Jin Wuqi era internat în spital.

Încă de la ultima lui perioadă de călduri, începuse să se simtă rău. Cu câteva zile în urmă, glandele i se umflaseră inexplicabil și se înroșiseră, apetitul i se prăbușise, iar interesul pentru mâncare dispăruse complet. Apoi, începuse febra. Așa că, după ce și-a pus lucrurile în ordine, Jin Wuqi s-a internat ieri la spital.

— Pentru că ultima căldură nu a implicat o “marcare” prin mușcarea glandei, feromonii lui au intrat din nou în haos, ceea ce a dus la reapariția problemei vechi a glandelor, explică medicul său personal.

– Combinat cu lipsa poftei de mâncare și cu o răceală, imunitatea i-a scăzut brusc. De aici și febra.

Doctorul, familiar cu situația lui Jin Wuqi, își încreți sprâncenele.

— Perioadele tale de călduri erau prea intense în trecut. Iar acum, fără feromonii liniștitori ai unui Alfa, tot sistemul tău de feromoni — și glandele — riscă să cedeze complet.

Du Yele mergea nervos prin salonul de spital, furios.

— Ești nebun! Am știut că n-o să fie atât de simplu! Cum să treci în siguranță printr-o căldură fără aportul feromonilor unui Alfa? Ce mare lucru era dacă te mușca? Nu contează dacă ești marcat sau nu! Contează feromonii acelui Alfa!

Jin Wuqi privi dosul mâinii în care era introdusă perfuzia și spuse:

— Chiar dacă totul se distruge, nu-i nimic. Nu vreau să mai fiu un Omega.

— E atât de obositor… mereu m-a tras în jos genul meu, natura mea. Dacă eram un Beta, ca tine…

— Nu mai ai voie să spui așa ceva! izbucni Du Yele, strângând pumnii și privindu-l cu ochii albaștri încruntați.

– Dacă îndrăznești să renunți la tine, îi spun totul lui Yu Yang chiar acum! Wei Yi e tăcut de prea mult timp — ca o bombă cu ceas. Ar fi mai bine să-i spui tu totul lui Yu Yang. El te poate proteja.

— Pot și eu să mă protejez. Am trecut prin vremuri mai grele. Ce să mă mai sperie acum?

Jin Wuqi închise ochii, oftă și adăugă obosit:

— Du Yele, lasă-l pe Yu Yang în pace. Hai să ne ocupăm de ale noastre.

— Nu l-am căutat eu.

Du Yele veni lângă patul lui și începu să curețe un măr, mormăind:

— În dimineața asta, cât ai dormit, a sunat Yu Yang.

– Am răspuns eu.

Jin Wuqi încruntă sprâncenele.

— Ce dorea?

— Vai, ce nesimțit era când a auzit că i-a răspuns un străin! exageră Du Yele.

– Apoi i-am explicat că sunt asistentul tău. M-a întrebat dacă ești disponibil. I-am spus că nu poți vorbi, pentru că ești internat. M-a întrebat ce ai pățit. N-aveam cum să-i spun că e vorba de glande, așa că i-am spus doar că ai o răceală și febră, că te odihnești. N-a spus nimic după aceea. Nici că vine, nici “însănătoșire plăcută”. Foarte rece.

Jin Wuqi luă felia de măr curățată și zâmbi slab.

— E normal să fie așa cu mine.

— Normal?! izbucni Du Yele, trântind cuțitul pe masă.

– Ultima oară a dus o Omega acasă! Ar trebui să nu se mai gândească deloc la tine! Și acum sună, dar nu spune nimic. Ce înseamnă asta?

— L-am rănit foarte tare. Dar tot eu m-am dus la el după ce m-am întors, aşa e? spuse Jin Wuqi.

– Du Yele, eu sunt cel care a rămas dator lui Yu Yang. Comparativ cu ce a îndurat el… ceea ce trăiesc eu acum nu e nimic.

Enervat, Du Yele ieși val-vârtej, spunând că merge să întrebe medicul despre starea lui.

