– Salut!

– O, salut!

Yu-Irim și-a scos ochelarii de soare și a afișat cel mai încrezător zâmbet pe care l-a putut obține. Când zâmbea așa, cu fața asta, toți cei pe care îi cunoștea reacționau în felul lor.

Unii roșeau, evitau contactul vizual sau se agitau ciudat. Alții păstrau o expresie nonșalantă, dar aveau mâinile neliniștite.

Erau chiar câţiva care au roșit doar la urechi, cu o expresie nonșalantă, dar nu a existat niciodată un moment în care să nu existe nicio reacție.

Femeia din fața lui manifesta acum primul tip de reacție. Era o reacție obișnuită. Fața i s-a înroșit, iar privirea ei părea împrăștiată, ca și cum nu ar fi știut unde să se uite.

– Știi cine sunt?

– O, da, da. Ah, te cunosc, eşti actorul Yu-Irim…

– Da! Așa este! Mă bucur că m-ai recunoscut. Din întâmplare… Sunteți doamna Seo Ji-Eun? Mă bucur să vă cunosc.

Yu-Irim i-a citit numele de pe ecuson, apoi a strigat-o pe nume și i-a întins mâna.

Femeia care stătea la birou părea agitată și s-a ridicat în picioare, întinzând mâna spre Yu-Irim.

Yu-Irim i-a strâns ferm mâna și i-a scuturat-o uşor, de sus în jos. Fața ei s-a înroșit și mai tare.

– Am venit să mă întâlnesc cu directorul nostru. Știi tu, domnul Seo Muyoon.

Yu-Irim a zâmbit viclean și a scuturat florile, în timp ce femeia s-a așezat la loc, alternându-și privirea între flori și Yu-Irim.

– Cu directorul?

– Pot să intru?”

– Ei bine… Voi contacta secretariatul.

– Ai putea să o faci repede?

Recepționera a ridicat în grabă receptorul și a sunat repede, menționând numele lui Yu-Irim. Yu-Irim s-a uitat la ceasul de pe peretele holului. Și înainte ca a doua limbă să termine trei rotații complete, cineva a venit lângă el.

A fost mai rapid decât se aștepta. Yu-Irim și-a întors capul pentru a întâlni privirea persoanei.

– Să mergem într-un loc mai liniștit.

– Ah, Secretarule Yeo. A trecut ceva timp.

– Urmează-mă.

Bătrânul era încă tranșant și intimidant. Yu-Irim a coborât capul, și-a pus din nou ochelarii de soare și l-a urmat pe secretarul Yeo în afara sălii aglomerate, direct la lift.

Amândoi au așteptat să se deschidă ușa liftului care avea un semn pe care scria “pentru acces extern”. Puțin mai târziu, cei doi se aflau unul lângă altul în interiorul liftului. Privirea lor era fixată pe numerele etajelor care se schimbau cu fiecare nivel ascendent.

– Mass-media este cu ochii pe situație din cauza declarațiilor dvs. de atunci, dle Yu-Irim. Consiliul de administrație este hotărât să îl înlăture pe directorul general. Și nu v-ați gândit că, fiind o figură cunoscută, s-ar putea să nu fiți o imagine binevenită pentru director, chiar acum?

Privirea lui Yu-Irim a cercetat împrejurimile, dar acesta nu era biroul lui Muyoon cu care era obişnuit.

– Cred că am coborât la etajul greșit.

– Nu, ai coborât la etajul potrivit. Te voi ajuta să ieși de aici fără să atragi atenția, așa că stai aici și pleacă în liniște.

– Hei, secretar Yeo.

Yu-Irim simțea nevoia să îl vadă imediat pe Muyoon. Nerăbdarea sa de a-l întâlni dispărea, iar frustrarea începea să crească.

Deși se aștepta ca Muyoon să refuze, nu se gândise că secretarul Yeo îi va bloca calea. Aceasta era o problemă între Yu-Irim și Muyoon, iar Yu-Irim nu se gândise deloc la secretar.

Enervarea a început să îi bâzâie în cap. Yu-Irim l-a strigat nerăbdător pe secretarul Yeo și l-a apucat de umăr. Dar secretarul i-a îndepărtat imediat mâna și l-a apucat de guler pe Yu-Irim.

– Sunt secretarul președintelui Seo, nu o servitoare.

– Ei bine, nici eu nu vreau un secretar ca tine, a spus el, îndepărtându-i mâna cu o palmă fără luptă. Secretarul își luă o clipă pentru a-și îndrepta hainele răvășite. Apoi se întoarce în fața lui Yu-Irim cu o față politicoasă, ca și cum comportamentul său anterior nu s-ar fi întâmplat niciodată.

