Capitolul 7 – Știam eu că o să te întorci, la naiba!

 

De data aceasta, pentru a preveni orice incident, Yue Yue a ales o cafenea ca loc de întâlnire. Mai mult, a ajuns cu zece minute înaintea lui Wu Qiqiong. A verificat cu atenție împrejurimile mesei lor, asigurându-se că nu se găsea nicio cărămidă.

La ora opt seara, Wu Qiqiong a sosit. Yue Yue a privit silueta care se apropia și rămase pentru o clipă pe gânduri. Wu Qiqiong, mai slab acum, nu părea la fel de enervant ca înainte. Totuși, aspectul său neîngrijit îi dădea un sentiment de goliciune, de lipsă de iubire.

După ce o văzu pe Yue Yue după atât de mult timp, inima lui Wu Qiqiong tresări puțin, dar își recăpătă repede calmul.

— Nu ți-a rămas nicio cicatrice pe cap? întrebă Yue Yue, arătându-și, ca niciodată, grija.

Wu Qiqiong își frecă fruntea și râse:

— Cerul nu s-a îndurat să-mi strice fața asta frumoasă.

Același narcisism, aceleași glume. Dacă ar fi venit din partea unui tip chipeș și bogat, ar fi părut seducător și viclean, înnebunind fetele. Dar, venind de la Wu Qiqiong, de ce simțea doar dorința să-l plesnească?

— Acesta este cadoul meu pentru tine. Un colier de platină, spuse Wu Qiqiong.

O persoană isteață ar fi spus: deschide-l și vezi cu ochii tăi. Misterul ar fi creat o anticipare pentru iubita sa. Dar e imposibil să aștepți asta de la Wu Qiqiong, care spune direct ce are în cutie.

Înainte ca Wu Qiqiong să pună cutia cu bijuteria în fața lui Yue Yue, observă că avea deja un colier la gât. Unul cu diamante. Unul pe care nu-l mai văzuse niciodată.

— Cine ți-a dat acel colier? întrebă el.

Yue Yue mângâia colierul cu degetele ei fine și delicate. Mișcarea era foarte blândă. Era clar că prețuia mult acel colier.

— Un prieten.

Wu Qiqiong se oprise din a împinge cutia cu bijuterii spre Yue Yue. Întrebă cu prudență:
— Atunci, o să accepți totuși cadoul meu?

Yue Yue își relaxă fața și zâmbi:
— De vreme ce l-ai cumpărat deja, dacă te-aș refuza acum, aș jigni bunătatea ta.

Greutatea căzuse în sfârșit de pe umeri lui Wu Qiqiong. I se citea o ușoară fericire în ochi. Se ridică să-i pună colierul la gât.

— Tot trebuie să dau jos colierul ăsta. E prea greu. O să mi-l pun când ajung acasă.

Wu Qiqiong se lăsă înapoi ferm pe scaunul său.

— Vrei ceva de băut?

Wu Qiqiong văzu că cea mai ieftină cafea costa cel puțin 40 de yuani și refuză imediat.
— Mulțumesc. Nu vreau nimic.

Yue Yue își dădu ochii peste cap când el îi evita privirea.

— Din moment ce ai acceptat cadoul meu, ei bine… acum suntem în regulă? Nu mai suntem despărțiți, nu?

Ochii i se înroșiră instantaneu, de parcă ar fi auzit ceva dincolo de puterea ei de a suporta.

— Wu Qiqiong, ce fel de persoană crezi că sunt? Dacă m-aș întoarce la tine doar pentru un colier de platină, atunci aș fi fost prea superficială, nu? Dacă intenția din spatele colierului tău e asta, atunci îmi pare rău. Nu-l mai vreau.

După ce spuse asta, Yue Yue scoase cutia cu bijuterii din geantă și o împinse spre Wu Qiqiong, cu reticență.

A fost o decizie extrem de grea pentru Yue Yue să refuze cadoul. Ca și cum ar fi fost un pariu pe viață și pe moarte. Paria că Wu Qiqiong va ști să judece și că nu va lua înapoi cutia.

