti pe jumătate și lovi cu piciorul, trimițându-l pe noul atacator la pământ cu nasul însângerat.

– Ai grijă la picioarele lui, ticălosul!

– Legați-i picioarele!

– La naiba, cum să facem asta?

Băieții se zbăteau, încercând să-l prindă pe Josh, dar nu puteau nici măcar să se apropie; lovitura lui rotativă deja zbura spre ei.

Erau mai mulți adversari decât crezuse. Numărând repede, păreau să fie șapte sau opt. Poate chiar zece. Chiar și pentru Josh, era prea mult să se confrunte singur cu atâția. Fuga era cea mai bună opțiune pentru moment. Putea să afle mai târziu de ce se întâmplase asta.

Josh se mișca repede, ferindu-se și ripostând, retrăgându-se treptat spre ieșire. Echipa de fotbal ar fi trebuit să iasă deja, dar el nu avea timp să aștepte. Să scape din această situație pe cont propriu era prioritar.

– Poftim? Ce s-a întâmplat? Băieţi!

Josh tresări pentru o clipă la auzul strigătului cuiva. Dar era o capcană. Imediat, un alt tip îl lovi în cap cu un obiect contondent, iar Josh își pierduse cunoștința pe loc.

S-a trezit singur, întins pe podea, prins undeva.

Ce naiba…

O durere de cap pulsatilă era însoțită de un țiuit în urechi. Suferind de o senzație ascuțită și înțepătoare, Josh a reușit să deschidă ochii. I-a luat un moment până când vederea lui încețoșată s-a focalizat clar pe obiecte. Și un moment mai târziu, și-a dat seama că era…

Când a încercat să se ridice neglijent, a descoperit că ambele încheieturi îi erau legate. Speriat, și-a verificat repede trupul. Din fericire, era liber, cu excepția încheieturilor. Josh își mișcă picioarele, se ridică în șezut și încercă să înțeleagă situația actuală. Fusese târât în magazia sălii de sport, un loc izolat în spatele clădirii principale a liceului. Era folosită pentru depozitarea echipamentelor sportive și a diverselor echipamente, în mare parte inutile sau rar folosite, ceea ce însemna că majoritatea oamenilor nu veneau niciodată aici. Cu excepția cazurilor ca acesta, desigur.

Josh și-a adunat calm gândurile. Situații ca asta erau obișnuite pentru elevii hărțuiți. Până acum, Josh era întotdeauna cel care îi ajuta, niciodată victima.

Situațiile se schimbă mereu, nu-i așa?

Dovezile erau clare. Ce trebuia să afle era cine îi purta atâta pică. Josh se mândrea cu faptul că nu făcuse niciodată rău altora, așa că, oricât s-ar fi gândit, situația nu avea sens.

– Ar putea fi Wilson?

Se gândi la fundașul echipei rivale, cu care aproape se luptase, dar îl excludese repede pe Wilson. Nu era atât de prost încât să vină la o altă școală pentru o astfel de ispravă. În plus, dacă ar fi făcut-o, l-ar fi târât pe Josh înapoi în campusul său.

– Atunci…

În acel moment, ușa închisă a depozitului se deschise și apăru mai mulți tipi mari. Împreună cu ei, un miros subtil și ciudat, pe care îl simțea pentru prima dată, îi ajunse ușor la nas.

– E adevărat, au făcut-o.

Exclamă cineva cu admirație, urmat de un alt tip care răspunse:

– A fost greu. A fost nevoie de cinci dintre noi doar ca să-l târâm până aici.

– Trebuie să depui atâta efort. La urma urmei, el este marele fundaș.

La auzul acestor cuvinte, un alt tip a râs.

– Nu mai e.

– Da, nu mai e, a replicat un alt tip.

– Acum e un Omega.

Josh s-a uitat cu sprâncenele încruntate la tipul care a rostit ultimele cuvinte. Îi părea cunoscut.

Curând, și-a amintit de el. Era un sportiv patetic care obișnuia să o urmărească pe mama lui peste tot.

Apoi, amintirile i-au revenit în minte ca într-o panoramă, iar fețele băieților au apărut una câte una. Nu erau doar băieții cărora Josh și prietenii lui le dăduseră o lecție pentru că o deranjaseră pe mama lui, ci Josh a văzut și fețe de la alte școli. Abia atunci Josh a înțeles oarecum situația.

