Capitolul 35

Prima lor conversație normală

În seara aceea, Chi Cheng era de tură. Când s-a întors acasă, trecuse deja de zece. Cerul înnorat era atât de negru, de parcă fusese pictat cu cerneală, iar în locurile fără felinare nu se vedea nici la un metru în față. După ce coborî din mașină, Chi Cheng privi în jur –  nici țipenie de om. Nimeni nu putea suporta vântul mușcător de martie al nopților din Beijing. Oamenii mergeau grăbiți, cu umerii strânși și capetele plecate.

Clap… clap… –  un sunet ritmic de minge care lovea asfaltul îi ajunse la urechi.

Chi Cheng întoarse capul. În partea de est a clădirii, pe terenul de baschet, cineva încă mai juca –  driblând, aruncând la coș. Sub lumina felinarului, umbra jucătorului se lungea și se scurta întruna, dar oricum s-ar fi schimbat, nu putea ascunde tunsoarea scurtă, periuță.

Genunchii ușor îndoiți, mușchii picioarelor încordați, linia perfect dreaptă a gambelor, iar posteriorul ridicat, ferm. Chi Cheng auzise cândva că bărbații cu un fund ca acela aveau, de obicei, un apetit sexual puternic.

Picioarele se mișcau ritmic, fluide, un salt –  și mingea trecu curat prin cerc.

Wu Suowei nu era un jucător grozav, dar știa să se descurce. Pe vremuri, chiar așa o cucerise pe Yue Yue: după ce îl văzuse jucând baschet.

Mingea ricoșă de câteva ori pe pământ și se rostogoli până în mâinile altcuiva.

–  Arunc-o înapoi! strigă Wu Suowei.

Chi Cheng se apropie, ținând mingea. Wu Suowei întinse mâna s-o prindă, dar Chi Cheng îl fentă cu o mișcare elegantă și înscrise un slam-dunk perfect. Wu Suowei încleștă dinții de ciudă. Înălțimea fusese mereu dezavantajul lui –  oricât ar fi sărit, un slam-dunk era imposibil.

Gelozia îi aprinse sângele. Se așeză în poziție de apărare, ochii fixați pe Chi Cheng ca un prădător. Atmosfera era foarte încordată, pulsul le creștea în același ritm.

Chi Cheng aruncă mingea spre Wu Suowei. Acesta începu să dribleze cu spatele la el, iar fundul i se izbea din când în când de șoldurile lui Chi Cheng. Acesta ridică brațele lungi, blocându-l. Wu Suowei făcu o serie de fente rapide, apoi, profitând de momentul în care Chi Cheng își pierdu echilibrul, se strecură într-o parte și aruncă din apropiere –  coș curat.

Chi Cheng nu avea de gând să rămână dator. De dincolo de linia de trei puncte, sări și aruncă. Mingea descrise un arc perfect și intră în coș fără să atingă inelul.

Cei doi jucau de parcă i-ar fi posedat ceva.

Apoi veni o ocazie excelentă –  mâna lui Chi Cheng se abătu ușor, mingea lovi tabla și sări în afara terenului.

Cât timp Chi Cheng se duse s-o recupereze, Wu Suowei se aplecă să-și lege șireturile.

Când Chi Cheng se întoarse, privirea i se opri pe posteriorul lui Wu Suowei, perfect conturat. Fără să stea pe gânduri, aruncă mingea –  aceasta ateriză direct peste cele două fese ferme. Wu Suowei se clătină înainte, aproape căzând, dar se redresă la timp. Se ridică în picioare și îi aruncă lui Chi Cheng o privire tăioasă.

În întuneric, ochii lui Wu Suowei erau ca două oglinzi, reflectând tot ce avea în suflet.

Mingea ajunse iar la Chi Cheng. Privirea lui, rece ca a unui tigru, arăta că era pus pe șotii. Făcu câțiva pași mari și aruncă din nou –  lovindu-l încă o dată pe Wu Suowei drept în fund, de data asta chiar mai tare.

Wu Suowei învățase lecția. Nu mai scoase un sunet, ci se repezi să apuce mingea.
Vrei să-mi lovești fundul? Ți-l sparg eu pe-al tău!

Ridică mingea, pregătit s-o arunce pe spate –  dar o durere ascuțită îl țintui.

Chi Cheng se strecurase în spatele lui, apucându-l cu ambele mâini de fese. Strânse cu atâta forță, încât venele de pe gâtul lui Wu Suowei se umflară.

–  Zi! Ce-a fost cu tine zilele trecute?

Wu Suowei îi răsuci încheieturile, scrâșnind:
–  Despre ce naiba vorbești?

–  Te faci că nu știi? răspunse Chi Cheng, presându-și și mai tare iar degetele.

Wu Suowei aruncă mingea pe spate, direct spre fața lui, dar Chi Cheng era pregătit și îl prinse de încheietură, mușcându-l.

–  Dă drumul! Deschide gura!

Nările lui Chi Cheng se umplură de mirosul pământiu, brut al lui Wu Suowei –  un amestec de transpirație și viață, care i se potrivea perfect firii lui sălbatice.

Profitând de o clipă de neatenție, Wu Suowei îl izbi cu cotul și reuși să se elibereze. Se depărtă câțiva pași, enervat, apoi se așeză pe margine. Scoase o sticlă de apă din geantă, bău câteva guri lungi. După ce-l văzu pe Chi Cheng încă stând acolo, scoase o doză de Red Bull și i-o aruncă.

Chi Cheng o deschise dintr-o mișcare, dând-o peste cap în două înghițituri. Se apropie de Wu Suowei, dar nu se așeză. Doar îl privi de sus, în tăcere.

După o vreme, Wu Suowei mormăi stingher:
–  Mersi.

Chi Cheng răsuci doza de aluminiu, strivind-o între degete, și i-o flutură în față.
–  Tu mi-ai dat-o, și tot tu îmi mulțumești?

–  Vorbeam de data trecută, zise Wu Suowei. Când m-ai ajutat să împing motoreta. În căruță aveam mâncarea pentru animale –  șeful meu aștepta. Dacă nu mă ajutai, eram pierdut.

Chi Cheng își îngustă ochii.
–  Umblai prin zonă de zile întregi… doar ca să-mi spui „mulțumesc”?

–  Voiam s-o spun și să plec, dar apoi mi-am amintit cum te-ai luat de mine înainte și m-am gândit că… nu meriți.

Deodată, Chi Cheng îi prinse încheietura cu o mișcare rapidă, de polițist antrenat. Wu Suowei se folosise de conversație ca să-și strecoare mâna în buzunarul lui –  dar fusese prins.

Doar că, de data asta, nu fura. Ci… dădea ceva.

Când Chi Cheng îi trase mâna afară, în palmă îi stăteau două pachețele de tofu uscat.

–  De unde știi că-mi place tofu uscat? zâmbi el cu o sprânceană ridicată. Deschide-l cu dinții.

Wu Suowei nici nu se sinchisi să răspundă. Scoase o plasă din rucsac și porni spre parcare.

Chi Cheng îl urmă, deschizând mașina. Atunci observă plasa: era plină de vrăbii, probabil prinse după serviciu. Încă mai băteau din aripi.

–  Nu mănâncă de la străini, spuse calm Chi Cheng.

Wu Suowei scoase o vrabie și o întinse spre ciocul lui Zizi. Nici n-apucă să o vadă bine, că deja dispăruse –  înghițită într-o clipită.

Chi Cheng rămase privind mult timp spatele lui Wu Suowei.