Capitolul 42

Te-am mințit!

Chi Cheng nu spuse nimic de data aceasta, doar îl privi pe Wu Suowei vreme de cinci minute.
Wu Suowei ar fi mințit dacă ar fi spus că nu se simțea vinovat pentru ceea ce făcuse. Oricine ar fi fost ținta unei asemenea priviri ar fi avut pielea ca de găină, mai ales că privirea lui Chi Cheng era tăioasă; te-ar putea face să-ți pierzi mințile dacă nu ești destul de atent.

După câteva momente de tăcere, Chi Cheng vorbi.
– De ce n-ai venit pe terenul de baschet în ultimele zile?

Wu Suowei se prefăcu că e deprimat. Aștepta această întrebare de mult timp, antrenându-și emoțiile pentru momentul potrivit.
De fapt, toate celelalte întrebări inutile pe care le pusese Chi Cheng până atunci erau doar un preludiu pentru această întrebare stânjenitoare. Singurul lucru care conta pentru el era: de ce n-ai venit să mă vezi?

Wu Suowei răspunse molcom:
– N-am avut un motiv anume, pur și simplu n-am avut chef să vin.

Expresia facială a lui Chi Cheng se schimbă. O puse jos pe Zizi și se apropie de Wu Suowei, stând în picioare și privindu-l de sus.
– Atunci de ce ai avut chef înainte?

Wu Suowei simți o presiune uriașă apăsându-l, făcându-i respirația tot mai grea.
Chi Cheng tăcu pentru o vreme, apoi, pe neașteptate, îl apucă pe Wu de gât și îl împinse cu tot corpul pe canapea. Deși avea capul tare ca piatra, tot simțea un ușor disconfort după lovitura aceea puternică.

Chi Cheng îl fixă cu o privire amenințătoare, vocea lui devenind tot mai puternică, tot mai aspră:
– Vorbește!

Wu Suowei scrâșni din dinți, nu scotea niciun sunet, voia să-l enerveze.

Jiang Xiaoshuai își drese glasul, potolind la timp tensiunea din cameră.
– Te rog, nu sta atât de aproape de el, are gripă. S-ar putea să-ți transmită boala.

– Gripă? întrebă Chi Cheng.

Ochii limpezi ai lui Wu Suowei se întunecară, iar oboseala îi umbrise privirea. Îl fixa pe Chi Cheng cu o sclipire încăpățânată, deși îi lipsea puterea.
– Nu-l băga în seamă pe prostul ăsta, sunt sănătos tun!

– Spui prostii? Jiang Xiaoshuai continu să pună paie pe foc. Mereu ieși prin ploaie și te întorci transpirat sau ud leoarcă. Cum să nu te îmbolnăvești? A căzut și într-un canal imens ca să prindă niște broaște grase, i-a sărit temperatura la 41 de grade…

Wu Suowei răspunse în același timp:
– Xiaoshuai, lasă prostiile astea!

Xiaoshuai continuă:
– E nebun! Dă cadouri altora, deși poartă doar un maiou cu găuri. Apoi n-are curaj să apară când se îmbolnăvește, de frică să nu dea și la alții…

Se întoarse spre Chi Cheng și continuă:

– Dle Macho, ar fi o mare pierdere dacă ar îngheța în canal, ce zici?

În mintea lui Chi Cheng apăru imaginea lui Wu Suowei jucând baschet în ploaie.
– Wu Suowei!

Ucenicul strigă din prag.

Ce moment perfect! Wu Suowei îl împinse pe Chi Cheng, își aranjă hainele și îl privi pe ucenic.
– Ce s-a întâmplat?

Ucenicul părea îngrijorat:
– Tocmai am pierdut zece șerpi.

Wu Suowei avu în sfârșit o reacție, sări de pe canapea și se încălță rapid. Îl întrebă pe ucenic în timp ce ieșeau din clinică:
– Ce s-a întâmplat? Cum au murit?

Chi Cheng îi urmări.

Ajunseră la locul faptei, iar după ce văzu șerpii muribunzi, Chi Cheng întrebă:
– Și tu ții șerpi?

Wu Suowei era extrem de îngrijorat, nu avea timp sau dispoziție să stea la vorbă.

Chi Cheng ridică un șarpe, îl privi scurt și apoi îl aruncă înapoi.
– N-are rost, nu vor supraviețui.

Wu Suowei se prefăcu că auzea pentru prima dată despre treaba asta, iar ochii i se înroșiră.
– De ce? Când maestrul meu mi i-a vândut, a zis că sunt șerpi sălbatici și că trebuie să le dau hrană sălbatică. De-atunci asta le dau, doar de două ori le-am dat hrană procesată.

– Nu e de la hrană, zise Chi Cheng, e de la șerpii înșiși, te-au păcălit.

– Prostii! spuse Wu Suowei cu înflăcărare. Am fost ucenicul lor mai mult de două luni, i-am cunoscut bine, cum să mă păcălească? Sigur au mâncat ceva otrăvitor.

În acel moment ucenicul tăia broaște și șobolani în bucăți într-o găleată, pentru a hrăni puii.

Chi  Cheng nici nu stătu să mai discute cu Wu Suowei, apucă găleata și ieși afară.
Er’Bao a lui era flămândă, trebuia să mănânce ceva acum.

Wu Suowei îl urmări până la poartă.
Chi Cheng stătea lângă mașină și întrebă cu nonșalanță:
– De unde i-ai luat?

Wu Suowei răspunse:
– De la Crescătoria Wang! Poți să verifici, sunt de încredere, nu s-ar încumeta să facă așa ceva.

Chi Cheng rămase tăcut și porni mașina.