Cu toate astea, coborându-și mândria și înclinându-se părea să funcționeze. În sfârșit, i s-a permis să-l însoțească pe Amane. Privind acum în urmă, acel moment de ușurare era cel care a dus la căderea sa.

– La naiba! Știai deja că este genul de persoană care este, nu-i așa?!

Neputându-și stăpâni enervarea, Kouki a lovit cu piciorul peretele holului. Deși era împotriva regulamentului să deterioreze proprietatea publică construită cu banii contribuabililor, nu s-a putut abține.

Confruntându-se cu realitatea brutală că, în ciuda atașamentului său, Amane nu avea nevoie de el, inima lui Kouki se zgudui de angoasă.

Era chiar atât de mult un obstacol? Amane își dorea atât de mult să evite să fie cu el, încât a trebuit să îl înșele și să fugă?

Când era vorba de Amane, era întotdeauna o luptă unilaterală. Amane nici măcar nu-l recunoștea.

Indiferent cât de mult îi păsa lui Kouki, sentimentele lui nu ajungeau niciodată la el. În orice caz, totul era în zadar.

Cu cât încerca mai mult să reziste, cu atât Amane îi scăpa printre degete și se îndepărta mai mult…

Pe măsură ce valul inițial de furie a început să scadă, era înlocuit de un sentiment profund de gol. Poate că era din cauză că nu dormise din ziua precedentă, dar starea mentală a lui Kouki continua să se prăbușească…

(Ar trebui să… renunț?)

Dacă era urât atât de mult, poate că ar fi mai bine să întrerupă cu adevărat parteneriatul lor…

Prins într-un vârtej de emoții negative, Kouki a rămas acolo, amețit, până când o voce a strigat din capătul holului:

– A, aici erai, Kariya-kun!

Seo alerga spre el, singura femeie detectiv din departament și cea mai apropiată ca vârstă de el. Fața ei de obicei veselă era acum ușor încordată.

– Hei, știi unde este Honjou-san?

Seo a pus aceeași întrebare pe care Kouki o pusese și altora mai devreme. Dând enervat din cap, Kouki a răspuns:

– Habar n-am.

– Am căutat în toată clădirea. Dar nu e de găsit nicăieri. Nu răspunde nici la telefon.

Seo a suspinat adânc.

– Aah… a plecat deja? În această dimineață, i-am reamintit: “Termenul limită pentru depunerea documentelor de anchetă este până mâine dimineață”. Dar când m-am îndepărtat de biroul meu, a dispărut.

Era ușor de imaginat că mintea lui Amane era atât de ocupată cu situaţia lui Aya, încât reamintirea lui Seo îi intrase probabil pe o ureche și îi ieșise pe cealaltă.

– Ce ar trebui să facem?

Văzând expresia ei cu adevărat tulburată, Kouki a întrebat:

– Despre ce documente de anchetă vorbești?

– Un caz de dinainte să ni te alături, Kariya-kun. În mod normal, documentele ar trebui clasate și semnate de comandantul echipei imediat ce ancheta se încheie, apoi ar trebui încărcat în baza de date. Dar Honjou-san nu se prea descurcă la munca de birou, așa că s-au adunat.

– Înțeleg.

Baza de date centrală a poliției, accesibilă tuturor ofițerilor, conținea o vastă arhivă a cazurilor penale anterioare.

Un caz nu se încheie cu arestarea și punerea sub acuzare a suspectului. Detaliile anchetei trebuie redactate și supuse aprobării șefului, probele trebuie catalogate și totul trebuie depozitat. În trecut, acesta era sfârșitul. Dar acum, odată cu digitalizarea, ofițerilor li se cere, de asemenea, să încarce în baza de date versiuni digitale ale documentelor și fotografii ale probelor. Cu toate astea, mulți detectivi, în special cei concentrați pe teren, precum Amane, detestă această birocrație.

Kouki înțelege că este o pacoste. Dar, având în vedere că acumularea acestor date ar putea deschide mai târziu căi de rezolvare a crimelor, cineva ar trebui să își îndeplinească în mod corespunzător îndatoririle în calitate de investigator. Din punctul de vedere al utilizatorului, o bază de date care permite căutarea unor cazuri similare printr-o singură interogare este mult mai eficace și mai eficientă decât răsfoirea dosarelor pe hârtie unul câte unul.

De fapt, chiar și în acest caz în care era implicată Aya, documentele de anchetă de la secția de poliție Midtown South erau de mare ajutor.

– Honjou-san are obiceiul să lase neterminate documentele de după caz  ratând de fiecare dată termenele limită și fiind nevoit să scrie scuze pentru a se descurca. Dar se pare că de data asta chiar a ajuns la limită. Este foarte rău.

– Cum adică e rău?

– Ei bine, el este deja pe radarul superiorilor… Ar fi norocos dacă se termină cu un avertisment sau o reducere de salariu. Dar există o șansă reală ca de data asta să fie suspendat.

Auzind cuvântul “suspendare”, Kouki și-a încruntat sprâncenele.

Este consecința inevitabilă a evitării constante a sarcinilor necesare. Kouki credea că Amane ar trebui să accepte avertismentul și să accepte o reducere de salariu fără să se plângă. Dar suspendarea era o altă poveste.

Gândul la ce fel de comportament nesăbuit ar putea avea Amane dacă i s-ar lua slujba l-a determinat pe Kouki să simtă că i se întoarce stomacul.

– Da… asta sună destul de rău.

– La ordinele comandantului de grupă, eram însărcinată să-l țin în frâu cu munca de birou. Dar… de când “Îmblânzitorul de Bestii” Kariya-kun a apărut, am lăsat garda jos un pic. M-am gândit că va fi bine în această dimineață, din moment ce eram ocupată. Dar era mult prea naiv din partea mea…

Ușor înfrântă, Seo arăta jalnic. Așa că şi Kouki a încercat să o consoleze.

– Nu e vina ta, Seo-san.

– Mulțumesc. Dar i-am promis deja comandantului plutonului că Honjou-san va prezenta totul mâine dimineață la prima oră… Voi face tot ce pot.

– Stai… ai de gând să faci actele lui Honjou-san pentru el?

– Honjou-san poate părea dur, dar are o parte bună. Când am făcut o greșeală destul de mare ca începător, m-a sprijinit în secret pentru ca superiorii să nu afle.

– Înțeleg.

Kouki nu era surprins. Amane era întotdeauna de partea celor vulnerabili, în special fiind bun cu femeile și copiii.

(Da, așa este el…)

Deși metodele sale erau haotice și putea fi violent și egocentric, Amane nu acționa niciodată în interes propriu. El se mișca întotdeauna pentru cineva aflat în dificultate, niciodată pentru el însuși.

(La fel ca acum. Chiar dacă nu are niciun beneficiu în descoperirea adevărului din spatele cazului Aya, se chinuie să ajungă la capăt.)

Kouki s-a uitat la ceasul său de mână. Era șapte și jumătate.

Deocamdată, a decis să îi mai trimită un mesaj lui Amane. Tot ce putea face era să spere că Amane își va reveni și se va întoarce în sfârșit la el.

– Am înțeles. Voi ajuta și eu.

Capul lui Seo s-a ridicat brusc.

– Stai… serios?!

Acum că şi Kouki cunoștea situația, nu o putea lăsa pe Seo să lucreze singură.

– În calitate de partener al lui Honjou-san, să îl ajut cu consecințele face parte și din munca mea.

Kouki a spus-o ca pentru a-și aminti.

– Dacă lucrăm împreună, putem termina repede. Să începem.