Luni – Secția de poliție din centrul orașului de est – ora 18:00.

– Plec! a spus Honjou Amane, ridicându-se de la birou imediat ce s-a făcut ora închiderii, gata să părăsească etajul detectivilor.

În timp ce ieșea, Kouki a alergat după el.

– Honjou-san!

Amane a ignorat apelul.

În dimineața asta, Kouki îl întâmpinase cu un “Bună dimineața” exasperant de vesel, fără să arate niciun semn de remușcare pentru ce se întâmplase cu o seară înainte. Amane, desigur, îl ignorase. Cu toate astea, Kouki nu renunțase și încercase să se apropie din nou, spunând: “În legătură cu noaptea trecută, Honjou-san…”, dar Amane îl întrerupse cu un ton calm, lipsit de emoție:

– Nu-mi vorbi atât de firesc. Nu mai suntem parteneri.

Repetând aceleași cuvinte pe care le spusese în seara precedentă, Amane a arătat clar că nu avea de gând să lase lucrurile aşa. După aceea, toată ziua l-a ignorat complet pe Kouki.

Poate din cauza respingerii ferme, sau poate pentru că alți ofițeri îl ajutau pe Kouki în munca sa, dar Kouki nu mai încercase să vorbească alături de el. Cu toate astea, Amane încă mai putea simți privirile ocazionale ale lui Kouki.

(La naiba, e atât de enervant.)

Noaptea trecută.

După ce și-a spălat părul și trupul, lipite de fluidele amândurora, în cabina de duș din sticlă, și a scos sperma pe care Kouki o pompase în el (oricât ar fi scos-o, tot ieșea mai multă. La naiba cu el!)

Amane și-a pus hainele la loc. Ei bine, doar cămașa și pantalonii. Apoi a ieșit din baie. L-a văzut pe Kouki, care se pare că se plimbase tot timpul prin fața ușii, înlemnind pe loc.

Kouki s-a întors cu fața la Amane, cu un aer serios, și s-a uitat fix la el. Privirea lui trecea între gulerul deschis al cămășii lui Amane, descheiat până la al doilea nasture, și părul lui încă ud.

Ignorând privirea lui Kouki, Amane a scos din buzunarul pantalonilor un pachet mototolit și i l-a fluturat în față. Și-a aprins țigara din gură cu bricheta veche cu ulei a lui Odagiri. Lui Amane nu-i păsa dacă în cameră nu se fuma sau nu.

– Ah…

În timp ce își savura prima țigară dintr-o zi, Kouki a mormăit ceva.

– Părul tău.

– Poftim?!

– O să răcești dacă părul tău rămâne ud. Lasă-mă să ți-l usuc cu uscătorul de păr…

– Dacă răcesc sau nu, nu are nimic de-a face cu tine.

Vocea rece a lui Amane îl întrerupse. Fața lui Kouki s-a strâmbat în semn de disconfort.

– Nu mai suntem parteneri.

Amane și-a întărit cuvintele, iar expresia lui Kouki s-a încordat ca de durere, buzele lui formând o linie fermă.

– Hm!

Amane a pufnit și i-a întors spatele lui Kouki, care a rămas acolo, rănit. Cu țigara încă în gură, Amane s-a îndreptat spre ieșire. S-a oprit la ușile duble, a mutat țigara de pe buze pe degete și s-a uitat înapoi.

– Îți împrumut cămașa, pantalonii și pantofii. Dar am lăsat jacheta și celelalte accesorii în baie.

Kouki a tresărit la cuvintele lui, umerii zvâcnindu-i. Fața lui era un amestec de confuzie și durere, așa că Amane a spus:

– Ți-am spus, nu-i așa? Le voi returna când voi termina.

– Dar sunt ale tale…

– Nu le voi accepta.

Kouki a oftat, luat prin surprindere.

– Nu am niciun motiv să le accept. Voi curăța cămașa și pantalonii înainte de a le returna împreună cu pantofii. E în regulă, aşa e?

Fără să aștepte un răspuns, Amane a deschis ușa și a pășit în coridorul interior. A pus țigara înapoi în gură și a început să meargă pe coridor. La scurt timp, a auzit ușa din spatele lui deschizându-se.

– Te rog să aştepţi. Te conduc eu acasă.

– Nu e nevoie.

– Dar…

– Nu mă urmări!

Strigând fără să se întoarcă, Amane a plecat fără să se uite înapoi. Probabil din cauza forței copleșitoare a respingerii sale, Kouki nu l-a urmat.

Amane a coborât scara mare, căptușită cu covor purpuriu, refăcând traseul pe care îl parcursese mai devreme și ieșind pe prin ușile duble arcuite ale holului de intrare. Odată ajuns afară, a scăpat țigara – acum doar o treime din ea – pe treptele de marmură. A zdrobit-o sub călcâi, răsucind-o în pământ cu o ferocitate de parcă ar fi zdrobit un inamic.

– Al naibii Alfa…

Un blestem îi scăpă printre dinții strânși. Era plin de furie.

Furie față de Kouki, care nesocotise ordinele și îl atinsese, conștient pe deplin de ceea ce se va întâmpla.

Furie pe el însuși pentru că se prăbușea atât de ușor sub influența feromonilor Alfa, măturat de dorință, înecat în plăcere și chiar implorând pentru mai mult.

Furie față de însăși existența Alfa, care, oricât de mult ar fi încercat să facă pe durul și să-și păstreze mândria, îl forțau să se confrunte cu faptul că, în cele din urmă, el era tot un Omega.

– Ei bine, nu contează!

El a suspinat și și-a periat bretonul încă umed.

El a rupt parteneriatul lor.

În mod neașteptat, întrebarea dacă un parteneriat între un Alfa de top și un Omega vagabond era posibil era rezolvată.

Acum, nu va mai trebui să fie dădacă. Gândul acesta i-a adus o oarecare ușurare.

Să fie un lup singuratic îi convenea. Întotdeauna lucrase singur până acum.

– Niciodată nu am fost făcut pentru a fi partener cu cineva, a mormăit el pentru sine, făcând o grimasă.

Amane și-a scos din buzunar telefonul și cartea de vizită umedă. A tastat numărul scris pe cartea dreptunghiulară. După cinci sunete, apelul s-a conectat.

– Alo, Kourogi-san? Sunt Amane. Am făcut schimb de cărți de vizită la petrecerea familiei Shutou. Îmi pare rău pentru mai devreme; am fost întrerupt. Sunt interesat de oferta pe care ați menționat-o. Am putea să ne întâlnim cât de curând?

***

Amane reușise să aranjeze o întâlnire pentru a doua zi după câteva discuții alături de Kourogi. Era pe punctul de a se îndrepta spre locul convenit.

(Ale naibii întreruperi…)

A accelerat pasul, încruntându-și sprâncenele enervat. Dar nu a durat mult până când cineva l-a ajuns din urmă. Bărbatul i-a egalat ușor pasul cu pași lungi și a întrebat:

– Unde te duci? Este vorba despre Aya?

“…”

– Te întâlnești alături de Kourogi chiar acum?

Amane a ignorat avalanșa de întrebări.

– Deci, asta este? Asta e ceea ce faci, aşa e?

Insistența bărbatului îl călca pe nervi. Se opri din mers și se uită la el cu coada ochiului.

– Şi dacă e aşa, ce se întâmplă?

Kouki a pășit în fața lui Amane, blocându-i calea.

– Ia-mă cu tine.

Cu o expresie serioasă, Kouki l-a privit drept în ochi.