Capitolul 33

A ademeni șarpele din vizuină

Chi Cheng stătea pe canapea, cu Zizi ghemuită în brațele lui, dormind adânc.
Își închisese telefonul încă de dimineață, nevrând să mai asculte văicărelile nesfârșite ale lui Yue Yue. În mintea lui, dragostea era o ciocnire aprigă între sex și pasiune. Toată acea rutină domestică, liniștea unei relații de lungă durată, nimic din toate astea nu-l atrăgea. S-o privească pe Zizi dormind i se părea mult mai liniștitor.

Gang Zi intră și spuse:
– Am verificat aproape toate crescătoriile de șerpi din zonă. Chiar și speciile rare sunt doar câte unul sau două exemplare, ținute separat. Niciuna nu are capacitatea să crească atâtea tipuri de șerpi de companie. Crezi că bătrânul i-a făcut dispăruți?

Chi Cheng răspunse calm:
– N-ar îndrăzni.

– Să continuăm căutările, atunci?

– Continuă. Verifică și crescătorii particulari.

– Dar dacă nici bazele mari nu au condițiile necesare, cum ar putea să le aibă cele private?

Chi Cheng îi aruncă o privire liniștită.
– Atunci cum crezi că am reușit eu să cresc atâția șerpi în câteva clădiri mici?

Adevărul era simplu: aruncase cu bani fără să se gândească la profit. În afară de el, cine altcineva ar fi avut energia și resursele să crească atâția șerpi pretențioși, fără nicio cerere pe piață?
Asta gândea Gang Zi, dar nu scoase o vorbă. Se mulțumi să închidă gura și să dea din cap supus.

Trecuseră două săptămâni, iar Wu Suowei reușise, în linii mari, să afle tot ce se putea despre Chi Cheng. Avea douăzeci și opt de ani, provenea dintr-o familie de funcționari. Tatăl său, Chi Yuan Duan, era secretarul general al comitetului municipal, cu rang de director. Chi Cheng avea o pasiune neobișnuită pentru șerpi – de aici și porecla „Tipul cu șerpii”. Dintre toți, preferatul lui era un piton verde de copac, pe nume Xiao Cù Bāo (Zizi). Avea un trecut amoros bogat, îi plăceau atât femeile, cât și bărbații, dar nu avusese niciodată un partener stabil.

„După poze, se vede clar: păr facial des, păr pe corp la fel, nas proeminent, privire ageră, palme late și, mai ales, degetul mijlociu lung… Toate semnele indică un libido ridicat, o funcție renală excelentă și un sistem reproducător dezvoltat – un mascul alfa rar, viguros.”

Wu Suowei scrise cu seriozitate toate acestea în computer.

Jiang Xiaoshuai își drese glasul și întrebă ezitant:
– Și… ce părere ai despre asta?

Wu Suowei răspunse simplu, în două cuvinte:
– Destul de bine.

Jiang Xiaoshuai își strânse buzele.
– Atât?

– Ce altceva vrei să spun? replică Wu Suowei.

Jiang Xiaoshuai, confruntat cu un bărbat atât de direct, simțea că nu reușește deloc să-și exprime ideea.

– Uite cum stă treaba… Tipul ăsta e destul de relaxat când vine vorba de relații. Dacă arată cât de cât bine cineva, nu-l refuză. Eu zic că ai șanse să-l „agați”. Dar partea grea vine după ce-l agăți. Înțelegi ce vreau să spun?

Wu Suowei părea derutat.

Jiang Xiaoshuai își puse palma pe frunte, în disperare, apoi renunță și o spuse pe șleau:
– Să zicem că ajungeți împreună. Sau, mă rog, lucrurile încep să se miște între voi. Dacă el vine la tine cu… anumite nevoi fizice, crezi că tu o să fii cel de deasupra? Mă înțelegi acum?

Pe scurt:
– Crezi că poți fi tu „deasupra”?

Wu Suowei răspunse serios:
– Greu de spus.

– Atunci e clar, spuse Jiang Xiaoshuai, trântind palma pe masă. Hai să-l întâlnim. Ne-am pregătit destul. E timpul să acționăm.

Cei doi se schimbaseră și plecară entuziasmați.

Astăzi era ziua liberă a lui Chi Cheng. Plecase devreme din oraș, urmându-l pe Gang Zi prin alte orașe, ca să caute ascunzători de șerpi.

Prima ploaie de primăvară adusese cu ea și ceva lapoviță. Drumurile erau alunecoase, iar Gang Zi conducea cu prudență. Chi Cheng stătea pe bancheta din spate, sprijinit, cu ochii pe jumătate închiși – greu de spus dacă dormea sau doar gândea.

La un moment dat, un automobil bloca drumul în față, iar Gang Zi claxonă iritat.

Chi Cheng deschise ușor ochii și privi pe geam. În față era o pantă, iar o motoretă părea să se fi oprit la jumătate, incapabilă să urce. Proprietarul o împingea din spate, dar drumul ud și rece îl făcea să alunece întruna. Mai avea doar doi metri până în vârf, iar Gang Zi continua să claxoneze. Bărbatul încercă să tragă motoreta într-o parte, dar întreaga greutate îi alunecă înapoi, anulându-i tot efortul.

– Doar să elibereze drumul, că trecem, zise Gang Zi indiferent.

Mașina reuși să urce panta, dar Chi Cheng mai aruncă o privire afară. Și atunci îl văzu din nou – Wu Suowei, complet ud, cu degetele strângând de prelata motoretei. Își înfigea picioarele în pământ ca să nu alunece și scrâșnea din dinți la fiecare pas. Din când în când se oprea să-și tragă răsuflarea, sprijinindu-și fruntea și umărul de motoretă ca să o țină locului.

Numeroase mașini treceau pe lângă el, dar nimeni nu se oprea să-l ajute – cine ar fi făcut-o, pe un frig ca ăsta?

Chi Cheng era genul de om care nu s-ar fi mișcat să ajute nici pe vreme bună. Atât timp cât nu făceai rău altora, el considera că e deja destul de generos.
Dar astăzi, în mod neașteptat, deschise portiera și coborî din mașină.

Colțurile buzelor lui Wu Suowei se arcuiră într-un zâmbet abia sesizabil.