Totuși, a pierdut.

— Bine, atunci.

Wu Qiqiong luă solemn cadoul înapoi. În momentul în care mâinile li se atinseseră, Yue Yue încercă să tragă ușor cutia înapoi, dar Wu Qiqiong nu observă deloc.

— Vrei să spui că totuși te vei despărți de mine? întrebă Wu Qiqiong.

Desigur! Cum altfel? În sufletul ei, Yue Yue fierbea de nervi.

— Trebuie să ne despărțim! spuse Yue Yue.

Era pentru a treia oară când auzea aceste cuvinte, dar totuși îi sfâșiau inima. Dar comparativ cu primele două dăți, era mai bine. Totuși, e greu să-ți schimbi obiceiurile. Ceru din nou motivul.

— Să nu mai ocolim subiectul. În afară de faptul că sunt gras și zgârcit, ce alt defect mai găsești la mine?

Yue Yue încă era supărată din cauza colierului de platină. Cum să fie rezonabilă?

— Detest și mi se par dezgustătoare salariile astea mici. Dacă te crezi atât de capabil, dă-ți demisia. Vreau să văd cum, după ce ai terminat o școală renumită și ai un portofoliu academic remarcabil, te descurci fără slujba ta!

De data asta, Wu Qiqiong nu se abținu.
— Nu-mi dau demisia, dar pot să mor pentru tine.

Yue Yue chiar ar fi vrut să strige în neant: Te urăsc, naibii! Să fii urmărită de un ciudat unic în toată China, de ce tocmai ea?

— Lasă-mă să-ți spun ceva, Wu Qiqiong. Nu vei găsi nici măcar o cărămidă aici. Planul tău nu mai funcționează.

— Cine a zis asta? Am aici una, răspunse Wu Qiqiong.

Ochii ageri ai lui Yue Yue cercetară împrejurimile.
— Imposibil. Am verificat peste tot.

Wu Qiqiong ridică calm geanta, dar mâinile i-au fost smulse rapid de Yue Yue. Ea o deschise. Și într-adevăr, înăuntru zăcea o bucată de cărămidă. Din fericire, ea a reacționat rapid, altfel tragedia s-ar fi repetat.

La naiba! Ai adus chiar și o cărămidă aici!! Wu Qiqiong! Ești incredibil!!

Nici măcar nu-și imagina că spectacolul abia acum începea.

Wu Qiqiong își descheie geaca și scoase o bucată de cărămidă din buzunarul interior. Imediat și-o izbi de cap.

Clienții din jur au rămas înmărmuriți și s-au împrăștiat repede, privindu-l pe Wu Qiqiong cu uimire, de la distanță.

Ochii lui Yue Yue erau plini de o flacără violet. Mușcându-și buzele, îl privea fix pe Wu Qiqiong.

— Chiar știi cum să mă impresionezi!!

Wu Qiqiong își acoperi rana cu mâinile și se ridică. Ochii îi erau calmi ca întotdeauna. Un zâmbet hotărât îi tremura pe buze.

— Dacă ți-am câștigat recunoașterea, atunci cărămida asta nu a fost irosită!

De data asta, Wu Qiqiong nu ceru ajutor nimănui și se duse singur la clinică.

Ora 9 seara, momentul când majoritatea clinicilor erau închise. De obicei, Jiang Xiaoshuai închidea când se lăsa întunericul. Dar astăzi ușa era larg deschisă. Jiang Xiaoshuai stătea lângă ușă, ochii lui frumoși urmărind oamenii care treceau pe lângă.

În sfârșit, ținta apăru.

— Hei. Nu s-a închis încă? Wu Qiqiong era puțin surprins.

Jiang Xiaoshuai râse:
— Știam că naibii te vei întoarce din nou. Îți las ușa deschisă.

Wu Qiqiong se simți destul de stânjenit.

Jiang Xiaoshuai ridică bărbia:
— Ce mai aștepți? Intră repede!

Cei doi pășiră unul după altul în clinică.