Nu știa cât timp dormise, dar Yu-lrim era din ce în ce mai incapabil să continue din cauza transpirației excesive.

Se simțea prea fierbinte. Dar, în același timp, îi era frig. În ciuda ajustării păturilor, de fiecare dată când le trăgea pe el pentru a combate frisoanele, transpirația se revărsa ca și cum ar fi plouat, forțându-l să se șteargă rapid de ea.

Neputând să mai îndure, s-a târât afară de sub pătură. În timp ce se îmbrățișa, mâinile îi păreau că îi vor arde corpul din cauza căldurii.

“Ce se întâmplă?!”

Surprins de propriul trup fierbinte și incomod, și speriat pe moment, Yu-Irim s-a târât în picioare și s-a îndreptat spre baie.

Cumva, a reușit să intre în cadă și să dea drumul la apa rece, chiar dacă se mişca din ce în ce mai greu.

Apa înghețată care îi atingea pielea i se părea prea rece, determinând ca dinții să clănțăne, însă trupul îi ardea. Yu-Irim și-a strâns brațele, expirând puternic și strângându-și ochii.

A stat în apa rece pentru o vreme. Cu toate astea, mâinile și picioarele i-au rămas fierbinți. Când gândirea a devenit aproape imposibilă, Yu-Irim a simțit că ar putea muri în acest fel, așa că a ieșit din cadă.

Hainele ude i se lipeau de trup, făcându-i și mai dificilă mișcarea membrelor deja grele.

“Ar putea fi un rut?”

Un gând i-a venit în minte, dar asta a fost tot. Nu se putea gândi la nimic altceva. Abia respira, abia se mișca. Trupul lui era disperat să se miște înainte ca mintea lui să poată gândi.

S-a târât în camera lui, lăsând dâre lungi și apoase de la baie, și s-a chinuit să ajungă la telefon.

S-a prăbușit pe podea, strângând telefonul în mâini. Cu mâinile palide și tremurânde, a aprins ecranul și s-a chinuit să formeze un număr cu o mână care tot aluneca.

Nici măcar nu s-a gândit să găsească un contact salvat. Un singur număr i-a venit în minte.

A crezut că cealaltă persoană l-a spart și a șters numărul, dar apoi apelul era preluat. Yu-Irim a rămas întins pe acolo, uimit, așteptând ca cealaltă persoană să răspundă. Nici nu se aștepta la ceva, nici nu era enervat, doar aștepta.

Tonul s-a întrerupt și s-a auzit sunetul apelului la care s-a răspuns. Cu toate astea, asta a fost tot. Cealaltă persoană nu a spus niciun cuvânt. Dar simplul fapt că a răspuns era suficient pentru ca Yu-lrim să izbucnească în lacrimi.

– Directore… Domnule Seo, sunt eu…

[E târziu.]

– Eu… Sunt atât de bolnav, încât cred că voi muri…

[Mai bine sunați la 119 pentru asta, nu la acest număr…]

– Nu, nu e asta. Simt că… sunt la rut.

[Dacă asta e problema, a mă  contacta nu ar fi cea mai bună opțiune.]

– Te rog, nu închide!

Temându-se că Muyoon ar putea deconecta apelul, Yu-Irim a strigat disperat.  Asta a provocat imediat un val de amețeală în capul său, dar de teamă că Muyoon ar putea închide cu adevărat, Yu-Irim s-a agățat strâns de telefon cu ambele mâini și s-a străduit să se ridice.

– Directore… Directore Seo Muyoon…

Yu-Irim a strigat numele lui Muyoon ca și cum ar fi suferit. Atât de multe cuvinte i se învârteau în minte și erau atât de multe lucruri pe care ar fi vrut să le spună, dar nu ieșeau, ca și cum i s-ar fi blocat în gât.

[Dacă este foarte greu, voi trimite un doctor.]

– Simt că voi muri. E prea greu… Sunt marcat. Directore Seo…

Yu-Irim a vorbit cu o voce tânguitoare, tremurând din cauza lacrimilor. Celălalt capăt al firului a rămas tăcut. Nu a fost niciun răspuns.

În curând, apelul a fost deconectat, iar Yu-Irim a închis ochii. Podeaua era rece. Era răcoare. Dar trupul său era atât de cald, încât prefera să îi fie frig.