Acești nemernici, incapabili să-l înfrunte singuri, s-au aliat pentru a-i pregăti această farsă.

– Știți că spiritul de bază al unui sportiv este fair-play-ul? a râs Josh.

Ei au tresărit, uitându-se unii la alții ca și cum erau ușor nervoși. Apoi, unul dintre ei a răspuns:

– Eu nu sunt sportiv.

– Nici tu nu ești.

Tipul care s-a alăturat lor i-a determinat pe toți să izbucnească în râs, găsind situația amuzantă. Josh a încruntat ușor sprâncenele. Simțea că nu planificaseră asta doar pentru a-l bate în grup. Dacă era așa…

Întârziat, îi veni în minte cuvintele pe care le folosiseră, numindu-l Omega. În același timp, un tip păși în față și spuse:

– Chiar a venit? Nu pare prea diferit.

– Da, a venit.

Cu asta, un alt tip a ridicat geanta lui Josh. Ce a scos era un inhibitor. Văzând asta, banda s-a uitat încoace și încolo între pastile și Josh, încă oarecum sceptică și nedumerită. Apoi unul dintre ei a vorbit:

– Dacă nu știm, putem să-l testăm, aşa e? Să vedem dacă ticălosul ăsta reacționează la feromoni sau nu.

– Medicamentul nu-l va împiedica să reacționeze? a răspuns un alt tip la asta.

– Nu-l împidică. Doar îl diminuează.

Odată cu asta, un alt tip a făcut și el un pas înainte.

– Dacă turnăm feromoni pe el, nu va putea să reziste, indiferent cât de multe medicamente a luat.

Ulterior, mirosul slab simțit s-a intensificat. Curând, Josh și-a dat seama: acela era mirosul feromonilor unui Alfa.

– Ah…

Brusc, vederea i s-a încețoșat și mintea i s-a golit. Această senzație era nouă, lăsându-l pe Josh confuz, dar oricât de mult ar fi încercat, conștiința lui devenea din ce în ce mai încețoșată.

– O! Se pare că funcționează.

– Chiar a devenit un Omega? Josh Bailey?

A spus cineva cu neîncredere, iar altul a răspuns:

– Vom afla dacă îl dezbrăcăm.

– Cum?

Apoi tipul a făcut un pas spre Josh și a spus:

– Păi Omega se udă acolo jos când sunt excitaţi.

Josh se încruntă și încercă din greu să se adune. Dar respirația îi devenea din ce în ce mai greoaie, vederea îi era încețoșată, iar mintea pur și simplu nu-i mai funcționa. Singurul lucru pe care îl simțea era mirosul feromonilor. Voia să miroasă mai mult. Mai mult.

Mai mult, mai mult…

– Ai grijă! S-ar putea să dea din picioare. Nu e de glumit cu nemernicul ăla.

Cineva l-a avertizat pe un ton dezgustat, dar tipul care s-a apropiat de Josh l-a ironizat:

– Nu e de glumit? Tipul ăsta nu va mai putea să-și împrăștie sămânța până la moarte. El e cel care primește sămânța.

Și întinse mâna spre pantalonii lui Josh.

– Să vedem a cui sămânță o să poarte…

Fără să aibă șansa să se opună, i s-au dat jos pantalonii. Picioarele lungi ale lui Josh erau complet expuse, pielea goală fiind vizibilă fără nicio rezistență semnificativă.

Pentru o clipă, au privit fix la Josh, fără să înțeleagă. Tipul care îi privise mereu de sus se tăvălea acum pe podea, intoxicat de feromoni și pierzându-și mințile. Putea exista un spectacol mai bun?

Se auzi un zgomot puternic de înghițitură și cineva vorbi.

– Eu. Cred că pot s-o fac.

Când planul era pregătit pentru prima dată, majoritatea erau negative. Să-l violeze pe Josh Bailey? Era chiar plauzibil? Mai important, nici măcar nu-și puteau imagina să se excite la un bărbat. Și dacă adversarul era Josh, era și mai absurd. Era un fundaș musculos, înalt de peste 1,80 m.

Dar odată ce situația s-a desfășurat sub ochii lor, atmosfera s-a schimbat rapid. Gândul că tipul care părea întotdeauna atât de puternic era acum sub picioarele lor a determinat ca un sentiment de superioritate alimentat de dorință să se manifeste în interiorul lor.

