– Josh Bailey!

Auzindu-și numele strigat în repetate rânduri, Josh deschise în sfârșit ochii. O față îi apăru în câmpul vizual încețoșat.

Pentru o clipă, era amețit. O față… dar a cui?

În timp ce pleoapele îi tremurau încet, persoana care îl privea părea ușurată și în cele din urmă a vorbit.

– Încă ești puțin amețit, aşa e?

– Emma, taci! se auzi o voce certăreaţă.

Josh întoarse capul în direcția vocii și își aminti în sfârșit cine erau. Mama lui îl privea cu milă în ochi și îi spuse blând:

– Cum te simți? Doctorul a spus că injecția ar trebui să te ajute, dar vor să te țină aici încă o săptămână pentru a-ți monitoriza starea.

– Să-mi monitorizeze… ce? întrebă Josh, nedumerit.

Mama lui și Emma schimbară priviri. După o scurtă ezitare, mama lui îi explică:

– Au spus că ai intrat brusc în primul ciclu de călduri. Este prima dată, așa că vor să te țină sub observație pentru a se asigura că medicamentul funcționează. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic grav, dar totuși trebuie să fim precauți.

Emma interveni de lângă ea, pe jumătate certându-l:

– Au spus că erai găsit leșinat în magazie! Ce naiba făceai acolo?

Josh nu a răspuns. Se gândea la altceva.

“Singur? Stai… cine m-a adus aici?”

În timp ce se gândea la asta, mama lui a continuat:

– Slavă Domnului pentru Jack. Cine știe ce s-ar fi întâmplat fără el? Paula, Jack! Intrați, eroul nostru s-a trezit!

Ea a spus asta cu o căldură glumeață, apoi a ieșit pentru scurt timp și s-a întors, aducând cu ea un băiat care stătea în fața ușii.

Evitând privirea lui Josh, băiatul părea agitat și timid. Josh l-a recunoscut imediat: era copilul slăbănog de care Emma era îndrăgostită, același care, odată, era certat de Josh și prietenii lui.

– Tu ești cel care m-a adus aici? a întrebat Josh.

Jack bâlbâi:

– Păi… și eu am sunat la 911…

Josh se uită la el în tăcere, punând cap la cap lucrurile. Ultimul lucru pe care și-l amintea înainte să leșine era destul de ciudat. Iar acum, ezitarea stânjenitoare a acestui copil îi arăta clar că ascundea ceva.

Ținându-și ochii ațintiți asupra lui, Josh a spus calm:

– Mamă, Emma, ne puteți lăsa singuri o clipă? Aș vrea să vorbesc cu Jack între patru ochi și să-i mulțumesc cum se cuvine.

Emma părea că voia să obiecteze, dar mama lor o apucă de braț și o conduse afară.

În timp ce era trasă deoparte, Emma aruncă un avertisment peste umăr.

– Sunt chiar afară! Dacă se întâmplă ceva, chemați-mă. Dacă îndrăznești să te atingi de Jack, ești mort!

– Emma, serios… a suspinat mama lor.

– Crezi că Josh i-ar face ceva celui care l-a salvat?

Emma mormăi ceva supărată, dar ușa se închise înainte ca Josh să o poată auzi.

Liniștea se așternu în cameră. Jack se uita în toate părțile, dar nu la Josh, fiind clar nervos, dar măcar nu fugea.

După un moment lung, Josh vorbi în sfârșit.

– Ce s-a întâmplat? Spune-mi adevărul, suntem doar noi aici.

Deși tonul lui era calm, Jack ezită. Se agită, apoi reuși în sfârșit să răspundă.

– I-am auzit pe tipii ăia punând la cale ceva… dar nu credeam că o vor face cu adevărat. I-am urmărit, pentru orice eventualitate, și când i-am văzut intrând în magazie…

– Ai văzut totul de la început? a întrebat Josh cu voce aspră.

Jack tresări.

– Îmi pare rău… a spus el slab.

Josh scoase un râs scurt, incredul. Jack tăcu din nou, cu vinovăția scrisă pe chip.

Josh își trecu mâna prin păr, enervat, apoi se opri când observă acul perfuziei din brațul său.

“O perfuzie. Nu m-am gândit niciodată că o să văd una în brațul meu.”

Respiră, uitându-se la mușchiul din antebraț, apoi spuse rece:

– De ce n-ai făcut nimic? Așteptai să mi se întâmple ceva?

– N… nu! Desigur că nu, protestă Jack, scuturând repede din cap.

– Nu era așa. Erau pur și simplu… prea mulți. Nu puteam să mă ocup singur de toți. Și în plus…

Se opri, apoi adăugă ceva care îl luă pe Josh prin surprindere.

– Nu credeam că ai vrea ca cineva să te vadă în starea aia.