Nici cinci minute mai târziu, se auzi o bătaie în ușa salonului. Înainte ca Jin Wuqi să spună “intră”, Du Yele deschise ușa cu ochii strălucind și spuse:

— Yu Yang e aici!

Și imediat după:

— E atât de înalt și de chipeş!

Jin Wuqi se ridică încet. Își scoase elasticul de păr de pe încheietură, își prinse părul într-o coadă lejeră și se rezemă de pernă.

— Am înțeles.

După un timp, Yu Yang apăru în ușă. Du Yele, simțind atmosfera, ieși discret.

Yu Yang purta un costum negru și un palton lung, tot negru. Silueta lui aproape atingea tocul ușii. Îmbrăcat complet în negru, emana o răceală subtilă — una pe care Jin Wuqi o simțea chiar și din patul său de spital.

— N-a trecut mult timp de când ne-am văzut, zâmbi Jin Wuqi.

— Doar o răceală? întrebă Yu Yang, venind la capătul patului și privind direct spre el.

— Da, glandele mi s-au inflamat puțin, spuse Jin Wuqi.

– Vremea e rece, era ușor să răcesc.

— Credeam că ești însărcinat, spuse Yu Yang, cu voce calmă, dar ochii fixați pe Omega din fața lui.

Pheromonii lui Yu Yang, cu aromă de limonadă rece, pluteau subtil în aer. Pentru Jin Wuqi, erau ca un antidot liniștitor. Îi inspira pe furiș, încercând să-i absoarbă cât mai mult — dar parcă nu ajungeau. Voia ca Yu Yang să se apropie. Mai aproape.

Simțindu-se nerăbdător, Jin Wuqi strânse cu putere pătura. Ridică ușor capul și zâmbi:

— Nu. Am luat medicamente după. Așa că nu sunt însărcinat. Poți sta liniștit.

Privirea lui Yu Yang se răci vizibil. Parcă se acoperise de gheață, iar aerul din cameră devenise tăcut și greu.

— Ești foarte atent cu tine.

Tonul lui Alfa era rece, ușor sarcastic. Glandele lui Jin Wuqi deja îl dureau — dar acum îl durea și inima. Era insuportabil.

— Până la urmă… nu e bine pentru niciunul dintre noi, aşa e? zâmbi Jin Wuqi slab, inspirând iar din feromonii de limonadă. Fața îi era palidă, dar zâmbetul nu i se ștergea.

– Tu trebuie să ai un nou început, Yu Yang.

Un nou început.

Yu Yang îl privi. Omega din fața lui — același care îi zdrobise întreaga tinerețe cu o singură plecare — vorbea acum cu atâta nepăsare despre un nou început. Era de-a dreptul ironic.

Crezuse că după acea căldură vor putea fi sinceri unul cu celălalt. Că Jin Wuqi avea să-i spună ce simte, după ce “va rezolva totul”. Îl așteptase. Dar acum, Jin Wuqi îi spunea doar să o ia de la capăt. Să nu lase nicio legătură între ei. Până și o posibilă sarcină era prevenită cu pastile.

Poate că tot ce era el pentru Jin Wuqi era doar un instrument ca să-i treacă căldura. Vorbe dulci, apoi tăcere. Fără obligații. Fără urmă.

Crescuse, da. Dar ce rost are să crești, dacă unii Omega nu te vor niciodată în viața lor, oricât de bun ai deveni? Ei doar se joacă.

— Regret tot ce era între noi, spuse Yu Yang, cu voce rece.

Jin Wuqi simți cum i se prăbușește inima. Glandele îl ardeau. Capul i se înfierbântase. În privirea lui încețoșată, îl văzu pe Yu Yang întorcându-se. Feromonii de limonadă se retrăgeau cu el, ca și cum îi luau viața din trup.

Disperarea i se urcă în piept. Jin Wuqi încercă să se ridice.

— Yu Yang…

Îi strigă numele, dar nu ieși niciun sunet. Doar îl privi cum dispare pe ușă.

Lumea începu să se învârtă cu viteză. Apoi Jin Wuqi căzu înapoi pe pernă.

Și totul se întunecă.