– Sunt puternic. Mai puternic decât Josh Bailey.

Tot mai mulți bărbați înghițeau în sec și respirau greu în jur. Cineva își atingea partea din față a pantalonilor, încercând cu nerăbdare să-și scoată penisul imediat.

– Stați, toată lumea va avea rândul său.

Băiatul care era în mod clar creierul din spatele acestei răpiri a pășit în față și i-a oprit.

– Avem destul timp. Să ne jucăm cu el încet. Oricum, nu poate rezista.

Era adevărat. Chiar dacă avea doar încheieturile legate, Josh nu putea să-și folosească forța fizică. Se simțea de parcă tot trupul îi era zdrobit de torentul de feromoni. Continua să se ude jos, iar mintea îi era complet dominată de dorința de feromoni.

– Cineva, vă rog…

Îl durea burta și simțea o gâdilătură în fund. Își dorea ca cineva să-i introducă ceva în fund. Dacă cineva ar fi putut potoli această dorință nebunească, ar fi lins de bunăvoie talpa unui pantof.

Deodată, Josh și-a dat seama: devenise cu adevărat un Omega.

Până acum, nu se considerase niciodată slab. Era întotdeauna câștigătorul, cel puternic, și nimeni nu îndrăznea să-l privească de sus.

Să se prăbușească așa doar din cauza mirosului de feromoni Alfa… și-ar fi imaginat vreodată asta?

– Of!

O furie incontrolabilă i-a cuprins sufletul și Josh a scos un geamăt profund din adâncul sufletului. Dar asta era tot ce putea face. Nu mai putea să se ridice și să-i bată măr pe acești tipi; doar să-și păstreze conștiința îl împingea la limită. Băieții au observat cu bucurie starea mizerabilă a lui Josh.

– Obișnuiai să mă privești de sus, nu-i așa? Cum te simți acum, rostogolindu-te pe podea în halul ăsta?

Tipul care a pus la cale totul a strigat încântat. El a decis să profite de această ocazie înaintea tuturor. Era o ordine prestabilită, iar ce se întâmpla după aceea nu era problema lui. Era hotărât să-l vadă pe Josh tremurând de umilință și disperare până la capăt. Exact cum îi făcuse Josh lui.

Picioarele care îl doborau fără milă erau acum moleșite. Tipul s-a așezat cu îndrăzneală între picioarele lui Josh. În ciuda acestui fapt, Josh nu putea să se opună deloc. Tipul simțea că statutul său de Alfa era o binecuvântare de la Dumnezeu. Iar Josh era un Omega. El devenise un Alfa pentru a-l supune pe acest tip. Asta era o adevărată revelație. El era menit să-l cucerească pe acest bărbat. Coapsele lui Josh erau complet ude. Văzând carnea interioară strălucitoare, dorind să sugă penisul unui bărbat chiar acolo, tipul nu se mai putea abține. Și-a scos penisul complet erect și era pe punctul de a-l apăsa împotriva deschiderii lui Josh…

Brusc, Josh a sărit și l-a mușcat sălbatic pe tip de gât.

– Of! Aaahh!

Țipătul surprins al tipului atacat a răsunat în depozit, iar banda, care privea cu entuziasm, s-a panicat imediat, creând un haos total.

– Poftim? Ce s-a întâmplat?

– Nenorocitul ăla nebun, rupeți-l acum!

– N… nu! Mi-e frică, fă-o tu!

– Hei, ce faceți? O să moară! Faceți ceva!

Au strigat în panică, ici și colo. Dar, în tot acest timp, Josh își înfigea dinții în gâtul tipului cu toată puterea și refuza să-i dea drumul.

– Salvați-mă, salvați-mă… Ah, doare, ah…

Tipul țipa și se zbătea. Chiar și așa, sângele continua să curgă din zona mușcată cu putere. Josh mușca gâtul tipului de parcă viața lui depindea de asta.

– Ce faci? O să moară!

– Chemați o ambulanță!

– Ești nebun? Gândește-te la ce am făcut! Vom fi toți exmatriculați!