Josh înlemni. Își dădu seama că Jack avea dreptate. Nu ar fi vrut ca cineva să-l vadă vulnerabil. Totuși, gândul că cineva stătea pur și simplu deoparte era enervant.

– Deci ai așteptat până s-a terminat? întrebă Josh rece.

– Nu! Eram pe punctul de a-l suna pe șerif, dar apoi l-ai mușcat pe nemernicul ăla de gât!

Vocea lui Jack se înălță brusc de emoție. Ochii i se luminau în timp ce strângea pumnii.

– Ar fi trebuit să vezi! Erau îngroziți și complet pierduți! Era uimitor!

Se plimba prin cameră, jumătate strigând, jumătate râzând, încercând în mod evident să-și exprime admirația pentru puterea lui Josh.

Josh rămase pentru o clipă fără cuvinte, luat prin surprindere de entuziasmul puștiului.

– Bine, bine, calmează-te, a spus Josh în cele din urmă, făcându-i semn să se așeze.

Jack se supuse, încă roșu la față și zâmbind.

– Credeai că mă descurc singur? întrebă Josh, sceptic.

Jack dădu din cap cu seriozitate.

– Nu m-ai văzut cum mă luptam cu feromonii lor?

– Ba da, recunoscu Jack fără ezitare.

– Dar și ce dacă? Tu ești Josh Bailey. Omega sau nu, nu ai pierde niciodată în fața unor lași ca ei.

Încrederea neclintită din ochii lui Jack îl lăsă pe Josh fără cuvinte.

După o lungă pauză, spuse încet:

– Mulțumesc.

La auzul acestor cuvinte, fața lui Jack s-a luminat. A sărit în picioare, aproape zâmbind, și i-a strâns mâna lui Josh cu ambele mâini.

– E păcat că a trebuit să renunți la postul de fundaș, dar indiferent ce vei face, vei rămâne în continuare extraordinar.

Privind pistruii de pe fața lui simplă și sinceră, Josh nu se putu abține să nu-i răspundă cu primul său zâmbet sincer băiatului pe care îl ignorase mereu.

– Da. Ai dreptate.

Jack părăsi camera la scurt timp după aceea. Câteva minute mai târziu, Emma intră, cu obrajii ușor roșii, probabil din cauza lui Jack, bănuia Josh, dar nu făcu niciun comentariu.

– Ei bine, noi plecăm, spuse mama lui, sărutându-l pe Josh pe obraz.

– Dacă ai nevoie de ceva, spune-i Emmei.

Emma îi spuse rapid “la revedere” și o urmă afară.

Rămas singur, Josh se întinse pe spate, privind tavanul.

“Va trebui să mă obișnuiesc cu acest trup”, gândi el. “Acum sunt un Omega și cu siguranță mă așteaptă și alte surprize.”

În acel moment, o asistentă intră să-i schimbe perfuzia. Ea zâmbi cu bunătate.

– Cum te simți, Josh? Te simţi bine?

Josh îi zâmbi înapoi.

– Da, mulțumesc.

Zâmbetul ei se adânci. În timp ce discutau, Josh nu se putea abține să nu se gândească: “E bine. Totul e bine.”

Când a menționat că avea aproape optsprezece ani și era singur, expresia asistentei a devenit jucăușă.

– Serios? Atunci avem ceva în comun. Și eu sunt singură.

Ea îi mângâie ușor brațul musculos, unde era introdusă perfuzia. Josh îi zâmbi politicos înapoi.

 

─ ▪ ─

 

Vestea spitalizării lui Josh s-a răspândit chiar și la școala generală.

Profesorii, colegii de clasă, oameni care nu vorbiseră niciodată cu el, o întrebau pe Emma despre fratele ei.

Ea a făcut o mutriță în sinea ei. De parcă Josh ar fi putut vreodată să se îndrăgostească de cineva mai tânăr.

Din câte știa ea, el se întâlnea întotdeauna cu fete mai în vârstă, niciodată cu fete mai tinere. Totuși, ea a urmat cu conștiinciozitate rugămintea mamei sale de a trece pe la spital după ore, chiar dacă ideea nu o încânta deloc.

Josh și Jack ascundeau clar ceva, dar niciunul nu spunea asta cu voce tare.

“Voi fi drăguță cu el, cel puțin pentru moment”, se hotărî Emma. “La urma urmei, datorită lui Josh, m-am apropiat de Jack.”

Dar în clipa în care a deschis ușa camerei de spital, a înțeles de ce Josh nu o sunase.

– O! Emma!

– Bună, mamă, am venit.

– Bună, Emma.

Două fete, una blondă și una brunetă, stăteau de o parte și de alta a patului lui Josh, zâmbind larg. Emma înlemni în prag.

– Ea e Sam, a spus Josh, arătând spre blondă.

– Iar ea e Kitty. Au venit în vizită.

– N-am putut să mă abțin, spuse Sam cu voce dulce.