Muyoon a închis telefonul, iar Yu-Irim nu a avut curajul să sune din nou. Îi era teamă că, dacă era respins, ar fi putut muri.

Trupul lui părea că țipă. Articulațiile păreau să i se răsucească, făcându-l să strângă din dinți și să scâncească. Realizând că Muyoon nu se va mai întoarce, trupul său l-a chinuit pe Yu-Irim ca și cum nu ar mai fi putut suporta. Era mult mai chinuitor decât data trecută când s-a simțit rău.

Rutul actual era complet diferit de cel anterior. În timpul rutului obișnuit, era chinuitor, dar nu exista senzația de durere fizică, în timp ce acum, simțea că se poate sufoca în orice moment.

Yu-Irim experimenta, pentru prima dată, o realizare disperată a motivului pentru care marcarea unilaterală era atât de terifiantă. În comparație cu asta, episodul anterior în care nu se simțea bine fusese doar o durere trecătoare și superficială.

“Medicamente… Medicamente…”

Yu-Irim a încercat să se ridice, prinzându-se de pat. S-a agățat și de noptieră. Cu toate astea, noptiera s-a răsturnat, iar mâna a alunecat pe pat.

Trebuie să existe niște supresoare de urgență sau inductoare de somn păstrate pentru astfel de situații.

Supresoarele erau probabil de vânzare fără rețetă, cu efecte minime, iar inductoarele de somn erau simple inductoare, nu prea puternice. Dar Yu-Irim era disperat după asta acum.

Dar partea cea mai grea era să se ridice în picioare. Trupul lui părea să fi scăpat complet de sub control acum. A renunțat pur și simplu și am căzut pe podea.

“Seo Muyoon…”

A mormăit numele persoanei pe care voia să o vadă acum. Părea că asta era prețul plătit pentru încercarea de a-i distruge viața. A meritat? Dar atunci, viața lui Muyoon chiar s-a destrămat din cauza asta? Gândindu-se la asta, nu părea așa. Yu-Irim nu putea să înțeleagă de ce a trebuit să îndure atâtea.

“Ce-i cu Omega de fapt?!”

Yu-Irim a mormăit încet, dar știind cât de mult s-a zbătut și a suferit Muyoon, nu-l putea învinui din nou. Doar s-a întins pe podea, s-a ghemuit și și-a șters lacrimile. Capul îl durea atât de tare și simţea că tot trupul lui se frânge. Nici măcar nu putea dormi, doar îndura, gândindu-se că acest rut se va sfârși în cele din urmă.

După ce a stat nemișcat așa o vreme, Yu-Irim a auzit sunetul unei parole de blocare a ușii care era apăsată. Ar putea fi managerul său, părinții, Eun-Young sau poate doctorul pe care Muyoon a spus că îl va trimite.

Indiferent cine era, nu era interesat acum. Dacă ar fi intrat în cameră, le-ar fi cerut pur și simplu să plece. Yu-Irim zăcea nemișcat pe podea, clipind din ochi fără să arunce o privire spre ușă.

După un timp, pași au intrat în cameră. Curând, ușa s-a deschis și, fără să se întoarcă, Yu-Irim a vorbit:

– Te rog, pleacă!

– Vorbești serios?

Imediat după cuvintele lui Yu-Irim, o voce a răsunat, determinându-l pe Yu-Irim să se ridice în picioare ca fulgerul, o faptă pe care nu i-a reușit acum câteva momente.

Muyoon stătea în fața lui, ținând clanța ușii cu o mână, uitându-se la Yu-Irim cu aceeași indiferență în privire. Yu-Irim a încercat cu disperare să se ridice și să se apropie de el. Cu toate astea, înainte de a face un singur pas, picioarele i-au cedat şi s-a prăbuşit.

– Ce mizerie!

– Directore…

În loc să cadă, a căzut în brațele lui Muyoon, care l-a sprijinit rapid.

Yu-Irim a strâns brațele lui Muyoon care îl țineau. Doar prezența lui Muyoon părea să-i ușureze povara, iar lacrimile îi izvorau din ochi. Ochii au început să i se umfle de lacrimi, iar nasul îl furnica.