– Cel mai mult mă enervează acești ticăloși imprevizibili.

Yu-lrim oftează enervat.

– Vizita dvs. de azi nu va fi raportată directorului general.

– Asta este ceea ce crezi?

– Nu. Ar fi mai bine dacă nu ați mai veni aici, domnule Yu-Irim.

Yu-lrim și secretarul s-au uitat fix unul la celălalt pentru o clipă, ca și cum s-ar fi luptat cu ochii. Yu-lrim a fost cel care a întrerupt primul contactul vizual. Nu se aștepta să-l întâlnească pe Muyoon din prima încercare.

Primul obstacol s-a dovedit a fi secretarul, ceea ce era o provocare neașteptată. Cu toate astea, anticipase că ziua de azi nu va fi ușoară și nu era nevoie să renunțe atât de repede.

Yu-Irim a ridicat din umeri, a închis ochii pentru scurt timp și apoi i-a deschis.

– Bine. Nu voi cere prea mult. Chiar dacă vin aici, știu că directorul general nu-mi va vedea fața. Așa că spune-i doar că am venit.

– Nu, nu o voi face.

– Chiar așa? Am făcut deja multe compromisuri, dar dacă tu nu poți face nici măcar asta, nu trebuie să îndur asta. Știți câte telefoane primesc de la reporteri într-o zi dacă îmi deschid telefonul? Sau pot să cobor chiar acum, să stau în fața acestei firme, să-mi scot ochelarii de soare și să fac o scenă.

– Ar trebui să te gândești la părinții tăi.

– Am arătat eu vreodată ca cineva care gândește și trăiește?

S-a întors ușor pentru a ascunde faptul că mâna îi tremura la menționarea părinților săi. Privirea secretarului părea că îi va ajunge la mână, așa că a strâns-o ferm la spate.

În ochii lui Yu-Irim, bărbatul părea un șarpe bătrân, îl cerceta de sus în jos cu privirea, apoi a scos un oftat ușor. Și-a scos telefonul din buzunar.

– Raportează-i directorului general că dl Yu-Irim este aici.

Yu-Irim a suspinat ușurat în sinea lui și acum aștepta cu speranță răspunsul de la celălalt capăt al firului.

Nu se aștepta la prea multe, dar nu putea renunța complet la el. Gândindu-se la ceea ce îi făcuse lui Seo Muyoon, era sigur că acesta nu era de acord să-l vadă cu ușurință.

Dar era vorba de Seo Muyoon, cel care îl căutase, așa că nu putea renunța complet la speranța că ar putea fi influențat într-o oarecare măsură.

Secretarul a închis repede telefonul. S-a uitat la Yu-lrim, care a întors privirea și și-a ales unghiile, temându-se să nu pară prea nerăbdător.

– Poţi pleca acum.

– Cum rămâne cu răspunsul directorului?

– Te așteptai să-l întâlnești?

– Ei bine, nu, dar…

– El nici măcar nu a răspuns la apel. Acum s-a terminat. Ai obținut ce ai vrut, așa că hai să mergem. Directorul nu este cineva alături de care te poți purta atât de arogant. Îți sunt recunoscător că i-ai oferit un pic de spațiu și ușurare pentru o vreme și de aceea las să treacă asta acum.

Nu a fost pe deplin satisfăcător, dar nu era un rezultat dezamăgitor.

Yu-Irim s-a uitat în jos la florile pe care le ținea în mână. Din moment ce nu se putea întâlni cu Muyoon azi, nu mai avea nevoie de ele.

– Hmm… Dacă aceste flori nu ajung în mâinile directorului general, le voi arunca. Ți-aș fi recunoscător dacă i-ai spune că eu i le-am dat. Aș fi recunoscător dacă nu spui nimic și doar decorezi camera directorului general cu ele, sau bine, chiar dacă le arunci, nu-ți voi purta ranchiună. Depinde de tine.

Yu-Irim a dat cu forța buchetul pe care îl adusese în brațele secretarului Yeo. Era floarea pe care voia să i-o dea lui Muyoon împreună cu scuzele, dar azi nu era sfârșitul. Așa că nu i-a părut prea rău.

– Ne vedem mai târziu.

– Ascultați ce vă spun acum!

– Dacă este posibil, vă rog să-i spuneți președintelui Seo că mi-e foarte dor de el.

Yu-Irim s-a repezit spre lift și a urcat în el. I-a făcut cu mâna secretarului Yeo, care nu răspundea și pur și simplu îl privea. Și ușile liftului s-au închis între ei.