– Eram atât de îngrijorată.

– Și el nu are pe nimeni care să aibă grijă de el în momentul ăsta, adăugă Kitty, coborând vocea în mod sugestiv.

– De ce să nu mă lași pe mine?

Emma strânse din dinți.

Dar Sam interveni cu un zâmbet dulce.

– Fac parte din comitetul de sănătate al școlii. Aș putea chiar să port uniformă de asistentă, dacă vrei.

Când se aplecă spre Josh pentru a-l săruta, Kitty o împinse înapoi. Sam se împiedică, privind-o cu furie.

– Ce naiba era asta?

– Dispari! Eu am venit prima și sunt mai potrivită pentru el, nu-i așa, Josh?

– O, te rog. Nici măcar nu ești în aceeași clasă cu el.

– Măcar eu nu am sânii mici!

– Hei!

Erau la un pas de a se trage de păr când Emma a izbucnit:

– Aici e spital! Dacă vreți să vă certați, ieșiți amândouă!

Cele două au înlemnit. Rușinea le-a trecut pe chipuri; nu puteau să facă o criză de nervi în fața lui Josh.

Recăpătându-și calmul, Sam își încrucișă brațele.

– Are dreptate. Certurile nu ajută la nimic. Oricum, decizia îi aparține lui Josh.

– Da, a spus Kitty.

– Pe cine preferi, Josh?

Apoi, ca și cum ar fi participat la o audiție, amândouă și-au pus în valoare farmecul.

– Am luat lecții de dans din buric semestrul trecut, a spus Sam.

– Ce părere ai de un spectacol privat pentru a sărbători externarea ta?

– Te pot ajuta să recuperezi cursurile, se oferi Kitty cu eleganţă.

– Putem începe chiar acum, doar noi doi.

– Ești o tocilară, zâmbi Sam.

– Sunt inteligentă și pot avea grijă de sănătatea lui Josh, a replicat Kitty, alunecându-și mâna spre stomacul lui Josh.

Înainte să apuce să-l atingă, o voce severă se auzi din pragul ușii.

– Contactul medical neautorizat este împotriva politicii spitalului.

Apăruse o asistentă medicală adevărată. Ambele fete înlemniră și se dădură jos de pe pat.

Asistenta le aruncă o privire rece, apoi se întoarse spre Josh.

– Cum te simți, Josh? îl întrebă ea pe un ton surprinzător de blând.

Contrastul i-a surprins pe toți. Josh a zâmbit.

– Mă simt bine, mulțumesc, Christine.

Asistenta medicală i-a zâmbit semnificativ, i-a dat o palmă ușoară pe umăr, apoi a ieșit aruncând o privire dezaprobatoare celor două fete.

Când ușa se închise, Sam și Kitty se priviră și, în mod surprinzător, ajunseră la aceeași concluzie.

– Josh… începu Sam.

– Ce părere ai de…

Kitty dădu din cap cu entuziasm.

– Noi trei am putea… să ieșim împreună. Ce părere ai?

Emma rămase cu gura căscată. “Serios? Ce e atât de grozav la el?”

Josh se uită la ele, apoi spuse simplu:

– Nu va funcționa.

Emma răsuflă ușurată. În sfârșit, puțină rațiune.

Dar apoi Josh a dat din cap cu seriozitate.

– Am mai încercat asta. Nu s-a terminat bine.

Expresia Emmei deveni rece. “De ce am sperat?”

Complet exasperată, se întoarse și ieși, în timp ce în spatele ei se auzeau strigăte.

Când Josh era externat o săptămână mai târziu, noua lui iubită nu era nici Sam, nici Kitty, nici asistenta medicală. Și când toată lumea i-a văzut împreună, gândul colectiv a fost același: “Și asta va trece.”

Nimic nu se schimbase cu adevărat. Cu excepția medicamentelor pe care trebuia să le ia regulat, viața a continuat.

Feromonii erau sub control, iar Josh era în continuare Josh, carismatic, popular, de neatins.

Emma încă mai alerga după băieți fără speranță, iar prietenele lui Josh veneau și plecau.

Faptul că era Omega nu îi schimbase deloc viața.

Încă îi plăcea asta până în ziua în care a devenit bodyguard.

─ ▪ ─

Într-o zi, Mark a luat cuvântul la lucru, cu entuziasm pe chip.

– Am găsit o slujbă grozavă, a spus el.

– Contract scurt, dar salariu triplu. Serios, e un jackpot, totul datorită faptului că am muncit fără oprire.

– Uau, serios?

– Salariu triplu? Mă bag. Vegas, vin!

– Cine e clientul, totuși? au întrebat Isaac, Henry și Seth în cor.

Mark a dat din cap mândru.

– Nu e o muncă ușoară, e pentru o vedetă.

Josh se gândi: “Vedetă?”

Mark zâmbi.

– Chase Miller.

= Final =