Băieții se învârteau în jurul lui, neștiind ce să facă, și nimeni nu îndrăznea să intervină. Între timp, tipul care se zbătea cu toate puterile reuși să-l împingă pe Josh. Josh, care căzu în urma loviturii, se întinse pe podea și începu să râdă. Gura lui și zona de sub claviculă străluceau, pătate cu sângele roșu al tipului, și arăta ca un demon.

Tipul, care se ținea disperat de gât și încerca să oprească sângerarea, avea ochii înroşiţi. Banda speriată s-a repezit în sfârșit la el, înnebunită.

– Revino-ți! Deschide ochii!

– Ce faci? Repede, du-l la spital!

– Tu, ține-l acolo, repede!

– Dumnezeule, sângele…

În mijlocul băieților panicați, câțiva care au reușit să-și păstreze calmul l-au cărat repede pe tipul inconștient și au ieșit în fugă din depozit. Josh a strigat cu înverșunare când i-a văzut fugind în panică:

– Mori, vierme nenorocit!

Ceilalți băieți îl priveau, palizi de frică. Nu puteau să creadă ce tocmai văzuseră. Credeau că reușiseră, erau siguri că nu puteau fi învinși, dar iată ce dezastru acum. Ei erau cei paralizați de frică și incapabili să se miște, nu Josh.

Oricât de slăbit era, adversarul era Josh Bailey. Era o greșeală din start să se adune pentru a încerca să se ocupe de Josh. Probabil că și-au pierdut mințile cu toții.

Cum putea o adunătură de ratați să învingă un fundaș?

Apoi, Josh, întins pe podea, respirând greu, a vorbit.

– Faceți ce vreți. Eu nu mai pot face nimic.

A râs după aceea, dar nimeni nu s-a simțit ușurat. După râsul scurt, gâfâind după aer, Josh a mormăit:

– În schimb, imaginați-vă ce se va întâmpla cu voi toți după asta.

Josh și-a mutat încet privirea, trecând cu ochii peste fețele lor, ca și cum ar fi vrut să-i țină minte pe fiecare dintre ei pentru ultima oară.

Își dorea doar ca această situație să se termine repede și să-și găsească liniștea. Dacă o prelungea, ar fi putut să-și piardă mintea și să-i implore să termine odată. Era mai bine să termine repede decât să dea un spectacol atât de patetic.

Putea să se răzbune mai târziu, la momentul potrivit.

Dar lucrurile nu au mers conform planului. Unde dispăruseră dorința și sentimentul de împlinire care se răspândiseră ca o epidemie printre ei cu doar câteva clipe în urmă? Toți se priveau nervos unii pe alții și nimeni nu îndrăznea să facă primul pas. Dacă se opreau acum, nu ar fi scăpat niciodată de statutul de învinși pentru tot restul vieții. Dar dacă mergeau până la capăt, se temeau de răzbunarea lui Josh. Situația actuală era posibilă doar pentru că atacul lor surpriză reușise. Josh nu ar fi căzut de două ori în aceeași capcană, iar singura cale care le mai rămânea era să plătească prețul.

O persoană a dat înapoi ezitant, iar ceilalți au urmat-o, uitându-se în jur cu fețe îngrijorate. Aroganța lor de odinioară dispăruse, iar ei reveniseră la starea lor obișnuită de patetici, ocupați să se uite unii la alții. Așteptau ca altcineva să facă primul pas. Nici măcar nu îndrăzneau să fugă. Josh a strâns ochii, privindu-le comportamentul jalnic.

– Aaaaah!

Când s-a ridicat brusc și a strigat, bătăușii care priveau nervoși au țipat și au fugit în dezordine. Erau atât de îngroziți încât s-au ciocnit între ei, au căzut și au provocat haos. Privindu-i cum se împingeau și fugeau, Josh a râs până a rămas fără suflare.

– Ah!

După ce a râs mult timp, era complet epuizat și a leșinat. Se simțea ca și cum ar fi auzit fluierul final imediat după un eseu. Când a încetat să mai râdă, împrejurimile au devenit imediat liniștite. Tot ce putea auzi era propria respirație intermitentă. Realizarea că era singur și că abia scăpase de criză a determinat ca tensiunea să se destrame, iar conștiința pe care abia o mai păstra s-a estompat instantaneu.

– Ah.

În timp ce conștiința îi dispărea, el se gândi: “Deci, asta înseamnă să fii Omega.”