– Arăți ca naiba.

– Mulțumesc că ați venit. Serios, eu…

Muyoon l-a îmbrățișat strâns. Doar cu asta, Yu-Irim s-a simțit destul de ușurat. Durerea din trupul său care simțea că o să-l strivească dispăru, lăsând doar o senzație de răcoare. Vederea lui încețoșată s-a luminat, iar ceața care plutise deasupra capului său s-a risipit.

– Am o datorie față de tine, așa că sunt aici să ți-o plătesc.

– O datorie?

– Pentru că m-ai ajutat când eram în călduri.

Muyoon a vorbit și a șters ușor fruntea lui Yu-Irim. Apoi a îndepărtat hainele ude care se agățau de pielea lui Yu-Irim. Yu-lrim nu-și putea lua ochii de la fața lui Muyoon.

E atât de bine așa, dar nu putea să înțeleagă cum de i-a plăcut atât de mult și nu și-a dat seama și a făcut asemenea prostii și lucruri ciudate.

Fusese la fel și înainte. Fiind în preajma lui Muyoon, Yu-lrim se simțea de obicei calm și bine. Dar el se gândea la acesta doar ca la o persoană enervantă.

Unde în lume ar putea exista un asemenea idiot? Un idiot care, deși are sentimente pentru cealaltă persoană până la punctul de a o marca, a considerat aceste sentimente o neplăcere.

Muyoon l-a ridicat ușor pe Yu-Irim și l-a dus la pat, dar privirea lui Yu-Irim nu a părăsit fața lui Muyoon.

– Directore, probabil că în sertarul televizorului din sufragerie sunt niște inhibitoare şi inductoare de somn… Am încercat să le găsesc, dar nu mă puteam mișca.

– Nu vei avea nevoie de ele.

Spunând asta, Muyoon și-a scos jacheta pe care o purta și a aruncat-o la întâmplare pe comodă, lângă el.

Yu-Irim a clipit rapid. A încercat să ignore cât mai mult posibil gândurile sale actuale, temându-se că așteptările sale ar putea să-l determine pe Muyoon să facă ceva ce el nu ar fi vrut.

Cu toate astea, Muyoon și-a pus mâinile de o parte și de alta a capului lui Yu-Irim, aproape ca și cum ar fi încercat să îl intimideze, și l-a privit.

Yu-Irim a înghițit greu.

– Di… Directore…

– Domnule Yu-Irim, nu ați fost inițial atât de politicos și drăguț.

– Asta e… pentru că sunt marcat… a spus Yu-Irim cu o voce joasă, iar Muyoon a chicotit neîncrezător.

Lui Yu-Irim i-au dat lacrimile când a văzut acel chip. Se simțea de parcă nu-l mai văzuse pe Muyoon zâmbind de mult timp. El nu era cineva care zâmbea des, dar Yu-Irim nu se așteptase să vadă o expresie atât de relaxată îndreptată spre el.

– Nu-l iert pe domnul Yu-lrim și nici nu-i accept mărturisirea. Am de gând doar să-mi plătesc datoria.

– Și dacă refuz?

– Crezi că poți refuza?

Yu-Irim nu putea răspunde imediat. Alungarea lui Muyoon acum ar fi însemnat să înfrunte dureri îngrozitoare și să lupte singur zile întregi iar. Dar dacă își petrecea rutul cu Muyoon acum, era evident că atunci când se va întoarce la realitate, va fi distrus.

Yu-Irim a ezitat, evitându-i privirea.

– Se pare că nu ești Yu-Irim pe care îl știam.

Muyoon părea dezamăgit și și-a retras mâinile de pe părțile laterale ale capului lui Yu-Irim.

Cuvintele răsunau în capul lui Yu-Irim. Nu a putut rezista privirii lui Muyoon asupra lui și mirosului slab al parfumului său.

Yu-Irim l-a apucat urgent de braț și l-a așezat pe pat.

Muyoon s-a uitat la el, puțin surprins. Când Yu-Irim a înfruntat acea privire, s-a gândit că ar putea regreta, dar mintea lui era pe punctul de a exploda de gânduri despre Muyoon.

– Chiar am încercat să refuz cât de mult am putut. Dar, așa cum am spus, sunt un Alfa dominant.